Terorism de cititoare

Cavaleri in al doilea Razboi Mondial

Donald Barthelme, Regele, trad. Cristiana Visan, Univers, colectia „Cotidianul”, 2007  

Primul Barthelme pe care am pus mina. Pare destul de reprezentativ, din cite am vazut pe net. Cavalerii Mesei Rotunde, regele Arthur si regina Guinevere – la Londra, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. O legenda revizitata. As fi preferat, bineinteles, sa citesc intii Alba ca Zapada, dar e bun si asta.  

Bombardamente dublate de dueluri intre cavaleri. Ezra Pound isterizindu-se la radio, in timp ce regina isi vede de aventuri si de gospodarie. Profetia lui Merlin rescrisa de un Arthur care n-are nici un chef de sfirsitul eroic pe care-l stim. Cautarea Graal-ului, unde Graal-ul modern e super-bomba. Un Cavaler Rosu loial Partidului refuza sa se gindeasca la procesele din 37. Si asa mai departe.  

Umor. Nici nu te poti astepta la altceva decit sa rizi in fata unei suprapuneri atit de absurde a doua istorii. Inversul romanului lui Mark Twain, Un yankeu la curtea regelui Arthur. E o sursa sigura de umor si inca una cam ieftina, intotdeauna la dispozitie, anacronismele & stuff. Dar la Barthelme nu asta e important. Habar n-am care e mesajul si am citit de atitea ori ca postmodernistii astia fug de mesaj ca dracu’ de tamiie incit ma simt pe o pista gresita. Totusi pare evident ca e vorba despre un cadru de gindire al carui termen a expirat de mult si in care lumea inca insista sa se inghesuie. Razboiul, curajul, eroismul, iubirea – toate aceste cuvinte inca sint folosite si nu ne-am obisnuit sa renuntam la ele desi nu mai descriu citusi de putin ceea ce se petrece in realitate. Cam asa pare, esecul limbajului curent de a mai descrie cu adevarat realitatea.  

Ca sa vezi inadecvarea asta, e nevoie de un romancier care sa te faca sa rizi cind ti-l arata pe Lancelot galopind prin paduri in timp ce deasupra biziie avioane de bombardament. Cam asta am inteles eu deocamdata. 

O ciudatenie e faptul ca in engleza cavalerul se cheama Launcelot, iar in traducerea romaneasca e the good old Lancelot, fara u. Am vazut pe undeva o interpretare a acestui u suplimentar care m-a lasat cu gura cascata: ar fi vorba de „you” bagat pe sestache in simbolul epuizat al… na, simbolu’ ala. Acuma, pe bune, nu ma duce capu’ sa urmaresc asemenea hermeneutica  

Cica si Alba ca Zapada e construita la fel ca Regele, respectiv sint colectii de fragmente de acelasi format. Regele e o incintare din acest pedeveu. Fragmentele, scurte si concentrate, sint scene, tablouri dramatice (asa se cheama in teatru, nu?), fara pasaje de trecere de la o scena la alta. Mie mi s-a parut ca e un fel de scenariu de film (dar n-am citit in viata mea nici un scenariu, oare de ce? – ca nu exista, nu se publica? sau ca nu mi-au iesit mie in cale?), un draft de roman clasic, ca sa zic asa. Experimental, dar placut pentru cititor, in nici un caz greoi. Fireste, suna poetic de-a binelea pe alocuri:  

„E atit de frumos si de placut sa participi la sarbatoarea primaverii, in sezonul narciselor, cu flori de mar si flori de cires…”
„Majestate.”
„Da.”
„Primavara s-a terminat.”
„Ce ai spus?”
„Primavara s-a terminat. E noiembrie.”
„Noiembrie. Mi se parea mie ca e cam racoare.”
„Pentru ca chiar este.”
„Un curent de aer rece, asta am simtit, si uite, iarba de pe pajisti s-a uscat, iar fructe rosiatice si zbircite atirna de vita de vie…”
„Si bombele care rad totul, doamna, si marile incendii, si oamenii ramasi fara case, si mortii cu bratele smulse ori fara picioare ori fara capete…” (p. 132) 

Finalul e asa de frumos ca doare Am infulecat trei povestiri pe urma, dar nu-mi vine sa ma lungesc acuma. Una suprarealista incintatoare, una a la Gombrowicz, una de tip rewriting. Trebuie neaparat sa mai citesc, mi-au placut la nebunie. In fine, Regele e punctul de pornire ideal pentru cineva care vrea sa vada cum arata postmodernismul. E scurt, concentrat, te face sa rizi. Si n-a costat decit 4 lei, parca. Mai mult n-am ce sa zic deocamdata, abia am facut cunostinta cu Barthelme, asa ca nu dati prea tare daca am scris prostii. 

Ah, nenumaratele trimiteri la alte opere… am uitat de asta. Adevarul e ca pe mine m-a activat rau Regele, m-a trimis pe multe piste, dintre care probabil unele gresite. De exemplu, poate ca dintr-o obsesie sa nu scap intertextualitati – of! – m-am dus la Ariel al Sylviei Plath, la poemele cu albine, pornind de aici: „Noi, reginele, sintem ca albinele. Ca regina albinelor, vreau sa spun.” (p. 135) Iar la Plath: „The bees are all women” si apicultorii, ca sa zic asa: „Everybody is nodding a square black head, they are knights in visors”. Habar n-am daca e ridicol sa fac vreo legatura, oricum, too late, in capu’ meu legatura e gata facuta Cert e ca alte legaturi sint (mult mai) evidente, sar imediat in ochi (Dante, de ex.).