De ce se impusca americanii intre ei
Kurt Vonnegut, Breakfast of Champions, Random House, Vintage 2000
(fragment)
Sper ca ati petrecut frumos de suspendare si ca nu va enerveaza prea tare daca n-o sa scriu despre asta, ci despre un roman care are deja mai bine de 30 de ani si a carui actiune se petrece in Midland City, undeva in America.
Incepe asa: „This is a tale of a meeting of two lonesome, skinny, fairly old men on a planet which was dying fast”.
Contine 119 desene (dupa numaratoarea mea) efectuate de minuta lui Vonnegut. Desenele reprezinta tot felul de lucruri, de la o pereche de ochelari purtati chiar de autor, la afise puse pe ziduri (inclusiv un desen cu o gaura de cur, daca-mi dati voie sa traduc asa asshole si nu anus – de altfel, desenul arata ca o stea 
).
E cel mai straniu dintre romanele lui Vonnegut pe care le-am citit eu*. Apar personaje de prin alte carti, in frunte cu Kilgore Trout, cel mai prolific autor SF din istorie (Asimov, chit ca a publicat vreo 500 de titluri, s-a ocupat si de Shakespeare si de Biblie, nu numai de SF ), la coada cu Kazak, ciinele din Galapagos. Apare Vonnegut insusi, pe nas cu ochelari negri ca sa nu-si streseze creaturile, la mina cu bratara unui soldat disparut in lupta. Deseneaza simboluri pe o masa de bar si ne asigura ca acum, dupa ce a urmat tratamentul indicat de psihiatru, se simte realmente mai bine – in plus, ne informeaza ca penisul lui are 3 inci in lungime si 5 inci in diametru.
Nu vrea sa ne pacaleasca. Dimpotriva, ne spune clar ce are de gind: sa boicoteze povestea, sa pulverizeze naiva noastra credinta ca tot ce se intimpla are un sens, sa ne ajute sa intelegem ca nu putem spera altceva decit sa ne adaptam haosului din jur.
„As I approached my fiftieth birthday, I had become more and more enraged by the idiot decisions made by my countrymen. [...] They were doing their best to live like people invented in story books. This was the reason Americans shot each other so often: it was a convenient literary device for ending short stories and books. [...]
Once I understood what was making
America such a dangerous, unhappy nation of people who had nothing to do with real life, I resolved to shun storytelling. I would write about life. Every person would be exactly as important as any other. All facts would also be given equal weightiness. Nothing would be left out. Let others bring order to chaos. I would bring chaos to order instead, which I think I have done.
If all writers would do that, then perhaps citizens not in the literary trades will understand that there is no order in the world around us, that we must adapt ourselves to the requirements of chaos instead.
It is hard to adapt to chaos, but it can be done. I am living proof of that: It can be done.” (p. 210)
In realitate, povestea exista si e bine mersi. Ceea ce lipseste din ea e morala, mesajul. Adica, pardon, morala exista de fapt: ca n-are nici o morala. Ca literatura ne pacaleste oricum. Marea problema a relativismului. Diferenta fata de alti destepti care ne bat la cap cu relativismul lor e ca Vonnegut e ingrozitor de misto, ca rezumatele din Kilgore Trout ne lasa cu gura cascata, ca toate personajele, pina si papagalul si ciinele, sint cu adevarat personaje, ca, in plus, pina si o masina de spalat functioneaza in roman ca un personaj, ca din mia de fragmente cusute laolalta se vede, de sus, bine si clar America, impreuna cu ea planeta, iar pe planeta misuna milioane de oameni, toti la fel de importanti, toti la fel de fraieri. Ca fraierul de Kilgore Trout, pe care la final autorul il elibereaza si ii promite un viitor fabulos, cu tot cu premiul Nobel – si degeaba, Kilgore Trout n-are ce face cu premiul Nobel, el vrea cu totul si cu totul altceva. Nu va ginditi ca vrea fericirea sau dragostea sau alte inventii & fictiuni. Dar nici n-o sa va spun ce isi doreste, cititi cartea. E la fel de fraier ca voi, sau ca mine.
* Am citit asa: Abatorul cinci; Mama noapte; Leaganul pisicii; Galapagos; Barba Albastra; The Sirens of Titan; Slapstick; God Bless You, Dr Kevorkian; Pianul mecanic; Timequake;Hocus Pocus; Fii binecuvintat, domnule Rosewater.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
20 aprilie 2007 la 4:25 pm
asa, ca sa ne facem si noi o idee, poti sa transformi incii in centimetri?
20 aprilie 2007 la 4:55 pm
pai eu ma gindeam ca proportia e suficient de sugestiva
20 aprilie 2007 la 5:06 pm
pai, nu cazul particular ma interesa. ci o metoda de a tine minte diferenta dintre inci si centimetri.
20 aprilie 2007 la 5:08 pm
io inmultesc un inci cu 3 si dupa aia mai scad ceva, asaaa, pina mi se pare ok
20 aprilie 2007 la 5:43 pm
cam cum pui bors in ciorba, nu?
20 aprilie 2007 la 10:11 pm
@vic: Pai, cea mai simpla metoda pentru oamenii cu net pe teava e sa-ti urmezi lenea. Sa pui pe altcineva sa converteasca incii si unciile si alte alea. Eu ma duc la
http://www.day-tripper.net/infoconversions.html#Anchorconversion
Dar mai sint si altele.
@luciat: Apropo de morala lui Vonnegut: n-am citit “Breakfast of Champions” (ajung eu si la ea!), dar din citatul selectat de tine parca tot rasare o morala. Si nu cea a lipsei de morala. Simplist spus: scriu asa ca sa nu se mai impuste americanii atita intre ei sau macar nu ca in filme si in carti.
Asta daca n-ai manipulat prin citare selectiva
20 aprilie 2007 la 10:29 pm
vic – da, exact
gheo – e misto Breakfast, merita
decit ca m-am incurcat 
n-am manipulat
21 aprilie 2007 la 12:27 am
faceti rost si de film. ca e mistoc rau. sau rugati-va de aia de la hbo sa-l mai dea. sau poate il cumpara giurgiu pentru tvr?
21 aprilie 2007 la 6:53 pm
Vazut filmul, necitit cartea.
shameless promo: citit articolul lui tupa despre literatura romana noua, mie mi s-a parut interesant: http://romanianbodies.blogspot.com/
21 aprilie 2007 la 7:08 pm
mi se pare ca tupa sare peste o intreaga perioada si de-aia lipsesc unii dintre cei mai buni poeti din deceniul10: sorin ghergut, mihai ignat, simona popescu, iustin panta, ioan es. pop, ana maria sandu, ioana nicolaie, t.o. bobe, doina ioanid, victor nechifor si or mai fi si altii.
ca sa nu spun ca e dragut ca vorbeste despre sine.
21 aprilie 2007 la 7:53 pm
citit cu enervare engleza lui tupa (info: nu e frumos sa scrii intr-o limba straina fara sa dau un spell check dupa aia)
in privinta poeziei romanesti, declin competenta
o singura nelamurire am: toate chestiile alea despre orientarea poeziei spre market, pe ce se bazeaza in afara de intentia autorilor? unde e marketul care sa consume poezia aia? unde e targetul alcatuit din cititori simpli?
vic – de pe lista ta eu n-am citit decit simona popescu, mihai ignat, es. pop, ioana nicolaie, t o bobe si atit -
aia a fost o perioada nenorocita pt toata lumea, cred – pt mine in orice caz, a fost asa de greu incit n-am apucat sa ma gindesc la poezie
21 aprilie 2007 la 8:48 pm
lasa, luciat, ca viata e lunga. ai timp. si, pentru ce nu gasesti, exista biblioteci. stiai?
21 aprilie 2007 la 8:51 pm
da, stiu ca exista biblioteci – ar trebui sa fac un pustiu de bine si sa ma apuc serios de citit, ca viata se tot scurteaza din lunga ce-a fost
21 aprilie 2007 la 9:21 pm
sa te apuci serios? da’ de ce serios? ca doar nu-i ca frecatu parchetului.
21 aprilie 2007 la 9:24 pm
aaa, nu asa – vream sa zic mai putin la intimplare
21 aprilie 2007 la 11:51 pm
asa e frumoasa poezia, la intamplare.
scuze de engleza lui razvan, din obisnuinta am dat link-ul ala. sigur exista si o varianta in romana, dar nu reusesc sa o gasesc acum
30 iulie 2007 la 3:35 pm
nu egzista nici o varianta in ro… nu era decat o serie de notite pt un eseu
… de unde si faptul ca n-a aparut nicaieri si nici nu o sa apara in forma de acolo.
5 august 2007 la 2:58 am
nu l-am citit pe tipul asta si nici n-o s-o fac dupa cum i-ai descris scriitura…oricum ti-am admirat afirmatii fine adica lipsite de logica, gen
“In realitate, povestea exista si e bine mersi. Ceea ce lipseste din ea e morala, mesajul. Adica, pardon, morala exista de fapt: ca n-are nici o morala” iar urmatoarea e cea mai tare “literatura ne pacaleste oricum”, ba bine ca nu, ai verificat tu caciula cu caciula?
7 august 2007 la 4:13 pm
@ corpuri – ok, mersi de precizare
@ stelian muller – pai bine, mai, la valoarea ta tu te iei dupa mine???? hai ca sint referinte si mai bune despre vonnegut
))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))