Terorism de cititoare

Ca si cind

Livia Rosca, Ruj pe icoane, Cartea Romaneasca, 2006  

Nu-ti ia mai mult de o jumatate de ora toata placheta. Daca tii mortis, inca o jumatate de ora si deja ai invatat pe de rost niste versuri. Ca de exemplu: „sint inca / o femeie frumoasa / asemeni icoanei / scaldate-n laturi” (p. 62).  

N-am ales citatul din rautate, doamne fereste, ci doar pentru ca e edificator. Se intelege clar ca e vorba despre feminitate, despre demitizarea ei combinata cu nostalgie. Un pic mai mult, ca in fond insistenta asupra “icoanei” (incepind chiar din titlu) n-are cum sa fie gratuita, e obligatoriu sa semnifice. Si semnifica tocmai lumea care a suportat greu operatia de “dezvrajire” si acum zace pe patul de suferinta – nu poate nici sa moara nici sa traiasca.  

Femeia nu mai e ce a fost – o faptura suava pe care o gasesti intotdeauna frumoasa chiar si daca o iei pe nepregatite. De fapt, tot frumoasa o gasesti, numai ca reflectorul bate in culise, nu pe scena: “Nu uit sa ma fardez / de frica celor care / ar putea sa bata la
usa / si / au asteptari”.  

Nici icoana din biserica nu mai e ce a fost, acum ca femeia care o saruta o pateaza cu ruj. Nu-i asa ca e evidenta desacralizarea obiectului, chiar pingarirea lui? Nu stiu cum ar putea evita un cititor onest sa nu asocieze rujul (din poezia care da titlul) cu laturile (dintr-o alta poezie)! Habar n-am daca autoarea a intentionat asocierea asta, dar sare in ochi.  

Dupa care incep sa sara din balamale toate celelalte usi care fac legatura intre “lume” si “feminitate”. Maternitatea, dragostea, modestia etc. Femeia se straduieste totusi sa-si joace rolul ei, sa iubeasca un barbat sau (ca trebuie, nu de alta) mai multi, sa viseze ca va avea copii, sa astepte sa-i treaca ciclul ca sa intre in biserica, in fine, “trebuie sa faci tot / ca si cind / ar exista Dumnezeu” (p. 61).  

Normal ca Ruj pe icoane, in conditiile astea, a fost bine primita in general (pe site-ul ei gasiti mai multe cronici). Ce poate fi mai linistitor (pentru barbati, mai ales) decit o femeie care se poarta “ca si cind”? Sa mai zici ca nu le place simularea! Aiurea, nici nu cer altceva!  

P.S.  Trebuie sa spun si daca “mi-a placut sau nu”. OK, sa spun: habar n-am. “Viziunea” e foarte clara, dar asta nu e mare lucru pentru poezie. Mi-ar fi placut mai mult daca pupa icoanele in loc sa le sarute  

A, in caz ca nu va place cum vorbesc eu, va pot oferi o mostra de critica “serioasa” (din Stefan Ion Ghilimescu – ce nume predestinat!): “Vocea purtatoare de mesaj a senzatiilor corporalitatii functioneaza in versurile Liviei Rosca precum un act incipient de depuratie a mitologemelor cunoasterii de sine si de constituire, cum o epura minimalista, a amprentei identitatii”.