Terorism de cititoare

Calea burgheza de a nu fi burghez

Citit si recitit citeva pagini din Allan Bloom, foarte usor de inteles si totusi…

 „utilizarea unor cuvinte precum <creativitate> si <personalitate> nu inseamna ca aceia care le folosesc inteleg gindirea care a facut necesara folosirea lor, sau ca o aproba. Limbajul a fost trivializat. Cuvintele care trebuiau sa-i descrie sau sa-i incurajeze pe Beethoven si Goethe se aplica acum oricarui scolar. E in natura democratiei sa nu nege nimanui accesul la lucrurile bune. Daca acele lucruri nu sint cu adevarat accesibile tuturor, atunci tendinta este sa se nege faptul – proclamindu-se pur si simplu, de exemplu, ca ceea ce nu e arta e arta. [...]

Nivelarea acestor distinctii prin familiaritate incurajeaza doar multumirea de sine. Acum, cind apartin tuturor, se poate spune despre ele ca nu inseamna nimic, atit in vorbirea curenta, cit si in disciplinele din stiintele sociale care le folosesc drept concepte. Ele nu au un continut specific, sint un fel de opiu pentru popor. [...] 

Creativitatea si personalitatea iau locul unor cuvinte mai vechi precum virtute, harnicie, rationalitate si caracter, ne influenteaza judecatile, ne ofera teluri educative. Ele reprezinta calea burgheza de a nu fi burghez. Prin urmare, ele constituie niste surse de snobism si afectare straine virtutilor noastre reale. Avem o multime de ingineri buni, dar foarte putini artisti buni. Intreaga onoare se indreapta insa spre acestia din urma sau, mai degraba, ar trebui spus, spre cei care ocupa acea nisa in ochii multimii. Adevaratii artisti nu au nevoie de acest sprijin, fiind, dimpotriva, slabiti de el. Persoana care cistiga bani nu e cea mai atragatoare personalitate, dar e de departe preferabila falsului intelectual.” (p. 217-218)  (am fragmentat citatul, care in original n-are paragrafe, si am subliniat tot eu) 

Ieri, la insemnarea precedenta despre Mircea Ivanescu, spuneam la comentarii ca daca ar fi aparut numele lui pe lista celor 10 scriitori de la Realitatea TV, ar fi avut de pierdut, si-ar fi stirbit “aura”…

“Burghezul”, acela vinat de artisti de 200 de ani (spune Bloom), se razbuna. 

Dar cum am putea renunta, de dragul artei si al adevaratilor artisti, la speranta ca si noi, si noi sintem creativi si avem, vai, atita personalitate!? Cum ar putea unii sa faca sacrificiul de a accepta ca, pentru ca marea arta sa existe, ei nu sint artisti? Pentru ca adevaratii scriitori sa fie “mari”, ei nu sint decit eseisti!?  

Ce bine de mine, ca nu sint decit bloggeritza!  

P.S.  Despre cartea lui Allan Bloom, de fapt, altadata. O citesc greu.