Doua brautigane
Richard Brautigan, In zahar de pepene, trad. Liviu Bleoca, Polirom, 2004
Richard Brautigan, La pescuit de pastravi in America, trad. Liviu Bleoca, Polirom, 2004
Am citit La pescuit… cind a aparut traducerea. N-am inteles nimic. M-am si enervat ca n-am acces la cartea asta pe care oameni destepti o admira si o considera importanta. Si ca nu ma lasa sa-mi fac dracului o imagine coerenta despre beatnici (care nu-mi plac cine stie ce) si sa pot sa trec mai departe, linistita ca m-am lamurit. M-am resemnat atunci cu gindul ca nu e de mine si l-am lasat pe Brautigan in plata domnului, ba chiar, impreuna cu el, pe toti beatnicii (din ce-am citit numai Prinzul dezgolit mi-a placut cu adevarat).
In zahar de pepene a ajuns intre timp la reduceri la 4 lei, asa ca am luat-o, da’ fara sa cred cu adevarat ca o s-o citesc pina la capat. Cine o stie n-o sa se mire ca am citit-o totusi pina la capat. Mai mult, dupa ea am recitit si afurisitul ala de La pescuit… Nu e o fapta de vitejie, sint scurte, scrise fara complicatii, merg repejor. Ma rog, nici de data asta nu pot sa spun ca am inteles, dar macar am renuntat la ideea fixa ca ar trebui sa inteleg ceva 
De pe o coperta 4: „Cind vom fi foarte batrini, oamenii vor scrie poate <brautigane>, asa cum astazi scriem romane”. M-am bucurat cind am dat, pe blogul unui scriitor (nu pun link, ca poate omul n-are chef ), de un verdict hotarit asupra „brautiganelor”: niste aiureli! Bazate, de exemplu, pe formula „la pescuit de pastravi in America”, cu ajutorul careia se poate abera intr-o serie de texte in care pastravii si pescuitu’ lor sint bagate complet aiurea. Complet absurd. Ce sint textele alea? Habar n-am, brautigane si gata. Un fel de povesti fara cap si fara coada, de cele mai multe ori fara legatura intre ele, sau, in cazul in care au legatura una cu alta, n-au sens luate in parte.
De exemplu, un piriu seamana cu „12.854 de cabine telefonice asezate la rind”. Cum trebuie sa citesti asa ceva? Singura solutie e sa zici ca e poezie si sa te feresti sa vizualizezi, asa cum te feresti sa vizualizezi anumite „metafore” din textele poetice, sau, ma rog, din poeme suprarealiste, alea care trebuie citite doar prin prisma limbajului sau a atmosferei sau a tensiunii interne sau a inconstientului prelevat direct de la sursa sau dracu’ mai stie cum. In orice caz trebuie gasita o anumita pozitie speciala din care sa te uiti chioris la text, nu sa te holbezi ca vitelu’ la poarta noua, cum am facut eu, prima data, cel putin
Ce e si mai enervant e ca te straduiesti sa citesti un „beatnic” cautind „protest”, „atitudine” etc. Altii se pare ca le vad clar la Brautigan, eu degeaba imi sterg ochelarii, nene, ca nu vad neam! E adevarat, cautind cu luminarea am gasit chestii de genul „America, adesea doar un loc in imaginatia noastra” sau „Umbra rosie a calului troian al non-violentei gandhiene s-a lasat peste America, iar San Francisco este grajdul sau” – buuun, si cum trebuie sa „interpretez” eu acuma? Oare intr-o povestire neagra ca aia in care omul se duce sa-si cumpere un piriu dintr-un depozit de materiale de constructie la mina a doua ar trebui sa vad un atac la adresa proprietatii sau o sarja ecologista? Tot ce vad e absurdul si umorul negru. Dar ce legatura are asta cu scena in care un cuplu face dragoste intr-un bazin termal, printre pesti morti? Tine tot de ecologie??? Intr-un text cu coioti (ca nu se poate spune „despre” coioti) e vorba „despre” condamnarile la moarte prin gazare – si aici trebuie sa inteleg ca Brautigan ia „atitudine” contra sistemului… sau pro-viata? O fi, eu ma las pagubasa.
Nu pot sa leg nimic de nimic. Nu inteleg. De ce apare un personaj numit „Scurtu la Pescuit de Pastravi in America”? De ce un hotel se cheama „La Pescuit de Pastravi in America”?
De ce decorul din celalalt „brautigan” e facut din zahar de pepene (scinduri, baraci, ulei de lampa etc.)? In prezentarea editurii se spune: „viziunea edulcorata asupra lumii”. Jesus! What’s wrong with me de nu cred?! Se mai spune: „Romanul In zahar de pepene e o distopie.” Nu e o aberatie, ca am mai vazut si in alte parti explicatia asta, pe internet. Din fericire, In zahar de pepene se poate povesti, exista continuitate intre capitole, exista fir narativ, exista actiune etc. Arata ca un roman. Un fel de fantasy. O comunitate care traieste in MOARTEu (iDeath in engleza – excelent tradus!), linga o Uzina Uitata (care seamana cu Zona din romanul fratilor Strugatki). Comunitatea are viziunea aia „edulcorata”… numai ca unii se muta in Uzina, isi fabrica whiskey si o iau razna… ceea ce voila conflictul de rezolvat! Mai e si o poveste de iubire care sfirseste tragic. Toate astea le-am gasit pe ici pe colo pe net, ca eu nu m-as fi apucat in ruptul capului sa vorbesc de comunitate edulcorata & banda de rebeli, de conflict, de deznodamint.
Ceea ce vad eu este un poem extrem de ermetic, in care ni se arata o lume extrasa de undeva din interiorul unui scriitor, o lume spre care nu exista nici o cale de acces pe baza de „interpretare”. Mi se pare o mare pacaleala sa crezi ca e o distopie. E o poveste pura, lipsita de continut inteligibil – pentru mine. Mi se pare complet fara sens sa te apuci sa zici ca zaharul de pepene „semnifica” nu stiu ce viziune asupra lumii… sau ca pescuitul de pastravi „semnifica” problema esentiala a Americii… Nu e bine nici sa „vizualizezi” piriuri care seamana cu cabine telefonice sau ferestre din zahar, dar nici sa le „interpretezi”! Altfel ajungi sa crezi ca Brautigan scrie despre vreo „societate aparent postindustriala”, cind el de fapt scrie „un cuvint dupa altul” si te mai si avertizeaza! Parerea mea e ca n-ai de ales, trebuie sa te lasi aspirat in lumea aia a lui, sa nu te zbati ca pestele pe uscat, ca e o lume lichida in care ai nevoie de branhii, nu de plamini. O aiureala, clar. Cind renunti la obsesia ca trebuie sa intelegi, atunci da, parca iti cresc niste branhii
Injurati-ma linistiti, ca oricum „n-am inteles” 
In orice caz, e foarte misto scris
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
6 mai 2007 la 2:47 pm
pt mine Brautigan e mai mult poet, un fel de Urmuz & Constant Tonegaru amestecati intr-o singura persoana. sigur ca poate veni cineva toba de carte care sa-mi demonteze comparatia asta, dar nu-i nimic.
In zahar de pepene mi-a placut mult de tot, cu Pastravul am o mare problema. de ce pastravul lui Brautigan e contemporan cu celalalt mare pastrav , adica cu Kilgore Trout?
adica, de ce pastrav? din aceasta dilema nu pot iesi
6 mai 2007 la 4:02 pm
n-am citit “la pescuit de pastravi…” da’ promit s-o fac. odata si odata, nu chiar acum. pentru ca am terminat si eu ieri “in zahar de pepene” si m-am enervat ca am luat cartea asta de la reduceri si ca a ajuns la reduceri, ca multe alte carti bune, de altfel. ca, in restul, alea care ii stapinei ineluluiui blogului
se pompeaza reclama in draci, ca normal ca ai ce sa zici, daca e cu actiune, cu intriga, adica scrise limpede pentru fatutele de la promovare.
ce n-ai inteles luciat? ce voiai sa intelegi? ce intelegi din suprarealism? ce intelegi din burroughs? ce-i de inteles din toata literatura poetic-deliranta altceva decit ca suna bine, ca te duce pe unde nu te-ai fi gindit sa ajungi singur si ca te loveste mai jos de creier (la care pot ajunge toti facatorii de cuvinte incrucisate), adica la lingurica?
inchei micuta mea epistola cu nota zece pentru traducerea lui liviu bleoca.
ca tot veni vorba, de ce are lumea impresia ca a traduce carti inseamna a traduce cuvinte? spun asta pentru ca se lauda odata nu stiu cine ca l-a tradus pe reverte si a cautat mult si bine termeni marinaresti (pina la urma, parca a luat si un premiu pentru traducerea aia). nu e vorba, totusi, in primul rind, de a traduce un stil sau o stare pe care ti-o lasa cartea respectiva in limba de origine? de-aia zic inca o data, bravo pentru liviu bleoca!
6 mai 2007 la 4:22 pm
white noise –
vic – pai in primul rind voiam sa inteleg ce este, si pe urma cu ce seamana, si sa-l bag intr-o retea in care sa stea cuminte la locu lui
si mai voiam sa inteleg si de ce e beatnik si care e problema americii 
si ce e acel ceva comun intre pastravi si pepene care este 
un brautigan – si tot felu de lucruri cu creieru’. adica voiam sa inteleg ce-au inteles si altii 
ca mi-a placut si ca suna bine si ca mi-a produs anumite “emotii” sau ca m-a expediat pe un anume traseu de asociatii etc e pur si simplu incomunicabil sau peste puterile mele de comunicare
cit despre tradusu de cuvinte, esti rautacios – era dificil de tradus iDeath, orisicit, indiferent de traducerea in sine, care da, e misto
si tradu-mi te rog “alea care ii stapinei ineluluiui blogului”
6 mai 2007 la 6:59 pm
dupa lectura textului tau,luciat ,mi-am zis – iata un Dali literar; vic insa mi-a luat-o inainte,sugerand cam aceeasi idee;problema e daca ai “stofa” sa gusti asa ceva;daca e chestie de disponibilitate,de antrenament,sau cine stie de ce altceva;da’ o lume in care romanele ar fi inlocute cu brautigane.hmmm…eu cred ca acestea din urma nu se “vad” decat langa batranele carti ,ca si tablourile lui dali ,vizibile si inteligibile in raport doar cu modul normal in care a desenat lumea pana la el.
6 mai 2007 la 7:04 pm
aaaa, vream sa zic “alea care iti plac tie”
iar la faza cu tradusu cuvintelor n-am fost si nici n-am vrut sa fiu rautacios. ca nu ma refeream la cartile de fata. dimpotriva, ziceam ca mi-a placut la nebunie cum suna aia pe care am citit-o, “in zahar de pepene”.
si de ce vrei tu sa intelegi si sa-ti confirmi ce au zis altii despre brautigan nu pricep. ce, nu-ti ajunge daca ti-a placut?
6 mai 2007 la 7:28 pm
lida – da, bineinteles
vic – am inteles, adica mie imi plac alea “scrise limpede pentru fatutele de la promovare” – multumesc ca ma consideri vrednica, la o adica, de promovare – e si asta ceva venind din partea unui tip atit de luminat ca domnia ta – ma simt, in consecinta, deosebit de onorata ca te obosesti sa-mi explici cum stau lucrurile de fapt
6 mai 2007 la 7:39 pm
pai, nu alea iti plac mai mult si mai mult? pe care poti sa le povestesti?
Ia uite ce zice autoarea: “Din fericire, In zahar de pepene se poate povesti, exista continuitate intre capitole, exista fir narativ, exista actiune etc. Arata ca un roman.” Si mai da-o dracului pe Zenobia si pe altele asemenea, nu?
6 mai 2007 la 8:00 pm
despre traducere, in ideea a ceea ce spunea vic. Liviu Bleoca e un excelent traducator, intre cei mai buni din l. engleza pe care ii avem. Ce bijuterii a facut din cartile lui Cohen, carti deloc usor de imblanzit. Dar Bleoca e si un bun, uneori admirabil prozator. Cea mai mare greutate pentru un traducator nu este sa invete o limba straina, dar sa cunoasca perfect limba materna. Si nu numai s-o cunoasca, dar si sa o simta. Cine are acest dar, acela traduce mai usor si mai bine. Exista un raport de cauzalitate aici, altfel nu am avea atat de putini traducatori foarte buni.
6 mai 2007 la 8:09 pm
Saru’mana…
Desi pe Brautigan nu l-am citit inca, pe Kerouac, Burroughs & Ginsberg ii cunosc destul bine, ca sa zic asa. Ai citit cumva ‘On the road’ – Keruoac? E radical diferita fata de celelalte scrieri ‘beat’, fiind mai degraba un itinerar al generatiei beat.
Gata, am plecat (mi-a spus un gandac sa-mi omor nevasta
).
6 mai 2007 la 8:53 pm
vic – ma tot gindesc ce sa-ti raspund si am ajuns la concluzia ca nu stiu
si ca nici n-am chef sa ma (mai) explic, cu atit mai putin sa produc ironii – am obosit 
k – da, am citit on the road, dar acu nu pot sa ma concentrez
6 mai 2007 la 9:30 pm
hai, ma, nu pune bot, ca stii foarte bine ce-am vrut sa zic.
6 mai 2007 la 11:19 pm
N-am citit “in zahar de pepene”, dar mi-am luat odata cu mine la mare “la pescuit…”. si tot asa, mi se parea ca de la soare nu mi se leaga lucrurile in cap, ca pierd chestii pe drum, dupa aia nu mi-am mai batut capul cu prostii si am ramas cu o amintire de lectura extrem de placuta: frinturi si imagini, e adevarat ca de “nepovestit”, ca sa-l citez pe vik
6 mai 2007 la 11:19 pm
Hmm…cred ca in onoarea ta voi inventa o noua unitate de masura : Luciatul – echivalentul pagini\secunda….astfel un om normal are capacitatatea de 0.01 luciati. (citeste o sutime de pagina intr-o secunda )
Voi cati luciati aveti ? (Eu as zice ca am cam 0.03)
6 mai 2007 la 11:59 pm
vezi, luciat, altii te fac anormala si tu tot pe mine te superi.
7 mai 2007 la 3:36 am
ramona – mie zaharu asta mi-a placut mai mult ca pastravii
)))))))))))))))) brautiganele sint subtirele rau, sa stii
krossfire –
vic – mda, tocmai pen’ca sint normala, nu anormala
7 mai 2007 la 10:13 am
aaaaaa, pai toti nebunii zic ca ei n-au nimic.
7 mai 2007 la 1:09 pm
si eu m-am kinuit cu pastravii, desi sunt fana beat and all, nici n-am mai luat zaharu de frica, de cate ori ajung in librarie pun mana pe ea si dup-aia o las.I-am dat lu frati-miu, ca el e mai visator si necontaminat de critica si intrerpretari, nici el n-a priceput.
Pana cand am luat-o intr-o dup-amiaza pe plaja, cu soarele clocotindu-mi in cap, si mi-a placut.Ca nu era nimic de inteles, nu vrea sa zica nimic, nu te pune sa analizezi metaforele comparatiile sau denumirile….
7 mai 2007 la 3:24 pm
Luciat, as vrea sa te rog ceva si as avea nevoie de adresa ta de e-mail sa-ti explic despre ce e vorba. Poti sa mi-o dai? (Eventual, poti sa mi-o trimiti pe adresa mea de e-mail). Imi cer scuze ca postez un mesaj off topic.
7 mai 2007 la 3:56 pm
vic –
tuvia – pastravii i-ai citit pe plaja sau pepenii?
cezar – ti-am trimis mail – oricum adresa mea (e si la pag. About) e ter_cit[at]yahoo[punct]com
7 mai 2007 la 5:50 pm
pastravii, am zis ca n-am luat zaharul, ca mi-e si frica
yes, im easily confused, ca vin de la un curs despre Becket, deci, il astept pe Godot.Ca si Pastravii sunt asa absurzi.. 
8 mai 2007 la 10:42 am
luciat, citeste-le pe astea http://plagiarist.com/poetry/poets/9/ sint misto (vreo jumate le-am tradus si eu, de distraxctie)
8 mai 2007 la 2:54 pm
dan – mersi
chiar sint misto 
8 mai 2007 la 9:54 pm
Si Niehls Bohr si Pascal si Newton erau normali…de ce sa nu aiba si Luciat unitatea ei de masura
?
17 octombrie 2007 la 5:52 pm
Sint dezolat. Imi plac la nebunie ambele cartzi!!!
18 octombrie 2007 la 12:54 am
si eu sint dezolata, da’ asta e
11 aprilie 2008 la 11:04 pm
Bune ambele carti.