Terorism de cititoare

Incercare de tinerete, cica nefinalizata

Truman Capote, O vara de rascruce, trad. Antoaneta Ralian, Polirom, 2006 

„primul sau roman, inceput in 1943 si abandonat cinci ani mai tirziu. Desi Capote se reintoarce periodic la manuscris, nu-l finalizeaza niciodata” – din prezentarea editurii. Manuscrisul a fost gasit abia in 2004 si deja avem si traducerea romaneasca.  

E putin aiurea ca l-am citit, pentru ca, nu stiu cum se face, pina acum n-am mai pus mina pe nici un Capote. De obicei incep un autor cu una din cartile lui cele mai cunoscute si abia spre final ajung la productiile de tinerete, jurnale si alte chestii mai de pe la periferia bibliografiei lui. Sa citesti in ordine cronologica e ca si cum i-ai semna autorului un cec in alb: am incredere ca esti asa de bun incit merita sa-mi consum timpul pina si cu incercarile tale nefinalizate. Pe de alta parte, e ca si cum ai citi un autor inca necunoscut, avind in vedere ca O vara de rascruce n-are nici o contributie la prestigiul de pina acum al lui Capote.  

N-am motive sa regret alegerea asta. Dimpotriva. Nici macar nu inteleg de ce e considerat „nefinalizat”. Probabil doar pentru ca romanul n-a primit BT-ul de la autor, altfel nu prea vad ce-i lipseste. Povestea e „terminata”. Lipseste eventual o revizie generala, dar sa mor eu daca sare asta in ochi. In nota asupra editiei originale de la sfirsit ni se spune ca nu s-au facut decit corecturi minime.  

N-o fi o capodopera, dar e un roman perfect lizibil. Concentrat pe un moment de agonie a unui stil de viata si pe nasterea altuia. O tinara bogata careia mama ii pregateste „debutul in societate” se impotriveste acelei „societati” si „cade” (de foarte sus) in mijlocul alteia. Pur si simplu sub actiunea unei forte gravitationale. Mi-a placut tocmai chestia asta, aerul de somnambulism al personajelor principale, care par un pic teleghidate, fara sa constientizeze prea bine ce li se intimpla. Sint un fel de pioni cu care joaca sah nu numai autorul, ci si „societatea”.  

La fel se intimpla cu romanul ca produs artistic, care pastreaza o alternanta simpatic-naiva intre scene dramatizate si povestiri „de legatura”, incursiuni libere in forul interior al personajelor, descrieri de stilist (orasul toropit de caldura, incaperi burgheze rafinate, o familie proletara etc.). Se simte insa si un fel de brutalitate noua, fara „discurs”, fara „morala”, fara excese psihologizante.  

M-a mirat ca romanul asta a ramas in sertar atitea decenii. E un lux pe care nu si l-ar putea permite decit un autor monstruos de sigur pe el. Un lux pe care nu si-l poate permite decit o literatura foarte bogata. Una mai saracuta ar fi fost incintata sa aiba in casa asa o carte.