Terorism de cititoare

Scriitura masculina

Matei Visniec, Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal, editura Litera International, 2004 (colectia „Biblioteca scolarului”)

Tocmai am terminat-o si sint inca ametita. O tineam de vreun an pusa pe raftul cu carti care trebuie neaparat citite, intr-o zi cu soare… Au fost doua zile de fapt, cu o pauza destul de lunga intre ele.

Habar n-am, nu stiu ce sa spun, trebuie sa treaca niste timp. Eventual sa trag un somn bun si cind ma trezesc, poate cu creierul limpezit…

Un personaj din Paparazzi sau cronica unui rasarit de soare avortat spune: „Cuvintele se lipeau unele de altele, si gindul se decolora, se descompunea, se transforma intr-un fel de gelatina spirituala… Si eu simteam toate acestea, si o magma subtila ma invaluia in caldura absentei sensului…” (p. 274) Asa si cu mine acuma… (M-ar ajuta mai tirziu, dupa ce voi fi uitat ca am citit cartea si-o sa-mi recitesc „impresiile” astea, sa precizez si ca personajul respectiv este „Automatul cu bauturi”).

Deci sint sase piese, cele mai importante mi se par mie cea care da si titlul volumului si Despre sexul femeii – cimp de lupta in razboiul din Bosnia. Surpriza e ca titlurile chiar sint valabile ca niste descrieri ale pieselor. Nu jocuri de cuvinte, nu metafore, nu nimic. In prima un scriitor e invitat la un ospiciu ca sa scrie pentru bolnavii internati o istorie a comunismului pe intelesul lor – si o scrie. Iar a doua chiar arata a eseu pe tema respectiva, un eseu dramatizat.

Teme mari, istorie grava. Personajele prin intermediul carora se vede „istoria” nu sint decit pretexte, sint „purtatori” de istorie, ca un fel de mame-surogat care poarta copiii altora si nu mai conteaza dupa nastere. Ca femeia violata din Despre sexul femeii…, care e insarcinata si al carei copil vine pe lume in ciuda vointei ei, pur si simplu pentru ca dupa ruine si moarte viata o ia mereu de la capat.

Ceva mai „masculin” nu se poate inventa in materie de scris… Istoria e aici chiar his story, fara pic de her story – nu luati ad literam, pentru mine His Story e tocmai partea vizibila si crincena a istoriei, viata publica, miscarea popoarelor, razboiul. Nu ca n-ar exista personaje feminine – exista si Visniec chiar incearca sa le puna si pe ele sa „poarte” istoria. Her Story e partea privata, individul, biografia, supravietuirea in timpul razboiului, dizolvarea istoriei in viata cotidiana, teme mici si la scara mai umana. Intotdeauna mi s-a parut mai bogata, mai diversa, mai atractiva si mai suculenta Her Story… Asta inseamna pentru mine „scriitura masculina”: o perspectiva universalizanta, purificata de frivolitati, „interesul public” deasupra celui „personal”. Pagini pe care le citesti cu respect, cu senzatia clara ca sint „importante”, ca te „imbogatesc”, ca trebuie sa te ridici la nivelul lor. Multe din „operele” astfel concepute mi-au placut, m-au „imbogatit” cu adevarat, nimic de spus. Poate ca daca as fi asteptat macar o zi s-ar fi intimplat si in cazul lui Visniec. Deocamdata sint obosita, deprimata si iritata de His Story. Sorry!

Din referintele de la finalul volumului:

„Stilul lui Matei Visniec e calm, poetic si dramatic prin excelenta, in volute metaforice originale si liniatura subtire, sensibilizind stari de spirit involburate ale timpului si ipoteze privitoare la miza alegerii in fata careia stau omul si umanitatea la cumpana dintre milenii: pietrificarea intr-un trecut obscurizat de nelegiuiri si mistificari, sau libertatea si frumusetea care dinamizeaza si eternizeaza.” (Valentin Silvestru) Vai, acu chiar ma doare capu!

Am senzatia ca n-am citit bine… ca am citit intr-un moment nepotrivit… nu va luati dupa mine, nu stiu daca stiu ce vorbesc… slava Domnului ca nu sint critic si ca nu asteapta nici o revista un articol despre Visniec de la mine!