O pisica japoneza
Jun’Ichiro Tanizaki, O pisica, un barbat si doua femei, Nemira, 2006
In general nu citesc autori japonezi. Pur si simplu pentru ca nu stiu mai nimic despre Japonia, cu atit mai putin despre literatura japoneza. Efortul ar fi prea mare, risc sa nu capat decit un pospai care sa nu-mi foloseasca la nimic. Totusi, cum in ultima vreme apar multe traduceri din zona asta, am zis sa incerc si eu marea cu degetul, asa cum am incercat Terry Pratchett, de exemplu. Am ales, cam la intimplare, Haruki Murakami, cu Iubita mea, Sputnik (titlul dublu incitant) si Dupa cutremur. Nada, niente, nothing, nimica-nimicuta n-am de zis despre ele! Sint OK, citibile.
Urma, dupa experienta asta, sa treaca ani de zile pina sa ma mai servesc cu vreun autor sushi de-asta la moda. Numai ca mi-a sarit un titlu in ochi: O pisica, un barbat si doua femei. Pe coperta 4: „o figura literara majora… atit de mult citit in propria tara si atit de aclamat de critica, incit ar fi meritat Premiul Nobel.” Nobel-ul ma lasa rece, dar faptul ca e „major” la el acasa ar trebuie sa insemne ceva, mi-am zis. In plus, eu fac parte din secta iubitorilor ferventi de pisici, asa ca…
De obicei sint dezamagita de chestiile literare care promit ceva substantial despre pisici. De multe ori pisica in chestiune e doar un pretext, repede expediat. De data asta nu, dintre cele patru personaje ale lui Tanizaki pisica Lily e chiar personajul principal. Am gasit nenumarate scene cu pisica torcind, rasfatindu-se, in tandreturi cu stapinul (descrieri detaliate, pe care orice fericit pisicofil le recunoaste din propria-i experienta de viata) etc. Iar barbatul din titlu e chiar indragostit de Lily, nu glumeste. O iubeste pe ea, nu transfera asupra unui animalut cine stie ce alte „adevarate” iubiri, cum, iarasi spre dezamagirea mea, se intimpla de regula. Absolut memorabila e scena in care pindeste ore intregi in frig prin niste tufisuri, doar-doar o aparea adorata lui Lily (dupa ce a fost obligat de gelozia celor doua femei sa renunte la ea), s-o mai vada o data, sa se asigure ca e bine sanatoasa. Nu exagerez, e o scena de maestru.
Si inca un mare motiv de incintare de cititor naiv: nu, Lily nu moare la final! Nici nu ramine parasita pe drumuri! Nici nu sufera de foame sau de rani ingrozitoare! Tanizaki o lasa sa traiasca in liniste si pace, alaturi de una dintre cele doua femei, intrata si ea in cele din urma, dupa ani de gelozie si ura, in secta in care eu sint membru de baza 
PS Ma intreb daca editura Nemira s-a gindit sa distribuie cartea si prin farmaciile veterinare sau alte magazine de profil. Sint convinsa ca s-ar vinde (si ar merita sa se vinda in draci, mai mult, mult mai mult decit diverse ghiduri cu rase de pisici).
Apropo, puck, ai citit-o?
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
1 noiembrie 2007 la 5:22 pm
04.07.06 16:08:51
nuuu dar ma duc acum sa o comand.:)
1 noiembrie 2007 la 5:25 pm
04.07.06 19:03:35
si euuu
1 noiembrie 2007 la 5:26 pm
04.07.06 19:13:08
ma bucur ca nu te-a facut praf murakami. eu i-am citit toate cartile cand nu gaseam altceva mai bun si pt ca voiam s ama conving: e el un minimalist dar e comercial. si ahtiat dupa vest si putin caraghios si scremut; sau poate nu l-am inteles, dar eu zic ca ce e bun e universal.
si totuis le-am citit pe toate!;)
1 noiembrie 2007 la 5:26 pm
04.07.06 21:21:54
zau ca merita sa comandati
uv, da, comercial, cam asta e – sau un fel de bere fara alcool, nu stiu sa explic clar, cert e ca nu m-a interesat
foarte bine ca l-ai citit pe tot, de ce nu? si eu am citit toate 6 Harry Potter si o sa citesc si ultimu cind o sa apara
1 noiembrie 2007 la 5:27 pm
04.07.06 22:59:14
in materie de japonezi, nu poti gresi cu murakami, care-i intotdeauna o lectura placuta (si, da, nu pune prea multe probleme; paradoxal, suna mai bine romaneste decit in engleza; oare de ce?). nu poti gresi cu kobo abe. si nu poti gresi cu kawabata. am primit in dar ultima aparitie kawabata de la humanitas, fecioarele adormite, iar cel ce mi-a daruit-o e un om in care am incredere mai mult decit in mine insumi cind vine vorba de carti bune (si nu numai). n-am citit-o inca, mi-o rezerv pentru saptamina viitoare, s-o citesc pe plaja, cit mi-s fetele in apa (hehe, da, chiar atit e de mica).
1 noiembrie 2007 la 5:28 pm
04.07.06 23:10:50
Se pare ca Nemira n-a stiut cum sa-si promoveze cartea lui Tanizaki. Tu ai gasit calea.
De Murakami (Karuki, pentru ca mai e si un Ryu) n-am citit decit Padurea norvegiana si inca jumate din alta, dar asta nu se pune. Nu m-a dat pe spate ca scriitura, dar gagiul e meserias. Bun de tot, STIE sa scrie. Are o girla de personaje secundare care apar doar pe zece pagini si stii totul despre ele. Dupa Mishima si Kawabata, e ciudat japonezul asta care imbraca kimono-ul doar duminica, atit cit sa nu uite. Sau noi, cititorii, sa nu uitam.
1 noiembrie 2007 la 5:28 pm
05.07.06 01:55:03
asa e, mishima! cum am putut uita de mishima? am inceput sa-l citesc in traducere franceza (care, culmea, suna mai bine decit cea romaneasca – ce ti-e si cu capriciile meseriei de traducator) cu “le marin rejete par la mer”. absolut superba carte.
1 noiembrie 2007 la 5:29 pm
05.07.06 20:15:00
nici pe mine nu m-a dat pe spate h. murakami. la plotul din oaia fantastica m-a cam pufnit rasul. da’ mi-a placut umorul absurd pe alocuri
1 noiembrie 2007 la 5:30 pm
11.07.06 20:50:14
mda, si eu am luat plasa cu murakami.
vorba e: pe ishiguro unde-l trecem? la janoneji sau la ingleji?
1 noiembrie 2007 la 5:31 pm
12.07.06 18:56:53
pai, daca “ramasitele zilei”, singura productie ishiguro pe care am citit-o eu, e reprezentativa pt el, atunci as zice ca definitely la ingleji
1 noiembrie 2007 la 5:31 pm
13.07.06 11:18:50
pai, rusinica fiindca ai citit doar ramasitele. ca in alelalte, cu exceptia orfanilor, e mai bun decit in ramasite. parerea mea, fireste.
intrebarea era: dupa ce ne luam cind il plasam la japo sau la ingle? dupa origine, dupa domiciliul stabil, dupa limba sau dupa stil?
1 noiembrie 2007 la 5:32 pm
16.08.07 20:55:58
ma bucur mult ca acest mic roman japonez pina in strafundurile textului a gasit cititori si exegeti competenti. Ca mai vechi consumator de “japonezarii”, recomand “Templul de aur ” al lui Mishima si un roman scris de un francez ‘Teoria norilor’ ( nemira, cred ca 2006…, daca nu 2005),o rafinata jucarea scrisa de un francez, Stephane Audeguy. Sunt un june utilizator de internet si am intrat in mijlocul dvs. cumva, neasteptat si nepoftit.
cele bune si lecturi frumoase
bedros
1 noiembrie 2007 la 5:33 pm
16.08.07 22:23:25
a, multumesc frumos de vizita, va mai astept oricind
am citit Teoria norilor si mi-a placut.
si Templul de aur trrrebuie sa-l citesc, urmeaza
10 noiembrie 2007 la 3:10 pm
prin cosul de reduceri (5 lei!) al nemirei de la kilipirim am dat si peste O pisica, un barbat si doua femei… N-as fi crezut ca o sa apuc ziua in care sa citesc o carte in care doua personaje serioase dintr-un roman serios scris de un autor serios
sa stea la pinda ca sa surprinda “sensurile extraordinare” din miorlaitul unei pisici 
M-am binedispus
5 aprilie 2008 la 12:10 pm
[...] wrote about this book, saying that, unlike most cases, the cat is not merely a pretext, but an actual character around [...]