Terorism de cititoare

Critica intre zmeu si Cosinzeana

Dan C. Mihailescu, Viata literara I, Editura Fundatiei PRO, 2005

(articole aparute in „Idei in dialog” din 2004 pina in decembrie 2005)

Recunosc ca m-a luat un pic cu ameteala cind mi-am dat seama ca urmeaza sa scriu despre acest VIP al criticii literare. Primul meu impuls a fost s-o iau la fuga, ca-i rusinoasa dar sanatoasa. Respectiv sa nu scriu nimic despre cartea asta. Numai ca mi-am propus de la inceput sa declar aici cinstit tot ce citesc si sa recunosc curajos ce n-am citit, ba chiar si ce n-am de gind sa citesc desi poate ar trebui  

De fapt, nu e prima carte la care ma simt cam aiurea. A mai fost si Asteptind-o pe Sara, a lui Michael Haulica – imi dorisem foarte mult sa-mi placa, pentru ca si autorului i-a placut de blogul meu. Nu mi-a placut chiar asa de mult cum as fi vrut. Pina la urma am zis ca e preferabil totusi sa spun cinstit cum mi s-a parut decit sa tac ca porcu’n papusoi… Na ca am avut si io dileme d’astea de „critic”… penibil. Mai bine, mi-am zis io, sa nu-mi dau atita importanta si sa zic ce cred, ca altfel blogul asta devine o povara si lecturile mele din autori romani un cimp minat…

Cu celebrul Dan C. Mihailescu e altceva. Mi-e groaza, oameni buni, de „viata literara”! Sint teribil de multe tabere, bisericute, armate si alte formatiuni de lupta. Toti au ceva de impartit. Daca nu faci parte din lumea „lor” nu vei sti niciodata exact de ce parte a frontului nimeresti cind zici „da, asta are dreptate”, „asta ma scoate din pepeni”, „asta ma plictiseste” sau chiar „chestia asta pe care a spus-o X m-a amuzat”. Risti sa faci erori monumentale in ochii unora sau sa fii imediat adoptat de altii. Si la urmatoarea impresie de lectura dintr-un alt literat sa produci confuzii si reprosuri: „cum, mai, adica tu zici ca-ti place X si acu il lauzi pe Y?! Pai tu nu stii ca astia doi s-au scuipat ca mitele?!” Ei bine, nu, tu nu stiai, in inocenta ta de cititoare pura si simpla…

Groaza asta de a nimeri de partea „gresita” a frontului se vindeca totusi usor, imediat ce ai tras aer in piept (din punga, eventual) si-ti reciti cu calm ca nu e cazul sa-ti dai importanta, ca tu oricum nu vrei sa fii de nici o parte.

Asa, acu sa incepem. Nu stiu daca imi place DCM. M-a socat in alta carte cind a spus ca nu auzise de Pynchon inainte sa citeasca Jurnalul lui Cartarescu. Generatia 27 nu ma intereseaza. Cioran m-a plictisit de moarte. Eliade am citit in adolescenta si a ramas pentru mine un autor pentru adolescenti exaltati. Noica, Paltinis… o furtuna intr-un pahar de apa (asa zic eu, cu mintea mea de luciat). Nu-mi vine niciodata sa citez din Istoria ieroglifica. Nu stiu daca sint de stinga sau de dreapta. Ortodoxia ma enerveaza. N-am citit nimic de Andrei Plesu (in afara de articole). Liiceanu mi-a placut in Usa inchisa, da’ daca era dupa mine pina acu’ as fi si uitat c-am citit-o. Patapievici pur si simplu mi se pare, ca scriitor, foarte slab, un fel de pretioasa ridicola. Il ador pe Cartarescu, mai putin De ce iubim femeile (dar inca n-am apucat cartea despre postmodernismul romanesc). Mentiunile la ICR si MCC si USR ma adorm la fel de repede ca filmele cu Sylvester Stallone sau cu nu stiu ce Jose Armando. Expresivitatea de moda veche, cu arhaisme delicioase, fraze imbirligate si figuri de stil elaborate ma oboseste.

Dar imi place la nebunie energia si vitalitatea si efervescenta proiectelor, pasiunea cu care DCM citeste tot ce apare acum fara sa uite carti prafuite de mult. Imi place seriozitatea cu care ia in calcul romane de Claudia Golea, chit ca indignarile lui tintesc pe alaturi. Imi place verva si ma distreaza birfele. Sint recunoscatoare pentru colajele de citate prin care rezuma cite un scandal din presa. In fine, am aproape certitudinea ca nu rateaza nimic important din „viata literara” pentru ca e in mijlocul ei. Asa ca norrrmal ca m-am repezit la colectia asta de articole. Gasesti acolo tot ce s-a intimplat important in perioada respectiva, inclusiv topuri, premii, interviuri samd. Evident ca am sarit niste pagini si ca pe altele le-am citit in diagonala (repet, ICR si MCC si USR ma adorm!).

Si am gasit si niste pasaje care m-au lamurit de ce ma lasa pe mine atit de rece critica literara romaneasca din ultimele decenii (nu numai din comunism): „dupa cum literatura, din varii motive, a fost smintita din estetic si obligata oarecum sa se prostitueze, adica sa-si asume rolul de povestitor deghizat, piezis, al istoriei, critica a trebuit sa-si asume periodic travestiuri spre a putea afirma adevarurile pe care nu le puteau pune direct in pagina sociologia, politologia, estetica, filosofia culturii etc.” 

 „Orice, oricum, dar exclusiv prin utilizarea textului ca pretext, subtext si context. Extrem de rar ca text, ca act literar, ca entitate literara pura si simpla”  

„Si atunci, dupa 50 de ani de oglindit prostituarea si carnavalul literar in dioptrele deformate ca la bilci ale exegezei, unde sa mai gasesti fecioria literaturii si puritatea curajoasa, de Fat-Frumos, a criticului literar?!?” (p. 163)

Call me simple-minded, dar mie mi-ar placea un Fat-Frumos care sa se ocupe de Ileana Cosinzeana, nu de zmeu!