Terorism de cititoare

Lucian Boia pe intelesul meu

Lucian Boia, Sfirsitul lumii. O istorie fara sfirsit, trad. Walter Fotescu, Humanitas, 2007  

Recunosc spasita ca n-am reusit niciodata sa duc la capat un volum de istorie a Revolutiei Franceze, de exemplu, sau a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ce sa mai vorbim de carti despre comunism… nici macar n-am deschis asa ceva, ma ingrozeste ideea ca o sa dau acolo de cite un capitol inchinat nu stiu carui congres sau de pomelnice de personalitati care si-au petrecut mult timp in sedinte, intilniri la nivel inalt si negocieri mai mult sau mai putin secrete. Adorm, am senzatia ca nu retin nimic, ma deprima ignoranta pe care mi-o constat sau imi inchipui ca o s-o constat la fiecare pagina, in fine, e un cerc vicios. 

Voiam de mult sa-mi fac curaj sa citesc ceva de Lucian Boia, prea mi-au ajuns la urechi chestii misto despre ce si cum scrie, dar nu m-am hotarit decit la titlul asta, Sfirsitul lumii. E subiectul care ma atrage cel mai mult cind e vorba de literatura. Spuneti-mi ca un roman e post-apocaliptic sau ceva de genul asta si puteti fi siguri ca mi-ati captat atentia. Ca un film e „cu catastrofe” si imediat am retinut la ce ora se difuzeaza si pe ce canal. Tudor Calin Zarojanu putea sa doarma linistit, sa n-aiba nici o emotie in ce ma priveste, i-am citit romanul cit de repede am putut dupa ce a aparut. Am vazut ca si Jen functioneaza la fel.  

Cartea lui Boia e exact pe gustul meu. Vorba lui mayuma: „m-a invatat ca istoria se face asa, fara crispare, cu naturalete si cu placere, nu e o stiinta moarta, a arhivelor si colbului cronicilor ci una vie, plina de spirit, scrisa cu umor si ironie. Si din aceste motive cand sunt rugat sa dau un nume de profesor de la Istorie primul meu gand merge la domnul profesor Lucian Boia. Poate nu ati avut nici timpul necesar, nici curiozitatea sa-i cititi cartile. Nu e timpul pierdut!” Poate ca si datorita lui mayuma am capatat curaj sa citesc, asa ca-i multumesc. Chiar am simtit ca nu e timpul pierdut, ca mai pot recupera ceva. Urmeaza, bineinteles, sa recuperez si restul, o sa mai citesc tot ce mai apuc de Boia, sper ca in primul rind cartile despre comunism, mitologie nationala romaneasca si pe urma aia despre clima. A renascut in mine speranta ca as putea sa duc pina la capat o carte de istorie a comunismului!  

OK, acuma citeva lucruri esentiale
(le trec aici mai mult pentru mine, sint convinsa ca altii inteleg mai bine sau stiau deja chestiile astea):  

1. Obsesia ca lumea sta sa se sfirseasca (prin diverse cataclisme, pedeapsa divina, deces natural din cauza imbatrinirii) apare in perioade istorice in care o anumita lume chiar sta sa se sfirseasca sau a mierlit-o deja: cind Imperiul Roman e pe cale de „destramare”, cind evul mediu face loc renasterii etc.  

2. Cei mai predispusi sa creada in tot felul de scenarii apocaliptice sint marginalii. Pentru ca de regula nu e vorba de sfirsitul lumii pur si simplu, ci de sfirsitul unei lumi nedrepte, corupte etc., in care ei nu se simt in largul lor. Sclavii sedusi de crestinism, de exemplu.  

3. Sfirsitul lumii inseamna de obicei speranta de a recladi lumea mai bine. Prima miscare e sa distrugi raul existent, care a infectat tot. Abia dupa aia poate incepe reconstructia. Fie ca in Apocalipsa biblica, in care dupa ce se vor fi petrecut toate nenorocirile aduse de cei patru cavaleri, va urma un nou cer si un nou pamint, Ierusalimul ceresc, imparatia Domnului, mileniul samd. Fie ca in toate scenariile ciclice care se refera la „eterna reintoarcere”. O luam de la capat ca sa urmam acelasi traseu, o noua creatie, o noua degradare, un nou sfirsit al lumii. Foarte rar lumea se termina definitiv.  

Si citeva detalii interesante: 

1. „In imaginarul medieval, nu exista discontinuitate intre Carol cel Mare incoronindu-se imparat la Roma in anul 800 si predecesorii sai romani. Imperiul Roman continua sa existe, si lumea odata cu el. Aceasta e puterea imaginarului: condamnat cind se afla in culmea gloriei, imperiul era considerat viu mult timp dupa disparitia sa.” (p. 49)  

Si eu ma gindesc, evident, ca poate si noi credem ca inca traim intr-o lume care nu mai exista, de fapt. Ma gindesc la Bloom din The Closing of the American Mind, la Houellebecq care descrie civilizatia omului alb in agonie. La imigrantii din lumea a treia care au invadat Occidentul, la majoritatea occidentalilor care-si citesc horoscopul, la copiii care invata sa trimita mail-uri inainte sa fi ajuns la scoala. La deruta lui taica-miu cind am reusit sa-l fac sa inteleaga ca el n-are nici in clin nici in mineca cu ortodoxia, ci e agnostic pursinge. La femeile ca mine care protesteaza energic impotriva corvezilor menajere desi intra in bucatarie doar ca sa-si faca ness si sa-si ia de mincare din frigider.  

2. „Faimoasele spaime ale anului 1000” – ei bine, n-a existat asa ceva. E o inventie a istoricilor sec. 18-19, o proiectie in trecut a propriilor lor spaime. „Spre sfirsitul secolului al XIX-lea, istoricii au avut curiozitatea sa cerceteze mai indeaproape sursele folosite de celebrii lor precursori. Rezultatul a fost cel putin la fel de interesant ca si spaimele insesi. Sursele nu spuneau, de fapt, nimic, dar absolut nimic, despre faimoasele spaime ale anului 1000!” (p. 59) 

3. „Spirala amerindiana” (p. 208) – ceea ce ne infricoseaza pe noi cel mai mult. E apocalipsa de care ne temem azi: imbatrinirea populatiei, refuzul de a naste copii suficienti in tarile „albe”, povara pe care batrinii urmeaza s-o reprezinte pentru tinerii de miine (batrinii respectivi fiind chiar noi). Nu va fi suficient nici aportul de populatie din lumea a treia. Sau, daca va fi suficient pentru sustinerea economiei, nu va fi suficient pentru supravietuirea culturii – a culturii „albe”. Nu vom reusi sa le transmitem valorile noastre arabilor, tiganilor, negrilor, galbenilor care ne vor mosteni, degeaba incercam sa-i adoptam. Da, le vom lasa mostenire casele, industria etc. dar nu si pe Mozart, nu si muzeele noastre. O catastrofa, nu? Lucian Boia are un efect calmant: nu spune ca va fi asa sau nu, doar ca aceasta catastrofa e una dintre multele profetite de oameni de-a lungul istoriei, dintotdeauna.  

Ce invataminte am tras eu personal: 

Ca exista un motiv pentru care ma fascineaza subiectul: ma simt „marginala” Nu sint bine adaptata acestei lumi, de aia n-am nimic impotriva ca ea sa sara in aer, in imaginatia mea sau in literatura.  

(Ocazie cu care am inteles finalmente – uf! – cum de am visat eu a doua venire a lui Isus! A fost un vis straniu: Isus era asezat turceste printre ruinele unei fabrici si era inconjurat de oameni care-i sorbeau cuvintele. Stiam ca e el si ca a venit sa ne mintuiasca Avea plete de rock star, haine de piele cu franjuri, si pe buzunarele lui scria cu litere aurite: „The Doors”. M-am apropiat de el cu speranta ca, exact ca in parabola aia biblica, o sa ma „vindec” doar atingindu-i hainele. Si el mi-a spus cu blindete ca sint tare disperata Si atunci eu am inceput sa pling in hohote – pina m-am trezit. Oricum, am visat des tot felul de apocalipse, de regula prin foc. Sint extrem de recunoscatoare acestei carti ca m-am lamurit de ce.) 

Ar mai fi multe de zis, dar e mai bine sa cautati pe google sau sa-l intrebati pe mayuma, nu sint cea mai potrivita persoana sa-mi dau cu parerea