Oblomovismul, ieri si astazi
I. A. Goncearov, Oblomov, traducere revazuta de Stefana Velisar Teodoreanu si Tatiana Berindei, Biblioteca pentru toti, 1964
(fragment)
(acum se gaseste in librarii de la editura Leda – coperta de mai sus e a acestei editii)
S-au intimplat lucruri extraordinare in 1855. A aparut prima editie din Fire de iarba a lui Walt Whitman si Baudelaire a publicat intr-o revista Florile raului (Eminescu avea vreo 5 ani, cred). Intotdeauna mi s-a parut demential cum au iesit in lume simultan doua opere atit de importante si atit de diferite. Americanul exaltat care cinta trupul electric si progresul, francezul morbid care decade cu voluptate in spleen. Unul straluceste de incintare ca lumea e atit de proaspata si la dispozitia lui, celalalt e dezgustat de o planeta atit de mica si de imbicsita.
Fiori noi au inventat amindoi. Asa va fi lumea, de la ei pina azi, simultan fascinanta si plictisitoare. Totul s-a facut si totul e de facut.
In 1856 inca o lovitura: Doamna Bovary. Lacoma de viata ca in poeziile lui Whitman, dezgustata de ea ca in Baudelaire. Dar mereu dispusa sa incerce, atit cit poate, sa apuce si ea ceva din „viata”.
In 1859 – Oblomov. Reversul doamnei Bovary. Un personaj pentru care lumea larga nu prezinta nici un interes. Oblomov seamana cu Charbovari. Fara ambitie si fara energie, ca si cum nimic nu merita efort. O scurta furtuna a libido-ului (regret, nu pot sa ma intorc cu totul in 1859!) il activeaza, doar ca sa aiba de unde sa cada. Pentru ca de cazut trebuie sa cadem cu totii, asa merg lucrurile 
Olga Sergheevna, femeia care-l pune un pic in miscare pe loser-ul nostru, e departe de doamna Bovary, desi indeamna la „actiune” cu aceeasi hotarire. Poate pentru ca Goncearov s-a concentrat exclusiv pe Oblomov si n-a mai avut energie pentru celelalte personaje. Sau si-a epuizat rezervele de cruzime La fel cum Flaubert n-a apucat sa faca din Charles decit o caricatura. Nu poate nici un scriitor sa faca totul. De-aia sint asa de multi, ca sa poata cititorul sa-i puna sa se completeze si sa capete la un moment dat o imagine intreaga. Sau ca sa aiba si fata si reversul medaliei.
Din pacate, Oblomov a fost confiscat de sovietici si transformat intr-o sperietoare: boierul care exploateaza munca oamenilor din jur doar ca sa poata el sa vegeteze fara sa contribuie cu nimic la „progres”. Cred ca de-aia nici n-am citit eu cartea atunci cind ar fi fost firesc, adica pe la 15-16 ani. La virsta aia era suficient sa-mi spui ca intr-un roman e infierat un „decadent” ca sa ma scirbesc de romanul respectiv. La virsta aia n-am citit nici Walt Whitman, ca ma dezgusta total exaltarea omului nou, vesel, harnic si plin de energie.
Nu m-am schimbat prea tare, cred, daca si acum mi se pare detestabila Olga Sergheevna, cu rivna ei cu tot. Si toata simpatia mea se indreapta spre bietul Oblomov, dotat cu spirit critic, imposibil de pacalit de propagandisti ai progresului ca super-enervantul ala de Stolz.
Au trecut o suta de ani de cind progresistii (marxisti in cazul asta) visau sa stirpeasca de pe fata pamintului oblomovismul. Lenea, scepticismul, simtul acut al ridicolului activismului. Unde am ajuns dupa suta asta de ani? La o infloritoare industrie a relaxarii. La mii si mii de carti, tehnici, scoli care te invata sa pierzi timpul, ca sa nu mori de epuizare si depresie din prea multa activitate. Precum si la o infloritoare industrie a sporturilor extreme. Cu care sa-ti consumi energia pe care viata ne-extrema n-are la ce s-o foloseasca. La o armata de consilieri care sa te ajute sa te „motivezi” (cel mai dezgustator concept inventat vreodata, dupa parerea mea: motivat ori esti ori nu esti). La alta armata de consilieri care sa te invete sa „,meditezi” (si mai dezgustator, na, ca se poate!).
In fine, trebuie sa va spun, celor care n-ati citit cartea, ca Oblomov moare de apoplexie. Prea mult somn, prea multa mincare buna, prea multa liniste. N-ar trebui sa va ingrijoreze, ca nu cred ca aveti parte de somn, mincare buna si liniste dupa placul inimii voastre.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
27 februarie 2007 la 2:20 pm
paaai, rivna ta de a citi carti si de a le contabiliza dupa aia nu prea se asorteaza cu dispretul fata de olga sergeevna.
a, si, ca sa vezi chestie: bine ca mi-ai spus, ca nu stiam ca oblomov a aparut odata cu mica unire. ce de coincidente, dom’le!
27 februarie 2007 la 2:33 pm
a, nu stiu cum sa-ti spun, vic, da’ pentru mine cartile e ca mincarea buna si rachiul pentru altii
si adica de ce ti se pare tie ca unirea e pt oblomov ca bovary tot pt el? ca sa mor io daca nu seamana – doua mega-personaje, ambele cu o orientare gresita si extrema fata de lume si viata
mega-personaje care, zau, pt sec 19 sint la fel de tari ca don quijote pt secolu lui sau ca lolita pt sec ei – gresesc?
27 februarie 2007 la 6:37 pm
cred ca dupa cronica asta te iubesc.
un oblomovist
p.s. ce zici de noua polemica? cea cu iaru etc. (intra pe blogul meu, ultima insemnare, am pus limk-ul.) ca sa stii, sa nu comentezi cumva aici eseu etc. si sa spyi ca e literatura, iar autorii lor – scriitori
bine ai venit, l. fotografii, ceva?
27 februarie 2007 la 6:59 pm
m – ce aprig esti in sentimente
de treaba aia cu iaru care zice ca liiceanu, patapievici, manolescu nu sint scriitori chiar nu stiu ce sa zic…
inteleg perfect, intuitiv, reactia lui iaru – si cred si eu ca topul de la realitatea (despre asta e vorba, nu?) e cam rusinos pt breasla “scriitorilor”, indiferent ce inseamna asta
spunea si vic mai devreme ca nu se poate sa nu fie mircea ivanescu, agopian sau simona popescu in acel top, asa cred si eu
nu stiu sa dau o definitie a cuvintului “scriitor” – optez si eu personal pt “literat” in anumite situatii – totusi ma gindesc la cazuri de aiurea, nu de la noi – pe Amiel (un alt oblomov pe care poate ca-l stii) tare-as vrea sa-l consider scriitor; la fel pe Barthes si la fel pe calugaritza portugheza cu scrisorile ei si la fel pe Anne Frank si poate si pe altii la care nu ma pot gindi acum – probabil si pe Nietzsche, daca l-as cunoaste mai bine – si foarte-foarte mult pe Freud
oare ce-oi fi vrut sa spun?
sint confuza rau in chestii dintr-astea, n-am deloc cap teoretic, din pacate 
cred ca americanii considera “writer” pe oricine care publica – de ex vazusem in Sex and the City ca tipa aia (imi scapa, na, personaja principala) era considerata si se considera “writer” pt ca scria o rubrica de sfaturi sexuale
repet, intuitiv inteleg perfect ce-a vrut sa spuna Iaru si de ce a fost indignat – dar nu pot sa ies din confuzie, altfel – cine stie, poate la batrinete o sa am o parere clara
27 februarie 2007 la 7:07 pm
nu, mi se pare ca americanii au ‘euthor’, nu? (daca nu ortografiez aiurea.) nu, iaru vrea sa separe totusi fictiunea. ai cap pentru fictiune? esti scriitor. nu? esti eseis, teoretician, comentator, filozof, om de stiinta, orice.
)
apropo, cred ca freud e fictional rau, ai dreptate, unde-l incadram?
cred ca iaru a vrut – poate cam violent – sa delimiteze odata lucrurile, ca prea erau amestecate la noi, si pana acum asupra subiectului s-a tacut.
deci nimic fotografii…
27 februarie 2007 la 7:09 pm
voiam sa zic ‘author’
27 februarie 2007 la 7:20 pm
mda, imi pare rau, nu stiu ce sa zic
fotografii nu – esti liber sa fantazezi
)))))))))))))))))))))))))))
27 februarie 2007 la 7:41 pm
luciat, “doua mega-personaje, ambele cu o orientare gresita si extrema fata de lume si viata “, cum spui tu, pot fi considerate si moldova si valahia.
de unde rezulta ca unirea a fost un fel de, ptiu, intertextualism.
pe barthes, parca nu l-as baga la scriitori. unde as pune si nonfictionari, cu conditia ca scrisul lor sa nu aiba alta finalitate decit cea estetica. asa ca, se exclud criticii (care au ca finalitate stabilirea de ierarhii), teoreticienii (finalitate – stabilirea de categorii), filosofii, eseistii (finalitate – stabilirea unor sisteme de gindire, a unor adevaruri, a unor “morale”, a unor alte puncte de vedere asupra diverselor cestiuni) oamenii de stiita (finalitate – stabilirea de adevaruri stiintifice).
asadar, si eu i-as exclude pe liiceanu, plesu si patapievici de pe lista aia, cita vreme finalitatea scrierilor lor nu este exclusiv estetica.
se tine ce zic eu sau v-am bagat in ceata si mai si?
27 februarie 2007 la 7:55 pm
vic – mie-mi place criteriul tau, dar ma tem sa nu se ajunga la treaba aia cu arta pt arta si arta cu (cum era? cu tendinta, nu?) caaaaaci iar devine complicat dupa aia, cel putin atit timp cit e vorba de finalitate “exlusiv” artistica – si aici imi storc creierii sa gasesc un exemplu de text care are finalitate “prioritar” artistica da’ si de alt fel – moment in care ma gindesc ca totusi nu vreau la loc la scoala la seminaru de teorie, ca si prima data am chiulit cit am putut, ceea ce, iata, se vede
))))))))))))))))
io pe patapievici nu l-as fi bagat din simplul motiv ca mi se pare ca e un “scriitor” (as in mestesugar, na, nu stiu) f prost, pe liiceanu finca ce-am citit eu asaaa, mai putin filosofic, nu mi se pare mare lucru, iar pe plesu nu stiu, ca nu l-am citit deloc
dac-am zis prostii, sa stii ca regret fapta savirsita
(mi-e frica rau de discutii asa de elevate)
27 februarie 2007 la 7:55 pm
a, am uitat satz zic, da’ suna bine si un post care sa se cheme”oblomovismu astasimiine”.
27 februarie 2007 la 7:58 pm
bunicu meu avea o injuratura f misto: “fi-ti-ar asa si pe dincolo ashumini” (a se citi moldoveneste) ashumini fiind derivat din “astazi si miine”, ceea ce eu am inteles mai tirziu si am fost f dezamagita ca nu inseamna ceva mai teribil
28 februarie 2007 la 7:05 pm
varianta lu bunicu meu (tot moldovean) era “tu-ti grijaniuta ma-ti ashta-miine”. M-am prins ce e “ashta-miine”, da nu pricepeam ce inseamna “tu-ti”, ca am auzit-o tare tirziu completa si nu de la el.
28 februarie 2007 la 8:59 pm
si a meu le-avea cu grijania!
)
si cu cristelnita, anafura si prescura!
si agheasma
si in loc de “tu-ti” zicea “tu-z” (ceea ce am mostenit
1 martie 2007 la 1:26 pm
“cred ca americanii considera “writer” pe oricine care publica – de ex vazusem in Sex and the City ca tipa aia (imi scapa, na, personaja principala) era considerata si se considera “writer” pt ca scria o rubrica de sfaturi sexuale”.
vai!
nu te mai baga daca nu inteleeeegi!:D
nts nts nts, carrie nu scria sfaturi sexuale, vai vai vai, ea scria despre lume si viaaata!!!
nts nts nts. lasa lucrurile astea complicate pentru cind o sa mai cresti:D
1 martie 2007 la 5:54 pm
esti o mare surpiza pt mine. si oblomov ai citit? te trec la favorite
)
1 martie 2007 la 5:58 pm
mersi – trebuia sa-l fi citit de mult, da’ niciodata nu-i prea tirziu
2 martie 2007 la 2:23 pm
mai bine mai tarziu decat prea devreme