O poveste cu povesti
Chuck Palahniuk, Bintuitii (Haunted), trad. Rares Moldovan, Polirom, 2007
Introducere
N-o sa uit niciodata cartea asta. Nici voi n-ati uita-o daca ati fi in locul meu. Ia ginditi-va ca vreti voi sa scrieti o carte. Un fel de roman. Un roman de povesti, mai precis. Si va chinuiti sa efectuati povestile alea, cite una, cite una, numai bune de inserat intr-o poveste mai mare, un cadru la care va ginditi de mult, de un an, doi, trei… Cu 17 personaje principale (plus 2). Care sufera, printre altele, tot felul de torturi… vreau sa zic ca se tortureaza singure. Cu „moartea e noua viata” drept idee principala… Cu poezii inserate pe ici pe colo.
M-ati urmarit? Da? Ei bine, imaginati-va ca mai aveti de scris una singura dintre povestile alea (cam 10-15 pagini) si teoretic gata, „romanul” e terminat, asa, in linii mari, urmeaza numai corecturi, redactare, bibilit, rescris pe ici pe colo. Aveti totusi o foarte puternica impresie ca e cam de cacao ideea asta, cu rama & stuff si ca e cam la fel de cacao si „stilul” si, ma rog, ca sint cam multe chestii de cacao, da’ daca tot va apropiati de final, na, hai sa terminati, ca ar fi prima data in viata voastra cind chiar puteti sa terminati dracu’ ceva, cum ziceam, „un fel de roman”. Avind in vedere ca ati sarit de prima tinerete, ar fi si cazu’… ca, chiar daca iese o carte proasta, macar stiti ca ati dus la capat, o data macar, una bucata proiect. Nici macar nu vreti sa vi-l si publice cineva, asa de taaaaare v-ar bucura simpla idee ca ati ajuns la finish, nu va mai trebuie nimic altceva.
Si, in acest moment precis al existentei voastre, puneti mina si cititi Bintuitii. Care, sa vezi potriveala, e „un roman de povesti” inserate intr-un cadru, cu 17 personaje principale (plus 2), care se tortureaza singure. Evident, Palahniuk spune textual: „moartea e noua viata”. Evident, gasiti 21 de poeme presarate printre povesti.
Ce faceti? A?
Eu am tot ris de pe la pagina 100. Am si acuma un rinjet pe figura.
Cuprins
17 personaje cu pacate grele pe suflet accepta sa dispara 3 luni din realitate ca sa participe la o tabara secreta de scriitori. Nu ca ar vrea ei foarte tare sa produca mari capodopere, mai degraba ca sa scape de politie, sa se ascunda undeva. Tabara e de fapt o capcana pusa la cale de un copil bolnav de batrinete prematura (progerie se cheama, parca). Pe scurt, cei 17 ramin sechestrati intr-un teatru dezafectat. Visind la gloria care-i asteapta dupa eliberare, cind vor fi vedete tv, toti supraliciteaza: isi inventeaza singuri torturi la care chipurile i-ar fi supus pustiul malefic si asistenta lui.
Intre timp fiecare isi spune / scrie (n-am inteles f. bine) povestea lui – unii cite doua povesti. „Mate”, prima dintre aceste proze scurte, e deja un hit: cica ar fi lesinat vreo 60 de oameni la lecturi publice in America, ascultind cum un baiat isi roade singur intestinul gros prins in gaura de scurgere a unei piscine, ca sa se salveze de la inec. Cum de i s-au prins matele tocmai in gaura aia e si mai… interesant. Tot citind cronici pe net am dat peste formula „cea mai scirboasa carte care s-a scris vreodata”. Nu stiu daca e chiar „cea mai”, da’ scirboasa e. Un rezumat:
„Urechile si degetele noastre mincate de pisica. Pisica mincata de Miss America. Miss America si copilul ei, mincati de noi. Un lant trofic complet.
Fiecare dintre noi se lupta sa fie ultimul in lantul ala.
Camera din spatele camerei din spatele camerei.” (p. 389)
Din rezumatul asta se vad destul de bine, zic eu, o gramada de lucruri. Al doilea paragraf e enervant de explicit si in plus e o explicatie care se repeta de nspe ori de-a lungul cartii, impreuna cu chestii de genul „oamenii se transforma in obiecte” bla-bla-bla si „sintem indragostiti de suferintele noastre” bla-bla-bla (astea nu-s citate chiar exacte – lene sa caut). Al treilea paragraf e a la Weyergans, ca sa n-o lungesc, adica exasperant (pentru mine cel putin). Aceste trei ingrediente principale se impletesc armonios mereu si mereu pret de 439 de pagini – nu, stai sa reformulez: se descarca armonios, asa cum se descarca o mitraliera, in rafale 
– 1. atrocitati si scirbosenii fiziologice, 2. panseuri despre declinul civilizatiei si 3. camera din spate care vede si falsifica tot.
Trucul cel mai des folosit in povestiri e bumerangul: un tip omoara un veterinar si dupa aia ii moare catelul; un invalid prefacut omoara un detectiv de la asigurari, dupa aia devine el insusi detectiv si e omorit (sorry, parca totusi scapa, nu-mi amintesc bine) de o invalida prefacuta; un tip povesteste cum unchii lui s-au salvat din razboi datorita unui penis retezat (complicat de povestit mai pe larg) si, fireste, e ucis de cineva care-i taie penisul samd. Ca povestile ar fi scrise de 17 + 2 autori diferiti e o gluma: sint scrise exact la fel toate.
Despre poeme n-am ce sa spun, in afara de faptul ca e aceeasi scena in fiecare, doar personajul difera. Aici e dureros de clar ca Palahniuk intentioneaza fresca sociala (of!), aia pe care o stim din clasa a cincea si de care unii tot nu s-au saturat: avem un politist, un reverend, o Miss America, o hipioata, o filantroapa bogata, un reporter, un pictor, o mama, un bucatar, o feminista, un indian dintr-o rezervatie, o paranormala, o chelnerita, o eleva de liceu si nu mai stiu ce-am uitat. Sint si niste bloggeri pe undeva, in povestea bucatarului
Finalul e vonnegutesc si va las sa-l descoperiti singuri, ca sa nu va stric placerea – unora s-ar putea sa li se para singura „poveste” misto, cu adevarat misto. Mie mi-a placut, normal, ca mi-e imposibil sa nu-mi placa ceva care seamana cu Vonnegut, e mai tare decit mine chestia asta
Incheiere
Fusereala? Probabil. Marketing pur? Si mai probabil (va asigur ca n-o sa lesinati!). Totusi asa o cantitate de idei trasnite pe pagina inca n-am mai vazut. Nici n-am mai citit altceva de Palahniuk, e adevarat.
Si nu, ce voiam io sa scriu nu era scirbos. Nu asa de scirbos, in orice caz. Dimpotriva, mult mai lesinat. Si mai… da’ ce sa mai vorbim, acuma? Cititi-l pe Palahniuk, ca pe mine nu se mai pune problema Ca, vorba lui: „Criticii astia n-ar putea gati o masa pe cinste nici daca ar fi viata lor in joc.”
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
19 martie 2007 la 9:18 pm
povestirea aia cu matzele ma bantuie… am citit cam jumate mai demult, more or less din greseala – pana m-am prins care e ‘poanta’ si m-am oprit. prea scarboasa pentru gusturile mele. azi dimineata am dat de ea intr-o antologie, acum la tine… wtf
19 martie 2007 la 9:58 pm
am citit Fight Club si alt Palahniuk nu mai citesc
19 martie 2007 la 10:12 pm
maaaamaaaaaaaaaa, sa vezi tu ce o sa-i placa cartea asta lu’ ionuca!
20 martie 2007 la 8:39 am
jen –
sorry
white noise – e, da’ ma intelegi si pe mine daca o sa mai citesc alt palahniuk?
vic – eu sint de acord sa nu-i placa lu ionuca, mai bine decit sa zica ca-i place numa’ ca sa n-o ia nimeni de “inhibata” – si oricum, are tot timpu din lume sa se sature de happy-end-uri
20 martie 2007 la 8:50 am
luciat – sper sa-ti placa si “monstri invizibili”. intra in lucru la sfarsitul lunii asteia. pana atunci ma aflu intr-o perioada de intense lecturi palahniuk, pentru a-i prinde shpilu. n-am ajuns inca la “bantuitii”, da’ nici nu mai am mult . — a, si-mi place si mie, apropo
20 martie 2007 la 8:55 am
poate n-am fost prea clar. pentru mine, palahniuk = bleah.
20 martie 2007 la 9:00 am
mircea – iti tin pumnii! sper sa nu fie tot asa de scirbos
vic – cred – eu mai incerc o data inainte sa bag mina in foc
20 martie 2007 la 9:03 am
ba, din cate pasaje am citit deja din original, nu se dezminte. da’ mie-mi place
am stomac tare. si tot pentru cei cu stomac tare, curand o sa iasa si “crash” – sadica si perversa carte!
20 martie 2007 la 11:22 am
Mie imi place foarte mult Palahniuk, am acasa cartea si o tot aman. pleasure delayer
20 martie 2007 la 1:17 pm
poate nu s-a inteles: nu din cauza duritatilor si scirboseniilor nu-mi place. da’ m-a pierdut cu finalurile alea fisiite de la sufocare si de la fight club. ca, parerea mea, nu prea stie sa-si incheie cartile. am citit ceva asemanator si despre jurnal, da’ n-am citit-o, asa ca pentru asta nu bag mina in foc
20 martie 2007 la 2:02 pm
[...] A mai scris despre carte şi dailycrap şi luciat: O poveste cu poveşti. [...]
20 martie 2007 la 5:09 pm
mircea – ai citit Jerzy Kosinski, “Pasarea vopsita”? nici eu nu lesin cu una cu doua, dar la aia era cit pe ce – e cea mai dura si mai “ingrozitoare” carte pe care am citit-o eu vreodata – te ataca muuult mai rau decit Bintuitii (in care pe alocuri chiar rizi sincer de atitea degete taiate – bine, palahniuk cred ca asta si voia) Kosinski nu glumeste nici o secunda
eugens – stiu perfect cum e cu delay-ul ala, am si eu citiva vonnegut pe care-i tin
vic – hei, nu te banuia nimeni ca nu-ti place din cauza duritatilor si scirboseniilor, ce dzeu.
nu stiu ce sa zic de finalurile alea, asta mie chiar mi-a placut mult (bine, nu atit finalul povestii sechestratilor, cit… al povestii care-i astepta pe ei la iesire)
adrian ciubotaru – da, citisem insemnarea ta, e mult mai serioasa ca a mea
20 martie 2007 la 5:16 pm
POATE ca odata o sa citesc Sufocare, dar de asta nu ma ating nici moarta
20 martie 2007 la 5:27 pm
ionuca – da’ nici n-are rost sa te atingi de asta, serios, las’ ca mai sint destule carti pe lume care abia asteapta sa le onorezi
apropo, ce faci cu teodosie si cu cum mi-am petrecut vacanta? ai citit? eu am emotii sa vad cum iti plac, ca sint preferate de-ale mele 
20 martie 2007 la 5:30 pm
Mi-l amintesc pe Dan C. Mihailescu prezentind mai demult Sufocare la Omul care…tot la doua cuvinte repeta “o filozofie neagra, a raului” etc. Mie, caruia Choke mi se paruse o farsa offbeat, amuzanta si destul de inofensiva, imi venea sa chicotesc. Ma intreb cum ar caracteriza DCM Bintuitii
. Dar cumva mi se pare ca pedalind pe ideea scirboseniei, we miss the point, si anume ca violenta si ororile lui Palahniuk sint in mare masura caricaturale, ca devin astfel prin exces, ca violenta din Kill Bill, Sin City, ce mai vreti, efectul lor este unul plastic mai degraba decit emotional. Intr-un interviu, Palahniuk spunea: prima data am citit “Mate” in cercul de scriere creatoare in care imi prezint intotdeauna, si nimanui nu i-a fost scirba.
Si, Vic, exista “nivele” ca plural acceptat pentru nivel, iar in contextul acela mi s-a parut mai eufonic decit niveluri. Pur si simplu suna mai bine.
20 martie 2007 la 5:31 pm
am uitat acolo “imi prezint intotdeauna textele”. my bad
20 martie 2007 la 5:37 pm
rubblemaker – ai dreptate, exact asa vad si eu, caricatura prin exces – imi pare rau ca n-am zis clar in insemnare, da’ oricum o lungisem prea mult – si bineinteles ca nu i-a fost nimanui scirba!
mersi pt comentariu
20 martie 2007 la 5:40 pm
@rubblemaker: ????????????
20 martie 2007 la 5:49 pm
“apropo: pluralul de la “nivel” e “niveluri”. singularul de la “nivele” e “nivela”. anunta-l pe rares, cind il vezi.
”
20 martie 2007 la 5:58 pm
ohoooooo!!!!!!! si miercuri in 1992 cite grade au fost?
ce sa-i faci, sint om batrin si am invatat limba romana pe vremea cind asa ceva nu era acceptat. daca te consoleaza, am gasit pluralul asta si la cartarescu, admiratorul lui pynchon, asa ca probabil ai dreptate.
acum, daca tot te-am prins pe aici, zi-mi si mie (pentru ca n-am studiat noile reglementari in materie): a fost omologat si acuzativul prim-ministerial? asta-i chiar o intrebare pe bune.
20 martie 2007 la 6:11 pm
a, ia te uita, hai ca m-am prins si eu!
am si io intrebari serioase: cum merge curcubeul gravitatiei? cind o sa fie gata? cum isi ia cineva pe cap asa o cazna? cit o sa coste? ce sa-ti trimitem ca sa te sprijinim moral?
tin pumnii si astept cu nerabdare si groaza (ca cit o sa ma chinui io sa citesc!)
20 martie 2007 la 6:42 pm
pentru cei interesati/nehotarati, mai e un fragment/o povestire publicat(a) pe site-ul oficial al cartii.
20 martie 2007 la 6:44 pm
vic, nici o ranchiuna veche, pur si simplu acum citeva zile am vazut discutia respectiva, de acord cu multe dintre semnalarile tale, erau neperiate
.
CG merge incetisor si tre sa fie gata in mai 2008 (poate ceva mai repede). Am vrut sa traduc CG de cind am citit primele cinci pagini. habar n-am cit o sa coste, mult cred, ca are peste 700 de pagini. ciocolata.
20 martie 2007 la 6:53 pm
mai 2008? naspa, ca aici nu merge cu anticipate.
ciocolata face rau. si cred ca am mincat azi una si ceva. da’ promit sa ma las. de luni.
20 martie 2007 la 6:55 pm
Spuneai ca nu vrei sa scrii
Ia mai da detalii.
20 martie 2007 la 7:07 pm
@rubblemaker: ca tot te-a bagat lumea la inghesuiala: faci si V, si Mason & Dixon, si against the day? macar pina in 2010?
20 martie 2007 la 7:48 pm
pai V l-a tradus foarte bine Horea Florian Popescu. La Mason & Dixon trebuie un limbaj arhaic si totodata rationalist de secol XVIII, care e destul de dificil de gasit in romana. decit M&D m-as incumeta la ceva si mai nebunesc, la The Sotweed Factor al lui Barth, un mare roman care asteapta un traducator. Against the day are 1080 de pagini. Are you insane?
20 martie 2007 la 8:06 pm
scuze, in loc de V, am vrut sa spun Vineland.
pe de alta parte, tu te apuci sa traduci curcubeul si ma intrebi pe mine daca ma simt ok?
20 martie 2007 la 8:43 pm
rubblemaker – ai de la mine 406 ciocolatele mici (sa nu faca prea rau), de care-ti plac tie, sa-ti ajunga pina-n mai 2008 – virtuale, of course
eu ma uit uneori cu spaima la mine-n biblioteca unde se gasesc intacte si Vineland si M&D si, dupa ce zici tu, ultima chiar n-are nici o sansa s-o citesc, cel putin nu in engleza
trad la curcubeu o sa-mi ia orice scuza, asa ca o sa ma scape de marea rusine de a nu fi citit cartea asta – drept pt care, hai, spor la treaba 
cu alte cuvinte, n-am citit decit V si lotu 49
20 martie 2007 la 9:06 pm
mersic
21 martie 2007 la 2:15 am
Salut. Acum am vazut ca ai postat si tu asa ceva. Oricum sunt nou pe aici, incerc sa ma obisnuiesc cu blogg-atul, si sigur ce zici tu pe aici o sa mai citesc, pare interesant.
Despre Bantuitii… ai zis aici “un invalid prefacut omoara un detectiv de la asigurari, dupa aia devine el insusi detectiv si e omorit “- nu este omorat, este chiar cel care povesteste. Nu mai tin minte numele exact.
Si nu stiu, mie cartea mi s-a parut intr-adevar o imagine a lumii, un unghi asupra caruia ai putea vedea altfel ce se petrece in jurul tau. Ce este scris pe acolo, chiar daca par exagerate, am observat ca nu sunt (ex descrierea “prea” amanuntita a cum se descompune un om-de aici era si legatura cu lantul trofic)…dupa parerea mea aceste povestiri in rama reprezinta un adevarat pumn dat in fata celui care doarme, sa vada si el lumea “vesela” in care traieste sub o alta viziune-a realului. Stii, ca e si vorba aia, realitatea doare…se pare ca doare mai mult decat ne-am imaginat.
Totusi, un mic exercitiu mi-a venit in minte in timp ce citeam…sa te gandesti cum ai proceda tu daca ai fi inchis cu ei. Fiindca de fapt (SPOILERS pentru altii – NU CITITI) ei nu sunt prinsi acolo deloc, ei singuri se incarcereaza, ei singuri isi fac toate rautatile acelea, iar Domnul Whittier de fapt nu era decat un sa-i zicem “desfacator” de adevaruri. Cred ca aici ar face si referire la un motto care imi place mult : “it’s in the dark who are truly yourself”(sau cam asa ceva).
O alta asemanare pe care am realizat-o eu este cea dintre detaliatele si diferitele camere ale teatrului cu lumea in care traim, numai ca sub un aer de invechit, de uzat, de vechi…Camera renascentista, Camera cu civilizatii vechi, cu egiptul etc…toate acestea care in lumea reala prezinta interes pentru multi (spre a vizita, spre a vorbi despre) acolo erau prafuite, vechi, imputite etc… hmm, nu stiu dar eu parca m-am saturat sa tot aud despre unele locuri peste tot, si deja nu mi se mai par asa interesante…poate chiar putin uzate…hmm
Ok, inchei aici, ma bucur sa vad si un alt review…am copiat si eu unul de pe un site interesant, poate te uiti prin el.
21 martie 2007 la 6:32 am
oameni buni, rubblemaker e rares moldovan? sau mi se pare mie. stiu ca rares traducea sau a tradus ceva pynchon.
21 martie 2007 la 6:52 am
da. salut eugen
nu te mai vede lumea pe club, nu nimic…iti mai citesc blogul din cind in cind
21 martie 2007 la 7:40 am
@luciat: Kosinski zici? ok, trec pe lista. pana acum nu m-a scarboshat nimic din ce-am citit. poate o s-o faca asta
@rubbelmaker: mult spor mult cu pynchon! iti trebe o doza de nebunie ca sa…
21 martie 2007 la 9:01 am
eu am citit 2 carti de Palahniuk : Fight Club si Sufocare. prefer filmul (Fight Club, aparut prin 1999, regizat de Fincher).
21 martie 2007 la 9:12 am
salut rares. nu mai am cont pe club, nu mi-a placut ce se intampla pe acolo dupa ce nu m-am mai ocupat de el. o sa ma ocup exclusiv de blog. (e aproape gata traducerea in engleza a cartii mele, s-a ocupat gabi eftimie de ea
, mersi inca o data, stii tu de ce)
21 martie 2007 la 10:35 am
@mircea, multumesc, felicitari pentru Fasman si spor la Invisible monsters
@eugen, cu placere si ma bucur. unde o sa apara?
21 martie 2007 la 10:46 am
@rubblemaker: mersi. sa fie!
@eugen, noua cand ne mai dai ceva? da’ sa hie-n romana
21 martie 2007 la 4:08 pm
[...] Terorism de cititoare Despre cartile pe care le citesc « O poveste cu povesti [...]
21 martie 2007 la 4:18 pm
bbcversus – am zis si eu ca parca a scapat detectivu de la moarte, nu eram sigura ca mai si uita omu – si treaba cu incaperile decorate ca egiptu sau ca renasterea, da, merita mentionata, imediat dupa mentiunea ca actiunea se petrece intr-un teatru – din care simboluri se vede usor cum vrea palahniuk sa vada “lumea” si realitatea
mersi pt comentariu – o sa ma uit imediat si pe review-ul de care ziceai
mircea – uite, daca vrei sa vezi am scris ceva despre Kosinski, ca nu cred ca se intelege bine din comentariul meu de mai sus:
http://terorism-de-cititoare.weblog.ro/2006-08-14/95713/Mila-vulpilor.html
21 martie 2007 la 4:20 pm
hannibal – si mie mi-a placut mult filmul, cartea n-am citit-o inca
21 martie 2007 la 5:01 pm
@mircea, habar n-am.
@raresh – self publishing, self promotion. lulu.com
asta e un alt fel de a spune ca habar n-am unde si cum as putea publica in afara.
21 martie 2007 la 6:30 pm
@ Lucia: Teodosie e la Michael H. momentan, dar maine ma apuc de Cum mi-am petrecut vacanta de vara. That’s a promise
21 martie 2007 la 9:48 pm
ionuca – lasa, nu trebe sa promiti nimic, citeste cind ai tu chef si cartea de care ai chef in momentu respectiv, ca dupa aia iar patim ca la vonnegut – tie nu-ti place si io sufar ca nu-ti place
mie mi-a parut rau cind s-a terminat, chit ca nu e chiar scurta (si nu e nici asa de usoara cum pare)
vezi sa nu expediezi vacanta de vara
21 martie 2007 la 10:03 pm
mie mi-a parut bine cind s-a terminat. cine stie citi mai mureau, daca mai continua.
21 martie 2007 la 10:06 pm
oops – sa nu-mi zici ca nu ti-a placut!
21 martie 2007 la 10:28 pm
mi-a placut, ma, nu te ambala. ziceam doar de sufletele alea nevinovate, care raposau in chinuri.
21 martie 2007 la 10:32 pm
of, doamne, ca nu poti tu sa taci din gura cind e si aia mica de fata!
21 martie 2007 la 10:46 pm
pai, in cazu’ asta, sterge repede, ca poate doarme si nu s-a prins.