Terorism de cititoare

Insomnie

John Barth, Ratacit in casa oglinzilor, trad. Alexandra Anton, Nemira, 2007  

Ma plimbam cu o prietena, acum multi ani, prin cartierul vechi din orasul meu. Case batrinesti, gradini, stradute intortocheate. Era foarte frumos, liniste, mai apunea si soarele etc. Nu stiu despre ce vorbeam, dar presupun ca, fiind noi la virsta aceea, ne impartaseam de zor tot felul de planuri & sperante. Cred ca plimbarea in sine ma facea fericita, altfel de ce-as fi tinut-o minte asa de clar? Pina la un moment dat, cind s-a produs, evident, catastrofa: prietena mea a descoperit o placuta cu numele strazii pe care eram si, usurata, a facut in citeva secunde o harta verbala a cartierului. N-am apucat s-o opresc inainte sa distruga tot farmecul, care pentru mine era tocmai faptul ca habar n-aveam unde sint – ma plimbam printr-un loc frumos, necunoscut si plin de surprize, foarte departe de bulevardul aflat in realitate fix dupa colt. 

Asta mi se intimpla periodic. Exact cind reusesc sa uit unde sint si ce caut, cind ma las in voia fiecarui copac si a fiecarei cismele de pe drum (ca sa ramin in cartierul ala batrinesc), se gaseste cineva sa-mi atraga atentia ca sintem pe str. Soldat Popescu Ion si ca urmeaza intersectia cu Bulevardul Independentei. Dupa care in conversatie se strecoara inevitabil pretioasa informatie ca e ora 7.45 si ca peste 20 de minute trebuie sa fim in locul X ca sa rezolvam treaba Y. 

Mi-a facut-o si Barth. „Vezi ca esti in cartierul Postmodernism, in fundatura Metafictiune, care da in strada…” E adevarat ca am deschis si eu harta cartierului la un moment dat, chiar inainte sa fi ajuns fizic sa umblu pe-acolo, numai ca intre timp am uitat aproape tot. Nici nu stiam prea multe, ca nu poti sa retii amanuntele unei harti pe care te uiti la tine in birou.  

Gata, vad ca fac exact ce spunea Gheo ca e ridicol sa faci – ma leg de un cuvint, de o analogie fortata. Dar nu se poate vorbi despre Barth asa, la modul general. Trebuie sa lamuresti de la bun inceput cine il citeste si in ce scop. Un articol publicat intr-o revista OK contine din prima explicatia asta: il citeste un literat specializat in teorie literara sau macar pe cale de a se specializa. In orice caz cineva care l-a invatat la scoala, eventual l-a predat la scoala. Dar o insemnare pe un blog? Cui apartine? Ce fel de cititor inocent e ala care pune mina pe Barth la multi ani dupa ce a terminat scoala?  

Stiu ca e antipatica insemnarea asta, dar e efectul lui Barth! Intr-o povestire a lui Allais e vorba despre posesorul celei mai frumoase barbi din Paris, pe care la un moment dat cineva il intreaba cum doarme noaptea: cu barba sub plapuma sau cu barba deasupra plapumei? Fireste, barbosul se procopseste cu o insomnie de toata frumusetea si, dupa citeva nopti de perpelit in pat, se rade. La fel, intr-o povestire de L.D. Teodorovici (o sa spuneti ca sint opsedata si n-am cum sa va contrazic ) un tip ii da de pomana unui cersetor, dupa care se tot intreaba de ce a facut-o: ca e el bun la suflet sau ca a vrut sa se dea bun la suflet? Rezultatul e cam acelasi, isi pierde linistea si ajunge sa-l urasca pe cersetor.  

Asa si eu n-am putut sa dorm azi-noapte tot gindindu-ma cum sa scriu despre Barth pe blogul meu de cititoare terorista Azi dimineata am deschis Jurnalul lui Gombrowicz, care este, oricit de ciudat ar putea sa para, un ajutor in situatia mea deplorabila. Ia uite: „Scrisoarea mea adresata lui Milosz ar fi fost mult mai sincera si mai completa daca as fi inclus in ea un adevar in plus, si anume ca nu tin chiar atit de mult la aceste teze, cai si probleme; ca ma ocup de ele, dar mai mult in treacat; si ca, in fond, sint in primul rind copilaros…” 

Eu sint copilaroasa tout court, ca sa zic asa. Nu ma ocup deloc de „teze, cai si probleme”. Am incercat si n-a mers. M-am plictisit. Stiti voi – girls just wanna have fun Ei, asta e un fun mai special, literatura. Exista un dozaj ideal, imi inchipui eu, intre a citi de placere si a citi in cunostinta de cauza. Nu exista una fara cealalta dar eu din a doua vreau doar strictul necesar. La minima rezistenta, cu alte cuvinte. Doar atit cit sa nu ma ratacesc in casa oglinzilor, al carui singur sens e, cum zice Barth (ca zice, totusi, ceva), dragostea.  

Ouch! Si doar stiam ca n-am cum sa evit aberatiile Urmeaza (miine) o insemnare despre Ratacit in casa oglinzilor (care mi-a placut mult, de fapt!), ca asta nu stiu despre ce-a fost.