Lenjerie/scriitura frantuzeasca
Annie Ernaux & Marc Marie, Paradoxul fotografiei, trad. Marie-Jeanne Vasiloiu, Pandora M, 2006 (L’Usage de la photo)
Frantuzeasca, asta e primul cuvint care-mi vine in minte. O chestie frantuzeasca rau. Are drept motto ceva din Bataille, evident: „Erotismul este acceptarea vietii pina si in moarte”.
Eros si Thanatos la greu, deci. Ea are cancer la sin si se trateaza. El ii este alaturi. Fac sex in ciuda faptului ca ea nu mai are par pe nicaieri pe corp (nici pe cap, din pacate) si are un sin strapuns de niste instalatii medicale. Dupa sexul respectiv cad in contemplarea gramezilor de haine risipite pe jos. Le pozeaza. Si rasare ideea unei carti care sa contina 14 poze, fiecare cu cite doua texte explicative, unul scris de Annie, celalalt de Marc. Nu v-ar fi dat prin cap asa ceva, fetelor, nu? Pai fiindca nu sinteti frantuzoaice 
Am mai declarat fara rusine ca ma atrag experimentele formale ca becu’ pe fluture sau ca… hirtia de prins muste pe… muste Despre experimentul asta nu prea stiu ce sa zic, imi vine pur si simplu sa fac misto, ca e prea de tot, nimic nu mascheaza dorinta pura si simpla de a experimenta. Ceea ce are darul de a atenua mult patetismul situatiei. Nu poti sa citesti cutremurat despre cancer cind bolnava se foloseste de el ca sa inventeze o carte… inventiva. Nici amorul nu e cutremurator asa, redus la truc de reteta. Citatul din Bataille cel putin ma face sa cred ca in consecinta sint pe linga intentia autoarei. Sau ca macar am ratat jumatate din intentia ei, pentru ca m-am concentrat prea tare pe cealalta jumatate. Dar mie imi convine, pentru ca altfel am oricum probleme sa ma las cutremurata de povesti in care moartea biziie deasupra iubirii si-i da tircoale. Too obvious, u know?
Cartea mai e frantuzeasca si din cauza lenjeriei autoarei (doamne, nu ma pot opri din chicotit de una singura pe ziua de azi, ce-oi fi avind?). Sincer va zic ca nu ma asteptam ca o scriitoare asa de atenta la „scriitura” („Inainte, as fi scris toate astea la imperfect, timpul purificat al actiunilor incheiate sau presupus incheiate” – ca sa aleg un citat autoreflexiv la intimplare) sa poarte sutiene din dantela rosie, portjartiere d’alea de cabaret sau, la urma urmei, escarpeni aurii! Toate astea sint de vazut in poze, impreuna cu boxerii si bocancii butucanosi si uzati ai partenerului. (De vazut mai mult teoretic, ca practic reproducerile alb-negru sint ca vai de mama lor.) Obscen, ziceti? Pai o fi. Da’ la modu’ frantuzesc
P.S. Am mai scris eu despre Annie Ernaux si ziceam ca o sa mai iau tot ce gasesc de ea. Ramin la aceeasi parere. Si de altfel, cred ca o sa mai iau cam toate traducerile din frantuzoaice de la Pandora-M (e o editura foarte misto, imi pare rau ca citesc prea putine carti de la ei). Pina acum am citit Marie Darrieussecq, Schimbarea la trup (Truismes, cred ca ati auzit, a facut o oarecare vilva la vremea ei), Annie Ernaux, Pasiune simpla. Locul, Sylvie Germain, Zile de minie si Virginie Despentes, Trage-mi-o. Le-am trecut in ordinea preferintelor. Darrieussecq mi-a placut la nebunie – in ea o femeie se transforma in scroafa si se iubeste cu un barbat transformat in lup Cartea ei are si o prefata foarte consistenta, de Alexandru Matei, care contine un crash-course despre autofictiune, deci merita de doua ori (numai ca io, in incapatinarea mea, nu m-am lasat deloc convinsa ca Truismes este o „autofictiune”! au contraire, mi se pare un roman in sensul clasic al cuvintului, asa ca Robinson Crusoe). In fine, cititi si veti vedea. Sylvie Germain e o autoare cumintica foc, si ca tehnica si ca „subect”, cel mai puternic argument pe care-l pot da la ora asta e ca am uitat aproape tot din cartea ei Despentes e groaznica.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
13 noiembrie 2006 la 1:55 pm
seria de care vorbesti de la Pandora M mi-a starnit si mie interesul: nume noi(multe de nisa,fara titrari si pretentii),scriitura nonconformista,lejera ca stil nu si in privinta tematicii care abordeaza viata cea mare din perspectiva cotidianului marunt(imi place unghiul asta)
dar cu Despentes ce-i,nu se poate citi,repugna?
13 noiembrie 2006 la 2:07 pm
eh, despentes… degueulasse, un fel de film cu gangsteri feminini, na, nu mai tin bine minte, da chestii d’alea, feminism macho, ca sa zic asa
se poate citi, merge chiar usor de tot
13 noiembrie 2006 la 5:23 pm
Baise-moi (the muvii) e chiar misto. Mie mi-a placut. Un fel de Natural Born Killers cu Thelma si Louise si cu scene de sex nesimulat. Si cu multa, multa violenta gratuita. Cartea n-am mai avut rabdare s-o citesc, mi-a cazut in mina dupa ce vazusem filmul. Care, cum zisei, merita.
14 noiembrie 2006 la 11:52 am
Poc si eu….
Julien Gracq -Braye la Foret /Regele Cophetua?
Smbd. touched ?
14 noiembrie 2006 la 1:46 pm
hnu, n-am vazut filmul, oricum, bine ca ai amintit tu de el
14 noiembrie 2006 la 6:40 pm
Daca vii prin tirg, la Gaudeamus, pot sa ti-l aduc, daca vrei.
5 august 2007 la 3:05 am
daca vrei sa putem vorbi ceva pune si tu un oblomov macar nu toate kk-turile de autori cu cartile alea bune de un film prost…
7 august 2007 la 4:11 pm
@ stelian muller – serios? ai vorbi tu cu mine despre oblomov? ce onoare imi faci! da’ nu tin neaparat sa vorbim noi doi
24 septembrie 2007 la 9:43 pm
Ca tot se vorbeste aici de frantuzoaice, vroiam sa intreb, stie careva, s-a tradus in romaneste ceva de Flora sau de Benoite Groult (sint surori)?
Si ma intrebam, ati vazut sau ati citit careva Colette? E o lectura retro, Colette, stiu bine, si nu stiu daca mai citeste cineva azi, cit despre mine e una din autoarele mele favorite, desi tot timpul vobeste numai de natura, amor, barbati, pisici, simturi, culori, foarte senzitiva, dar totusi totusi e mult mai mult de toate astea…in fine…ma intrebam si eu daca o mai fi careva careia sau caruia sa ii placa Colette? Stiu ca numele ii suna ca ceva de genul Sandra Brown, dar asa ii este numele de familie, ce e ea de vina?
25 septembrie 2007 la 10:04 am
mie imi placea colette
n-am mai citit demult.
25 septembrie 2007 la 3:32 pm
Da, si mie imi place, si am vreo 10 romane de ale ei pe care le recitesc din cind in cind si de fiecare data cind o recitesc constat ca inca imi place…nu stiu de ce este asa ignorata in ziua de azi…in fond, o fi ea scriitoare minora dar pina si marele Proust ii trimitea scrisori de felicitare cind ii aparea vreo carte noua sau ii trimitea vre-un volum de al lui cu dedicatie.
25 septembrie 2007 la 5:43 pm
@ anca – nu stiu de surorile groult… din colette cred ca am citit doar aia… aia… cu Gigi – mi-a placut si mie, normal
25 septembrie 2007 la 7:24 pm
pai surorile groult sint niste feministe, uneori ce-i drept de-un feminism cam dur, dar nu intotdeauna… oricum au scris uneori texte foarte frumoase (dar nu le-am gasit decit in franceza…) Ultimul roman pe care l-am citit de Benoite Groult, “Les vaisseaux du coeur” mi-a placut mult…o poveste foarte frumoasa de dragoste intre o profesoara universitara din Paris si un pescar breton, cu diferente enorme de cultura si educatie si stil de viata intre ei, dar, binenteles fara a ajunge sa traiasca impreuna, iubirea lor ciudata transcende totul … textul e bine scris, cu o umbra de poezie si mai ales cu autenticitate si profunzime. Cel putin asta e parerea mea!
Dar acum, luciat (eu citesc si din urma din blogul tau pe care nu l-am descoperit decit de putin timp), mi-ai facut pofta cu Annie Ernaux, ma duc la libraria franceza sa vad ce gasesc de ea…
26 septembrie 2007 la 4:21 pm
@ anca – suna bine dragostea intre un pescar si-o profa
sper sa-ti placa Ernaux – mie mi-a placut mai mult Pasiune simpla si Locul, poate gasesti asta, sau poate ceva ce n-am citit eu si vii dupa aia sa spui cum e
26 septembrie 2007 la 4:53 pm
ok… vreau sa citesc Ernaux ca sint curioasa si de mult vroiam sa citesc…n-o sa citesc eu chiar acuma, acuma probabil dar iti spun ca mi-ai facut pofta…noi avem aici (Toronto) o librarie franceza mare si cu multe ispite…as citi eu chiar acum Ernaux dar ca de obicei am mai multe carti incepute din care citesc de-a valma dupa pofta de moment….dar vreau, trebuie, sa imi impun o ordine in lecturi si ma fortez foarte tare sa termin ce am inceput inainte de a incepe altceva nou…cum spun, la libraria la care merg eu, care e foarte mare de as putea sa imi pierd acolo ore in sir, mi se intimpla ca desi am plecat de acasa cu ideea de a cauta un autor anume sa ma intorc cu altul…sint vraiment dezordonata rau in lecturi…ultima data am gasit un Philip Roth interesant…de fapt, na , toti sintem asa, sau cei mai multi, cred, desi eu intotdeauna i-am admirat pe cititorii cuminti, asezati, care citesc cu aplicatie o carte din scoarta in scoarta.
26 septembrie 2007 la 5:06 pm
nu ride, chiar e faina cartea cu pescaru si profa…desi acuma daca ma gindesc mai bine… chiar se poate asa ceva? poate sa mearga? poate dura? fiindca existau totusi momente jenante intre ei, se intelegeau ei perfect in pat, si afectiv aveau o mare tandrete unul pentru celalalt, dar in viata de zi cu zi, erau multe chestii de nepotriveala…de exemplu cind el ii facea ei niste cadouri atita de kitchioase ca ea se ingrozea si nu stia ce sa faca cu ele…ti-am zis ca Groult e feminista si prin chestii din-astea marunte ea sugereaza cumva superioritatea femeii…
dar de fapt tocmai asta e concluzia, am zis, in ciuda nepotrivelilor dragostea, bat-o vina! marele amor care transcende totul!!….si apoi, poate subiectul e banal dar cartea e bine scrisa…pacat ca am pierdut-o…i-am imprumutat-o (unei frantuzoiace, bretona si ea…ca pescaru’!!) si nu mi-a mai dat-o inapoi
28 septembrie 2007 la 4:09 pm
@ anca – stai linistita, ca si eu uit constant pt ce ma duc la librarie si-mi iau alte carti
si despre citit dezordonat mai stiu si eu cite ceva 
nu rideam, te asigur, de pescar si de profa! am vazut eu niste pescari lipoveni cind am fost o data in delta care pareau sa se potriveasca de minune si in visurile unei profe dr docent si savant de renume
28 septembrie 2007 la 5:31 pm
hehe