Firewall
Herman Melville, Bartleby. O povestire de pe Wall Street, trad. Petre Solomon, Humanitas, 2007
E o povestire celebra, a unui autor din care majoritatea, imi inchipui, n-am citit decit Moby Dick, eventual o versiune prescurtata pentru copii (asa ceva pur si simplu n-ar trebui sa existe!). Mi-am adus aminte, citind, tot felul de aluzii, citate, referinte din alte parti (nu stiu de unde, aveam in cap asa, o ceata – cam ce ramine, dupa multi ani, dintr-o carte citita o singura data fara mare atentie sau dintr-o rasfoire a douazeci de carti dupa index, sa zicem). Pacat, mare pacat, ca e o poveste care ar trebui sa se instaleze mult mai bine pe hard-disk-ul oricui. Mai mult ca sigur o s-o mai citesc din cind in cind.
Mi-a placut mult intro-ul unui site dedicat lui Bartleby: e un zid gol la care esti invitat sa te uiti un pic inainte sa citesti. E ocupatia preferata a personajului. Un timp Bartleby are si alte ocupatii, de fapt doar una: copiaza acte intr-un birou (pe la jumatatea sec. 19 – nu e chiar atit de mult de atunci!). Cind nu copiaza, nu face nimic decit sa se uite la un zid gol. Prefera sa se abtina de la orice altceva.
Bartleby se ocupa cu actele si cu zidul intr-un birou unde e angajat. In biroul respectiv se petrec tot felul de lucruri pe care el prefera sa nu le bage in seama, intorcindu-se spre zid. Colegii si seful lui functioneaza cum nu se poate mai normal: vorbesc, se agita, se calmeaza. Fiecare dupa propriul lui algoritm. Vezi de la bun inceput ca toata activitatea lor normala e pur mecanica, determinata de o halba de bere sau de o digestie proasta. Fiecare bere pe care o toarna in ei are efect, fiecare prinz ii bucura sau, dimpotriva, ii scoate din pepeni, fiecare intimplare de birou le produce o reactie, pe scurt, se implica. Si timpul trece. Bartleby prefera sa nu. Si, in fond, asta e tot.
La inceput refuza sa-si confrunte copiile cu originalul, impreuna cu ceilalti copisti. Refuza sa mearga la posta. Refuza sa povesteasca despre viata lui dinainte. Sa puna degetul pe un fir intins. Pe urma, cind ceilalti nu-i mai suporta refuzurile, refuza pur si simplu sa plece de acolo. Ajuns la puscarie, refuza sa manince. Si moare.
Seful lui e cel care povesteste. Normal ca toata lumea, e uluit de ticneala lui Bartleby si incearca sa-l ajute, ba si sa-l inteleaga. Nu reuseste. Bartleby e ca un zid gol la care, in mod normal, nu te poti uita mult timp. Cauti ceva, orice, mai interesant. Cum ar veni, deschizi televizorul ca sa nu mai vezi ecranul gol. Si timpul trece intr-un mod suportabil. Si tu, uitindu-te la tv, devii imediat normal, ca toata lumea, nu ca Bartleby, care, intre noi fie vorba, nu exista. Ca prea ne straduim sa-l omorim in noi, sa-l sufocam turnindu-i bere pe git si imprietenindu-ne cu colegii de birou.
Melville a fost functionar la vama si presupun ca a copiat ceva acte la viata lui, uitindu-se din cind in cind in gol in timp ce astepta sa se usuce cerneala. Dupa care a scris o povestire atit de clara si de amuzanta si de… nu-mai-stiu-cum, in care a spus aproape tot ce e de spus despre cum functioneaza oamenii. Hai ca acuma, dupa ce chiar am citit carticica, toata ceata produsa de aluzii culturale, referinte, opinii etc. s-a risipit. Bartleby mi s-a instalat definitiv pe hard-disk. Imi doresc foarte mult sa fie un firewall care sa ma apere. Bine, sint eu si asa destul de bine aparata 
dar uneori nu rezist sa fixez un zid de caramida, unul de foc m-ar ajuta.
A scris si white noise despre asta, mai interesant. Sint 100% de acord cu ea la asta: „Am citit diverse comentarii pe net si am descoperit ca Bartleby e vazut ca simbol al celor cu antiglobalizarea. Imi vine sa zic, precum doamna O’Hare (din Slaughter House 5) : de ce nu impotriva ghetarilor?” Am vazut si eu pe net chestii de genul: „Copistul sugereaza (prin contrast cu avocatul-narator) tipologia invinsului, tipica, desigur, pentru contextul concurential al capitalismului in general.” Dap, si cu asta sint de acord Ca doar nu ne putem imagina un Bartleby in pestera, nu? Sau un Bartleby intr-o intreprindere socialista? Sau un Bartleby intr-o minastire? In fine, chiar ca poti sa spui ca e contra ghetarilor. Si, de ce nu, contra fast-food-ului. In orice caz, contra prajiturilor uscate Cica s-au adunat deja o gramada de interpretari.
Daca vi se pare insemnarea mea prea… mohorita n-o bagati in seama: e o povestire minunata, pe care o citesti cu incintare intr-o ora si in ora aia e exclus sa-ti fuga ochii pe pereti Si cred ca e exclus sa mai uiti vreodata de Bartleby.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
15 mai 2007 la 7:07 pm
eu as spune ca lui bartleby (si personajul, si cartea) i se potriveste o replica din shakespeare in love (pe care o prefer in romaneste): “e o taina”.
15 mai 2007 la 7:16 pm
stiam eu ca bartleby imi aduce aminte de cineva si nu stiam de cine. sa-mi ziceti daca sint nebun: de nenea anghelache. sint la fel de misteriosi amindoi si relativ contemporani.
15 mai 2007 la 7:48 pm
si mie personajul bartleby mi-a facut o trimitere ciudata inspre lit. rom. – “omul care a vazut moartea” din piesa lui eftimiu;ceva la modul:vine unu’ intr-o zi iti da peste cap tot rostul si obtureaza orice posib. de a mai scapa de el.
15 mai 2007 la 9:03 pm
aaa… eu nu stiu cu cine seamana, nu ma pot gindi
16 mai 2007 la 12:14 am
nu stiu, poate e fortat, dar asemenea fragmente, ca acesta din cronica lui luciat:
“(… aveam in cap asa, o ceata – cam ce ramine, dupa multi ani, dintr-o carte citita o singura data fara mare atentie sau dintr-o rasfoire a douazeci de carti dupa index, sa zicem)”,
imi aminteste de o maxima in care uneori cred, iar uneori nu.
zice maxima: cultura e ceea ce retii dupa ce ai uitat totul…
16 mai 2007 la 12:28 am
Mi-ai facut pofta de colectia Cartea de pe noptiera. I’ll see what I can do about it
16 mai 2007 la 12:36 am
I wish you hadnt given away the ending da tot imi doresc sa citesc cartea. Cred k e unul din cazurile alea in care drumul conteaza..
16 mai 2007 la 10:33 am
Sint curios cum e tradus “I would prefer not to”, “as prefera sa nu” sau “prefer sa nu” (cum scrii tu)? Nu de alta, dar s-au facut o gramada de teorii si discutii pe seama conditionalului ala. Deleuze a scris un eseu emfatic in care a batut apa in piua indelung si amanuntit pe aceeasi tema. Ideea era (nu mai tin minte )ca Bartleby isi exprima o dubla preferinta (prin “a prefera” si prin conditional) pentru a refuza/ nega ceva. Si mai erau si alte idei dar s-au evaporat
16 mai 2007 la 2:07 pm
recomandam cu drag si “Bartleby & co” de Enrique Vila-Matas. de la Rao.
spune AdeVarul.
16 mai 2007 la 3:26 pm
Ce ma bucur ca l-ai scos pe Melville de la naftalina! Pe mine tare m-a impresionat modernismul lui Melville, m-a dus cu gandul la Kafka povestioara asta. Bunicul asta de Melville are aceeasi capacitate de a scrie povestioare care te bantuie, care sunt deschise la zeci de interpretari si al caror inteles pare sa se imbogateasca odata cu trecerea timpului. Alta povestioara de-a lui, la fel de controversata si rasinterpretata, e Benito Cereno: http://www.esp.org/books/melville/piazza/contents/cereno.html
16 mai 2007 la 5:30 pm
vasgar – nu stiu ce sa zic…
ionuca si adriana – cititi ca merita – si n-am zis o gramada de lucruri, o sa vedeti
corcoran – ai dreptate, e cu “as prefera sa”, trebuia sa zic si io ceva de asta, mersi de observatie (n-am citit aia a lu deleuze, dar citisem despre)
beletrix – stiu, stiu, mi s-a mai zis, ma voi executa la un moment dat
fictionaddict – pai nu eu, ci Humanitas l-a scos de la naftalina – pe mine m-au tras de mineca vic si cu white noise – si cu asta a muncit vic un pic
sa ma puna sa citesc.
mersi de link
17 mai 2007 la 9:26 pm
apropo de antiglobalizare: vazut babias seara asta invitat pata. ingrozit. bunica dreptate. minte multa prostie. ingrozit bis. zapat.
17 mai 2007 la 9:54 pm
n-am vazut – ce ziceau?
si mai pune si tu mina pe o carte, nu te mai uita la tv
17 mai 2007 la 10:34 pm
am pus. mina pe ultimul fante, ala de zicea white noise de el. da’ facusem exces de cafea inainte si m-a luat somnu’. recunosc ca n-am citit prea mult.
si de unde sa stiu eu ce zicea babias? vorbea in dodii despre, evident, “proiecte”, ca toti astia din zona lui. a, si spunea ca vacile alea vopsite care au fost in bucuresti nu sint arta, ca sint un fel de macdonalds si ca nu transmiteau nimic politic si educational, doar gidilau privirea. si ne ameninta cu o serie de 7 proiecte, cite unu pe luna. ca curator.
17 mai 2007 la 10:47 pm
Buna seara !
Prima data cand citesc genul acesta de jurnalism, care se bucura de atata reclama pe toate drumurile virtuale…
Pe scurt, mi-a aparut recent o carte (“Maraton spre fericire”), dupa aproape 20 de ani de absenta din viata literara si din librarii. V-as oferi-o cu placere, in format pdf, sa va dati parerea despre ea, daca-mi indicati o adresa e-mail.
Cu multumiri anticipate,
Alexei Rudeanu
18 mai 2007 la 10:38 am
@vic
subiectivitatea marfa, carte de babias. carte buna. pune mina.
iar cu vacile are dreptate. sint niste VACI. G8 culture.
18 mai 2007 la 12:22 pm
alexei – nu e jurnalism, e doar asa, un loc de scris ce vrea fiecare, cit il duce capu’
din pacate eu nu pot sa citesc de pe ecran, dar multumesc pentru pdf, o sa rasfoiesc
18 mai 2007 la 1:03 pm
bellettrixxx – aaaaaa, m-am uitat pe blogul tau! abia acu, deci asa se explica ca n-a intrat inca in blogroll
misto! hmmm, ma maninca limba… da’ nu zic nimic
18 mai 2007 la 1:11 pm
fictionaddiction – gata, si blogul tau e in blogroll-ul meu! precum si in feedreader
o sa pun o insemnare cu bloguri noi, ca vad ca e cazul
18 mai 2007 la 3:40 pm
@bellettrixxx: multumesc. stiam de subiectivitatea marfa. si era in plan pentru odata si odata. da’ ma tem ca dupa ce i-am vazut nasul in tarii n-o sa ma mai apropii de ea. ca sa nu spun ca-mi vine sa-i dau cu capu’ de coltu’ mesei pe astia care zic ca arta trebuie sa aiba dimensiuni politice si educative si ca altfel sucks. sa fie la ei, acolo!
25 mai 2007 la 3:34 pm
[...] cel mai celebru caz de scriitor care a preferat sa nu mai scrie, sa se ocupe de orice altceva. Bartleby al lui Melville a preferat (ma rog, nu sint Deleuze sa-mi bat capul cu dublul conditional, mie-mi [...]
4 ianuarie 2009 la 11:13 pm
[...] citit la luciat si la White Noise parerile lor despre carte si trebuie sa recunosc ca ma bucur ca am citit-o in [...]