Terorism de cititoare

Poezie greceasca

Ghiorghios Seferis, Poezii, trad. Aurel Rau, editura Dacia, 2000 (ed. a II-a)

Carte comandata de pe situl editurii, care, culmea, exista si functioneaza. De fapt, cautam Gherasim Luca (pe care inca nu l-am citit si trebuie neaparat sa ma apuc de el). Am rascolit pe-acolo mai mult de curiozitate si am gasit Seferis, de care auzisem vag. L-am luat ca sa-mi mai alin un pic durerea ca l-am pierdut de mult pe Kavafis (imprumutat, helas!), prin care abia daca trecusem, asa, intr-o plimbare grabita. Asta e marea problema cu poezia: nu poti sa spui ca ai citit un poet decit la a nu stiu cita recitire…

L-am „dat” pe Kavafis pentru ca mi l-a cerut un tip destept care strimba din nas fara sa stie despre ce e vorba, dar era dispus sa afle. Ar trebui sa ma dezvat de prostul obicei de a teroriza pe altii cu cartile mele, de multe ori nu se intimpla altceva decit ca ramin eu fara ele . Apropo, ultimul act de terorism de cititoare la care m-am dedat a fost sa-i pun in brate mesterului care mi-a montat mocheta Portretul lui M a lui Matei Calinescu. Din pacate, are si el un copil autist… A doua zi mi-a spus ca nevasta lui a citit din ea pina la 2 noaptea si a plins… ma tem ca trebuia sa ma abtin .

Am nimerit bine cu Seferis. Chiar seamana cu ce-mi aduc eu aminte despre Kavafis. In plus, recitind capitolul despre Kavafis din Gheorghe Craciun, Aisbergul poeziei moderne (o carte esentiala, as sfatui pe oricine care se intereseaza de poezie s-o citeasca, e cel mai bun instrument de lucru pe care l-am gasit eu, serios!), aproape ca aveam senzatia ca e vorba (si) despre Seferis:

„fantasma unui limbaj poetic lapidar, de maxima nuditate, prozaic si misterios tocmai prin acest prozaism”

„conjunctia prezentului personal cu valorile istorice si culturale ale unei civilizatii disparute, cea elenistica”

In prefata, Aurel Rau vorbeste despre „faptul grec” care „trebuie talmacit in cazul lui Seferis prin cuvinte ca tara si timp, mitologie si actualitate, peisaj si istorie, echilibru si viziune tragica, memorie colectiva”. Nu stiu cum or fi alti poeti neo-greci, ca n-am citit, dar acestia doi chiar au un timbru comun, ii vad realmente „greci”. Specific national, daca vreti, numai ca e vorba de o natiune cu totul si cu totul „speciala”, nu o chestie derizorie ca „sentimentul romanesc al fiintei” (dati cu pietre, ca nu-mi schimb parerea!) sau sentimentul paraguayan…, evident. Pentru ca sint de acolo, traind fix pe locurile pe care au trait primii oameni de la care ne-a ramas poezia, sau „umanitatea”, au o legatura directa cu „originea”, o legatura pe care romanii (sau paraguayenii) n-au cum s-o simta. Seferis nu uita niciodata legatura asta care face parte din el, nici macar in mijlocul celui de-al doilea razboi mondial, nici dupa aceea, nici in miezul modernitatii, niciodata. Vocea lui include si vocile grecesti de mult disparute, e „alterata” de ele. Dar nu asa cum erau „alterate” vocile renascentistilor sau ale romanticilor, doar prin lecturi, la el, nu stiu cum sa spun, e o alterare de ordin biologic… sau asa imi place mie sa cred .

Poezia lui (a lor) e o scurtatura intre Homer, Eschil etc. pe de o parte si Valery, Pound etc. pe de alta parte.

Ca sa nu mai ocup aici spatiul cu prostiile mele, ceva (scurt si minunat) din Seferis:

Trei stinci

Butelie de mare

Trei stinci, citiva pini calcinati si-un pustiu

paraclis; si mai sus un acelasi

peisaj copiat reincepe:

trei stinci, intr-o forma de portal, ruginite

citiva pini calcinati, dati cu negru si galben

si-o casuta patrata ingropata in var.

Si mai sus tot la fel de mai multe ori

acelasi peisaj reluat, in trepte,

pina la orizont, pina la cerul primind amurgul.

Aici am ancorat sa ne dregem vislele

sa invingem setea si sa cunoastem somnul.

Marea ce ne-a umplut de amar e adinca si

            necercetata: asterne-o imensa pace.

Aici printre pietre am gasit o moneda

si am jucat-o la zaruri.

A cistigat cel mai tinar, si nu l-am mai vazut.

Ne-am reimbarcat cu vislele noastre frinte.