„Asta o sa ma omoare”
Junichiro Tanizaki, Jurnalul unui batrin nebun, trad. Silviu Mihai, Univers, colectia Cotidianul, 2007
Cred ca n-am mai citit de mult un roman „de dragoste” cu un el si o ea si o situatie imposibila in care unul dintre cei doi sa zica la un moment dat „Nu-mi pasa daca asta o sa ma omoare”. Sper ca n-o sa ma contrazica nimeni daca spun ca nu e alta fraza mai de dragoste pe lume. Daca n-ati simtit niciodata ca ati accepta sa decedati instantaneu din motive de amor, imi pare rau sa va anunt ca habar n-aveti 
(apropo, pliiiiiz nu comentati nimic cu Eros & Thanatos caci luciat nu mai suporta formula de mult ce-a auzit-o!).
E genul meu de poveste amoroasa. Adica dressingul e cu otet, nu cu sirop. The power of love se vede in toata splendoarea ei atunci cind actioneaza asupra unui mosneag de 77 de ani si-l face sa-si adore nora, un fel de dominatrix innebunita dupa box si bijuterii. Ca mosneagul vireaza spre masochism e super-simplist spus. Nu mai are nimic de pierdut, asa ca merge pina la capat, cedeaza total in fata obsesiei, renunta la orice instinct de conservare. Nici nu prea are ce sa conserve – e definitiv impotent, n-are dinti, il dor toate alea, abia mai merge, are nevoie de ajutor la baie. In conditiile astea face orice ca sa-l lase nora-sa sa-i pupe picioarele (la propriu). Ii cumpara o bijuterie fabulos de scumpa, in timp ce-i refuza propriei fiice un imprumut. Cu ultimele forte se duce sa-si aleaga mormintul si n-o sa ghiciti niciodata ce fel de monument funerar isi comanda, va las sa cititi.
De ce-mi plac mie chestii dintr-astea care suna respingator si lipsite de farmec? In primul rind pentru ca in ele dragostea nu e kitsch, nu e „sentimentul inaltator” si gretos din filmele de la Hollywood sau din posterele de reclama, dimpotriva, e o forta incontrolabila care timpeste, distruge personalitatea omului, arunca in aer tot efectul domesticirii omului de catre om si scoate la iveala animalul innebunit ascuns intr-o persoana civilizata. Si atunci vezi clar „natura” si „autenticul” si nu te mai apuca suspine de admiratie in fata acestor cuvinte despre care altii scriu simpatice si inaltatoare poeme suave. Nici autorii de romane detabuizante in care o pereche de tineri rebeli exerseaza constiincios toate pozitiile si perversiunile cool si nu-si mai incap in piele de mindrie ca-s dezinhibati – nici astia n-au habar despre ce vorbesc.
E nevoie de un mosneag pe patul de moarte ca sa-ti arate what love is. Hai ca glumesc Da’ sa mor io, decit sa cititi despre comunicarea in cuplu si despre cum se intretine flacara iubirii si alte timpenii, mai bine puneti mina si cititi jurnalul unui batrin nebun, ca poate dupa aia chiar il credeti pe Vonnegut cind recomanda „mai putina iubire si mai mult bun-simt elementar”.
Imi place de Tanizaki, pe cuvint. Am mai citit o carte de el si mi-a placut si aia, dar acum imi dau seama ca am cam luat-o pe aratura atunci cind ziceam ca personajul lui e realmente indragostit de pisica. Da, dar de fapt nu despre pisica era vorba, ci tot despre… amor deviant. Ah, n-o luati in tragic, nu vreau sa spun ca intotdeauna „adevarata iubire” e asa, o perversiune, ci doar ca avem mare noroc cind ni se intimpla sa iubim pe cine trebe. Ocazie cu care, evident, o sa-i reabilitez pe poetii suavi si pe tinerii rebeli, dupa ce i-am injurat Doar ca se vede mult mai bine ce e amorul de fapt atunci cind se petrece intre doua fiinte care nu se potrivesc. Cu cit sint mai nepotrivite fiintele alea, cu atit se vede mai bine.
Mai erau lucruri importante de spus: chestii medicale pe care autorul le descrie cu voluptate in amanunt, japonezarii de tot felul (inclusiv cum s-au schimbat femeile intre 1890 si 1960), traditie versus modernitate si mai ales cum scrie Tanizaki (misto, adica, pentru mine, cel putin). În fine, mai daţi un search pe google… Dar e deja prea lunga insemnarea asta (ca toate, de altfel, uf!) si am oricum de gind sa mai adaug un citat dintr-o nota de subsol (vai, multumesc din suflet pentru notele alea! ca nu stiu aproape nimic despre Japonia). Citatul n-are nici o legatura, dar e prea haios:
„Cea mai veche colectie de poezie japoneza din perioada 600-759, care cuprinde 265 de poeme lungi, 4107 de poeme scurte, o scurta poezie care face legatura intre altele, o poezie dedicata lui Buddha, patru poeme chinezesti si 22 de pasaje in proza chinezesti.”
Ce rau imi pare ca n-o sa apuc in viata asta sa citesc asa ceva!
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
17 mai 2007 la 3:20 pm
Draga Luciat,
Eu te cred cu fraza dspr dragoste. Asa e…
Eu mi-am pus intregul volum de versuri “Campia Borges” (Vinea 2002) sub semnul unui citat din Rene Char, care suna asa:
“Nu te apleca decat pentru a iubi.
Daca mori, tu continui sa iubesti”
aici, in aceasta zona, lucrurile sunt intotdeauna la limita…
17 mai 2007 la 4:10 pm
m-a spart linkul pus taman pe cuvintul “timpeste”. hai, ca esti foarte tare.
la faza cu “avem mare noroc cind ni se intimpla sa iubim pe cine trebe”, nu sint de acord. ce, stii tu pe cineva care iubeste pe cine trebe?
mie faza cu trebuitul in chestiunea de fata mi se pare, asa, oximoronica. 
17 mai 2007 la 6:25 pm
vasgar – da, numai ca nu prea am zis mare lucru despre cartea lui tanizaki
vic – tu nu esti de acord cu mine, dar eu sint de acord cu tine
)))) da, e oximoronica.
))))
uite ca mi-am adus aminte ceva dragut, din Romulus Bucur, “Carticica pentru pisica”:
“(avea oximoroni vor spune
vecinele el stia saracu’
da’ n-a vrut sa spuie
la nimeni)”
bine ca ma spui tu pe mine la toata lumea
17 mai 2007 la 6:59 pm
deci tu esti primul om pe care-l stiu sa stie pe dinafara versuri de romulus bucur. nu ca n-ar merita. bine ca mi-ai adus aminte, ca poate il mai recitesc si eu.
17 mai 2007 la 7:18 pm
decit ca, dupa ce-am verificat, am constatat cu durere ca nu e din “Carticica pt pisica” – si nici nu stiu din ce volum e, caci, vei fi dezamagit, eu am retinut-o din antologia lui Musina – din nefericire n-am citit Romulus Bucur decit in antologii si nu mai stiu pe unde, plus carticica aia
17 mai 2007 la 7:28 pm
voi fi dezamagit? cind? zi repede sa fiu pregatit.
17 mai 2007 la 9:53 pm
17 mai 2007 la 11:07 pm
si mie mi-a placut enorm cartea. scrisa impecabil. desi se anunta cliseistic cu metoda jurnalului unui nebun. m-a bulversat, socat, emotionat… si nu stiu daca el asta intentiona (poate de fapt contrariul) dar mi s-a facut mila de el la un moment dat. ii placea intr-un fel sa fie ridicol. oricum cred ca in general contemporanii nu mai gusta (de cat aparent telenovelele si sandra brown si emisiunile “din dragoste” desi toate sunt fff violente in substrat) povesti siropoase ci experiente inedite, aventuroase, care sa violenteze simturile, privirea, mintea. sade a intuit asta cu mult inainte de “moderninitate”. i’m a big fan of Sade.
18 mai 2007 la 4:52 am
Mie cartea asa mi s-a parut foarte lame. E doar o copie nereusita cu iz japonez (btw, chiar intereseaza pe cineva nascut si crescut in spirit european atatea detalii absolut obositoare despre cultura japoneza?!) dupa “Povestea tarfelor mele triste” a lui Marquez. Aia carte frumoasa! Tanizaki nu are nici pe departe sensibilitatea si maestria vorbelor pe care le gasesti la Marquez. Acest “jurnal” mi-a lasat o senzatie de greata. Se vrea a fi socant si revoltator, dar nu reuseste decat sa iti intoarca stomacul pe dos.
Lucinat sau cine oi fi tu, e prima oara cand iti citesc acest blog, si asta e primul post pe care il citesc. Parerea mea e ca esti mediocra, cel putin literar vorbind.
18 mai 2007 la 10:22 am
Batrani indragostiti … deh! ce sa zic si io? cam penibil.
Ai vazut Venus cu Peter O’Toole si Jodie Whittaker? Probabil ca mi-ar fi placut daca nu mi-as fi acoperit mereu ochii de jena.
@evil..evil: Vezi-ti de drum, baiete draga, oricine oi fi tu!
18 mai 2007 la 12:20 pm
miruna – ma bucur ca ti-a placut si tie
evil –
)))))))))))))))))
mihaela – nu, n-am vazut – adevarul e ca si eu imi acopar ochii cind vad oameni in virsta care se pupa
18 mai 2007 la 2:44 pm
Fii si tu prietena/prietenul Proiectului PsiSenzual!
http://www.psisenzual.wordpress.com
Citesti articole pe teme care te intereseaza, poti propune teme de dialog si de articole, dialoghezi pe teme legate de sexualitatea feminina si a cuplului intr-o comunitate ce numara deja peste 2000 de membre cu varste intre 16 si peste 55 de ani. In plus, dupa completarea unui chestionar simplu, poti beneficia de asistenta online din partea unui psihosexolog competent!
http://www.psisenzual.wordpress.com
email: psis_office@yahoo.com sau psisenzual@gmail.com
msg: psis_office
(Ne cerem scuze pentru faptul ca, atunci cand se lucreaza pe serverul WordPress, site-ul nu este activ. Va sfatuim sa retineti adresa si sa reveniti! Va multumim pentru intelegere!)
18 mai 2007 la 3:11 pm
eu cred ca dragostea (si pasionalitatea ei , adica aia care te face sa te pupi infocat chiar si in mijlocul strazii daca iti vine) e cea care ne mentine vii. sa ne fie rusine ca traim? sau e cumva invidia ca altii ( respectiv un mosulet vai de el.. cum zic cei de sus) traieste intens asa cum ne-am dori si noi? asta nu inteleg> rusine de ce anume? e cineva care stabileste aprioric ce varsta, inaltime, avere, infatisare sa aiba un om indragostit si fericit? urasc opiniile astea care spun ca daca cineva iese din rand, din norma din celebrul ” asa cuum face toata lumea” e ANORMAL deci e vai de el. eu cred chiar opusul. doar ei conteaza. demonstratia mea se incheie> dl evil canevil e mediocru definitia acestuia fiind> cel ce nu intelege decat acele lucruri pe care le experimenteaza personal sau le vede la cei din jur – in rest bezna anormalitatii.
18 mai 2007 la 3:26 pm
miruna – nu stiu, eu nu prea suport sa vad batrini care se pupa (altfel decit pe obraz) si nici doua femei care se saruta (in filme porno, de ex) desi, curios, n-am nici o problema sa vad 2 barbati sarutindu-se
)
habar n-am de ce, pur si simplu mi se intoarce un pic stomacu
altfel, nu-mi vine sa stau sa ma gindesc serios la chestiile astea
(evil are parerea lui, e treaba lui, eu il las in pace
18 mai 2007 la 3:49 pm
Zice Evil: “Mie cartea asa mi s-a parut foarte lame. E doar o copie nereusita cu iz japonez dupa “Povestea tarfelor mele triste” a lui Marquez.”
Asa o fi, numai s-ar putea ca respectiva copie sa preceada originalul cu niste anisori buni. Asta, asa, in treacat, apropo de mediocritate.
18 mai 2007 la 3:55 pm
vic – a, da, sigur, eu n-am citit cu atentie comentariul ala – romanul lui Tanizaki a aparut in 1961, al lui Marquez nu mi-e clar anul exact, dar cred ca e o diferenta de vreo 40 de ani
18 mai 2007 la 4:07 pm
Nici mie nu-mi face o deosebita placere (ca sa nu zic mai mult) sa vad o pereche de batrani sarutandu-se. Dar cred ca e o reactie usor de explicat si care tine de biologic: privim sarutul ca pe un preludiu ce anunta sau substituie un alt fel de impreunare. La tineri nu ne deranjeaza, pentru ca ei sunt inca fertili si a ni-i imagina in pat e din sfera naturalului. In cazul batranilor, naturalul, privit ca intentia si posibilitatea de a procrea (chiar si ipotetic), nu se mai aplica. De-aia ii privim poate ca ceva ce contravine “normalului”.
Sper ca se intelege ceva, nu stiu ce m-a apucat cu teoriile astea
Si, ca fapt divers, luciat, eu am exact problema inversa: doua femei care se saruta imi sunt chiar placute ochiului. Doi barbati insa….
18 mai 2007 la 4:24 pm
@luciat: 44
@oompa: da, si eu taman la fertilitate ma gindesc cind vad doi ca se pupa.
))))))))
18 mai 2007 la 4:28 pm
@vic: pai poate te gandesti, da’ nu-ti dai seama. A trebui sa vin eu sa-ti spun
18 mai 2007 la 8:52 pm
dar in carte nu era vorba de doi batrani care se pupa, ci de un batran si o tanara, iar Marquez si cartea lui sunt departe de tema in discutie. iar la faza cu sarutul care la tineri inseamna preludiu etc mi se pare o viziune ingusta, determinista din care nu rezulta absolut deloc ca un batran sarutandu-se arata urat pt ca e impotent. luciat vorbea aici parca de o dragoste bolnava etc… deci nu vad deloc legatura.
18 mai 2007 la 8:58 pm
ai citit frumoasele adormite – yasunari kawabata?
18 mai 2007 la 9:26 pm
@mirunavlada: Te rog sa ma scuzi ca nu am comentat strict legat de cartea in cauza, dintr-un motiv foarte simplu, si anume ca nu am citit-o. Oricum, comentariul meu era legat de cel anterior al lui luciat, si nu de insemnarea in sine. In rest, o fi o viziune ingusta si determinista, este insa prima care mi-a trecut prin cap si nu am pretins deloc ca as postula pe aici adevaruri absolute. Multumesc pentru intelegere.
18 mai 2007 la 10:03 pm
panda – nope, dar vreau
oompa – sa mor io daca stiu de ce nu-mi place sa vad batrini care se pupa – cred ca pur si simplu ca nu arata prea bine
dar interesant ce-ai zis tu
miruna – pai eu nu vorbeam neaparat de dragoste bolnava ci de amor in general – si oricum, vorbim si noi ce ne trece prin cap pe moment, si cu si fara legatura, asa, ca la bere
19 mai 2007 la 3:04 am
Cartea nu e frumoasa, prezinta cu amanunte (inebunitor de plicticoase pentru unii ) viata unui batran japonez. De la medicamente, dureri si plimbari prin gradina pana la aranjarea pietrei funerare.
Povestea, in schimb, e interesanta. O relatie intre un mos cu apucaturi erotice scarboase si o tarfulita de nora, care ar vrea sa obtina cat mai multi bani si cat mai multe beneficii de pe urma lui.
Nu as zice ca e o poveste de dragoste, ci mai degraba una a viciului.
19 mai 2007 la 11:11 am
dan – inteleg. lasa, ca sint destule alte carti “frumoase” pe lume, fara medicamente, dureri, vicii si alte alea. le gasesti tu
19 mai 2007 la 10:32 pm
info
20 mai 2007 la 1:51 am
nu stiu cum se face ca eu nu am vazut in aceasta carte decat un batran foarte bogat, un cap de mare familie, caruia toti i se supun fara sa cracneasca, si a carui ultima toana era atractia asta nestavilita fata de o juna scorpie care stie ce vrea: banii lui. un sarut pentru un inel ochi de tigru (sau ce). cu alte cuvinte nu am sesizat nici un strop de dragoste ci o varianta un pic mai violenta de ‘putere si bani’ sau ‘sex si putere’ sau orice alta combinatie cu aceste trei cuvinte.
20 mai 2007 la 8:41 pm
lasa k_t ca o sa te contrazica luciat, nu trebuia sa scrii nimic daca nu erai de acord
21 mai 2007 la 1:53 pm
k_t – pina la urma, e cum zice albanezu’: beauty is in the eye of the beholder
mai uita-te o data la primu meu paragraf sau, mai bine, gindeste-te la monumentu funerar pe care-l vrea moshu bogat, sau, mai rapid, la convingerea lui ca si dupa ce-o sa moara tot o sa simta cind paseste juna scorpie pe pamint 
7 iulie 2007 la 2:10 pm
Tocmai acum o citesc si eu , actually enjoying it. o iau si pe aia cu pisica, m-a convins.
8 iulie 2007 la 6:13 am
@ puck – yesss! ma bucur! sa scrii neaparat de aia cu pisica, sint curioasa ce-o sa zici
26 ianuarie 2009 la 5:20 pm
Citesc cartea chiar acum si nu inteleg comentariul lui k_t. Amanunte plictisitoare? Dimpotriva, detalii extrem de precise, care tind tocmai de asta sa devina halucinante. [Ce mi-as dori ca si ai nostri tineri sa creeze viata coplesitoare cu asa simplitate.]
.
, pe care te rog sa imi permiti sa o citez pt k_t, pe post de contraargument:
Btw, tare regret ca v-ati aruncat pe subiectul iubirii imposibile si ati trecut sub tacere franchetea mosneagului si stilul niponului
E drept ca ti-a prilejuit o fraza frumoasa
“[...] se vede mult mai bine ce e amorul de fapt atunci cind se petrece intre doua fiinte care nu se potrivesc”.
26 ianuarie 2009 la 7:17 pm
17 martie 2009 la 10:36 pm
…ar fi facut orice ca sa-l lase sa-i pupe picioarele. Asta mi-aduce aminte de un film, juca si Mastroiani parca, nu mai tin minte cum se chema, oricum, era un mos muribund care se roaga de o tipa frumoasa sa-i arate pasarica paradisului
si tipa nu refuza; si efectiv mosul isi da duhul fericit, cu o figura luminoasa. Faza din film e supermisto, da o delicateta rara…
Mi-aduce aminte de Maria Magdalena sarutand picioarele lui Crist…
Mi-aduce aminte de Cioran care la etatea lui avansata se indragosteste de o profa tanara si ar fi facut orice ca sa-si vare capul sub fusta ei; si ea voia ca el sa-i vorbeasca in aforisme si el ii vorbea despre preturile din piata…
Mi-aduce aminte de Goethe care la etatea de 88 da primaveri se indragosteste de o adolescenta…
17 martie 2009 la 11:27 pm
da ce memorie ai!
17 martie 2009 la 11:29 pm
cu multe gauri, ca svaiteru’, da se poate si mai rau, vad frecvent in jurul meu..
17 martie 2009 la 11:35 pm
@ bog – ei, nu si despre o baba care se indragosteste de unu tinar, nu?
eu sperasem la ceva misto de la nora iuga, “Sexagenara si tinarul”, dar e, of, dezamagitoare 
mi-a placut filmul cu primavara doamnei stone, din pacate n-am citit cartea
17 martie 2009 la 11:44 pm
@ luciat: bre, e adevarat ca istoriile astea cu babe is mai putine, da’ nu lipsesc cu totul, spre consolarea feministelor. Va place Brahms e clasic si e foarte frumos, ca sa spun asa.
Multam pt numele filmului, ai umplut o gaura din svaiter…
17 martie 2009 la 11:45 pm
da, uitasem si eu de Va place Brahms
17 martie 2009 la 11:47 pm
dar nu era chiar “baba” tipa din Va place Brahms… err… nici doamna stone parca nu era? nu mai stiu
17 martie 2009 la 11:56 pm
“I’m old, I’m old!” ii spune babornita supermisto tinarului imberb, spre disperarea lui si a mea…Da’ era oleaca baba, cam uitase sa mai traiasca, ramasese la vechile ei visuri si nu mai avea coraj…
18 martie 2009 la 12:05 am
si-apoi, luciat, m-as mira sa existe babe muribunde care sa ceara unui tanar milostiv sa-i arate socoteala ca sa-si aduca aminte cum a fost viata. E parca o diferenta, nu?
18 martie 2009 la 12:10 am
@ bog –
))))))))))))))))))))))))))))))))))))) era sa ma deprim si sa-ncep iar o cura de slabire, noroc cu aratatu socotelii 
mi-am adus aminte: la HPB, Salema Efraim, si batrina (de-adevaratelea, 70 de ani parca) si grasa, care-l tine pe doctor in schimbul serviciilor. super Hortensia!
18 martie 2009 la 12:23 am
mda, pana aci mi-a fost, n-am citit HPB desi o am…