Intre SF si mainstream
Michael Haulica, Asteptind-o pe Sara, editia a II-a, Tritonic, 2006
In prefata cam ridicola a lui Liviu Antonesei (ridicolul ala a devenit aproape marca respectivului prefatator, cel putin asa mi se pare mie) apare formularea „cel mai bun roman [...] dedicat crizei de la patruzeci de ani a barbatului, cumva similara crizei de la treizeci de ani a femeii”. Cel mai bun roman dintre care alte romane? Ale literaturii universale? Ale literaturii romane? Ale literaturii romane contemporane? Ale literaturii romane contemporane din zona SF? Poate ca ultima varianta o fi corecta, nu stiu, n-am citit. Altfel, slava Domnului, romane bune despre barbati la o anumita virsta pe care-i intereseaza sexul se mai gasesc 
In Asteptind-o pe Sara se pot detecta urme de SF, dar intr-o concentratie suficient de slaba ca sa nu creeze probleme unui consumator de literatura mainstream. Elementele care predomina sint sexul, iubirea, scrisul. Infiorator de pretentios, daca ma intrebati pe mine. Adica Michael Haulica a tintit foarte sus. De aia a si ratat. Daca scotea macar unul din cele trei ingrediente de care vorbeam iesea poate mai curat. Asa, suna de multe ori tare dezlinat. Povesti de amor, partide de sex, amintiri, fragmente de corespondenta, poetizari despre tei plouati, divagatii a la Nichita Stanescu, reflectii despre românul postmodern din nastere si altele, in functie de inspiratie sau de asociatii mai mult sau mai putin involuntare. Numele personajelor feminine sint exact opusul numelor personajelor lui Cimpoesu din ultimul sau roman (Roland Carlan, Christina Domestica, Pruritanal, Khapsek etc. – n-am citit cartea, Vic mi-a zis de numele astea). Haulica nu denumeste pe nimeni Pruritanal ci, au contraire, Nelia Dor sau Mordelia Acu’ n-o sa zic ca Pruritanal, ca nume, e incintator, da’ nici Nelia Dor!
O alta incercare temerara consta in combinatia de limbaj poetic („Din zorii fiecarei dimineti in care ne trezim, ne spalam ochii de visele noptii, ne simtim datori sa cadem in ispita. In ispita trairii.” – p. 181) cu vulgaritati („futaiul de despartire”) si chestii colocviale, ba chiar si cu mult mai periculosul limbaj infantil folosit de indragostiti in intimitate („rombilic” e o mare inventie lexicala pentru care una din iubitele personajului masculin principal ii ramine datoare pe viata; o femeie capata dragalasul nume de cod „Ochisori”; se sufera de „camdor”). Ar fi fost o mare, mare reusita valorificarea vocabularului intim intr-un roman. „Futaiurile” nu ne mai impresioneaza. „Parfumul teilor plouati” ne face sa cascam. Un rombilic si o pereche de ochisori, in schimb… E nevoie de reflexe de neurochirurg si de mare bucatar in acelasi timp ca sa nu ratezi dozajul perfect de „puiu mic”, „jos textila!”, „dincolo de iubire e tot iubirea” si „Fac un link catre nu stiu care text din cartea mea”. Uneori Haulica reuseste in privinta asta, alteori nu.
Capitolul cel mai citibil pare sa fie „Melissa, nume de virus (fantezie pentru tastatura si ecran)”, un mini-roman epistolar care contine schimbul de e-mail-uri intre un el si o ea. Aici Horia Nicola Ursu (editorul primei editii) spune ca este „despre dragostea virtuala, l’amour courtois in versiune contemporan-futurista”. Un exemplu: „Acum, in momentul asta, e nasol tare. Sint la mine in birou, in jurul meu sint 5 femei, si eu… Eu te doresc. Iti dai seama? Nasol de mine. Noroc ca nu ma baga nimeni in seama. O fi ceva schimbat pe fata mea? M-am inrosit? [...] Hai sa visam. Vrei sa visam in noaptea asta? Ne bagam in pat, ne gindim unul la altul si „acolo” ne putem imbratisa, ne putem atinge…” (p. 92) Merita spus ca tot capitolul e scris fara diacritice, ca in mailurile reale. Suna autentic si te face sa te gindesti la miile de mesaje de genul asta care se transmit cu adevarat pe internet chiar in momentul in care citesti tu romanul…
Va mai recomand si o scena erotica in care e implicat un fluture galben (la pagina 130) Daca vreti sa va distrati cu adevarat cititi aberatia gretoasa de aici despre Rosu vertical si dupa aia fragmentul excelent de la p. 69 din Asteptind-o pe Sara.
Mie mi se pare, ca sa termin o data textul asta luuung, ca Michael Haulica s-a lasat prea tare in voia inspiratiei si a talentului, ca nu s-a tinut deloc in friu. Oricit de bine ar functiona metoda asta intr-o partida de sex, intr-una literara cam da chix.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
17 octombrie 2006 la 10:30 am
dupa cum descrii cartea, pare sa semene destul de mult, exceptind sf-ul, cu fisa de inregistrare a baieticai. apropo, ei mai stii cine i-a facut prefata?
17 octombrie 2006 la 10:36 am
hm, vic, prefatatorul e penibil, da, si aici, dar cartea nu e totusi ca a lu baetica… are scene erotice chiar foarte reusite, aia cu fluturele si aia cu rosu vertical sint chiar dementiale – mai are si alte fragmente misto, ala cu melissa si inca unu despre cautarea unui bug intr-un soft, dar per ansamblu nu prea iese
17 octombrie 2006 la 10:52 am
de cind voiam eu sa citesc ceva despre cautarea unui bug intr-un soft!
ma gindesc sa-mi fac mai degraba timp pentru hari kunzru, ca, de cind tot vreau sa-l citesc, am si uitat de el.
17 octombrie 2006 la 11:16 am
vic, uite aici chestia cu bug-ul, ca nu e ce pare:
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3330
17 octombrie 2006 la 11:33 am
mersic. am incercat sa citesc si mi-am adus aminte de ce sf-ul n-are lipici la mine. ma rog, n-as putea sa formulez inteligibil, da’, ca sa fiu cit de cit explicit, uite un exemplu: “motocentauri”.
imi recunosc, spasit, limitele.
nu pot sa citesc ceva cu motocentauri.
si nici reflectii de-alea destepte, gen “cine a mai intrat intr-o librarie in ultimii zece ani? ” asta imi miroase de la o posta a ironie de-aia fina, cu care se indeletnicesc autori ca horia garbea sau ioan t. morar. sa fie la ei!
17 octombrie 2006 la 2:58 pm
Eu cand aud de SF romanesc imi suna dulce in urechi Alexandru Ungureanu cu ale lui Arte Martiale Moderne, si Leonard Oprea, cu Domenii Interzise. Pentru ca dupa aia a inceput Nemira sa traduca Asimov si Herbert, si m-am ratacit definitiv…
17 octombrie 2006 la 5:08 pm
O precizare. Spui tu: “autorul insusi spune ca este „despre dragostea virtuala, l’amour courtois in versiune contemporan-futurista”. Nu spune autorul, spune editorul, pe coperta IV a primei editii. Adica io. Sa n-avem vorbe: Maical si-a scris cartea si in rest i-a lasat pe altii sa spuna. Mie mi-a placut mult-mult. (Ca nu dejaba am publicat-o, nu?) Chiar si acum, la un an si ceva de cind am primit manuscrisul, tin cartea asta pe birou si, din cind in cind, o deschid si citesc aleator cite-un pasaj, ca sa-mi amintesc de sentimentul pe care l-am avut cind am parcurs-o prima oara.
Tie ti-a placut pe pasaje. Bun si-asa.
(Si dupa mine, Melissa e partea cea mai tare a cartii. Dar nu singura.)
Un lucru e sigur: n-am publicat-o (atentie, in prima ei editie!) ca pe un roman SF, ci ca pe o carte mainstream. Roman, adunatura de povestiri, spune-i cum vrei. Dar nu SF.
17 octombrie 2006 la 5:12 pm
Nu-mi merge linkul la akademia.ro. Ce scrie acolo?
17 octombrie 2006 la 5:19 pm
hnu, mersi de corectie – n-am inteles bine de pe situl acela, m-am grabit, scuze, am corectat in insemnare
nici eu n-am spus ca e SF, doar ca are urme de sf, mai apar niste motocentauri, de ex
ma bucur ca nu te-ai suparat… da, mi-au placut fragmente…
la akademia.ro e un referat stupid pe tema poeziei lui Nichita Stanescu, genul de comentariu literar de care-si bate joc Michael Haulica asa, printre rinduri (cel putin eu am luat si asa pasajul lui cu Rosu vertical)
17 octombrie 2006 la 5:25 pm
Aha. Tot nu-mi merge linku’. Da’ se pare ca n-am pierdut nimic. Si-acum marturiseste: asa-i ca Melissa e geniala?
La fel ca si fraza de inceput a cartii: “Pe Mordelia au razuit-o de pe fotoliu.”
17 octombrie 2006 la 5:30 pm
da, am vazut si eu acuma ca linku ala nu merge – de fapt nu merge situ ala in general…
n-ai pierdut nimic, da merita sa-si aminteasca lumea oribilele prostii din scoala despre “Nichita” si abia dupa aia sa aprecieze cum trebe “sacrilegiul” din Sara
A, cit despre fraza de inceput, sa stii ca mi-a creat niste asteptari maaari de tot – si m-a enervat ca dup-aia nu mai e chiar asa
17 octombrie 2006 la 5:32 pm
Pe scurt: o sa mai citesti Haulica au ba?
17 octombrie 2006 la 5:33 pm
pai da, ca sint curioasa, da as prefera un SF-SF, presupun ca e mai “disciplinat” acolo
17 octombrie 2006 la 5:39 pm
iti dau un link: http://www.atelierkult.com
te duci acolo, te inscrii si citesti michael haulica inaintea aproape oricui altcuiva
mai mult chiar, acolo poti sa-i spui chiar lui in fata ce nu ti-a placut si ce sa faca sau nu. zau ca merita. bonus: gasesti acolo si o nuvela de-a sus-semnatului. si zau ca mi-ar face mare placere sa stiu ce crezi despre ea.
17 octombrie 2006 la 6:29 pm
mie mi s-a parut scrisa cu talent, dar am senzatia ca n-am reusit sa prind ideea, posibil sf, sau poate nu, care aduna totul la un loc. adica mi se pare ca am pierdut undeva esentialul si nu m-am ales decat cu bucati. poate din cauza pozitiei voit moderne a autorului, poate din cauza nepriceperii mele, povestirea ramane in ceata. iar fara ideea-liantul care sa ii dea structura si forma cartea asta, cel putin pt mine, e mai moderna decat trebuie.
18 octombrie 2006 la 5:48 pm
dupa prima propozitie si eu m-am asteptat la mai mult
cu exceptia catorva fragmente m-am cam plictisit (nu e prima oara cand o spun)
10 martie 2009 la 11:56 am
[...] Michael Haulică – AŞTEPTÎND-O PE SARA, volum despre care revista Playboy scria că ar fi „o parabolă erotizantă a mediului virtual”, iar Liviu Antonesei considera că ar fi răspunsul potrivit la întrebarea pusă de Mircea Cărtărescu, în titlul celui mai de succes volum al său: DE CE IUBIM FEMEILE? [...]