Dresorul
Paul Auster, Cartea iluziilor, trad. Dana Craciun, Polirom, 2004
Auster e foarte talentat si foarte muncitor. O combinatie ideala pentru un romancier de succes. Cred ca-si merita cu virf si indesat succesul, mai ales daca stai sa te gindesti ca de dragul succesului asta sacrifica pina si sansa de a scrie o carte cu adevarat importanta. Cartea iluziilor atinge, dar asa, din virful degetelor, o tema uriasa. Imi da senzatia unui dresor care si-a facut treaba foarte bine de-a lungul anilor si acum, spre amuzamentul spectatorilor, mingiie delicat o fiara salbatica pe care a domesticit-o si care s-a transformat intr-un catelus cuminte si ascultator, care face aport. Nimic din splendoarea animalului care semana teroare in jungla. Spectatorii sint in siguranta, dresorul e in siguranta, spectacolul e foarte reusit.
In menajeria lui Auster ii gasim pe Kafka, pe Rimbaud, pe Chateaubriand, care fac frumos de pe margine. In centru valseaza gratios Moartea, Singuratatea, Arta si inca alte exemplare reusite din specia lor. Uneori se prostesc si le putem admira facind clovnerii, alteori joaca mici scenete care evoca viata lor de altadata, de pe vremea cind nu-l cunoscusera pe maestrul dresor. La final, reverente spectatorilor.
Trebuie sa fii putin nebun ca sa protestezi, trebuie sa faci parte dintr-o asociatie care impinge lupta pentru protectia animalelor pina in pinzele albe ca sa spui ca spectacolul asta e o rusine. Ei, nu sint eu asa de ferventa… Auster e entertaining. Lumea lui nu se destrama nici in scenele „filmate” prin aburi, ceata si fum colorat. Personajele lui n-au nici o fisura pe dinauntru. Fisura incepe din exterior, de la un accident de avion, de la o crima fara premeditare, dintr-o fatalitate oarecare. Eul e solid, sanatos si bine consolidat. Ceea ce-l distruge e numai actiunea mecanica a unui factor extern. Cel care fuge de lume, cel care-si sacrifica opera, cel care moare in viata fiind o face numai pentru ca asa il forteaza o situatie pe care n-a putut s-o evite. Daca situatia respectiva nu s-ar fi intimplat vietile lor ar fi decurs la fel de lin si calm ca inainte. Or, moartea in viata e altceva. Ea nu vine din afara, ci dinauntru.
Jung: „De la jumatatea vietii, nu ramine in viata decit cel care este dispus sa moara in viata. Caci in ora tainica a jumatatii vietii, parabola se rastoarna si se naste moartea.” Ar fi putut fi motto-ul romanului lui Auster, daca Auster n-ar fi muncit atita ca sa imblinzeasca fiara.
PS Am scris textuletul asta ca si cum l-as fi scris pentru mine. Cred ca voua o sa va sune cavernos 
si adus din condei. Ma cam grabesc, n-am timp sa-l rescriu.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
14 septembrie 2006 la 11:42 am
ai dreptate, e cavernos si adus din condei. si destul de gaunos, imi permit sa adaug.
)
inteleg ca nu ti-a placut, de-aia zic ca e mai bine sa nu mai incerci cu auster si sa ramii la tanti aia cu tractoarele in limba ucraineana.
14 septembrie 2006 la 1:04 pm
exista trilogia in romaneste? m-am uitat pe site-urile unor edituri si n-am gasit decat altele, mr. vertigo. leviatan…
14 septembrie 2006 la 1:04 pm
Eu am ideea secretă că Auster are deja o lume care se învîrte în jurul lui şi îi suflă temele, motivele, coincidenţele, cînd să aglomereze, cînd să sufoce personajul. Ori asta nu i se poate întîmplă unui dresor, poate unui angoasat în echilibru. De cele mai multe ori, am senzaţia că nimeni nu poate scrie o carte a iluziilor mai bine.
14 septembrie 2006 la 1:05 pm
mia, trilogia nu a fost tradusă, din cîte ştiu eu.
14 septembrie 2006 la 1:15 pm
am s-o caut in engleza atunci. multumesc, hiacint.
14 septembrie 2006 la 2:14 pm
@mia
trilogia new-yorkului, ca doar despre ea cred ca vorbesti, e prima lui carte tradusa in romaneste. a aparut prin 98 sau 99 la editura univers. poate ai bafta si o gasesti pe la vreun anticariat.
14 septembrie 2006 la 2:34 pm
tot @mia
o gasesti pe http://www.libarie.net
14 septembrie 2006 la 2:42 pm
Şi eu care încercam să fac reclamă la ebay sau amazon:)…după ce am citit Leviatan şi Mr. Vertigo în ambele limbi, română şi engleză, votez clar pentru engleză. Are Auster un fel de a spune bine lucrurile măreţe pe limba lui. Apropo, ştii ceva de poezia lui?
14 septembrie 2006 la 3:20 pm
multumesc, vic, m-am dus pe librarie, dar zice stoc insuficient la trilogia new-yorkului, asa ca am facut rezervare. astept si bat anticariatele. ce nu face omu’ pentru o carte metadetectivistica.
hiacint, daca ma intrebi pe mine, iti zic ca n-am citit nimic de auster. acum ma initiez.
14 septembrie 2006 la 3:32 pm
@hiacint:
iar daca ma intrebi pe mine, iti zic ca poezie de auster ioc. inca nu. cum e? stii ceva?
@mia:
n-o crede pe luciat cind zice ca “eul lui e solid” si alte bla-bla-uri. un eu mai spart in atitea bucati ca la auster n-am vazut nicaieri. o sa te prinzi de asta mai ales daca citesti trilogia. da’ si din cartea iluziilor iti dai seama, daca nu te fura peisajul
ce-i lucico, te-ai supa?
)
14 septembrie 2006 la 4:43 pm
vic, poezia lui Auster o caut fără succes. Cred că e doar un mit cum că el ar fi scris o carte jumate de poeme…:(
14 septembrie 2006 la 9:09 pm
mie auster mi se pare prototipul scriitorului american de succes, identic cu el insusi in fiecare carte pe care o scrie, si cu alti scriitori americani de succes, mai ales prin faptul ca a citit psihologie sau a mers la psiholog si foloseste tip-urile invatate pe acolo transformandu-le in retete de succes. e ceva pur retetar la el, imi pare mie. asta nu inseamna ca nu imi place sa il citesc in tren, e un tip plin de talent.
mai mult decat el imi place nevasta lui, siri Hustvedt, cu cartea ei”what i loved”, dar si ea ii seamana la scriitura. sau el ei. si ea lui roth cu “american pastoral”.
15 septembrie 2006 la 9:26 am
nu stiu de unde a vazut uv ca auster e identic cu el insusi in fiecare carte. mie mi s-au parut diferite si ca stil si ca valoare. ce-are a face leviathan cu trilogia? sau in tara ultimelor lucruri cu cartea iluziilor? mai degraba comantariul lui uv pare tipic pentru cei care n-au citit da’ au auzit unele lucruri vagi despre scriitorii americani. si aplica asta si la auster, care e cel mai “francez” american contemporan pe care il stiu. si asta nu doar pentru s-a impus intii in franta si abia apoi a ajuns un brand la el acasa (din puctul asta de vedere, pare mai degraba roman
).
da, sint fan auster. sintem nascuti in aceeasi zodie, na!
15 septembrie 2006 la 11:22 am
io sint mai degraba de aceeasi parere cu uv – cu exceptia faptului ca n-am citit nimic de nevasta lui auster si nici aia de roth
vic, nu ma supara niciodata oamenii care pun multe comentarii
un blog are nevoie de asa ceva 
da’ nici sa raspund la comentarii ca primu’ pe care l-ai pus aici nu-mi poate cere nimeni – too boring
15 septembrie 2006 la 11:58 am
Din ciclul “Ne-am interesat pt dvs”
in legatura cu poeziile lui auster
de aici (http://www.paulauster.co.uk/disappearances.htm):
“Auster’s poetry is obscure. It can be difficult to read and, at times, seem opague. However, these words in their silence somehow remain within the reader’s mind: in a sense, they haunt. And in this haunting, in this persistence, they demand a certain attention and a certain physicallity.”
“Disappearances” pare sa fie available aici:
http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/0879513284/qid=966539115/sr=1-29/104-1835677-9222328?search-path-string=/ix%3Dbooks%26rank%3D%252Bamzrank%26fqp%3Dkeywords%2501paul%2520auster%26sz%3D50%26pg%3D1/29/58/qid%3D966539115
15 septembrie 2006 la 12:28 pm
Mulţumesc, luciat. Aşadar o să am ocazia, poate, să mă conving de cît de obscură e poezia dlui Auster. Pe soţie nu am citit-o, am auzit cum că ar fi o umbră palidă, darrr nu ştiu, nu am citit. Chiar ar fi culmea să mă surprindă “What I loved”, devin fan de familie
)) Şi chiar aşa, cum sunt scriitorii americani?
15 septembrie 2006 la 7:18 pm
scriitorii americani de succes scriu romanele ca si cum ar scrie scenarii pt filme de succes, semi thrilere. pt mine sunt cinematografice si se repeta, nu ca stil sau actiune ci ca spirit. nu sunt facile, proaste, lipsite de talent, dimpotriva; insa e vorba de o industrie. poate de vina e scoala lor de creative writing, faptul ca pun atata pret pe cursuri de creative writing.
cel mai fain roman american de succes pe care l-am citit e “paradise” de toni morrison. nici o alta carte de-a ei, numai asta.
lumea e plina de exceptii.
16 septembrie 2006 la 8:48 am
uv, structura scenariilor de lahollywood n-are nimic de-a face cu structura din cartea iluziilor. in forma in care e acum, n-ar putea fi niciodata ecranizata acolo. de ce tii cu tot dinadinsul sa spui ceva, daca nu stii despre ce vorbesti?
spui ca seamana cu filmele “ca spirit”. adica? defineste-ti termenii, inainte de a-i folosi.
iar cursuri de creative writing au urmat si pynchon, si salinger. care e asemanarea intre ei si cu “spiritul” indusrieie de carte americane?
16 septembrie 2006 la 4:48 pm
e impresia mea subiectiva, puternica, e felul cum le percep eu. poate n-ai organ sa intelegi ce am zis. mai da o fuga prin padure, prin iarba verde, asculta niste muzica, poate iti creste. si poate se mai indulceste si scarbosia ta daca te mai relaxezi putin.
16 septembrie 2006 la 5:45 pm
imi retrag epitetul-injuratura de mai sus, pt ca sunt prea putini cei care mai citesc. mai bine il pastrez pt vreun taximetrist, aia ma supara cu mult mai rau cu cate ceva aproape zilnic.
16 septembrie 2006 la 6:04 pm
bleah, injuratura, fara epitet
17 septembrie 2006 la 11:40 am
scuze, uv, abia acum am inteles ca ai studiat romanul si filmul american in padure, acolo unde ti-a crescut organul. iti urez, din toata inima, sugestiv.
17 septembrie 2006 la 1:06 pm
vezi, tot n-ai inteles cum e cu organul
e f complicat, intr-adevar, pentru ca nu tine numai de studiat.
in alta ordine de idei, am locuit cativa ani in america si de atunci imi petrec 1 luna, 2 pe an acolo in fiecare an. cand ajung in usa citesc, nu studiez, multa literatura americana, pe care o apreciez mult. doar ca auster nu e decat un autor de succes.
17 septembrie 2006 la 1:28 pm
Şi e tare tare rău şi malefic şi de pus la zid să fii un autor de succes?
17 septembrie 2006 la 1:36 pm
din ciclul”uv se lauda ca a studiat in padure” : in america am avut acces la 2 biblioteci f bune: a orasului si a universitatii. a fost unul dintre cele mai faine lucruri de care am avut parte acolo.
de cate ori merg in vizita ma asteapta fiecare cu un teanc de carti de deabia le pot termina: o scriitoare, o poeta (ambele au studiat creative writing, fara sa fie autoare de succes insa) si sefa mea(matematiciana). si ma mai asteapta biblioteca gazdei mele, absolventa de cultura engleza). asa, cand trec in revista, realizez ce “club” de lectura am, chiar daca feminin-ba vad un plus in asta.
17 septembrie 2006 la 1:40 pm
hiacint, unii autori de succes se gandesc prea mult la succes. asta se vede si se simte si e rau.
17 septembrie 2006 la 1:43 pm
si nu, despre auster n-am vorbit cu americancele acelea. nici macar nu stiu ce parere au ele despre el.
18 septembrie 2006 la 8:54 am
si autodidactul din greata statea la biblioteca. da’ tot degeaba.
in plus, e un mare merit sa nu ai succes. ca, daca ai, inseamna ca scrii prost si schematic.