Terorism de cititoare

Celule stem

E.L. Doctorow, Labirintul apelor (The Waterworks), trad. Simona Neagu, RAO, 1998 

„Adevaratul” Doctorow, adica E. L., cel care a scris Ragtime si The Book of Daniel. Unul din stilpii postmodernismului „clasic”, daca pot sa spun asa, unul din autorii inclusi in Noul Testament al ismului. Depedeveul meu si dupa ce am citit eu (nu foarte mult, totusi) el ilustreaza cel mai bine latura retro a postmodernismului. Cu The Waterworks latura asta e mai evidenta decit in celelalte doua titluri de care ziceam mai sus.

Arata si se comporta ca un roman gotic (nu ca as fi eu familiarizata cu denumirea asta de „gotic” pt un roman, dar asa o categorisesc anglo-saxonii in primul rind, eu i-as zice mai degraba „roman de mistere”, dar nu va luati dupa imprecisa si impresionista mea terminologie) si totusi nu e. Fiindca, vorba lui Borges, una e cind scrie Cervantes ceva la vremea lui si alta cind Pierre Menard scrie acelasi lucru secole mai tirziu.

O diligenta alba cu batrini fantomatici strabate un New York in constructie in deceniul al optulea al secolului 19. Un tinar reporter dispare in cautarea semi-mortilor. Un ziarist hirsit, un politist incoruptibil si un pastor traditionalist incearca sa-l regaseasca. O logodnica serafica si o semi-vaduva maltratata emotional isi fring miinile de pe margine. Se termina cu doua nunti, bineinteles, dupa ce misterul a fost dezvaluit, erorile indreptate, ordinea restabilita.

Misterul consta in existenta unui savant semi-nebun care voia sa inventeze viata fara de moarte si tineretea fara de batrinete, intr-un fel de laborator urias ascuns intr-o… uzina de apa, intr-un… rezervor al orasului, in… (de aia titlul Labirintul apelor, probabil, din lipsa unui echivalent al waterworks in romaneste; btw, eu as fi ales Castelul de apa, ar fi fost mai potrivit unui roman gotic, nu-i asa?, si mai apropiat de original). Tema, da, e tocmai Marea Tema, tema marii literaturi dintotdeauna, de la Ghilgames la Faust, ma rog, pe-acolo. Omul, creatie a omului. Omul, fiinta facuta iar nu nascuta. Omul, produs tehnologic iesit din mina omului. Partea cu tehnologia atinge, dupa umila si sincera mea parere personala, tocmai miezul problemelor omenirii (ma rog, Omenirii ) de azi. De mult, OK, de acord, dar mai ales de azi. Azi, cind exista implanturi cu silicon, transplanturi de organe, implanturi de device-uri in loc de organe, clone, celule stem, teste de ADN in viata intrauterina, clinici de tratament anti-aging pe baza de celule prelevate din embrioni sau din placenta si atitea altele despre care nici macar n-am auzit. Diverse gadgeturi de prelungit si ameliorat viata accesibile numai si numai celor bogati. Is it a good thing? Is it a bad thing? Sa o facem? Sa n-o facem?

Ce facem atunci cind intervenim in cele mai intime resorturi ale fiintei umane? O schimbam in bine? O schimbam in rau? E o solutie? E o crima? Sloterdijk isi punea probleme de genul asta si a stirnit o furtuna.

Altfel, ca impresii de lectura: tare m-am mai canonit sa termin cartea. Tocmai pentru ca arata si se comporta ca un roman gotic. Din pacate, mi-am pierdut gustul pentru aventuri palpitante, personaje cu care te poti identifica, actiune care inainteaza evident spre dezvaluiri finale, descrieri solide, scene bine construite, carti impecabil „rotunjite”. Acum gustul meu se indreapta spre chestii mai sprintare, mai cu mecanismul la vedere, mai cu pacaleli si cu teasinguri, cu jucarii si gadgeturi high-tech. Un roman atit de romanesc, chit ca „romanescul” din el provine din celule stem prelevate din copilaria literaturii moderne, ma oboseste. Dar, sigur, dormi mai bine cind esti obosit de munca, nu de distractie  

PS 1 Criz de la culturavura mi-a spus politicos intr-un comentariu ca nu mi-a taiat niciodata vreun comentariu si am zis ca e mai bine sa comentez aici decit in alt comentariu. Uf, ce fraza! Pai, ce sa zic? Ma bucur ca am gresit! Sorry, criz!  

PS 2 n-am reusit sa pun aici coperta cartii si nu pricep de ce, ca am pus imaginea (un gif) in fisierele mele personale, dar cind s-o iau de acolo nu mai apare…