Porno horror japonez
Ryu Murakami, Albastru nemarginit, aproape transparent, trad. Florin Oprina, Polirom, 2005
(fragmente si prezentarea editurii)
A doua dupa Copii de aruncat, care mie mi-a placut foarte mult. E romanul lui de debut, publicat in 1976, cind avea 24 de ani. M-as hazarda sa spun ca e un debut clasic pentru… occident dupa razboi, tematic vorbind: drugs, sex and rock’n roll. Plus violenta. Tineri care inca nu au implinit 20 de ani. De ce se drogheaza si de ce au un asemenea stil de viata nu ni se spune. Nici nu vrem sa ni se spuna, ca ne-ar plictisi pina peste cap. O spun reviste, studii, statistici, psihologi, sociologi, toata lumea ne bate la cap cu tinara generatie si debusolarile ei.
Ryu Murakami pune in scena totul si nu ne oboseste cu justificari, incriminari, explicatii psihologice sau de alta natura. Nici de sistemul naspa nu se leaga. Nu povesteste, ne arata. Nu degeaba s-a apucat de film la un moment dat. Intre scene, strecoara pasaje un pic mai „japoneze”, cu un ciob de sticla care reflecta cerul, cu un gindac care aluneca pe un fir de iarba, cu fluturi si molii. Asa imi suna mie, „japonez”, un cliseu adoptat, ca n-am citit aproape deloc literatura japoneza. Daca e chiar asa, atunci probabil ca pentru ei stampele lui Ryu arata ciudat pentru ca in ele se strecoara intotdeauna ceva gretos-violent, gindacii sint „storciti” si din ei ies „sucuri” colorate, fluturele mort e mincat (cu detalii) etc. Frumusetea, inefabilul, transparenta, seninatatea, minutiozitatea si alte delicatese sint mereu violentate de un autor care inchide in ele o ginganie (mai mult sau mai putin) scirboasa [si acu’ urmeaza comparatia aia rasuflata] ca un chihlimbar in care s-a prins cu o mie de ani in urma o insecta. Poate ca gresesc, nu stiu, mi-e greu sa intru intr-o piele galbena si sa vad prin ochi oblici 
Alta chestie interesanta e ca tinerii care o tin dintr-o orgie in alta nu par sa urmareasca cine stie ce mare distractie, sau eliberare, sau orgasme nemaipomenite. Fac toate nebuniile alea asa cum mergem noi la magazin sau la cinema sau la mare in weekend, pentru ca trebuie, pentru ca ne plictisim sau pentru ca n-avem alta idee. Probabil de aia a fost comparat cu Portocala mecanica a lui Burgess (si cu Strainul lui Camus, dar, surpriza, nu-mi mai aduc aminte mare lucru de aici, doar asa, niste „idei principale” pe care nu vreau sa ma bazez). Diferenta e ca nu fac programatic Raul, n-au nici un scop, in general.
Cel mai mult m-a interesat o scena in care personajul-narator, Ryu (da, ma rog, ar fi si asta de discutat, in ce masura Ryu e Ryu Murakami, dar chiar n-am chef sa rascolesc internetu’, sincer, nu-mi pasa) se simte transformat intr-o „papusa galbena” de care se folosesc o femeie neagra (care miroase ingrozitor) si una alba (a carei vulva arata ca o bucata de ficat de porc). Un fel de porno-horror Imi pare rau pentru voi, da’ eu am ris in hohote la asta.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
16 februarie 2007 la 6:45 pm
Mie nu prea imi vine sa rad
16 februarie 2007 la 7:19 pm
mie nici sa pling nu-mi vine.
e drept ca in ultima vreme m-am mai ingrasat, da’ chiar asa mi-o fi crescut nivelul de estrogen, de nu ma trage deloc ata spre literatura sex, drugs & rock’n roll?
16 februarie 2007 la 8:01 pm
am frunzarit si eu un pic cartea. intr-un tren spre bucuresti. De plictiseala. Unele scene mi s-au parut un pic prea explicite. Era una…in care spune cum isi baga seringa in vena…spookie.. Imi aduc aminte bine??
Am scapat de sesiune, am sa citesc mai mult!
16 februarie 2007 la 8:04 pm
da, ai zis si tu de detalii…am vazut titlu si m-am apucat de comentat…
16 februarie 2007 la 9:32 pm
ionuca – pai stiu eu
vic – cred ca mai degraba ai citit prea mult
balaur – de ce sa fie spooky? sa vezi la burroughs seringi in vena, ryu nu e chiar asa de tare
mai explicit si mai informativ e Dragos Bucurenci cu “RealK”
16 februarie 2007 la 10:01 pm
ma, eu recunosc ca nu l-am citit pe ryu, doar l-am rasfoit, da’ nu mi se pare ca seamana cu burroughs. ca parca in carti mai conteaza si altceva, nu doar cu ce e fiecare si daca se termina cu nunta sau nu
iar “prea mult” devine ca e strict o chestiune de perceptie. ca, in absolut, ca sa zic asa, am citit mai putine de-astea decit din altele de care nu m-am saturat.
16 februarie 2007 la 10:05 pm
da ce, am zis eu ca seamana cu burroughs?
16 februarie 2007 la 10:45 pm
m-am timpit eu sau asa am fost mereu si abia acum mi-am dat seama? pai, cine a adus vorba de burroughs, cind se vorbea de ryu m.? credeam c-ai zis ca seamana, decit ca la el e cu mai multe seringi.
daca ai ocazia sa facem o analiza la ce ai zis?
16 februarie 2007 la 10:53 pm
lol – i-am raspuns omului ca la o adica literatura nu se sperie de seringi infipte-n vena si am dat un exemplu
subectu de discutat in acel comentariu ierea seringa-n vena si oglindirea ei in literatura, nu Ryu in sine
si btw, hai ca se pot face comparatii si tematic
adica poti sa vorbesti de amor in literatura romana si sa pomenesti de camil petrescu si de anton pann – sau nu?
si tot btw, am pomenit si de Dragos Bucurenci si-acu sper ca n-o sa vii sa-mi zici in fata natiunii ca l-am comparat pe Bucurenci cu Ryu?
16 februarie 2007 la 11:14 pm
ok, in seara asta nu ma mai contrazic cu nimeni.
17 februarie 2007 la 9:47 am
Ryu Murakami are oricum un stil neobisnuit, straniu, dar mie una mi se pare specific japonez, contemporan. “In Supa Miso” este una dintre cele mai ciudate carti pe care le-am citit vreodata; cine o va citi will see why…:P
17 februarie 2007 la 12:27 pm
aujourd’hui – o s-o citesc eu, categoric – am deja cartea. Copii de aruncat mi-a placut foarte, foarte mult. Iar asta e OK.
17 februarie 2007 la 7:05 pm
ryu murakami este o descoperire ce ti-o datorez. Cartea asta am citit-o pe nerasuflate. Intr-un fel ciudat imi aminteste de multi dintre prietenii mei de la 20 de ani. Copii de aruncat e o carte extraordinara si am inceput si eu ieri In supa miso
17 februarie 2007 la 7:43 pm
anot – ah, ce ma bucur!
18 februarie 2007 la 11:25 am
Copii de aruncat mi-a placut si mie mult. Vreau In supa miso
13 iulie 2008 la 1:21 pm
[...] Ryu am scris mai pe larg, despre trei romane: Copii de aruncat (am spus ca e excelenta si asa e), Albastru nemarginit, aproape transparent (mi s-au parut interesante niste lucruri si am zis ca am ris la o scena) si In supa miso (am spus [...]
8 septembrie 2008 la 2:31 pm
cred ca o sa sariti pe mine dupa ce imi las si eu commentu pe aici,dar din cate am inteles cartea e destul de sinistra,adica nu stiu cum sa ma explic,e o drama mai degraba …si de ce sa cititi drame,adica sa fim seriosi ,nu ne ajung problemele noastre din viata reala le mai citim si pe ale altora…probabil ca nu e o drama ci un thriller si probabil ca veti zice sa citesc cartea inainte sa comentez sau sa ma bag in seama …imi cer scuze anticipat,dar acum serios la ce va foloseste sa cititi chesti cam sadice,triste cam dramatice sau altcumva? poate are si momente fericite,dar din fazele cu seringile prin vena nu mi se pare ca poate iesi ceva mai happy sau sa te mai binedispuna ….stiu deasemenea ca poate fi o carte psihologica de unde sa invatati lucruri,iar aici nu mai am ce comenta
8 septembrie 2008 la 4:05 pm
@ just a girl –
n-o citi! de altfel, noi citim pt alte alea, nu ca sa ne foloseasca
13 noiembrie 2008 la 12:01 am
Mie mi-a placut. Imi plac mult caltile dure. aceasta poate a fost mai dura decat ma asteptam si vroiam dar e o carte foarte buna pentru cei care gusta acest gen. O recomand cu caldura.
)
Interzia persoanelor slabe de inger, fanatice religios etc.