Terorism de cititoare

Teoria chibritului

Am citit intr-una din Cronicile optimistei/pesimistei din „Romania literara” (o rubrica pe care n-o ratez niciodata) singurul lucru interesant despre Codul lui DaVinci. Ioana Pirvulescu incerca sa extraga reteta unui best-seller: e nevoie de un subiect solid, care sa fie suficient de cunoscut marelui public, de o documentare ampla, de agatarea unui fir obscur din acel mega-subiect si crosetarea lui dupa o schema clara (intriga, personaje etc.). Stephane Audeguy aproape ca merge pe reteta asta, cu diferenta ca subiectul lui – norii – nu este deloc cunoscut marelui public. Ce stim despre nori si despre istoria studiilor stiintifice in domeniu? Eu – nimic. Niciodata nu m-am putut convinge sa fac efortul de a distinge intre cirus, stratus, nimbus, cumulus. Si n-o fac nici acum, dupa ce am citit Teoria norilor* (Nemira, 2006, trad. Dan Petrescu). In schimb, am inteles in sfirsit de ce e cerul albastru si nu roz sau turcoaz (de altfel, e mai degraba violet). Am fost chiar in stare sa explic si altcuiva in aproximativ un minut. (vezi la pag. 75)

Dar romanul nu marseaza pe teorie, ci mai mult pe… fiindca e un roman, si unul chiar antrenant, pe… pai pe ce altceva decit pe… poveste, evident. Povestea aiuritilor (mai mult sau mai putin) care in ultimele doua secole s-au uitat mai mult la cerul albastru (sau violet) decit la pamintul de sub picioarele lor. Din fericire pentru roman, aiuritii astia n-au fost niste visatori blinzi si plicticosi, dimpotriva, niste „personaje” in sensul obisnuit al cuvintului: „Ceea ce Virginie Latour percepuse mai intii ca fiind un lung si blind cortegiu de indragostiti de nori cuprinde, isi da ea seama acum, cam prea multi sinucigasi, disperati, amanti despartiti si singuratici tristi” (pag. 289). Goethe face si el parte dintre indragostitii de nori, dar il veti intilni doar in calitate de guest star. Starul adevarat e Richard Abercrombie, care face inconjurul lumii ca sa fotografieze nori si descopera, incetul cu incetul, legatura misterioasa intre subiectul pasiunii lui meteorologice si sexul femeii. Va scarpinati nedumeriti intre urechi? Nu e cazul, cuvintul cheie e fractali. Cuvint care nu apare niciodata in text, din fericire (eu deja am ajuns sa pufnesc a exasperare ori de cite ori dau peste fractalii astia in textele unor autori despre care se vede de la o posta ca-i intereseaza doar sa fie receptati drept spirite renascentiste, la curent cu stiinta epocii, cu degetele insurubate in timpla ca sa scoata de acolo tot felul de elucubratii metafizicoide). Pe vremea lui Abercrombie cuvintul nu era moneda curenta.

Asta e una din chichitele cele mai interesante ale romanului: personajele care presimt intr-un fel tehnici, tehnologii si teorii din viitor, cum e de exemplu un pictor care viseaza cinematograful, inca neinventat; un meteorolog care are nevoie de computer inainte sa existe asa ceva, Abercrombie care vede fractali peste tot. Oameni cu capul in norii si ceata care ascund viitorul…

Daca v-am speriat, acum o sa va linistesc: romanul e bine condimentat cu istorii sexuale: o femeie care juiseaza in asa hal ca inunda patul (un fel de ejaculare feminina, mai mult ca sigur exista un cuvint pentru asta, nu ma/va obosesc cu google pe tema asta), barbati care frecventeaza asiduu prostituate etc. Spre deosebire de alte romane condimentate cu sex, aici o sa gasiti mai degraba cunilingus decit felatii (ma ingrozeste gindul ca o sa navaleasca pe blogul meu decent si cuminte tot felul de pornofili de pe google din cauza cuvintelor astora, dar in fond asta e, n-o sa ma autocenzurez ca sa ma apar de idioti, cuvintele astea ne apartin tuturor, nu numai lor, desi ei le-au sechestrat). E vizibil la orice pas ca Audeguy se straduieste sa iasa din impasul falocrat in care a intrat pina peste urechi literatura cu tenta erotica, azi ca intotdeauna…

Primele 50 de pagini m-au entuziasmat de-a binelea, atit de tare incit, desi entuziasmul s-a topit pe parcurs, m-au incarcat cu suficienta energie (ah, detest reclamele la produse care cica te „incarca cu energie”, drept pentru care formula, ca atitea alte formule enervante, mi s-a infipt in creier si nu pot scapa de ea) ca sa citesc tot intr-un ritm alert. Acum, ca au trecut citeva saptamini de cind am terminat cartea, ma intreb de ce dracu m-a prins atunci atit de tare. In fond, chiar e o reteta usor de reprodus. Alegi un subiect nu foarte cunoscut publicului larg… De exemplu, ce stiti voi despre… chibrituri?