Rilke
Rainer Maria Rilke, Jurnal, trad. Mihai Bogdan Dascalu si Crisu Dascalu (versurile), Ideea Europeana, 2006
De la 3 noiembrie 1899 pina la 22 decembrie 1900. La o asociatie de artisti de la Worpswede, linga Bremen. Rilke a cunoscut-o aici pe sculptorita Clara Westhoff, cu care s-a insurat. Lou Andreas-Salome inca era in peisaj.
Foarte putine pasaje de cronica a vietii cotidiene. In cea mai mare parte embrioni ai poeziilor din Cartea imaginilor (din care am citit in paralel, incintata de asa „ocazie”). Trandafiri. Mlastini. „Toata cruzimea va deveni cindva stralucire pentru nepoti. Toti mostenitorii poarta destine trecute, aidoma bijuteriilor. Ochii morti, plini de tinguire, au devenit nestemate” (p. 187).
M-am gindit des la Artaud. „un rasunator / copac de un rosu aprins / astfel e moartea” (p. 194)
Nerval: “Crains, dans le mur aveugle, un regard qui t’epie”. Rilke: “toti peretii sint la fel. Si nu numai toti peretii: toate lucrurile! Daca ne aruncam privirea in sus, cind ne e usoara sau daca o lasam sa cada drept o fierbinte povara – de fiecare data se deschide un ochi, care o prinde, o tine si ne inapoiaza una si mai stralucitoare. [...] Dar simti acum ca, acolo unde nu e nici un ochi, nu avem voie sa ne uitam? Tu stii ca exista dusmani orbi care ne sorb ochii?” (p. 79) Artaud: „Ochiul mort, cum pipaie la intrare / intors catre cadavrul acesta, / hoit jupuit, pe care il spala / tacerea trupului tau, infricosatoare” (din pacate, nu mai stiu a cui e traducerea si nici nu gasesc acuma originalul).
„Deasupra vietii si deasupra mortii este Dumnezeu. Insa nu are nici o putere asupra tarimului de mijloc, care exista in ciuda fortei si a prezentei Lui, nu are spatiu, nici timp si nici vesnicie. Are numai batai ale unor nespus de triste, suspendate, infricosate inimi, ce nu stiu unele de altele, ce sint indepartate de relatii si legaturi, sint stinse, sint fara de sens si bataile lor sint la fel de putin adevarate si de reale ca si discursul tronului, pe care il tine un ratacit, in camasa de forta, inaintea unor paznici rizind crud si a unor infricosati nebuni…” (p. 224)
Mircea Ivanescu: „timpul care urmeaza, care urmeaza chiar si atunci / cind a coborit ingerul sa spuna ca nu mai exista / timp – ceea ce, totusi, dupa aceea, urmeaza, in aceste adinci / cercuri de liniste, nefireasca si trista”.
Si iarasi Rilke, din Sonetele catre Orfeu, de data asta: “Caci printre ierni, e-o iarna ce-atit te va ierna, / ca intrecind-o, inima ta atot-supravietuieste” (trad. George Popa).
Si tot asa mai departe. Devine insuportabil si trebuie sa inchizi cartea, sa te duci sa speli vasele sau sa-ti calculezi banii.
Doar inca doua mici fragmente si gata pe ziua de azi:
“opera de arta, adica nu ceva cu adevarat existent, ci susceptibil de a fi creat in fiecare moment” (p. 139)
“a intrebat daca nu am vreun cintec de betie si a explicat, in repetate rinduri, ca voi vedea cindva ce hau se casca in arta mea, de vreme ce nu stiu sa gasesc nici un cintec de betie” (p. 108)
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
12 decembrie 2006 la 1:44 pm
Felicitari pentru ideea de a-ti publica impresiile de dupa citit. Am gasit pur intamplator blogul tau pt ca un scriitor zicea undeva intr-un interviu ca ce ai scris tu a fost printre putinele pareri pertinenete despre cartea lui.
Chiar acum vreo 2 zile ma gandeam ca “ce bine ar fi sa scriu si eu parerile mele despre…”. Nu ca ar interesa pe cineva dar m-ar ajuta pe mine sa imi pun in ordine anumite idei.
))
Din pacate timpul meu pentru citit s-a redus drastic si sufar graoznic din aceasta cauza. Ma tot gandesc sa fac un studiu despre time management , poate ma ajuta
Cat timp pe zi citesti? Poate asa imi dau seama daca incerc o “MisiuneImposibila” sau am sorti de izbanda.
Tine-o tot asa ca sa avem ce citi noi astia care visam sa scriem …si nu numai
12 decembrie 2006 la 2:40 pm
Servus,
Cred ca am ghicit cine esti. Poate ca nu a fost niciodata secret, poate ca-i doar un secret de-al lui Policlinel (vezi aparitia in Cotidianul, si aerul de fals mister din jurul lui). Dar naiba sa ma ia, nu pot sa nu ma felicit ptr capacitatile mele inductiv-deductive de detectiv amator si vag sastisit. In dupa-amiaza asta ma simt intr-o asa forma, ca as putea sparge Banca Angliei formind doar trei numere la intimplare;)
Nu o s-o spun pe shleau, fiindca n-am chef sa stric jocul (nu e nici macar al meu, si-n plus, abia daca am intrat de 3-4 ori pe blogul tau). dar nu pot sa rezist impulsului de a beshteli putin un … undercover.
Iata cam care ar fi problemele terorismului practicat de tine (dar si de restul breslei):
A)Nu lipsa gustului, ci gustul “caldut”, “detasat” si “reincalzit” (adica mostenit de la altii.
B) Permanentele (re)pozitionari in raport cu ceilalti, “pariurile” si “descoperirile”
care-s menite sa va aduca prestigiu, imagine etc; pe scurt, aerul de hipodrom. Ce au ras ceilalti, ca sa putem lauda noi (si vitavercea) …
Si acum sa-ti dau citeva exemple:
Spui ca-ti place Mircea Ivanescu (poet subtil si dificil), dar nu observi ca Ruj pe
icoane nu are nici o legatura cu poezia.
Scrii despre Rilke, dar ne dai si un citat din Artaud. Fiindca-i zi cu soare, nu o sa zic
nimic de Rilke, dar trebuia sa-l intrebi si pe Artaud daca e de acord. Eu nu-mi permit
sa–I pierd vremea cu astfel de intrebari. Pot sa-ti povestesc o intimplare: s-a petrecut acum un an jumate; Rilke iese la pauza din foaierul Operei (il trimisese o doamna dupa niste merdenele), fular la git, camasa de matase and so on. Cine trece pe linga el pe o motocicleta-tractor? Nu stiu. Cert e ca la intoarcere, un vagabond care aiura pe o banca, se repede sa-i smulga merdenelele. Si reuseste. Rilke se intoarce cu mina goala, si da bineinteles vina pe Artaud. Doamna il consoleaza pe Rilke, Rilke scrie o poezie cu un inger care se duce dupa merdenele si nu se mai intoarce. Doamna lacrimeaza. Ce sa mai zicem de Nerval? (rimeaza cu radical din val/ sau din cal)
In fine, n-am de fapt nimic personal cu tine. Nu mai insist.
Hasta la proxima,
Maître Canterel
12 decembrie 2006 la 3:03 pm
ap, multumesc
– eu am noroc de mult timp la dispozitie, ceea ce putini au 
stiu despre ce interviu vorbesti – a fost foarte frumos gestul scriitorului respectiv sa mentioneze parerile unui blogger anonim!
La time management nu ma pricep deloc
Maitre Canterel – lol, ntz, n-ai ghicit (indiferent ce-oi fi crezind tu ca ai ghicit)
la punctul A – no comment (poate doar ca gustul, in general, e o chestie care se formeaza, nu se mosteneste de-a gata)
la punctul B – cine nu se (re)pozitioneaza permanent in raport cu ceilalti descopera americi, inventeaza roata samd – pariuri si descoperiri face orice cititor de pe planeta asta, ca vrea sau nu vrea
m-a apucat un pic risul cind zici de “restul breslei” – care breasla? a bloggerilor? (altfel, ma flateaza ca ma incluzi
)
despre Ruj pe icoane… te-as ruga sa recitesti insemnarea mea – si sa te intrebi, oricum, daca tu posezi adevarul suprem, definitia atotcuprinzatoare a poeziei – in caz ca-ti raspunzi pozitiv te informez cu durere in glas ca esti pe un drum gresit
cit despre combinatia mea de Rilke-Artaud-Nerval-Ivanescu, iarasi no comment – ce sa fac, sa-mi argumentez asociatiile involuntare? nu c-ar fi o enormitate?
astea sint impresii de-ale mele subiective, legaturi care se fac in capul meu si pe care nu m-am apucat sa le “explic” si nici n-o s-o fac
mai treci pe aici, in orice caz, si injura-ma linistit, n-am nici o problema cu asta, e chiar un feedback de care duc lipsa
si chiar sint curioasa cine crezi tu ca sint! zi, ca nu se supara nimeni (daca nu doresti s-o faci pe blog, scrie-mi pe mail: ter_cit[at]yahoo[punct]com)
12 decembrie 2006 la 11:17 pm
De ce tot vor oamenii mereu sa afle cine-ce-cum? Nu-i bine asa cum e? Nu-i mai frumos asa? Daca vreti neaparat sa stricati farmecul jocului, se poate – cu un calculatorist priceput, desigur.
Gandire de oameni maturi, care-au uitat sa se joace. Care fac pe desteptii pentru ca asa trebuie. Care, pentru ca au invatat sa judece dupa un sistem bun pentru roboti de societate, strica lucrurile vii.
“De-a oamenilor vorba imi e groaza/ Ei spun totul atat de deslusit… Si duhul lor ma sperie, cu jocul flecar/ Ei stiu tot ce va fi si ce s-a intâmplat ” si mai incolo “Mi-atat de drag s-aud lucrurile cantand/ Le-atingeti voi, sunt moarte si-ngropate/ Voi imi ucideti lucrurile toate”. Cred ca-i tot din Rilke.
13 decembrie 2006 la 12:26 pm
13 decembrie 2006 la 2:38 pm
luciat de nu-ti e cu suparare am cateva intrebari:
- cate carti citesti pe sapatamana?
-cate pagini citesti pe zi?
- de unde le cumperi pe toate si cum faci rost de atatea?
-cat timp aloci cititului in fiecare zi?
si cateva “chestiuni” de zis:
“Si tot asa mai departe. Devine insuportabil si trebuie sa inchizi cartea, sa te duci sa speli vasele sau sa-ti calculezi banii. ” e o mareeeeeee exagerare cel putin din punctul meu de vedere; pentru mine Rilke inseamna mult , atat ca promotor al stihialului ; nu este in niciun caz un scriitor primitiv si este exclus sa fie insuportabil … eu il iubesc pe Rilke! pentru ca e filosof si pentru ca imi place , pentru ca are un modus artistic inconfundabil si pentru ca metabolismul lui stihial este implicativ si ascensional , il iubesc pentru accesoriile liricoidale pe care le muleaza pe cuvinte , il iubesc pentru discretia spasmelor lui nedivulgate,pentru judiciozitatea tonului ..
13 decembrie 2006 la 3:36 pm
draga princessita,
si pt mine Rilke inseamna mult, numai ca eu neavind inspiratia ta din comentariul de mai sus, am preferat sa pun citate -
recunosc cu umilinta ca nu mi-ar fi trecut prin cap nici intr-o mie de ani sa spun: “metabolismul lui stihial este implicativ si ascensional” (preferata mea din toate memorabilele tale formule) – imi dai voie sa te citez altadata?
acuma, pe bune, ai vrut sa faci misto, nu?
13 decembrie 2006 la 7:10 pm
nu n-am vrut culmeaaa
) chiar nu am zis la misto .. Rilke omul meu de suflet … dar nu mi-ai raspuns la intrebari 
16 decembrie 2006 la 8:43 am
si vad ca nu raspunzi in continuare … incepi sa ma dezamagesti putin luciat .. erau niste lucruri care voiam sa le cunosc , in parte , sa imi fac o idee despre timpul lecturii mele , sa am un “reper” , sa am cu cine sa ma acompar si spre cine sa tind ..,
3 februarie 2007 la 9:42 pm
Hm, ce chestie! Cautam pe net o chestie si chestia face ca si tu ai scris despre chestia aia si sa vezi ce chestie, am citit ce-ai scris tu despre chestia aia si apoi m-am apucat sa citesc si despre alte chestii pe care le-ai postat tu pe chestia asta de-i spune blog sau site, ca io nu ma prea pricep la chestiile astea. Ce s-o mai lungesc, chestia e ca m-a prins rau stilu’ tau. Promit sa te mai vizitez (n-o zic doar asa, de chestie). Pa!
4 februarie 2007 la 5:53 pm
cip – ai promis, nu uit!
sa mai vii, sa mai vii
24 februarie 2007 la 3:49 pm
Cautam de mult jurnalul asta in romana si nu am dat de el. asa ca l-am citit la vremea respectiva in fanceza. gasesc ca, desi nu-i jurnal al vietii zilnice ci unul de creatie, imi spune mai multe decat daca ar fi notat unde merge si ce face. prinzi ceva din estetica lui rilke, ai sentimentul ca asisti la limpezirea gandurilor lui. oricum, gasesc traducerea romana mai buna ca cea franceza. mai trec pe aici, sa vedem ce ai de zis.
papa
26 februarie 2007 la 5:06 pm
eu m-am bucurat mult de traducerea asta – chit ca nu prea imi vine sa spun nimic din capu’ meu despre Rilke, e foarte intimidant, intelegi, nu?
si exista totusi macar niste hinturi de viata cotidiana, mai mult sau mai putin prelucrate poetic, ai dreptate ca “asisti” la limpezirea gindurilor lui – mai ales ca am citit si din Cartea imaginilor in paralel…
1 martie 2007 la 12:59 pm
imi place rilke fiindca e Poet. si asta se vede si in jurnalul lui. el traieste in poezie si nu isi traieste poezia…
partea ciudata e ca, influentati de timpul in care traim, ne aruncam asupra biografiilor si incercam sa devoram cotidianul scriitorilor. ei bine, in cazul lui rilke nu iesi din opera lui poetica si nici nu intri in cotidian. ramai in fiinta lui, ale carei fatete te fascineaza, te fascineaza…
4 noiembrie 2007 la 10:53 am
atentie!!! tocmai aud ca au aparut si celelalte doua jurnale ale lui rilke. voi verifica maine in librarie si voi reveni
29 noiembrie 2007 la 2:48 am
l-am luat la Gaudeamus. Cuprinde 2 Jurnale. nu am apucat sa il citesc decat sa il frunzaresc. mai povestim!
23 martie 2008 la 10:21 pm
Felicitari pt blog, Luciat