Terorism de cititoare

Jen şi Terry Pratchett

La primul post am căpătat trei comentarii drăguţe, pentru care mulţumesc frumos. Cel de la Jen chiar m-a stîrnit să scriu aşa, ceva rapid. Din cauza blogului ei mi-am comandat o carte de Terry Pratchett. E adevărat, Jen, că nu avem neapărat aceleaşi preferinţe, dar uite că o recomandare scrisă cum trebuie (ca în blogul tău) îţi aduce prozeliţi. Habar n-aveam de seria Discworld. Am citit (cred) primul volum, Culoarea magiei, tradus fiindcă era sensibil mai ieftin decît în original. Da, dom’le, mi-am zis în barbă, are dreptate Jen, e mişto, chit că nu e Flaubert sau Nabokov. Nu pierzi nimic dacă citeşti fantasy de genul ăsta, ceea ce e deja mare lucru. Nu ştiu cum sună în engleză „sunetul-reflectat-al-spiritelor-subterane” (lene să mă asigur că traducerea e chiar asta), cert e că nu m-am prins multe pagini că despre „ecou-nomie” e vorba, o formă teribilă de magie. Ca satiră light, da, excelent.

Şi mai e ceva. Am înţeles că a fost publicat înainte de primul Harry Potter. Să fie oare adevărat că Rowling s-a inspirat de la Pratchett? Dacă a făcut-o, bravo ei, pentru că a adus o lume cu şcoli de magie mult mai accesibilă visătorilor care caută evaziune în ficţiune, evaziune destul de greu de realizat în Discworld, unde mereu şi mereu eşti readus pe pămînt, printre „eroi” cu muşchi şi fără creier, printre turişti „idioţi” prin definiţie, în plin avînt de business. Rimează cumva cu literatura high cu care m-am hrănit eu pînă acum, prin antisentimentalism şi printr-o distrugere sistematică a tuturor credinţelor naive în Frumos, Bine şi Adevărat. Harry Potter n-are asemenea ambiţii, de aia e mult mai uşor de digerat. Te ia şi te duce în basmul pur în care Binele chiar există şi Răul la fel. Totuşi ceva îi lipseşte lui Pratchett. Să fie tocmai complezenţa de care ai nevoie atunci cînd te apuci de citit fantasy? Mi-e clar numai că am devorat toate volumele Harry Potter, în schimb pe planeta cărată de broasca ţestoasă prin spaţiu nu cred să mai merg. Îmi dau singură nota 2 pentru asta.

Ce Dumnezeu, pentru adevăruri naşpa şi pentru sfărîmat naivităţi şi pentru ridiculizarea condiţiei umane, tocmai pentru asta există, din pedeveul meu, literatura high. Îi refuz genului fantasy privilegiul ăsta sadic. E problema mea, evident. Oricum, mulţumesc, Jen.