Cum se construieste o femeie
Ana Maria Sandu, Fata din casa vagon, Polirom, 2006
(fragment)
Un roman bibilit, lucrat, in fine, foarte ingrijit. Dupa ce-l termini iti vine sa-l rasfoiesti din nou, de la coada la cap, pe urma din nou de la cap la coada, sa regasesti reperele pe care ti le-ai fixat prima data si sa le ajustezi un pic.
Nu numai pentru ca finalul iti da o cheie in privinta povestii in sine (oricum, stiam din niste cronici cam care e cheia), mai degraba e vorba de dorinta de a vedea toata constructia de sus, ca pe parcurs te lasi furat de amanunte si pierzi din vedere ansamblul. Asta nu se intimpla cu multe romane. Sint destule pe care le inchizi si gata, ai senzatia (nu neaparat justificata, dar senzatia conteaza) ca ai terminat, ai inteles, gata, next, please!
E vorba, pe scurt, despre trei femei, bunica, mama si fiica. Traiesc intr-o casa de tip vagon. Mircea Cartarescu spune in prefata: „nu sint decit avatarele uneia si aceleiasi voci eminamente feminine”. Nu e prima data cind apar intr-un roman trei generatii de femei care-si trec stafeta de la una la alta, oferindu-i cititorului si schimbarile care se petrec, si ceva care se transmite identic. Aici insa sirul acesta biologic se rupe dramatic, lasindu-te sa te intrebi daca nu cumva e vorba de o schimbare fundamentala in privinta „feminitatii”, daca nu cumva e vorba pur si simplu de iesirea femininului din biologie, ceea ce ar insemna o iesire definitiva a conceptului din istorie.
Fortez, o sa fie evident pentru toti cei care citesc romanul, mai ales ca partea de visceral e, cum ma si asteptam, foarte puternica – nu stiu daca e o prejudecata, dar la visceralitate te astepti in primul rind cind pui mina pe cartea unei autoare. Tot automat te gindesti ca visceralul va fi contrabalansat de pasaje „poetice”, in fine, de un al doilea fir stilistic, alcatuit dintr-o substanta mai suava, mai eterica, mai… (vai, mi-ar folosi mult un vocabular mai precis!) – ramine intrebarea daca firul asta eteric va fi luminos sau intunecat, feeric sau cosmaresc.
Doza de visceral din Fata din casa vagon e super-strong. Fetita isi murdareste chilotii, adolescenta isi rade la baie primele fire de par pubian, femeia suporta un chiuretaj pe masa din bucatarie a unui ginecolog pe vremea lui Ceausescu. Plus barbatii beti care horcaie, duhnesc si inspira scirba. Cea mai tare scena de genul asta mie mi s-a parut cea de la paginile 82-84, in care copila e batuta cu salbaticie de maica-sa: „- Cum ai putut sa te scapi pe tine doar din atita lucru? Daca te bateam cu nuiaua ce faceai? Acum du-te si spala-te…” Pina la maturitate, femeia a trebuit sa treaca printr-un sir lung de agresiuni, atit din partea barbatilor (fireste ca exista o scena de viol!) cit si a femeilor. O „initiere” care dureaza mult, alcatuita din tot felul de probe umilitoare, in care contactul cu partea fiziologica a vietii e extrem de dur. Urina, singe, horcaieli alcoolice. Asta reprezinta o mare parte a experientei din care e alcatuita o femeie. Tinara frumoasa, cu picioare subtiri si lungi, nu iese din spuma marii! Iese eventual dintr-un riu in care a vrut sa se inece ca sa scape!
Mi-a placut firul asta. Cu atit mai mult cu cit nu e ingrosat exagerat. Intentia nu e de a soca, nu stiu daca se intelege ce vreau sa spun. In fine, dozajul e corect. Asa mi se pare mie. Cum scriu eu aici ar putea sa para aiurea, dar asta pentru ca am izolat chestiile astea, le-am scos din context. Autoarea le-a integrat cu totul altfel, poate ca e un gest naspa din partea mea sa le desfac! Contraponderea, firul stilistic poetic, e mai degraba cosmaresc decit feeric. Evadarea din fiziologic se face in carte prin salturi bruste intr-un fel de univers paralel, in visuri, viziuni, day-dreaming, reluari din scena inecului, imaginea pantofilor albi lasati de un tata mort prea devreme. Femeia se retrage din realitatea imediata intr-o lume fantastica, in care, chiar daca lucrurile nu sint minunate, macar lipsesc urina, singele si voma. Am ramas cu impresia ca acesta e principalul motiv pentru care se retrag personajele feminine pe un tarim inaccesibil altora: pentru a scapa de secretiile „lipicioase” (un cuvint care revine des) care le sufoca in cotidian. Orice e preferabil biologicului sufocant. Eventual riul care curata chiar daca omoara. In mintea mea a ramas, nu stiu de unde, ideea ca moartea prin inec e cea mai „feminina” dintre sinucideri.
Ziceam ca am vazut in primul rind in cartea asta dezlegarea conceptului de feminitate de biologie. Cum se poate? Pai, ca orice nod gordian, trebuie taiat… Aici nu e taiat cu sabia, ci cu o chiureta. Suprema proba initiatica, cea care transforma o femeie blestemata sa depinda de rodul pintecelui ei intr-o femeie libera. Cea mai sordida dintre incercari este si cea despre care finalul te lasa sa crezi ca va face posibila smulgerea protagonistei din casa vagon, ca o va ajuta sa nu treaca prin depresia cronica traita pina la sinucidere. Ca va rupe sirul de agresiuni prin care trebuie sa treaca o femeie ca sa-si poata trai viata de femeie.
Trebuie sa va avertizez ca tot ce-am scris mai sus e varianta mea (nici macar nu sint sigura pe ea – ziua pe care mi-am lasat-o ca sa ma mai gindesc n-a fost de ajuns) si ca e foarte posibil sa nu fie cea corecta (ma rog, presupunind ca exista o varianta corecta). Dar cartea e foarte bogata, are de unde sa genereze tot felul de lecturi, tot felul de interpretari. Si merita, categoric, sa capete lecturile astea diferite, sa fie discutata si intoarsa pe toate partile. Mi-ar placea sa citesc despre Fata din casa vagon niste articole serioase, si din perspectiva feminista, si psihanalitica, si analiza naratologica pura (e foarte incitanta constructia) si altele. Citeva cronici pe care le-am mai gasit pe net: in Ziua, Observator cultural si Supliment Bucurestiul cultural nr. 26.
Ce m-a dezamagit sau ce ma opreste sa spun ca e un roman excelent e tocmai ca mi s-a parut previzibil, mai ales in privinta alternarii celor doua registre: cel fiziologic si cel poetic. E adevarat ca in asta consta si forta cartii, dar… hai ca nu stiu sa explic.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
26 aprilie 2007 la 5:34 pm
paaai, mie nu mi s-a parut ca alterneaza, ci ca se suprapun. si poate ti s-a parut previzibila si pentru ca ai citit despre ea inainte.
26 aprilie 2007 la 5:43 pm
Draga LuciaT, mie mi s-a parut, asa cum ti-am mai zis, o carte foarte bine scrisa si care m-a facut sa ma gindesc la propriile povesti. Feeling, tristete, emotie adevarata. M-a urmarit mult timp dupa ce am citit-o. Intr-un fel am astepta comentariul tau la Fata din casa vagon. N-am inteles nici de ce n-au nominalizat-o la premii, singura explicatie ar fi ca nici oamenii din juriile astea nu cred ca citesc chestiile despre care nu stiu mare lucru. Nu conteaza, ma bucur ca am dat peste roamanul asta :
26 aprilie 2007 la 5:48 pm
vic – previzibil categoric si pt ca am citit despre ea inainte
dar totusi, uite cum inteleg eu “alternanta” (o sa impart un citat continuu, de la p. 144, ales la intimplare)
1. Duhneste a mil si capul lui aluneca din ce in ce mai jos.
2. Sinii ii ramin lipiciosi de la buzele lui. Si moi.
-Ileana, hei, mai esti aici? Te rooog, fa si tu ceva, nu sta ca moarta…
1. Cuvintele lui ajung cu mare intirziere la ea si nu le opreste, le lasa sa pluteasca deasupra apei.
2. Pulovarul si l-a dat jos, e desfacut la camasa, asa ca ar putea sa-i vada gramajoara de fire blonzii.
samd
- 1 contine elemente ireale (simplific) iar 2 elemente reale – acuma sigur ca de fapt se “suprapun”!
am si zis ca autoarea le integreaza misto si eu le desfac artificial
26 aprilie 2007 la 5:50 pm
ramona – cred ca in linkul din insemnare spre Ziua e vorba despre o participare a autoarei cu cartea asta la nu stiu ce eveniment la Budapesta – suna destul de important
si probabil ca va mai fi nominalizata la premii, nu mi-e clar cite premii importante mai sint de dat
e posibil sa fi aparut si mai spre sfirsitul anului, nu stiu
26 aprilie 2007 la 6:16 pm
pt mine exact ceea ce il impiedica sa fie un roman excelent ii da aerul neobisnuit si foarte modern. daca era excelent era mai putin special….… hai ca nu stiu sa explic.:)
26 aprilie 2007 la 6:21 pm
uv –
)))))))))))))) acu ce vrei? scriu si io cum pot, cit ma duce capu, pe bijbiitelea
26 aprilie 2007 la 6:25 pm
cred ca ai explicat, de fapt, foarte bine… si cred ca ai putea sa continui, uv, pentru ca altfel, cei care nu l-au citit n-o sa inteleaga mare lucru din ce scriem noi pe aici
26 aprilie 2007 la 6:33 pm
subscriu la ce zice uv. tocmai “previzibilitatea” il face un roman foarte bun. adica, faptul ca nu mizeaza pe zorzoane, gadgeturi si alte alea, nu se sparge in figuri. e, din punctul asta de vedere, o carte “clasica”. si parca as pune pariu ca asa o sa ramina.
ca sa nu zic ca surpriza de la final ar fi batut orice alte stupizute care s-ar fi strecurat pe parcurs si le-ar fi facut futile.
@luciat: ma, sincer, nu prea am inteles demonstratia ta de mai sus. da’ nu fi ingrijorata, ca poate e vina mea.
26 aprilie 2007 la 6:55 pm
vic – ma, sincer, e vina ta. explicatie suplimentara: scena se petrece intr-o masina. mirosul de mil nu are ce cauta acolo – e doar in capu’ fetei. idem cuvintele care plutesc deasupra apei. in celelalte doua fraze apar “sini lipiciosi” si “fire” de par, chestii care tin de corporalitatea cea mai directa. alternarea e asa: o fraza in care se insinueaza apa imaginara, o fraza in care se petrece ceva f fizic.
insumindu-le ai o scena care e in acelasi timp reala si imaginara. capisci? tu vorbesti de efect, eu vorbesc de lucratura.
iar previzibila, din punctu meu de vedere, e viziunea asupra conditiei feminine, chestie care se reflecta in “stilul” ales. nu zic ca falsa – doar previzibila. clasica, da. si da forta cartii. de ce ma nemultumeste asta pe mine nu mai stiu…
nu ma refeream nicicum la zorzoane.
26 aprilie 2007 la 7:14 pm
aaaaaa. pai…
1. asa, cu impletire de “fantastic” si “real”, cum le zici tu, sint o groaza de carti. si nu te-am vazut pina acum sa protestezi.
2. pai, ce originalitate voiai in prezentarea conditiei femeii? daca aia e, aia e. ce, tu daca vezi un scaun cu patru picioare zici ca are cinci, numa asa, de-a dracu, ca sa fii originala?
26 aprilie 2007 la 7:42 pm
nu e fantastic si real – e fiziologic si evaziune de fiziologic
nu voiam originalitate, nu stiu ce voiam, cind o sa gasesc ce vreau o sa anunt
26 aprilie 2007 la 8:02 pm
nu stiu ce sa zic… intimplator am citit cartea anei maria sandu. sa mor daca va inteleg. ati dus discutia intr-o fundatura, cind chiar nu era cazul.
cred ca in romanul asta chiar se poate vorbi de un stil, lucru mai rar la scriitorii nostri tineri! si de un story cu bataie mai lunga in sensul ca ramii un pic pe ginduri dupa ce citesti romanul asta, nu? sorry pt interventie, m-am bagat si eu ca musca-n lapte
26 aprilie 2007 la 8:06 pm
marius – asa e, e scris cu grija, sofisticat, te face sa vrei sa-l mai citesti, povestea tine, finalu e super – e foarte bun
restu e discutie
26 aprilie 2007 la 8:16 pm
si acum ca tot m-am bagat, sa mai zic vreo 2 vorbe: fata din casa vagon e foarte stranie si asta, dupa parerea mea, o face si originala.
e o chestie de sound, de voce. acum ma gindeam cu ce seamana. deocamdata nu-mi vine nici o idee geniala…
26 aprilie 2007 la 8:37 pm
marius – apropo de stranietate, mi-ai adus aminte o chestie de care am uitat.
la un moment dat e un pasaj in care fetita e ingrozita de bunica-sa care taie gaini. pasajul iti transfera un pic frica aia si tie, oroarea. mai e si o scena in care doua fetite omoara o vrabie. plus ceva despre taierea porcului. sint scene pline de amanunte, de culoare, miros etc. si au efect, par de cosmar.
M-am gindit cind am citit la Aglaja Veteranyi care are si ea asemenea lucruri. Nu ca as vrea sa compar, ca ar trebui chiar sa ma uit pe texte cu atentie, dar. Parca mai sint si alte puncte comune, cel putin in privinta atmosferei, nu neaparat cum sint scrise cartile, sau cum sint structurate. E si acolo o legatura puternica intre mama si fiica, multe alunecari in halucinatii etc. La Veteranyi cosmarul e impins la extrem, toata cartea e terifianta. Eu prefer Fata din casa vagon, care e mai suportabila. In fine, nu stiu, e doar asa, o asociere la care nu m-am gindit serios.
26 aprilie 2007 la 8:47 pm
LuciaT, iinteleg ce zici, ce mi se pare foarte misto e ca nu exista nimic terifiant in Fata…, peste toata lumea aia ciudata pluteste ceva senin.
un abur care salveaza totul si te face sa vree/sa poti sa recitesti.
cu aglaya veteranyi mai greu
26 aprilie 2007 la 9:36 pm
te superi dac-o recenzez si io?
26 aprilie 2007 la 9:38 pm
ahhhhhhh, am uitat sa comentez la tine, sorry
norrrrmal ca nu ma supar, sint curioasa, recenzeaza, recenzeaza
26 aprilie 2007 la 11:02 pm
sarumana mult. maine e gata.
26 aprilie 2007 la 11:16 pm
mie mi-a amintit si de exuvii a simonei popescu,dar poate numai mie.
si m-a facut sa ii invidiez pe introverti de-aia extremi inca o data, am impresia ca in capu lor se petrece altceva, altfel de viata interioara, posibil mult mai adanca.
26 aprilie 2007 la 11:46 pm
nu recenzeaza nimeni “cum mi-am petrecut vacanta de vara”? e prea veche? eu tocmai am citit-o si vorbesc singura despre ea (in capu meu). n-am prea multe de zis, dar m-am uitat pe web, dar nu scrie mai nimeni despre ea, mi se pare pacat.
27 aprilie 2007 la 12:23 am
@uv: iti aminteste de exuvii? cum asa? ma faci sa spun ca in capul tau se petrec lucruri mai interesante decit in ale introvertitilor.
27 aprilie 2007 la 12:23 am
uv – ba da, cred ca intr-unul din linkurile pe care le-am pus e si o trimitere la Simona Popescu
respectiv i-am bagat-o in mina unei tipe care se uita nehotarita la carti romanesti intr-o librarie 
)))))) cred ca a luat-o, ca n-a pus-o la loc pe raft – mie mi-a placut fff mult
cred ca aia cu vacanta de vara a aparut in 2004 asa ca nu e deloc prea veche, numai ca eu ar trebui s-o recitesc – a, sa stii ca cu asta am comis eu supremu act de terorism
a scris Ionuca despre ea acum citeva saptamini, cred
27 aprilie 2007 la 12:27 am
a, si acuma e reeditata cartonata, ma enerveaza ca n-a aparut de la inceput asa
chiar o s-o recitesc, numa ca acu e imprumutata la cineva, sa mi se intoarca
27 aprilie 2007 la 12:47 am
vic, mi se pare ca cele 2 scriitoare la vremea cand au scris cele 2 carti treceau prin ceva asemanator, sau au temperamente asemanatoare. si pt ca pe blogu asta e voie, am sa repet formula prin care se cere permisiunea sa zici ceea ce nu stii precis ca vrei sa zici: “sau nu stiu cum sa zic”:) asta pt ca mi se pare.
27 aprilie 2007 la 1:03 am
pai, dragutza, uv, una e sa treaca scriitoarele cam prin aceleasi lucruri ori sa aiba temperamente asemanatoare, alta e sa semene cartile lor. zi-mi si mie, te rog, despre carti, ca m-ai facut curios. pe bune. prin ce seamana? seamana mai mult decit fratii jderi cu cei trei muschetari?
27 aprilie 2007 la 1:07 am
dar daca scriitoarele au ceva in comun, au si cartile.
cam tot atata;).
27 aprilie 2007 la 1:12 am
ha?
biiiine.
ti-am spus eu ca in capul tau se petrec lucruri. si, ca o egoista, nu vrei sa ni le zici si noua.
27 aprilie 2007 la 1:14 am
ce e cu temperamente asemanatoare? am crezut ca nu citesc bine…
parca vorbeam despre niste carti si Fata din casa vagon cu Exuviile nu se pupa de nici o culoare dupa mintea mea.
27 aprilie 2007 la 1:19 am
seamana la felul ala de senzitivitate. si prin faptul ca te trezesti , cand citesti, ca regresezi si traiesti viata interioara a unei fetite de 6 ani, sau a unei adolescente.
si viata interioara a personajelor pare foarte legata de cea a scriitoarelor-altfel nu ar suna asa de autentic. de-aia am zis ca au si ele ceva in comun, ca si cartile.
27 aprilie 2007 la 1:21 am
bine, Marius. ce e important e ca ti-a placut. ce-am zis a fost o parere pur subiectiva. mai mult am mirosit decat am gandit.
27 aprilie 2007 la 1:24 am
of. am citit nu stiu pe unde o comparatie cu simona popescu pe baza de matrioska – respectiv cele 3 femei intr-una (posibil intr-un art. de Andrei Terian) – mi s-a parut cam trasa de par, e adevarat
si mi-a sunat si mie pe alocuri, unele amanunte de copilarie “fetiteasca”, dar nu stiu cit vin ele pe filiera simona popescu si cit sint “naturale”
in fine, pot fi pur si simplu chestii “etern” feminine
27 aprilie 2007 la 1:24 am
uv, nu te supara, ca n-am zis cu rautate, doar ca nu intelegeam… acum s-a mai facut lumina si pe strada mea
27 aprilie 2007 la 1:26 am
deci mie nu-mi spui, si lui marius ii spui. biiiiiiiiiiiine!
27 aprilie 2007 la 1:57 am
pai cum nu ti-am spus, vic? ti-am spus si tie! n-am zis ca seamana la felul ala de senzitivitate?
nu stiu de ce am vorbit despre chestia asta, ca nu e printre lucrurile importante din carte .
iar copilaria “fetiteasca” nu e “cine stie ce”, nu e mareata, importanta, inteligenta si mai e si plina de mistere cam caraghioase, altele cam rusinoase. si multe raman fara inteles. asa ca se vorbeste putin despre copilaria asta. si uite scriitoarele s-au legat de subiectul asta prea soft pt restul lumii literare si au facut ceva din el. eu una m-am bucurat.
luciat, nu ma gandisem la filiera. cred ca la amandoua tipele a venit pe cale naturala.
27 aprilie 2007 la 2:06 am
odata o colega a desenat la orea de pictura un sotron. doar ca ea avea vreo 24 ani deja. a facut din sotronul ala o pictura adevarata, si printre alte picturi adevarate aparea si mai adevarat, in lumea aia in care ni se spunea ca femeile nu pot picta pt ca nu au coaie.
hai noapte buna cu cafea cu tot.
27 aprilie 2007 la 2:46 pm
Eu nu am reusit sa citesc mai mult de 30 de pagini.
Poate am imbatranit, poate nu mai am rabdare, poate mi s-au strepezit dintii de la atatia Cartarescu (cu primul nu am nimic).
27 aprilie 2007 la 2:57 pm
pai, citi cartarescu ti-au iesit?
27 aprilie 2007 la 3:49 pm
cred ca ai imbatrinit… ca, zau, nu e cartarescu
27 aprilie 2007 la 11:01 pm
[...] nu este datata explicit. Aveti vreo sugestie? PS. Daca dati click pe linkul urmator, veti gasi recenzia pe bune a cartii. Dar sunt convins ca ati citit-o deja. (Io am citit-o abia dupa ce am scris textul asta.) Powered [...]
28 aprilie 2007 la 10:07 pm
Musai sa o cumpar si eu. De fapt, am vrut sa o iau de la Salon de Carte si Presa, dar nu o mai aveau. Si am vorbit cu Puck si i-a placut foarte mult si ei cartea. Se pare ca it’s a must
29 aprilie 2007 la 5:15 am
ionuca – pai n-o rogi tu pe puck sa zica si ea aici ce parere are despre carte (eventual si despre ce-am zis noi despre carte)? sint curioasa
29 aprilie 2007 la 11:55 am
O sa ii spun, doar ca ea nu are net momentan. Din cate am inteles, o sa intre miercuri de la “scarbici” si cine stie?
Eu zic ca o sa-si faca timp sa iti lase cateva randuri.
30 aprilie 2007 la 3:15 pm
mie mi/a amintit mult de @Dublul” arei septilici. care a aparut prima?, ca ara s. e mult mai “batrina”, chiar daca debutanta in roman… oricum, doua carti filmice, mai mult decit “legaturile” ceciliei stafanescu. imi place gindul asta, femeile tari ale prozei romanesti. apropo, nevastalumoro e barbat!
2 mai 2007 la 12:00 pm
sunt cam presata de timp si de lipsa netului. mi-a placut foarte mult cartea. fiind recomandata chiar de cartarescu, mi-am zis ca s-ar putea sa fie faza cu vopsitul gardului dar uite ca nu a fost. eu nu am receptat-o ca pe o carte atat de ‘viscerala’, poate pentru ca eu cred ca realitatea e si mai si iar autoarea a filtrat destul d efrumos si poetic fara sa cada in pacatul atragerii de cititori in plus. mi-a placut povestea mamei, Ileana, mi-a placut personajul,. de fapt toate aveau o parte de mister …
nu am simtit .cusaturile’ scriiturii si asta a fost un atu. nu prea am fost de acord cu finalul, adica eu nu as fi ales intorsartura asta de poveste. oricum, a fost dureros sa o citesc, a kind of deja vu… o sa revin , sper, am citit putin in fuga cronica
2 mai 2007 la 3:28 pm
luciat, se pare ca in curind o sa-i lasi someri pe Iovanel, Cristea-Enache, Alex Matei… http://www.nytimes.com/2007/05/02/books/02revi.html?_r=1&th&emc=th&oref=slogin
2 mai 2007 la 4:43 pm
puck – multumesc frumos! ciudat ca nu ai fost de acord cu finalul…
dan – sint convinsa ca numitii nu mai pot de frica
)))))))))
am vazut multe articole si insemnari despre tendinta asta la americani sa reduca in ziare sectiunile de recenzii – la noi nu prea au de unde sa reduca, dimpotriva, eu as fi incintata sa se mareasca spatiul dedicat cartilor in ziarele romanesti, sper sa se intimple
2 mai 2007 la 10:51 pm
draga puck, tare as vrea sa-ti faci timp si sa dezvolti…
26 noiembrie 2007 la 5:16 pm
[...] dupa Fata din casa vagon m-am gindit ca poate ar fi cazul sa citesc si poemul autoarei. Mi-a folosit aminarea macar ca sa [...]