Cu ajutor de la dracu’
Andrei Codrescu, Wakefield, trad. Ioana Avadani, Polirom, 2006
Eu nu cred in diavol, nici macar in literatura. Asa ca nu pot sa-l iau in serios ca pe un personaj cu drepturi depline, doar ca pe un truc narativ. Un truc de multe ori savuros, e adevarat, o gaselnita misto, incitanta. Unii o iau pe calea lui Faust cind vor sa explice rolul diavolului intr-un roman. Pactul, mitul, sufletul, sensul vietii etc. etc. Mie imi vine in minte Diavolul schiop al lui Lesage, cu care mi se pare ca seamana extraordinar dracu’ lu’ Codrescu. Si Asmodee era simpatic, plin de umor si prins intr-o birocratie a iadului. Iar rolul lui e sa-i arate studentului (care l-a eliberat din fiola unui astrolog) „tot ce se petrece la Madrid”. Dpdv tehnic, Asmodee dispune de puterea de a ridica acoperisurile caselor si asa don Cleophas Leandro Perez Zambullo vede „tot”.
Diavolul din Wakefield executa aceeasi dracovenie: il face pe Wakefield sa vada „tot ce se petrece” in America. Nu ridica acoperisuri in epoca internetului, normal 
Nici nu ni se explica de unde vine, din ce fiola de astrolog. Apare pur si simplu la usa personajului. Rezultatul conversatiei e, fireste, un pact. Wakefield urmeaza sa calatoreasca in America si sa descopere viata „autentica” pe undeva, pe acolo. Dupa care diavolul mai apare doar din cind in cind, suficient de des ca sa ne aminteasca pretextul calatoriei si sa repuna lucrurile in perspectiva, in caz ca ne-am ratacit, noi, cititorii.
Asa., acuma sa vedem, impreuna cu Wakefield, cum arata America. Pai, are de toate. Sex, crima, droguri, imigranti care se pasioneaza de razboiul din Bosnia, vagabonzi care in peregrinarile lor au descoperit ruinele orasului construit de pisici (Gatobilis), cititoare in tarot, magnati multi-miliardari, bibliotecare frematind de pasiune pe sub hainele lor plictisitoare, artisti excentrici, taximetristi filozofi, mistici romani asasinati misterios (sigur, „fictionalizarea” cazului Culianu), top-modele lesbiene, hipioti batrini. Are, mai ales, granite incerte, aparate cu inversunare de unii, larg deschise de altii. Are criticii ei si aparatorii ei. Seamana pe alocuri cu Europa pentru ca e locuita de multi europeni care traiesc doar fizic in „the land of the free”, de fapt capu’ le sta tot la „patria stramoseasca”, chit ca e aia cu Camembertul, cu templele antice, cu razboaiele etnice sau cu orfanii post-revolutionari.
Este tara fara istorie de care am mai dat si in atitea alte carti. Orasele nu ramin intacte, locuintele dispar, hapaite de buldozere, ca sa lase loc unor noi autostrazi sau Mall-uri. Este punctul de pornire al„globalizarii”, o tara de mult globalizata. Wakefield nu ezita cind e vorba sa aleaga intre „autenticitatea” europeana provocatoare de masacre si „falsul” american relaxat:
„Unde ai mai multe sanse sa gasesti un neo-nazist ca Heider al Austriei sau un nou Milosevic? La Cafe Mozart sau la McDonald’s-ul de peste drum? Oricare ar fi ideea de „cultura” europeana care se ascunde in ciocolata lui Heider, poate sa se spele cu ea pe cap.” (p. 285)
Si, de fapt, America asta plina de McDonald’s-uri nu e deloc asa de monotona si de „inculta” cum ati putea crede. Cititi romanul si-o sa vedeti. Mie mi-a placut si am de gind sa mai vad si altceva de Codrescu (nu ma mai incumetasem pina acum). Cu atit mai mult cu cit e un roman adevarat, facut din materiale trainice, montate cu grija, polizat si lustruit. Nu mi se pare o capodopera, dar e o treaba bine facuta. De care poti profita si ca sa-ti aduci aminte de o gramada de alte treburi bine facute din literatura, unele tot cu ajutor de la dracu’
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
29 ianuarie 2007 la 11:13 am
„Unde ai mai multe sanse sa gasesti un neo-nazist ca Heider al Austriei sau un nou Milosevic? La Cafe Mozart sau la McDonald’s-ul de peste drum?
Am ceva motive, in zilele noastre, sa cred ca la mcdonald’s.
mie nu mi-a prea placut, n-are cine stie ce mesaj si adancime, e doar frumos lustruita, chiar si frumos construita. manierism, carticea placuta:)
america e monotona, dar ce interes avea sa scrie despre asta, sa ne plictiseasca sau sa isi aprinda paie in cap:)
partile interesante si de-a dreptul exuberante sunt mai in underground, unde cred ca le-a gasit si el ca sursa de inspiratie.
29 ianuarie 2007 la 11:52 am
cu Codrescu m-am incumetat o sg data, acum 2 ani, cu Casanova in Boemia.Si mi-a placut, asa ca o s-o incerc si pe asta
29 ianuarie 2007 la 12:04 pm
da, casanova merita. si contesa singeroasa. si poezia lui codrescu, mai ales aia din alien candor. mai putin, messi@. de dracu asta nu stiu ce sa zic, ca n-am citit-o. da’ poate imi scuip in sin intr-o zi si ma incumet.
29 ianuarie 2007 la 12:05 pm
uv – aolio, ce ma enervezi! “america e monotona” compared to what? – oare la ce te-ai gindit tu cind ai zis asta? la geografie? la literatura? la structura sociala?
Mesaj are si Becali, da? Mesaj are si Jelinek cind spune ca barbatii e niste porci! Mesaj avea si mama, saraca, de cite ori nu mi-a transmis ea mesaju’ corect ca sa nu patesc ce-am patit cind n-am ascultat-o! Adincime are si girla din spatele casei, daca e sa te ineci!
iar chestia cu “mesajul si adincimea” ma scoate din minti! intotdeauna, fara exceptie, imi vine sa musc tastatura sau perna sau pisica, doamne fereste
Alde Heider, Milosevic, jirinovski si vadim pe unde sint de gasit? Nu p-aici prin europa asta ne-monotona?
las’ ca are si america defectele ei, slava domnului, si nu le ocoleste Codrescu
(am editat un picutz comentariul asta, ca era cam prea din cale afara de tifnos – scuze, nush ce m-a apucat
)
29 ianuarie 2007 la 12:06 pm
tuvia – ok, atunci casanova o sa fie next time
vic – o sa sar mesi@
e chiar haios dracu asta
29 ianuarie 2007 la 12:23 pm
Inca o carte pe wish list
29 ianuarie 2007 la 12:28 pm
Cauta si The Blood Countess, nu mai retin cum au tradus-o la noi, parca era la FCR sau la
Institutul European, oricum, o editura de-asta cu nume de institutie… Tin minte ca mi-a placut mult, am citit-o demuuuult, prin nouazeci si ceva. E povestea contesei Bathory, zice-se modelul lui Stoker pentru Dracula. O Draculeasa… Si cauta-i si un interviu de-acum vreo patru ani facut de Gheo pentru Orizontul timisorean pare-mi-se… Savuros!
29 ianuarie 2007 la 2:07 pm
Cum, America nu e o tara foarte monotona? Stiam ca e intr-adevar patria Diavolului, ca doar de-asta se duceau bluesmanii sa-si vinda sufletul la rascruce, erau siguri ca or sa dea de el.
Dar lasind mistoul la o parte, iata cam ce scriitori (50 de nume) au misunat incepind cu anii 60 prin statul Montana (800 de mii de locuitori): http://ecrivainsmontana.free.fr/
29 ianuarie 2007 la 3:29 pm
ah mi-am mai adus ceva aminte de codrescu, mi-o recomandase o prietena dar sclerozata cum sunt (de la batranetse
am uitat…in fine, e asta http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=2139&colectia=
29 ianuarie 2007 la 3:30 pm
ah mi-am mai adus aminte de ceva de la codrescu, mi-o recomandase o prietena mai de mult dar sclerozata cum sunt (de la batranetse
am uitat…in fine, e asta http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=2139&colectia=
30 ianuarie 2007 la 7:53 am
Nici eu nu cred in diavol, dar il respect
30 ianuarie 2007 la 10:43 am
hnu – am mai vazut niste interviuri cu el – intr-adevar f misto, imi place sincer
corcoran – mersi, interesant
tuvia – da, e de citit
krossfire
30 ianuarie 2007 la 3:42 pm
tot astept de vreo luna sa apara pe udneva o recenzie pentru codrescu si gasesc intr-un final, asta ca sa stiu daca sa indraznesc sa imi cumpar ceva de el sau nu:). e de bine. sar’na lucia pentru recomandare!
30 ianuarie 2007 la 7:05 pm
andreea – my pleasure
1 februarie 2007 la 7:54 am
casanova in boemia e faina..