Oblomov c’est moi :)
„De cum se scula dimineata din pat, indata dupa ceai, se si lungea pe divan si, cu capul sprijinit intr-o mina, incepea sa se gindeasca, fara sa-si crute puterile, pina cind sfirsea prin a-si obosi capul de atita munca si constiinta ii soptea: „Ajunge! Destul ai facut azi pentru binele obstesc!”
Numai atunci se hotara sa se odihneasca de ostenelile zilei si sa-si schimbe pozitia intr-una mai putin incordata si severa, mai potrivita pentru destindere si visare.
Dupa ce scapa de grija treburilor, lui Oblomov ii placea sa se cufunde in lumea launtrica pe care si-o crease.
In sufletul lui aveau rasunet ideile sublime; nu era strain de marile dureri ale umanitatii. Uneori, deplingea amarnic, in adincul sufletului, nenorocirile care se abat asupra omenirii, trecea prin suferinte necunoscute, fara nume, simtea un dor de a pleca undeva departe, poate in lumea aceea spre care il ademenise o data Storz…
Lacrimi de induiosare i se prelingeau atunci pe obraji…
Citeodata, cuprins de dispret fata de viciile omenesti, de minciuna si calomnie, de rautatea lumii, simtea chiar dorinta de a-i arata omului racilele lui; si atunci, gindurile rascolite incepeau sa se zbuciume si sa se framinte in capul lui ca valurile marii, cresteau pina in pragul hotaririi, infierbintindu-i singele din vine: muschii i se incordau, vinele ii zvicneau, nazuintele se preschimbau in hotariri; sub imperiul acestui aflux de putere, Oblomov isi schimba pozitia de doua-trei ori in acelasi minut, cu ochi stralucitori, se ridica pe jumatate din pat, intindea mina si se uita inspirat in jurul lui… Parea ca hotaririle sint pe punctul de a se infaptui, de a da nastere la fapte eroice… si atunci – o, Doamne! – la ce minuni, la ce urmari binefacatoare te puteai astepta de la o incordare atit de nobila a puterilor!…
Dar dimineata trecea ca un vis, venea seara si, o data cu ea, puterile obosite ale lui Oblomov tindeau spre odihna; furtunile, marile framintari ale sufletului se domoleau, capul se dezmeticea, singele curgea mai potolit prin vine. Oblomov se intorcea incet, ginditor, pe spate si, indreptindu-si privirea intristata asupra ferestrei, spre cer, petrecea melancolic din ochi soarele care apunea plin de stralucire dupa zidurile unei case cu trei etaje.
De cite ori n-a petrecut el astfel cu privirea apusul soarelui!”
(Goncearov, Oblomov, BPT 1966)
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
17 februarie 2007 la 1:51 pm
c’est moi aussi
17 februarie 2007 la 6:48 pm
Mie mi se pare ca-n acest caz special filmul bate cartea. ???
17 februarie 2007 la 7:10 pm
orice oblomov isi are olga sergheevna lui. sper ca ati luat in seama acest minor aspect.
17 februarie 2007 la 7:43 pm
filmul nu l-am vazut iar cartea abia acu o citesc intiiasi data
n-am ajuns la olga sergheevna, da’ am presimtiri negre in ce-o priveste
adica in ce-l priveste pe bietu oblomov
vic, sa nu care cumva sa spui vreun cuvintel despre ce urmeaza!
17 februarie 2007 la 7:52 pm
deci urmeaza ca nici in cazu’ de fata filmu’ nu bate cartea, desi e taaaaare mistoc. si mai urmeaza gheare-n git ca mi-a fost sila de rusa la scoala. si inca urmeaza ca ar mai trebui sa recitesc si eu dracului niste clasici, ca mi s-au cam atrofiat papilele de la atitia contemporani.
nu mai zic nimic, da’ scena cu scrisoarea e preferata mea din toata literatura lumii de la ghilgames la ghelmez
17 februarie 2007 la 9:16 pm
totdeauna mi s-a parut trist felul cum e calomniat bietul oblomov, varietatea de sufixe acare i se atribuie. mie imi pare atat de simpatic… si ‘dans le vrai’, nu? in fond, asta e…
17 februarie 2007 la 10:42 pm
vic – scrisoarea cu reteta de bere? tocmai am citit… demential intr-adevar
(eu mi-am comandat acu vreo juma de an o chestie de la national geographic – nu vrei sa stii cum au reactionat cucoanele din fata blocului cind a venit plicu
))) – pe care am platit vreo 130 de dolari – trebuie sa raspund la ea ca sa capat ceva de banii aia – si in fiecare saptamina imi aduc aminte de ea si de fiecare data mi se pare ca mai e timp, ce atita graba? 
)))))
m – curat calomnie, da!
18 februarie 2007 la 2:41 pm
reteta de bere? parca nu era aia.
lasa ca te prinzi tu, pina o sa termini.
18 februarie 2007 la 3:54 pm
da, era o impresie de moment – am terminat abia vol 1
19 februarie 2007 la 2:01 pm
N-am citit cartea dar la Teatrul Bulandra se joaca “Oblomov” in regia lui Alexandru Tocilescu cu Mihai Constantin si Sebastian Papaiani.
Cel din urma a fost nominalizat in anul 2004 la premiul Uniter pentru cel mai bun actor în rol secundar.
piesa este si intregistrata, se poate vedea la http://www.radio3net.ro/
19 februarie 2007 la 2:53 pm
multumesc frumos, mariana
poate chiar ma duc sa vad si eu piesa, desi, la oblomovismu meu…
19 februarie 2007 la 5:20 pm
Cu placere. Osa-ti treaca cand o sa-l vezi pe Mihai Constantin. E incredibil.
27 februarie 2007 la 1:52 pm
[...] (fragment) [...]
27 februarie 2007 la 8:21 pm
Mai, duceti-va la piesa. Piesa bate filmul, daca tot e sa castige cineva! Tocilescu e minunat (duceti-va si la Elizaveta Bam!), Mihai Constantin e minunat, iar Papaiani… Sa le iasa tuturor din cap ca: a, asta e ala care a jucat in telenovela de la PRO TV (sau de unde o fi fost…). Papaiani e sublim. Pe unii ii va plictisi (sau poate nu) scena cu Casta diva, dar este un perfect moment pentru visare. Daca vi se intampla, nu intrati in plictis, ci, eventual, in oblomovism, care e totusi o lene cu substanta. Luati-va bilet, daca gasiti, pe centru, sa-i vedeti piciorusele lui Oblomov
Cea mai tare replica: “Nu-i nimic, suntem invatati!”. Dar va las pe voi sa vedeti in ce context.
28 februarie 2007 la 11:48 am
manescu – mersi de comentariu, da, as vrea sa vad piesa