Scriitori care au refuzat sa scrie
Enrique Vila-Matas, Bartleby & Co, trad. Ileana Scipione, RAO, 2004
Rimbaud e, cred, cel mai celebru caz de scriitor care a preferat sa nu mai scrie, sa se ocupe de orice altceva. Bartleby al lui Melville a preferat (ma rog, nu sint Deleuze sa-mi bat capul cu dublul conditional, mie-mi ajunge perfectul compus) sa nu punct: sa nu copieze, sa nu vorbeasca, sa nu se miste, sa nu manince. Poti sa te grabesti si sa spui ca a preferat sa nu traiasca. Vila-Matas trece de la „a nu trai” al lui Bartleby la „a nu scrie” al lui Rimbaud.
De fapt, asa cum Bartleby traieste totusi, chiar refuzind amanuntele care fac viata pentru noi, ceilalti, asa si scriitorii care nu scriu fizic, pe hirtie, scriu intr-un fel 
Unii in vis, altii pe foita de tigara pe care dupa aia o fumeaza fara regrete, altii, ma rog, nu se poate sti cum, ca nimeni nu intra in capul lor sa vada. E presupunerea pe care o face naratorul (un functionar cocosat) fara s-o si spuna explicit.
Carticica asta (n-are nici 200 de pagini si e alcatuita din 86 de „note de subsol” la o carte pe care naratorul prefera sa n-o scrie) se ocupa exact de cei care nu „astern pe hirtie” nimic timp de multi ani, de regula ultimii ani ai vietii lor, indiferent daca acesti „ultimi” ani sint 2 sau 50. Totusi ceva au scris, la un moment dat, sau chiar scriu in timp ce nu scriu, ca altfel nu i-am numi „scriitori”, nu? Paradoxul asta e delirant si face, pentru mine, o mare parte din farmecul cartii.
Altfel, ca sa nu ma complic cu chestii metafizice (desi tare imi vine, dar de dragul vostru prefer sa nu 
), cele 86 de note contin anecdote, povestiri, mici eseuri, schite biografice, un mozaic incintator. De la Socrate la Vache, de la obscuri (pentru mine, cel putin) autori spanioli la personaje fictive (unul este un nebun convins ca Saramago ii fura subiectele, pentru ca ori de cite ori se apuca sa scrie o carte constata ca Saramago tocmai a publicat-o – si e exact cartea la care se gindea el), de la Valery si Gombrowicz la o prietena din tinerete a lui Vila-Matas, de la sinucigasi la autori ascunsi ca Pynchon, de la Salinger la Rimbaud.
De ce au renuntat? Unii gasesc motive originale, altii nu raspund. Cel mai mult mi-a placut Jaime Gil de Biedma: „faptul ca ma intreb de ce nu scriu duce inevitabil la alta intrebare si mai tulburatoare: «De ce am scris? » La urma urmelor, normal e sa citesti.” (p. 50) Explicatia adevarata pe care o gaseste cocosatul este ca scriitorii renunta atunci cind inteleg ca nu se poate scrie Cartea, aceea unica si perfecta si atot-cuprinzatoare, si nu se pot resemna sa scrie, in locul ei, doar carti imperfecte. Cind vrei sa misti stelele de pe cer, cum te poti multumi doar sa produci un obiect de hirtie printre alte milioane de obiecte de hirtie? – zise luciat sperind ca a inteles
Artaud e mai clar: „In vreme ce altii propun opere, eu nu pretind altceva decit sa imi dezvalui spiritul” (asta nu e din carte, e din caietele mele). Mission impossible. Posibil e doar sa propui opere, nu sa-ti dezvalui spiritul, decreta luciat sperind sa n-o injure lumea prea tare
Sau, pur si simplu, e vorba de forta lui NU care actioneaza asupra unora asa cum actiona asupra lui Bartleby. NU fiind Raul care bintuie si viata si literatura. In fine, Vila-Matas a scris o carte despre Artistii Nu si cu asta basta.
P.S. 1 Ioana Pirvulescu scrie recent o Cronica a Pesimistei care seamana cu una din notele de subsol din Bartleby & Co.
P.S. 2 Blanchot e citat destul de des, dar m-a mirat ca nu cu urmatoarea fraza: „Desigur ca a incepe sa scrii, ca sa si ajungi imediat la capat (care ar fi fost intilnirea ultimului cuvint), inseamna cel putin speranta sa nu faci cariera si sa gasesti drumul cel mai scurt ca sa o sfirsesti inca de la inceput.” Ma asteptam sa dau de ea. E o fraza care mie mi s-a infipt in cap de ani de zile si nu mai vrea sa iasa
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
25 mai 2007 la 5:33 pm
treaba asta ma intereseaza mult si pe mine – de cind m-am mutat in bucuresti n-am mai scris deloc poezie; brumaru spunea ca n-a mai scris poezii fix din ziua in care i-a murit o pisica; dumitru crudu zice ca n-a mai scris – poezii – de cind s-a angajat la europa libera; berryman zicea ca nu poti scrie un singur vers bun daca esti cit de cit fericit – asa ca, pt un poet, preferabil ar fi sa aiba cancer; rimbaud a mai scris totusi ceva – un fel de manual de geografie; anzieu spune, in psihanaliza travaliului creator, ca blocajul este refuzul de a retrai trauma nasterii – supraeul nu te mai lasa sa te apropii atit de tare de mamica ta (asa se explica si lipsa talentului); unii mi-au spus ca s-au lasat de scris exact cind s-au lasat si de baut; altii, dintre cei foarte apreciati, mi-au soptit ca nu mai vor sa publice de frica sa nu-si strice imaginea, sa nu dea vreun rateu; salinger inca mai scrie, are si un blog (l-am descoperit printr-o filiera foarte spectaculoasa – e cu pseudonim, dar el e; dar cred ca n-o sa citesc, totusi, cartea asta – m-ar deprima
25 mai 2007 la 6:11 pm
Juan Rulfo (eu n-am auzit) cica zicea: “Pai, a murit unchiul Celerino, care-mi istorisea intimplari”
stiam ca salinger a murit acum citiva ani si chiar ca fiica-sa a scris o carte despre el, in care povesteste printre altele cum si-a pus toata familia sa bea urina la un moment dat – am visat?
si ma enerveaza ca n-am terminat cartea lui anzieu
in orice caz, nu cred ca te-ar deprima, are o gramada de chestii super-haioase, pe linga alea grave – posibil sa fie chiar invioratoare
oricum, tu nu scrii proza acuma? si asta am visat?
25 mai 2007 la 8:00 pm
deci, daca n-as avea oroare de superlative, as zice ca asta cea mai misto carte pe care am citit-o ever. ma rog, sper ca v-ati prins ca am scris doar “misto” ca sa pun intr-un fel putina lamiie, sa nu vomite lumea pe aici.
juan rulfo nu-i ala cu pedro paramo? si, daca nu ma insel, mai are inca o carte tradusa la rao. imi tot zic sa le iau si nu mai apuc.
25 mai 2007 la 8:29 pm
salinger traieste (da un google daca nu ma crezi:)). da, scriu proza, dar eu ziceam ca n-am mai scris versuri
25 mai 2007 la 8:37 pm
a existat un scriitor (?) francez care s-a chinuit toata viata cu prima fraza a unei carti (camus l-a folosit ca personaj in ciuma); n-a reusit sa scrie nimic, dar le-a dat o gramada de idei amicilor scriitori; unul dintre ei era proust…
25 mai 2007 la 10:05 pm
vic – si eu am pus lamiie in insemnare
despre rulfo zice vila-matas, eu nu stiam nimic
dan – te cred, de ce sa nu te cred, nu de-aia am zis, doar asa, ca sa zic, ca nu stiu de unde auzisem ca a murit
ala din ciuma e Joseph Grand si exact despre el scrie Ioana Pirvulescu
25 mai 2007 la 10:31 pm
am uitat: nu stiu altii cum sint, dar eu m-am stricat de ris la faza cu saramago
25 mai 2007 la 10:33 pm
iti dai seama ce-am ris io!
25 mai 2007 la 11:08 pm
aaaaaa, uitasem ca pe tine te-a furat palahniuk
25 mai 2007 la 11:09 pm
AHA!
Ma bucur ca ti-a placut.
Dar nu inteleg de ce Dan Sociu crede ca e vorba despre el
25 mai 2007 la 11:29 pm
Uaaai, si eu credeam ca Salinger a murit! Cata prostie pe capu’ meu (si mai e loc, din pacate), sa n-am habar ca respir inca acelasi aer cu scriitorul meu preferat. Pe de alta parte, niciodata nu m-au interesat datele biografice ale celor pe care-i citeam/ascultam/admiram, asa ca nu ma dezmint.
25 mai 2007 la 11:31 pm
belletrixx, in ce nu e vorba despre mine, ca nu pricep
26 mai 2007 la 1:19 pm
Lucia,
Ar fi interesant sa deschizi undeva, o biblioteca de culuralizare pt tineri cu cartile care ni le preziti.Preferabil undeva la munte la o cabana paltinseana, sau rohiana.
Da sunt multi scriitori care au refuzat sa scrie, pictorii care au refuzat sa picteze si totusi care atunci cand le-au realizat (obligati, provocati, ..) au fost aproape de a le arde sau impusca.
26 mai 2007 la 1:39 pm
vic – ei, parca numa’ palahniuk! cred ca si topirceanu!
beletrix – si io ma bucur ca am citit – in rest, stai calm, am retinut ca nu esti dan sociu
emanuel – lol, no way
26 mai 2007 la 7:08 pm
Preferiría no haber escrito
Vila-Matas
30 mai 2007 la 10:16 pm
stati asa oameni buni! una e sa nu mai poti sa scrii in anumite conditii, alta e sa refuzi, indiferent de conditii! exista totusi o diferenta intre impotenta si abstinenta!
31 mai 2007 la 12:12 am
vasile – exact! nu e vorba aici despre neputinta de a scrie, ci despre refuz inversunat
mersi de precizare
1 iunie 2007 la 4:08 am
Salinger are blog!? lololol asa o fi
Altfel carticica lui Vila-Matas mi-a placut mult
31 iulie 2007 la 12:06 pm
[...] Juan Rulfo nu face excepţie. Îl ştiam de bartleby (ia, cartea asta v-ar putea lumina), cu Pedro Páramo ca fiind singura sa capodoperă. Mai ştiam că publicase şi [...]
13 octombrie 2007 la 7:57 pm
“Un om nu trăieşte pentru a scrie literatură, ci pentru a-şi trăi viaţa” (Marin Preda) – citat aproximativ…
Problema este pusă într-un mod – aş îndrăzni să spun – oarecum “deturnat”. Ea ţine nu atât de faptul dacă scriitorul continuă să scrie, cât de faptul dacă acesta îşi publică producţiile sau dacă recunoaşte că scrie în continuare…Probabil că este vorba şi de un anumit statut social – din momentul în care ai publicat o carte eşti în mod sigur scriitor, deci…tot ce vei scrie în continuare trebuie supus aceleiaşi instanţe publice…Ceea ce este complet fals – după părerea mea…
Scrisul face parte din acele îndeletniciri care în formula lor normală – aş zice eu – sunt o profesie şi o vocaţie în acelaşi timp….Nu cred că scriitorul adevărat refuză să scrie, dar pot crede că el refuză să mai recunoască acest lucru, ceea ce este complet altceva…