Biserica noastra ortodoxa – the end
Tatiana Niculescu Bran, Spovedanie la Tanacu, Humanitas, 2006
Ultima insemnare pe tema asta, dupa prima si a doua 
Spovedanie… nu e o carte care sa se concentreze exclusiv asupra rolului jucat de biserica (mai precis, de manastirea de la Tanacu sau de calugarii de acolo) in povestea mortii tinerei Irina. Sint luati in calcul toti actorii: medicina, familia (mama betiva care si-a lasat copiii intr-un orfelinat), statul (personalul de la orfelinat, cu tot cu indiferentii, hotii, obsedatii sexual care abuzeaza de copii, plus oameni politici corupti care acopera cazurile de abuz sexual), ONG-uri (o asociatie umanitara din Germania printre voluntarii careia se strecoara un pedofil). La pagina 105 veti gasi povestea unui baiat care moare in inchisoare in urma unei „intoxicari cu substante medicamentoase”. „Cum in cursul interviului imi spusese nume de politisti si de oameni politici locali implicati in afacerea Pfaff, am considerat ca moartea lui era suspecta si am sesizat Parchetul General” – spune autoarea (p. 105).
Biserica intervine abia in ultima instanta. Este refugiul Irinei si al fratelui ei. Este comunitatea care ii ia in sinul ei pe cei doi marginali. Cu atit mai grav ca unul dintre ei si-a gasit moartea aici. Fiecare dintre noi se poate pune in situatia Irinei, fie si cu un efort de imaginatie. Chiar, ia imagineaza-ti, draga cititorule, ca nu mai ai unde sa te indrepti si ca te incredintezi cu totul unor oameni, ca iti abandonezi intreaga viata in miinile lor. Am legat povestea Irinei de cea a Luminitei din romanul lui Cezar Paul-Badescu, cu care ne putem totusi identifica mai usor, tocmai ca sa scot situatia din categoria exceptiilor. As mai putea sa aduc si exemple pe care le cunosc de la unul sau altul (mai precis de la una sau alta, femeile par mai vulnerabile aici…), dar blogul meu e despre carti, nu despre viata. Sau nu?
Prea multa lume se indreapta spre biserica noastra ortodoxa doar atunci cind nu mai are alta solutie. (Re)descoperim religia / credinta cind nu mai facem fata singuri, cind simtim ca avem nevoie sa ne ajute o forta mai mare decit noi. Mi s-a intimplat si mie cel putin o data, cind m-am dus si m-am rugat sa cred, sa reusesc sa cred. Era, ca toate rugaciunile astea de ultima speranta, o chestiune de egoism. In momentul respectiv nu m-ar fi putut ajuta decit convingerea ca sufletul e nemuritor si ca oamenii nu mor cu adevarat. In fine.
Problema e, din punctul meu de vedere, ce face BOR cu toti marginalii, disperatii, saracii cu duhul care se intorc in sinul ei. Pai ce sa faca? In primul rind baga spaima in ei. Duhovnici care te expediaza direct in iad in caz ca ai facut avorturi, care, in flagranta contradictie cu lumea in care traim, trintesc pe umerii debili ai unor oameni in suferinta povara unui stil de viata medieval. Neadaptatii in societate n-au nici o sansa decit sa devina neadaptati si in cadrul bisericii. Societatea e mult prea dura? Ei bine, Biserica o intrece cu mult.
Biserica (nu neaparat gluma proasta de manastire a junelui ambitios Corogeanu) are raspunsuri la toate. Parintele Cleopa stie cum se scoate dracu’ din om, ca doar a vazut la Ierusalim. La Putna am vazut cu ochii mei un afis care descria destul de plastic, trebe sa recunosc, chinurile care le asteapta pe nefericitele care au ales sa-si ia viata in miini si sa nu nasca o liota de copii care sa alimenteze orfelinatele patriei. Parintele Adrian de la Antim stie de ce e bolnava Luminita: pentru ca s-a nascut prematur! Inutil sa mai caute cauza bolii ei, doar popa stie tot!
Si apoi, insistenta asta asupra vindecarilor miraculoase, evenimentele cu tot felul de moaste scoase la aer ca sa se calce poporul in picioare doar-doar le rezolva sfintii de sus problemele lor de jos! Copiii timpi care cara la cruci prin autobuze cind trec pe linga o biserica pentru ca imediat dupa aia sa-si reia injuraturile! Soboarele care sfintesc orice, de la masini la bordeluri! Tineri zapaciti care se calugaresc de dragul unei cariere! Icoanele din scoli! Donatorul Becali! Politicieni care marturisesc dreapta credinta in campanie electorala! Presiunea si ura impotriva oricarei persoane care face imprudenta sa-si declare indoielile sau convingerile ateiste!
De altfel, e un fel de consens printre persoanele ne-religioase care nu sufera de prost-gust. Sa spuna cu un aer jenat „No comment” atunci cind sint somate la tv sa declare daca-si fac rugaciunile seara, sa schimbe subiectul, sa emita o fraza tip de genul „Credinta e o chestiune personala”. Sa nu bage in seama popimea dezlantuita. Sa-si boteze copiii ca sa nu se simta aiurea printre colegii de la scoala. Sa-l lase pe Becali sa se ocupe de nemurirea sufletului si sa lase coafezele sa-l creada pe Becali evlavia intruchipata. Si, in general, sa tina pentru ei ce gindesc cu adevarat sau sa alunge repede orice gind legat de crestinism.
Si eu fac la fel de obicei, ma multumesc sa schimb subiectul. Cica sa menajez sensibilitatea persoanelor religioase. Aiurea, daca stau sa ma gindesc bine, o fac ca sa-mi menajez sensibilitatea mea! Si ca sa nu cad in capcana prostului-gust. E, de data asta am facut-o . Sper sa nu se mai repete.
Spovedanie la Tanacu mi s-a parut importanta mai ales pentru ca e un avertisment adresat celor care, la capatul puterilor, spera la un ajutor din partea bisericii. Si e vorba de BOR, nu de biserica penticostala, despre care nu stiu nimic. BOR, din care fac parte si parintele Cleopa, si parintele Adrian, nu numai amaritul ala de Corogeanu! Se prea poate ca si unii dintre cei care citesc blogul asta „relaxat”, oricit ar fi ei de „relaxati”, sa ajunga intr-un mare impas, din care sa li se para ca nu vor putea iesi singuri. Parerea mea e ca spre credinta, religie, Dumnezeu, biserica etc. nu e bine sa te indrepti din disperare. Ci din cu totul alte motive. Si atunci cind ai certitudinea ca esti in deplinatatea facultatilor tale mintale. Nici o secunda mai devreme.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
18 decembrie 2006 la 12:14 pm
unde te indrepti ca nu ajungi sa cazi in butoiul cu disperare, dupa care sa ajungi la biserica sau la misa sau la spital?
poate inspre carti, oare te scapa? ar fi posibil, cine stie. daca o iei din vreme devin un sprijin, ca prin ele te imprietenesti cu oameni destepti si morti demult, in stare sa iti dea sfaturi mai bine decat popa. si poate daca primesti sfaturile alea la timp, cine stie, e o sansa in plus sa cazi macar in butoi si nu in fantana.
insa aproape toti ajungem la cartile importante dupa ce trecem prin butoi.
18 decembrie 2006 la 12:29 pm
uv, zau ca nu stiu sa raspund la intrebarea ta! Poate ca cel mai bine e sa ai oameni apropiati, nu stiu, familie, prieteni… Sau o preocupare majora si esentiala in viata, una care sa-ti depaseasca interesele legate strict de supravietuire. Terapia prin munca, eventual… Cartile importante nu sint intotdeauna de folos. Mai important e sa fii integrat in ceva mai mare decit tine, mai important decit tine. Sa te ocupi de altceva si de altcineva mai mult decit te ocupi de tine? Poate ca ceva de genul asta, dar nu stiu
18 decembrie 2006 la 1:02 pm
te intrebam pt ca asta e un blog despre carti. cartile, educatia umanista iti pot da o stabilitate de baza pt ca te lumineaza la cap, daca o iei in serios. eu sper ca e adevarat ce zic. dar mai stiu si ca disperarea nu e asa logica.
18 decembrie 2006 la 1:10 pm
da, sigur, inteleg
(nu neaparat aceleasi)
numai ca eu cred ca spre carti, ca si spre biserica, trebuie sa te indrepti din alte motive
riscurile sint la fel de mari, mi se pare, si daca ceri cartilor ajutor (chit ca n-o sa te lege niciodata o carte de vreo cruce improvizata, da’ parca poti sa stii?)
18 decembrie 2006 la 1:24 pm
sigur te poate lega!
te indrepti spre carti, biserica, si orice alt ajutor din motive existentiale, chiar daca nu perfect constientizate din ce alt motiv? doar nu estetic? totul e sa te indrepti in timp util, cu logica intacta, si nu in plina criza, cum ziceai.
18 decembrie 2006 la 2:25 pm
uv, ce discutie complicata
io cred ca stii si tu destui oameni care fac fata frumos in situatii de criza fara sa se omoare cu cititu si destui altii super-cititi care clacheaza urit
18 decembrie 2006 la 2:57 pm
poate. dar eu de-aia citesc mai mult si mai mult. ca sa ajung ca aia necititi care fac fata frumos:)
18 decembrie 2006 la 2:58 pm
si mai citesc si ca sa treaca vremea frumos. asa, viata tot trece.
18 decembrie 2006 la 3:05 pm
luciat,asa e; voi ce credeti insa – oare o criza se poate depasi inainte de a-i parcurge
tot cursul,inainte de a ajunge in fond,acolo unde e nevoie?
luciat, te-ai pricepe super la un blog de “probleme existentiale”(stiu ca zambesti acum si bati in lemn,dar chiar ai finete);
asa suna profesionist – “sa fii integrat in ceva mai mare decat tine”,da’ zau,tu ai putea sa dai un singur exemplu concret?si de ce mai mare ca tine,cand criza are rolul de a te face sa iei contact tocmai cu tine?
18 decembrie 2006 la 3:14 pm
mai mare sau mai mic ca tine, ceva din afara ta are rolul de morcov dupa care sa alergi ca sa uiti.
18 decembrie 2006 la 4:02 pm
pentru mine biserica si credinta sunt doua notiuni total diferite. Biserica (ortodoxa sau de oricare o fi) e o instituie care cere obedienta de dragul unor reguli prestabilite, pe cand credinta e convingere absolut personalizata care-mi da voie sa ma integrez in dumnezeu ca in ceva mai mare ca mine, cum spuneai tu, Luciat, sau sa ma iau la tranta cu el, in functie de cat de suportabil sau insuportabil mi-e sa traiesc intr-un moment sau altul. Si personal cred ca nu-l deranjeaza provocarile – a se vedea povestea biblica a infruntarii lui Iacov cu ingerul. Printre chestiile pe care le detest cel mai mult sunt prejudecatile religioase, morala calduta a lui ce e sau ce nu e pacat, demonstratiile de piosenie a la Becali &co, and so on. Si fireste, acestora le prefer oricand cartile, dar nu k retete de iesit din criza, ci doar ca sugestii, oglindiri, ceva de genu. Desi cred ca cel mai lucid si mai omenesc mod de a parcurge o drama sau cum vreti sa-i ziceti e sa ti-o asumi si s-o traiesti tu cu tine. Doar ca-i destul de greu. Majoritatea alergam dupa proptele.
18 decembrie 2006 la 6:57 pm
lida, mai ai de asteptat pina sa-mi fac io blogu ala existential si-acolo o sa-ti raspund
))
18 decembrie 2006 la 6:58 pm
emy, 100% de acord
18 decembrie 2006 la 7:52 pm
nu cred ca Spovedania etc o sa aiba impact acolo unde poate ar trebui sa aiba. lumea are o inertie ceva de speriat atunci cind vine vorba de biserica, fie din interes, fie din obedienta ancestrala (hm hm), fie nu-si bate capul. s-au scris o multime de articole pe marginea povestii asteia si totusi lumea pare sa fi trecut foarte lejer peste subiect, nu s-a bagat nimeni sa faca reportaje si din alte locuri, s-au apucat sa-i scobeasca pe popi si dupa aia s-au razgindit…
imi vine in cap Fratii Karamazov, unde sunt citeva pagini foarte acide vizavi de biserica.
trecind peste, cred ca fiecare crede in ce poate si cind poate…:)
18 decembrie 2006 la 9:58 pm
sa ne integram, asadar, in ceva mai mare decit noi.
vorba e in ce: in absolut sau in galeria echipei steaua?
18 decembrie 2006 la 10:07 pm
galeria echipei steaua e mai mica decat noi
19 decembrie 2006 la 4:52 am
Extraordinara ,,recenzie” Mi-a placut mai ales finalul…
,,Spovedanie la Tanacu mi s-a parut importanta mai ales pentru ca e un avertisment adresat celor care, la capatul puterilor, spera la un ajutor din partea bisericii. Si e vorba de BOR, nu de biserica penticostala, despre care nu stiu nimic. BOR, din care fac parte si parintele Cleopa, si parintele Adrian, nu numai amaritul ala de Corogeanu! Se prea poate ca si unii dintre cei care citesc blogul asta „relaxat”, oricit ar fi ei de „relaxati”, sa ajunga intr-un mare impas, din care sa li se para ca nu vor putea iesi singuri. Parerea mea e ca spre credinta, religie, Dumnezeu, biserica etc. nu e bine sa te indrepti din disperare. Ci din cu totul alte motive. Si atunci cind ai certitudinea ca esti in deplinatatea facultatilor tale mintale. Nici o secunda mai devreme. ”’
Superb. Chiar daca sunt ,,tarfa blogosferei romanesti” ma pasioneaza uneori si lectura…
la buna citire
19 decembrie 2006 la 9:17 am
suzi – cam asa e, da’ nu poti sa stii niciodata
vic – adica nu poate omu’/femeia sa-si expuna weltanschauungu’ ca gata mistou’!
biiineee… intre absolut si galeria lu’ steaua, motive personale ma obliga pe mine personal sa aleg galeria lu’ Craiova – Hai Shtintza!
uv –
))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
andaa – vai, mersi, mersi
19 decembrie 2006 la 12:19 pm
ma enervezi, madam, ca n-am scris io insemnarea asta!
19 decembrie 2006 la 9:42 pm
ei, sigur, banuiam eu ca eti opresata acasa daca nu tii cu echipa care trebuie
da’ sper ca n-ai dedus ca as fi stelist, Doamne feri!
20 decembrie 2006 la 9:56 am
v –
vic – n-am incercat niciodata sa nu tin cu echipa care trebe, nu stiu daca as fi opresata
)))))))))
n-am dedus dom’le, n-am dedus
4 ianuarie 2007 la 6:27 pm
Lucia, T.N.Bran este invitata ACUM [04.01.2007; 20:25] in emisiunea lui H.R-Patapievici de pe TVR Cultural. Asta daca nu stiai deja
4 ianuarie 2007 la 7:28 pm
e, am vazut prea tirziu comentariul tau, am perdut-o, mersi oricum
13 iulie 2008 la 11:39 pm
[...] că nu întîmplător îmi place chestia asta: după cum observa şi Luciat – aici sau aici -, există multe asemănări între “Spovedanie la Tanacu” şi “Luminiţa, mon [...]