Mi-ai tras-o, Lolita!
Vladimir Nabokov, Pnin, trad. Mona Antohi, Humanitas, 2005
Pnin e un emigrant rus care a trait, pe rind, in Europa Centrala, in Franta si in America. Si-a schimbat de mai multe ori limba. Spre deosebire de Nabokov, el n-a reusit. E la fel de pasionat de literatura ca Nabokov, dar tot ce obtine de pe urma acestei pasiuni e un post de asistent la o universitate americana de mina a doua. Pe care nici macar nu si-l pastreaza pina la capat.
Cica (zice David Lodge, nu altcineva!) deja s-a adunat o cantitate formidabila de comentarii si exegeze pe marginea acestui volumas, scris ca o relaxare dupa Lolita, respins de citeva edituri pentru ca era prea scurt, si devenit primul succes clar al lui Nabokov la americani. Publicat in 1957, ar fi unul dintre primele romane „de campus”, unul dintre primele romane postmoderniste. Contine cam 300 de nume proprii incarcate de semnificatii. Contine un preadolescent deja format, deja individ. Contine… tot ce e admirabil la Nabokov, pe scurt – si da, „pe scurt” conteaza in ambele sensuri 
Poate ca merge mai bine la o prima incursiune in opera lui Nabokov decit Lolita, care Lolita a ajuns un pic prea citita, dupa parerea mea, prea citita si prea citata si, in consecinta, maltratata, saraca, si de cititori/critici, nu numai de Humbert Humbert
In Pnin poti sa te refugiezi atunci cind te exaspereaza harmalaia stirnita de Lolita. Sau hatisul din Ada. Sau atunci cind inhibitia te opreste sa ataci Pale Fire (mie mi-e frica rau de cartea asta, recunosc, desi din pacate n-am vazut-o niciodata la figura – e urgenta numarul unu totusi pentru mine acum, cine stie, poate ajung s-o cumpar).
OK, deci il avem pe Pnin la vreo 50 de ani. Personaj adevarat, cu tot ce-i trebuie: il vezi in fata ochilor, stii cum vorbeste si cum gesticuleaza, ce-i place si ce nu, ce greseli monumentale face, de unde vine si ce viseaza. Avem un decor clar, in cele mai mici amanunte (campus-ul universitar, salile de curs, oraselul, casele in care locuieste etc.). Avem povesti de dragoste fringatoare de inimi (cu Mira, tinara suava moarta in lagar, cu Liza cea de-trei-ori-femeie, aventuriera fatala, versificatoare caraghioasa, psihoterapeuta nociva). Avem o mega-surpriza naratoriala la final, minunat pregatita pe parcurs. Si, mai presus de orice, avem digresiunile lui Nabokov despre psihanaliza, despre istoria Rusiei, despre fluturi si furnici si salcii si studenti americani tipici si etimologie si Tolstoi si sticla din care erau facuti pantofii Cenusaresei si. O ironie salbatica presarata peste tot. Genul acela de ironie salbatica, mereu la brat cu tandretea. Imposibil sa aleg un singur pasaj ca sa citez ceva.
Ce regret? Ca Victor, baiatul acela de 14 ani, apare doar ca guest-star. Maaama si ce asteptari aveam de la el! Pina la urma tot mi-ai tras-o, Lolita!
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
19 ianuarie 2007 la 12:35 pm
Pnin e bonom, stingaci si chinuit. Nu-si gaseste locul printre confrati agresivi, iubeste pe cine nu trebuie, se adapteaza atit de greu la lumea universitara americana. In “Apararea Lujin” personajul principal e inca mai dificil, mai chinuit, se afla la limita anormalitatii, in mintea lui e numai sah (dar un sah extrem de corect tratat de sriitor, Nabokov ca orice intelectual rus ce se respecta este un f bun sahist). Fata de Pnin si Lujin, Humbert Humbert imi pare un personaj mult mai atasant, mai bine conturat, mai credibil. Altfel zis, “Lolita” imi pare mult mai reusit, “Lolita” e marele roman. Ca si Bulgakov cu “Maestrul si Margareta”, Nabokov imi pare a fi omul unui singur mare roman. Luciat, de ce zici ca “Lolita” e prea citita? Poate personajul Lolita sufera ca e prea des citat, dar romanul ramine neatins de succesul facil, de interpretari, de agitatia creata de filme. Si apoi de ce zici ca HH o maltrateaza pe Lolita? Nu asta imi pare important. esential este ca HH o iubeste pe Lolita, e vorba de un mare roman de dragoste.
19 ianuarie 2007 la 2:11 pm
Nu pot sa fiu de acord ca Nabokov e scriitorul unui singur roman. Evident ca nu sunt toate egale – ar fi fost imposibil. Dar si cu “Pnin” si cu “Apararea Lujin” faci de rusine (stiu, nu e foarte ortodoxa expresia) cam tot ce mai sta langa ele pe raftul din librarie.
19 ianuarie 2007 la 3:05 pm
Am fost azi in Carturesti si m-am tot uitat la Polirom dupa Pnin. Nu o gaseam nicaieri!!! Apoi cand ti-am citi azi blogul am vazut ca de fapt e editata la Humanitas! De ce nu pot editurile sa publice un autor cap-coada si sa nu ne incurce pe noi? Mi se pare derutant ca editurile sa-si “imparta” autorii.
19 ianuarie 2007 la 7:02 pm
andrei – in primul rind multumesc pentru comentariul tau – eu nu apuc niciodata sa spun tot
in insemnarile mele (din motive de timp, spatiu, chef, idei etc.)
care uneori nu face fata la avalanse de interpretari. Curios, dar chiar am impresia ca e preferabil ca o carte sa nu ajunga top-best-seller planetar, pentru binele ei… Prea multa adoratie o toceste cumva.
Desi, ma rog, fireste ca o maltrata Humbert Humbert pe pustoaica aia… indiferent cit de mult o iubea 
ziceam ca lolita e prea citita gindindu-ma la Umberto Eco, de exemplu (am mai scris asta) care zicea ca o carte care sare de pragul de un milion de exemplare vindute este inevitabil gresit inteleasa, interpretata etc.
Bineinteles ca romanul in sine ramine intact – sau poate nu e chiar asa de sigur? hmmm, ia gindeste-te ce-a patit la noi bietu Eminescu…
E vorba de subiectivitatile noastre ale tuturor si de bietul meu creier in particular
Si pentru mine Lolita e marele roman al lui Nabokov, sigur. Dar, sincera sa fiu, m-am cam saturat sa tot aud Lolita-n sus, Lolita-n jos… Un scriitor e mai mult decit creatorul unui personaj. Sau, un scriitor bun, atit de bun ca Nabokov, e mai mult decit autorul unei carti. Pnin e f misto in sine, chiar daca n-ar fi existat Lolita.
Si apoi, cu toate astea, eu tot la Lolita ma gindeam citind Pnin – poate nu constient, dar inevitabil Lolita plutea prin fundal – de aia am tresarit cind am dat de Victor si de aia aveam asteptari mari de la el
Chestia cu maltratatu era mai mult o gluma
amoralul – intr-un fel ti-am raspuns si tie mai sus – asa cred si eu, ca Nabokov nu a scris un singur roman…
ionuca – vai, sa te-auda jders!
19 ianuarie 2007 la 7:35 pm
parca vezi ca miine-poimiine (vorba vine) o sa-ti placa si ada, care, pentru mine, e peste lolita.
19 ianuarie 2007 la 7:44 pm
vic, mai stii?
cert e ca Paul Auster n-o sa-mi placa niciodata
19 ianuarie 2007 la 7:54 pm
nici n-are cum, daca nu-l citesti.
19 ianuarie 2007 la 7:55 pm
a, daca am citit trei romane de-ale lui nu se puneeee?
19 ianuarie 2007 la 8:01 pm
nu, ca n-ai citit trilogia new-yorkului, care e numa cu “lucruri frantuzesti”.
19 ianuarie 2007 la 8:07 pm
19 ianuarie 2007 la 8:32 pm
Paul Auster? Mie “Cartea iluziilor” mi s-a parut misto. Nu am aflat din ea marile raspunsuri la marile intrebari
, dar mi-a placut.
20 ianuarie 2007 la 9:05 am
imi place mult Nabokov si am aceeasi impresie ca se exagereaza cu Lolita, exact ca si cu Numele Trandafirului
n-am citit (inca) Pnin, dar sper sa am timp dupa sesiune, insa anull trecut m-am aventurat cu “Camera obscura ” si “invitatie la esafod”.Pretty good, mai ales prima.
17 iulie 2008 la 9:04 pm
asteptam sa aud de Lolita…nu am citit inca Pnin, dar urmeaza. m-am gandit mult la Lolita, mi-a ramasa gandul la Lolita, desi s-au scurs ceva luni si alte multe carti peste ea….
cand am lasat cartea asta din mana, eram intr-un singur fel : CONVINSA. Nabokov e magistral si o spun pt ca Humbert Humbert a reusit sa ma convinga – dupa ce trecusem prin stari ca repulsie, intrigare, furie – ei bine da, m-a convins de autenticitatea trairilor lui….dragostea lui pt Lolita e atat de puternica, de pura in sine, de o frumusete aproape estetica incat am simtit o durere usoara si un inceput de lacrimi izvorand in colturile ochilor, ca in fata unei inexplicabile, dar absolut perfecte minuni a lumii! IUBIREA …si atunci l-am absolvit brusc de orice vina. pana la urma, nici nu e vorba despre vreo vina. ce mai, m-a convins atat de tare incat as putea sa pledez ”pentru” el in instanta!!
14 noiembrie 2008 la 3:27 pm
off-topic : la j si la p :
nu i-am descoperit nici pe joyce cu – ulysses – nici pe proust cu – auf der suche nach der verlorenen zeit .
iata ma gandeam ca sunt un fel de pendant-ul lui musil cu – der mann ohne eigenschaften
14 noiembrie 2008 la 3:53 pm
@ e. – pai tin blogul asta de doi ani jumate, nu dintotdeauna
14 noiembrie 2008 la 5:22 pm
na ! moi lo-li-ta`