Terorism de cititoare

De amor, in doua variante feminine

Anna Gavalda, O iubeam, trad. Constanta Ciocarlie, Polirom, 2003

Teapa. Da’ macar acum pot sa spun ca stiu ce e cu Gavalda asta. Ia ginditi-va voi la un barbat trecut de 60 de ani pe care-l cunoasteti vag, un vecin, ceva de genul asta. E, are si el o poveste de amor in trecutul lui personal, ca toata lumea. Sau asa isi inchipuie. Si la un moment dat il rugati sa va ajute la zugravit, de exemplu. Il serviti cu o cafea, ca asa e politicos. E, si cafeaua il stirneste si se apuca sa va povesteasca, transportat, cit de mult a iubit-o el pe aia si cum n-a avut curaj sa-si lase nevasta si copiii pentru ea si cit de rau ii pare sau i-a parut inainte sa-i treaca. Nu va asteptati la una ca asta, auzi, om batrin si sa-l apuce asa, dintr-odata, sa va faca marturisiri! De-aia il ascultati cu un oarecare interes la inceput. Da’ dupa un sfert de ora va amintiti ca aveti si lucruri mai urgente de facut si incepeti sa va uitati discret la ceas.

Plin de clisee, plat ca… un platou cu salata de boeuf pe care vi-l pune in fata o gospodina la care faci o vizita obligata in a treia zi dupa Revelion. Singura chestie mai de Doamne ajuta din romanul asta e surpriza pe care ti-o provoaca atunci cind iti dai seama ca personajul principal nu e femeia proaspat parasita distribuita in rolul naratorului, ci socrul ei care o duce undeva la tara ca s-o mai consoleze. That’s it, folks!

Annie Ernaux, Pasiune simpla. Locul, trad. Vasile Zincenco, Pandora-M, 2004

M-a facut sa-mi amintesc un alt mini-roman (relativ) recent al unei frantuzoaice: Pasiune simpla. Mult mai bun. Scris tot simplu, limpede si clar. Tot despre o poveste de amor. Dar cu o diferenta de „viziune” ca de la cer la pamint. O descriere rece, aproape clinica, a unei obsesii, a unei intoxicari cu feromoni. Simptome detaliate fara complezenta. O naratoare care aproape ca isi face vivisectie, fara mila pentru „iubirea” care o chinuie ca pe hotii de cai . Plus o multime de chestii autoreferentiale: timpul scriiturii versus timpul pasiunii, exhibitionism versus autofictiune, dintr-astea. Cel mai plus dintre toti plusii lui Ernaux fata de Gavalda e autenticitatea, data de o combinatie pe care n-o mai gasisem nicaieri, intre luciditate (privirea din afara) si implicare (privirea dinauntru) pina la cele mai penibile detalii ale dependentei.

Ca sa recurg la cinema, din Gavalda ar iesi, in cel mai bun caz, o productie Hallmark, in timp ce din Ernaux ar putea iesi un Woody Allen.

O sa citesc orice carte de Ernaux pe care o sa mai pun mina (mi-a placut si Locul, celalalt mini-roman din volumul de la Pandora-M). N-o sa mai citesc niciodata nimic de Gavalda.