Editia Camil Petrescu pop-up
Am ajuns la pagina 489 din Derapaj, deci vedeti ca ma straduiesc. Am schimbat impresii cu cineva care a sarit de 500 si cred ca pina apar ghioceii si viorelele avem toate sansele sa terminam. (Imi imaginez destul de usor citeva sute de oameni care zilele astea stau incruntati prin casele lor si citesc, si citesc, si citesc… si mai iau cite o aspirina sau un nurofen 
)
Deocamdata trebuie sa recunosc ca, in afara de somnolenta si dureri de cap, mi-a mai dat un simptom, unul cu totul si cu totul neasteptat: o dorinta apriga sa recitesc Scrisorile lui Eminescu! Din pacate, dorinta asta a ramas nesatisfacuta, pentru ca in biblioteca mea (care nu e deloc enorma, dar nici chiar anemica) n-am gasit decit proza de Eminescu! Am gasit Anton Pann, Alecsandri, Bolintineanu chiar, dar nici urma de poezii eminesciene! Nu ma consider vinovata, totusi. Mai degraba vinovati sint profesorii mei din scoala generala si din liceu…
O sa imprumut de la vecinii pensionari, pot sa bag mina in foc ca au ce n-am eu Pina atunci imi scot palaria in fata lui Ion Manolescu, totusi, ca un profesor care reuseste sa-ti stirneasca pofta de „marii clasici” merita.
Ah si sa nu uit: vreau si eu „editia Camil Petrescu pop-up, cu scrisorile Emiliei in relief, poezii scrise de mina de Ladima si caietele detasabile ale lui Fred Vasilescu; o raritate” (p. 439).
Mai vreau si Macedonski! Neaparat. Tot din cauza lui Ion Manolescu. Nu-mi vine sa cred.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
4 ianuarie 2007 la 11:49 am
luciat, vad ca te-ntorci la tezele de romana
trimestru I!
4 ianuarie 2007 la 12:08 pm
pai tocmai! de-aia ziceam ca nu-mi vine sa cred
4 ianuarie 2007 la 3:57 pm
Mda… Spre Camil m-am indreptat si io deindata ce-am ajuns la pasajele cu aparatul de citit printre rinduri… Macedonski nu, insa scrisorile eminesciene, da… Asta-i o carte care e de citit cu internetul si biblioteca la indemina. Chiar jos palaria…
4 ianuarie 2007 la 3:59 pm
Mie mi-a fost teama sa ma intorc la Camil Petrescu si sa il caut pe Macedonski! citesc Derapaj si ma gandesc “oare asa sa fie?”
4 ianuarie 2007 la 7:18 pm
tocmai am venit de la o tura de eminescu… adica ‘doamne, cate carti de eminescu putea sa aiba bunicu’!’ daca vorbesti serios cu scrisorile alea, cred ca pot sa iti imprumut cartile. am cel putin cartea aia noua de la polirom (‘eminul meu iubit…’), dar daca exista si unele mai vechi, probabil sunt si alea in biblioteca. sunt rafturi si rafturi numai de eminescu…
4 ianuarie 2007 la 7:24 pm
hnu – eu ma intreb ce-o sa ma fac daca chiar recitesc Scrisorile… Oare o sa am tupeu’ sa scriu aici cum mi s-au parut?
ap – pai de multe ori nu e deloc “asa”
Intr-un fel insa cred ca asta si voia Manolescu, sa ne punem totusi intrebarea, macar in foru’ nostru interior, macar o secunda 
sau daca nu “oare asa sa fie”, atunci sa ne intrebam “oare cum ar fi fost daca” si el sa aiba placerea sa ne spuna 
Jen – adica bunicu tau are rafturi si rafturi numai de eminescu?! Foarte interesant! Nu vrei sa mai povestesti despre el si despre biblioteca lui? Eu mor de curiozitate, sincer.
4 ianuarie 2007 la 7:48 pm
o sa scriu acus ceva la mine in blog… dar nu stiu prea multe, din pacate.
5 ianuarie 2007 la 1:08 am
suna demential “Camil Petrescu, editia pop-up”. Mi-am imaginat imediat dupa ce am citit titlul o fereastra iesind dintre pagini “Congratulations! You’ve won a new virus!”
)
6 ianuarie 2007 la 10:42 am
eu aseara am terminat carte si sincer, ma doare in cot de marii clasici, mai vreau ion manolescu. va pup
6 ianuarie 2007 la 11:06 am
de_ce – da, si mie mi s-a parut demential
dragos – foarte bine
te pupam si noi
6 ianuarie 2007 la 1:48 pm
ieri am primit Derapajul. saptamina viitoare am de gind sa o abordez frontal
6 ianuarie 2007 la 2:56 pm
white noise – distractie placuta si sa ne spui dupa aia cum a fost
6 ianuarie 2007 la 6:48 pm
da’ nu mai bine iti luai chiar white noise?
6 ianuarie 2007 la 6:55 pm
mi-am luat White Noise. si azi am gasit un roman de Toni Morrison. asa ca nu stiu cind
voi citi Derapaju’
7 ianuarie 2007 la 1:57 am
Derapajul… Am sfirsit-o azi noapte, in tren, intorcindu-ma inapoi in coltul hartii, dupa o vizita fulger in Bucuresti si o sedinta luuuunga…
Scary, cit de mult seamana in gindire autorul / naratorul cu subsemnatul… Chestii traite si de mine, regasite aproape mot-a-mot… Presupun ca e vorba de apropierea ca virsta si de un anume background cultural comun (filo la capitolul studiilor, o anume pasiune pentru cyberpunk / SF, Pifuri citite si colectionate in copilarie, o dragoste cu nabadai nutrita pentru capitala noastra draga…)
Dar nu e mai putin nelinistitoare senzatia de deja-vu. Culmea-culmilor, in decembrie 2005 am fost si eu la Viena… Din nou, tone de impresii comune. Scary…
In ansamblu, din punct de vedere al povestii, cartea asta de 650 de pagini incapea lejer in cel mult 15. Cei care cauta actiune sa mai caute, n-o vor gasi aici. Dar e genul de carte la care iti vine sa revii, pentru anumite pasaje geniale. Genul de carte citabila (desi nu intotdeauna citibila). Cred ca am sa scriu mai pe lung/larg despre ea, pe blogu-mi sau altundeva. Dar o mai las “sa se aseze” citeva zile.
7 ianuarie 2007 la 5:02 pm
hnu – tocmai am postat mai mult despre derapaj
la viena eu am stat la un hotel exact cum zice manolescu
7 ianuarie 2007 la 11:21 pm
La Viena (si in decembrie 2005, si in urma cu o saptamina, intre 30 decembrie si 3 ianuarie) am stat intr-un apartament al unui doctor, un apartament cu dusul in bucatarie si buda vizavi, in afara apartamentului… In schimb, in septembrie 2006 am poposit o noapte la un hotel fix ca si-al Manolescului si-al tau (doctoru-mi ramasese blocat in Bratislava). Sa mai zici ca nu-s scary coincidentele… Data viitoare cind mai ajung p-acolo, cred c-am sa-mi intreb doctorul daca nu-l stie pe Manolescu
Ai dreptate cu totul in ce scrii… Dar, cum e firesc la ditai caramida, iti scapa niste aspecte… Asa ca tot am sa scriu recenzia aia, pina la urma.
8 ianuarie 2007 la 12:51 pm
scrie neaparat! nu ma indoiesc ca imi scapa “niste” aspecte
despre altele care nu mi-au scapat mi-e lene sa scriu
deci astept recenzia ta
22 ianuarie 2007 la 2:45 pm
tot respectu’ pentru o singura pagina… aia cu poezia. 98 cred, sau pe-aproape…
de ce oare nu sunt 700 de pagini in stilul acela? as fi citit in epopeea in intregime. dar asa…
23 ianuarie 2007 la 11:50 am
30 ianuarie 2007 la 3:53 am
Mie Derapaj mi s-a parut o carte slaba. Desi autorul este extrem de talentat pe ansamblu cartea este slaba si prost realizata. Actiunea este absolut anapoda si are multe chestii care nu se leaga. Imaginile exceptional realizate din pct. de vedere stilistic al vremurilor dinainte de 89 nu se imbina cu prezentul punk. Stilurile sint diferite. Pt. perioada apusa foloseste un ton nostalgic, trist, de realism magic sud-american. Prezentul este parca suprarealist, Dan Brown meets Perez Reverte. Chiar actiunea (atita cita e) disparitia hartii si vizita in muzeul cotroceni unde o pictura a lui Luchian e fotografiata cu o pudriera (nu, fata nu e agenta CIA si nici securista) aminteste de Reverte si Brown. In rest pina la pag. 550 nu stiu ce se intimpla cu harta dar m-am lamurit ca protagonista este pusa acolo ca sa ii serveasca personajului principal lamuriri despre picturi si criptografii. In primele 150 pag. actiunea cartii merge inainte numai datorita ei: personajul principal e in plus. Fata asta care se ciupeste de sini in toaletele publice din restaurante e un monument de eruditie: nimic nu ii scapa din istoria picturii si a calculatoarelor. Cu toate astea vorbeste intr-un slang neaos de pe malurile Dimbovitei cerind in restaurant un “fresh” de protocale cu gref. Oare nu a aflat ca “fresh” e adjectiv in limba engleza? Actiunea e neverosimila si penibila. Este rapit cel mai mare scriitor in viata un oarecare “escu”. De ce si cum este eliberat… nu ni se spune pina la pagina 550 caci mai departe nu citesc. Scrisorile (asemeni celor eminesciene) m-au obosit cu totul, mi-au distrus si ultima bruma de interes pe care o mai aveam pt. aceasta carte. SIntem apoi purtati in catacombele universitatii in cautarea unor documente personale. Intimplarile ar putea fi digerate asemeni desenelor animate cu Tom si jerry daca ar avea un sens, insa se sare de la una la alta. Prietenul personajului principal este absolvent al liceului Zoia dar e matematician (!?) si expert in calculatoare. Apoi in alta parte fotografiaza ochii unui motan pt. a vedea in retina ce retinuse motanul intr-un anumit moment… Ca si codul de bare din picturile stratificate care ies la iveala intr-o poza facuta cu o pudriera. Apoi programul care chipurile ruleaza si cind e calculatorul stins, alta enormitate. Este o carte nefondata dpdv tehnic si factual si nici macar in categoria grotesc alegoric nu intra. Tot ce am retinut din carte este ca romanii beau bere calda iarna (ce oribilitate) si maninca pizza cu ketchup si maioneza. Nu-i de mirare ca dau in gastrita.
AM citit cartea cu imensa placere insa numai pasajele referitoare la perioada comunista: restrul e un terci gretos de care m-as fi lipsit bucuroasa, cu exceptia recomandarilor de cafenele si cofetarii despre care nu stiu daca sint reale sau inventate dar le voi cauta rindul viitor cind vin in tara.
30 ianuarie 2007 la 10:36 am
adriana – multumesc frumos pt comentariu: sint intru totul (sau aproape) de acord
treaba aia cu “fresh” de portocale e oribila, dar realmente asa trebuie sa ceri in restaurante
eu ma incapatinez sa cer “suc proaspat” si chelnerii sint revoltati, se prefac ca nu inteleg ce vreau 
19 aprilie 2008 la 1:06 pm
O mica sugestie de lectura EMINESCU:
Drumul Doinei. Arma cuvantului la Mihai Eminescu
http://www.scribd.com/doc/2302519/DRUMUL-DOINEI-ARMA-CUVANTULUI-LA-MIHAI-EMINESCU
Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
http://www.scribd.com/doc/2167565/ECONOMISTUL-EMINESCU
Le deschideti cu: COPY pe link + PASTE in browser.
19 aprilie 2008 la 6:52 pm
@ ella – mi-e rau!
)))))))))))))))))))
un capitol al lucrarii se cheama “Da! Sunt reactionar! Invierea neamului intru Mihai Eminescu”
si are o introducere-scrisoare adresata “Badie Mihai Eminescu” si incheiata
“Intru Dumnezeu inainte!
Radu Mihai Crisan nevrednicul”
da’ ce te-o fi facut sa crezi ca ne intereseaza asa ceva?
4 iunie 2008 la 10:19 am
@luciat – draga mea,
De ce sa-ti fie rau?… De la ce?…
,,o dorinta apriga sa recitesc Scrisorile lui Eminescu!”: asta am inteles de la tine ca simti.
Le-ai citit mai de mult. Pe toate. Stii, asadar, ca in ele Eminescu isi expune consistent inclusiv conceptia politica. Si vrei sa le citesti din nou.
In timp ce proza lui (romane, nuvele) nu te atrage.
Atunci, ce poate fi mai firesc (eu negasind link pe net catre Scrisori ca sa ti-l dau) decit sa-ti semnalez materialele astea? Al caror punct comun cu Scrisorile este conceptia politica.
Un capitol dintr-una se cheama “Da! Sunt reactionar! Invierea neamului intru Mihai Eminescu”. De-acord cu tine.
Si are o introducere-scrisoare adresata “Badie Mihai Eminescu” si incheiata “Intru Dumnezeu inainte! Radu Mihai Crisan nevrednicul”. Iarasi de acord cu tine.
Dar sint acestea lucruri care sa te deranjeze?
Eminescu ne spune ce inteles da el epitetului ”reactionar”. Epitetul asta, cum stii, inca de pe cind traia, i l-au pus unii in chip de acuzatie. Poetul isi precizeaza punctul de vedere. O face ferm. Pentru ca posteritatea sa nu ramina cu neclaritati.
Badie Mihai Eminescu. Da: badie. De ce nu?
Este o adresare folosita in popor. Eminescu nu se rusina deloc ca face parte din acest popor. Ba chiar, cind vorbea cu prietenul lui – cu Ion Creanga, badie ii zicea.
Si-acum: ,,Intru Dumnezeu inainte!” Nu ne suparam de ,,Nihil sine Deo” (chiar atitea institutii de-ale statului si l-au luat ca deviza), dar ne facem probleme de-un echivalent al lui (,,Intru Dumnezeu inainte!”)? Se poate?
Si ca la urma autorul, linga nume, isi adauga ”nevrednicul”? Care-i necazul?…
El are franchetea sa se recunoasca deschis ca ceea ce este: un nevrednic. Oare toti oamenii sint vrednici?
N-as vrea sa te plictisesc. Te admir mult. Esti open-minded. E-un mare avantaj al tau in viata.
Imi dai voie sa-ti sugerez ceva? Dac-ai lasa deocamdata deoparte titlurile capitolelor si introducerea? Dac-ai intra in chiar textul propriu-zis al cartilor?