Omoara-ti patronul
Marius Ianus, Strumfii afara din fabrica, Cartea romaneasca, 2007
Ianus elementaristu’ mi se pare mai calm ca Ianus fracturistu’. Nu stiu de la ce i se trage, de la cei 30 de ani impliniti sau de la cele 37 de femei (cu care a baut bere sau cu care s-a injurat pe messenger? poetu’ ne lasa libertatea sa interpretam 
) sau doar de la nevoile sale elementare de la pagina 56?
Bun, era si cazul sa lase fracturismul mostenire istoricilor literari, dar de ce sa treaca la „lirism elementar”? Mie mi-ar fi placut mai mult sa-si boteze noul curent literar „rapidism”, ca tot are o poezie „Pentru Rapid” (p. 41). Rapidismul era mult mai interesant si avea asigurati niste fani, as putea spune chiar ca era o sansa reala pentru coborirea poeziei in strada, exact cum i-ar placea autorului, cu surle si trimbite, cu petarde si alte fumigene. Pina si culoarea de pe coperta, cu putina ajustare, era un visiniu curat.
Trecind peste rebrandingul acesta vag amuzant, Strumfii… e cum ma asteptam sa fie, adica in general misto, uneori enervant, alteori exasperant de-a dreptul. Contine „Ianus inside” si asta e tot ce conteaza. N-am auzit pe nimeni niciodata sa spuna ca Ianus scrie prost (in general, ca pe bucatele si el, ca Homer…) si nici nu cred ca o s-aud, cine zice ala e
Mai calm in primul rind pentru ca nu mai atenteaza la castitatea patriei, ci doar la siguranta vietii patronilor. Or, daca patria e suficient de naiva sa reactioneze la amenintari poetice, „patronii” sint surzi si orbi. Cind te legi de naivi e clar ca o faci ca sa capeti reactii, cind te legi de indiferenti, in schimb, capeti asa, o aureola de speaker in pustiu. „Omoara-ti patronul / si mergi mai departe” – e un exemplu de lirism elementar (p. 79). Mi se pare cea mai frumoasa chestie din carte – sint si eu naiva, ce vreti Combinat cu un vers din alta poezie, „Azi tehnician in sala motoarelor Gindului” (simpatic, nu?), indemnul „omoara-ti patronul” rasuna si mai bine OK, fac misto, dar imi place imaginea asta de „poet salbatic din lumea a treia” (p. 25) intemnitat in subsolul unei firme ca orice alta firma de pe glob si care mai gaseste energie sa indemne la razvratire impotriva patronilor.
De fapt, chiar ar fi simplu si elementar: Ianus se scrie pe sine impotriva lumii. A patriei burghezo-comuniste sau a „patronilor” sau a prietenilor care l-au „tradat”. Cu un talent impresionant (pe bune, se vede de la o posta, se simte, chit ca nu sint eu in stare sa „argumentez”, sa comentez texte poetice). Daca n-ar fi complicat de toate chestiile pe care le face sau le zice Ianus atunci cind nu scrie. Mie imi reuseste sa fac abstractie de cetateanul Ianus si abia atunci imi place poetul. Altii zic ca dimpotriva, daca-l scoti pe el din textele lui nu mai ramine decit un fake. Discutia asta e prea elevata pentru mine, nu dispun de alta convingere decit ca toata poezia e un fake.
„Ianus inside” nu inseamna pentru mine autenticitate sau altceva, doar o voce poetica limpede si imediat recognoscibila. „Cine e Marius Ianus? Hainele mele / inainteaza spre mine. Eu inaintez catre ele. / Am un copil minunat. / O sotie uluitoare. O mama / care plinge, plinge intruna.” (As vrea sa nu fi continuat cu “Nu stiu / cine sint” care mi se pare ca strica tot.)
Sint si bullshit-uri, slava domnului. Oricum, avind in vedere ca insusi Poetul mi-a zis ca nu sint o buna cititoare de poezie, e f. posibil sa ma fi inselat in tot ce am zis mai sus si sa fie toata cartea un bullshit 
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
8 martie 2007 la 5:06 am
offtopic: http://www.polirom.ro/cauta.cgi?action=cauta&class=search&autor=Ishiguro
20 RON la targ.
8 martie 2007 la 6:21 pm
Lucia, e misto comentariul dar problema e ca ai spus cam tot ce era de spus… eu ce sa mai zic? asa e!
8 martie 2007 la 8:06 pm
mihaela – of, mai am cumparate 2 de ishiguro, macar sa le termin pe alea intii
fiara – pai ma bucur ca esti de acord cu mine, desi de zis ar mai fi, cu siguranta
8 martie 2007 la 9:26 pm
interesant. eu sînt acum într-o fază AC+–+DC – din cauza unei boli care m-a ţinut f mult timp în casă mi-au venit tot felul de idei, plus o lehamite din aia groaznică… aşa că nu pot să fac acum nici măcar o glumă reuşită… ce să zic… Ce e viaţa? … sau ceva de genul ăsta.
P.S.: De ce dă blogul tău erori pe cititoarele rss? Ce-ai pus în el?
8 martie 2007 la 9:32 pm
n-am pus mai nimic in blog si nici nu s-a plins nimeni de erori rss
pe readeru meu se vede f bine
hai, sanatate!
9 martie 2007 la 6:09 pm
Lucia, te contrazici. ori e fake, ori e talent impresionant.
9 martie 2007 la 9:15 pm
nu ma contrazic – am zis ca altii zic ca e un fake
si ca pt mine orice poezie e din start un “fake” – de asta imi cam pare rau c-am zis-o ca suna ca dracu si de fapt voiam sa zic doar ca asa citesc eu poeziile, ca pe niste chestii mai mult sau mai putin fabricate, fara sa stau sa despic firu in patru
17 martie 2007 la 7:35 pm
ma rog… parerile sunt impartite. unii spun ca ianush e terminat si ca strumfii sunt un fel de…”ultima suflare”. altii sustin insa ca marius a reusit sa-si revina dupa o lunga hibernare. eu deocamdata nu pot sa ma pronunt pentru ca n-am cumparat inca volumul de versuri. iar fragmentele pe care le-am citit pe net nu m-au convins prea mult.
17 martie 2007 la 9:24 pm
mie nu mi s-a parut asa de dramatic
nici intr-un sens nici in celalalt
27 martie 2007 la 3:34 pm
[...] Terorism de cititoare (Luciat): Omoara-ţi patronul [...]
27 martie 2007 la 7:19 pm
marius ianus e tinar. omul asta o sa traiasca mult, pentru unii plictisitor de mult…
17 iunie 2007 la 12:32 pm
Comentariul de mai jos a fost postat astazi si pe
Blog OBSERVATOR CULTURAL
(17.06.2007, h 12,23)
* * * * * * *
Am aflat abia de curând – mea culpa – de existenta acestui volum si a expresiei “lirism elementar”, receptata ca o adevarata cheie de bolta a cartii lui Marius Ianus.
Sintagma “lirism elementar” ar fi, deci, o gaselnita geniala a autorului comentat, la care vad ca multa lume se refera.
Chestia-i ca nu prea e a lui. Volumul meu de versuri “Placenta de gheata” (ed. Theka Bucuresti, 2003) poarta, pe pagina de garda, subtitlul “poeme elementare”. Cartulia mea zace de câtiva ani pe tejgheaua librariei de la Muzeul Literaturii Române (si prin alte librarii frecventate din centrul Bucurestiului), unde o citesc, slava Domnului, toti literatii setosi de noutate, fara s-o cumpere, desigur – pe cine-ati mai vazut sa cumpere carti de poezie?
In ce ma priveste, m-am cam saturat joc rolul de materie prima anonima pentru tot soiul de confrati ingeniosi, asa încât, spre lamurirea lucrurilor, ma simt obligat sa fac precizarea de fata.
Ca un amanunt nostim, am sa va spun ca mi-am tiparit volumasul, la vreo 30 de ani dupa ce au fost scrise poeziile cu pricina, dintr-un singur motiv: fiindca, înainte de 1989, depusesem manuscrisul la o editura, fara sa mai aud vreodata ceva despre soarta lui. Asa ca l-am publicat ca sa n-am surpriza dezagreabila de a-l vedea, acum, cu numele mai stiu eu cui pe coperta. Iata, însa, ca nici aceasta masura de precautie nu e suficienta – deoarece, chiar si asa, tot se mai gasesc autori geniali care sa te “ciupeasca”.
Si asta, chiar daca pe ultima coperta a volumului meu poate fi citit un fragment din prezentarea pe care Doamna Constanta Buzea a facut-o continutului sau, înainte de aparitie, în România literara nr. 6/2003: “…De la titlu la motto-ul din Tagore, apoi sumarul plus dedicatiile, subtitlurile cartii-manuscris, apoi versurile, fiecare în parte, de atâtea ori glorificând o maretie neagra, toate acestea m-au convins ca locul lor cel mai potrivit dupa lectura este pagina de revista si raftul bibliotecii. …” s.a.m.d.
Legislatia domeniului nu îngradeste folosirea citatelor, multumindu-se sa prevada ca, în asemenea cazuri, trebuie respectate uzantele. Ei bine, uzantele (pentru a caror impunere la Bucuresti mai avem ceva de muncit) spun ca, atunci cand te inspiri din creatia altuia, trebuie sa mentionezi ca ai facut-o. Mai ales, atunci cand e vorba de o sursa putin cunoscuta de public. Altfel, esti un simplu pungas.
Sper ca veti avea bunatatea de a publica aceasta modesta si respectuoasa punere la punct în forma în care se afla.
Dan Predescu, muza anonima
http://www.ciocu-mic.ro
(se numeste asa fiindca muza de mai sus a auzit frecvent vorba cu ciocu’ în cariera sa de publicist)