Credo-ul american
Neil Gaiman, Zei americani, trad. Liviu Radu, Tritonic, 2006
Atita am lungit-o ca nu mai stiu exact ce-am inteles din ea. E misto, fara discutie, dar… o sa va aduc la exasperare, nu prea e genul meu. Parca e too much action, nu stiu, tre sa faci eforturi sa nu pierzi sirul si, daca o lalai o saptamina sau cit oi fi lalait-o eu…
America e plina de zei, adunati acolo din toata lumea din cele mai vechi timpuri pina azi. Unii sint muribunzi pentru ca nu-i mai tine minte nimeni, altii sint prosperi (zeul automobilului, un pusti gras si cam isteric, zeita Media etc.). Shadow, un muritor dubios (in cele din urma statutul lui e incert, ca sa nu zic mai mult), e prins la mijloc. Ceea ce-l atrage de partea unora dintre zei este speranta de a readuce pe cineva din lumea mortilor (apropo, mi-a placut mai mult Jeff Vandermeer, desi e un pic altceva).
E foarte misto si incitant cum apar zeii: arata si vorbesc ca toata lumea, sint amestecati printre oameni. Doar din cind in cind trec in „culise”, dincolo de realitatea aparenta, intr-o zona, sa-i zic, divina, in care se poate ajunge prin puncte de trecere de un kitsch exemplar pentru americani – un carusel sau un monument cazut in paragina care marcheaza mijlocul geometric al SUA. Exista zeitati voodoo, vikingi, slavi, amerindieni, in fine, de tot felul. Ma asteptam sa apara mai multe de-astea europene clasice, un Apollo sau o zina a lacului (ba chiar trepidam de nerabdare dupa zina asta a lacului 
) dar nu.
Dincolo de melting pot-ul divin, de fapt e tot un fel de road-book, masini care strabat America de colo pina colo si dau de tot felul de situatii de care am mai vazut in filme sau, eventual, cel mai recent pentru mine, in Wakefield al lui Codrescu. Mi-am cam pierdut rabdarea la un moment dat din cauza asta. E vina mea, nu a lui Gaiman, sa ne intelegem.
La pag. 427 se gaseste un adevarat credo american, emis de o tipa cu singe indian. Spicuiesc: „Pot sa cred in Mos Craciun, in Iepurasul de Pasti, in Marilyn Monroe, in Beatles, in Elvis si in Mister Ed. [...] Cred in dreptul femeii de a alege, cred in dreptul copilului de a trai, cred ca toate vietile omenesti sint sacre, dar ca nu-i nimic rau in pedeapsa cu moartea daca poti sa ai incredere implicita in sistemul juridic, si mai cred ca numai un timpit poate sa aiba incredere in sistemul juridic.” Se repeta o fraza care spune ca America e o tara nepotrivita pentru zei. In fine, ambitii mari, de „zugravire” a derivei contemporane. Mi-a parut rau ca zeul internetului si zeita Media nu sint mai prezenti, ca sint doar asa, un fundal. Dar, recunosc, nu mai avea cine stie ce farmec, e mult mai incitant sa citesti scene sumbre cu ritualuri stravechi.
M-a facut visatoare Bast, zeitatea egipteana reprezentata de o pisica: face dragoste in vis/somn cu Shadow si aia e o scena… frumoasa. Mi-am adus aminte de o mica statueta de la Vatican in care cica era mumia unei pisici si la care m-am tot uitat cu sentimente amestecate. Mi-am mai adus aminte si ca inca n-am citit o povestire cu pisici de Cordwainer Smith pe care mi-au recomandat-o Gheo si Horia Nicola Ursu si pe care ma duc s-o citesc acuma.
Si… mai ziceti si voi, ca eu nu ma pot concentra. Imi tot umbla prin cap un lac rotund in munti, cu oameni linistiti care faceau baie si se jucau cu mingi colorate si pluteau niste rate si un ciine urias il invata pe unu’ mic sa inoate si era foarte frumos si as fi vrut sa mai stau pe-acolo si sa am 20 de ani mai putin.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
18 iunie 2007 la 7:17 pm
nu e mare filozofie in cartea asta dar e usor de lecturat (desi a cam lungit-o, vorba ta). mi-a placut cum a avut el rabdare sa descrie fiecare zeu. dintre personajele feminine mie mi-a placut nevasta-sa mai mult, chiar daca parea sa fi capatat o obsesie pt el dupa moarte.Gaiman e poetic, fara sa depaseasca limita bunului simt. credo-il suna mult mai bine in engleza pentru ca propozitiile sunt legate prin multi ‘si’ care dau viteza si alt ritm discursului.
18 iunie 2007 la 7:18 pm
erata: ‘credo-ul suna’, in loc de ‘si’ ar fi trebuit sa scriu ‘and’
18 iunie 2007 la 7:23 pm
mie mi-a placut mai mult gaiman decat vandermeer. din cauza ca vandermeer avea multe chestii care apareau si prin alte parti (tehnica, subiecte, mod de abordare) pe cand gaiman e un pic mai altfel.
18 iunie 2007 la 10:36 pm
nu pot sa-i sufar pe cei care folosesc barbarismul a lectura (e verb de sfertodocti). limba romana are verbul foarte frumos “a citi”…
“Say nevermore”, said Shadow
“Fuck you”, said the raven. (Gaiman, American Gods). Pure genius.
18 iunie 2007 la 11:18 pm
puck – da, e cam lunga, zau
eugens – ei, eu cred ca nu prea am citit pe aia din alte parti de care zici tu (doar una bucata gibson, cred)
iamaesthetic – misto citatul, da. mi-a placut si cum a aterizat pasarea tunetului intr-o parcare
nici mie nu-mi place “a lectura”, dar intr-un comentariu pe un blog… te rog, nu te apuca sa analizezi ce scrie lumea pe aici, ca mi se face rau de cite ai putea gasi in comentariile mele
18 iunie 2007 la 11:24 pm
mie cel mai mult imi place gaiman in povestiri. si in engleza. desi ok, n-am citit nimic in romana deci n-ar trebui sa imi dau cu parerea.
citatul ala cu ‘nevermore’ mi-a placut si mie mult de tot. cam asa mi-a placut toata cartea – pe bucatele. cam lunga pe alocuri, yeah. dar scrie misto gagiu’…
“Me too. So now I’m living here in the north. Long way from white man’s diseases. White man’s roads. White man’s road signs. White man’s yellow Miatas. White man’s caramel popcorn.”
“White man’s beer?”
Whiskey Jack looked at the can. “When you people finally give up and go home, you can leave us the Budweiser breweries,” he said.
18 iunie 2007 la 11:25 pm
18 iunie 2007 la 11:48 pm
Gaiman, mi s-a parut mie, nu a incercat sa construiasca o lume cu personajele ei urmarind cai verzi pe pereti sau (chiar) cai reali pe campii reale, ci o atmosfera (care e tipic …aaa, americana). Si i-a si reusit, chiar daca mie mi-ar fi placut sa fie nitel mai subtil. Mult mai subtil, ok, recunosc. Carticica mi s-a parut chiar prea scurta. Haideti, mai, ca scrie misto, cu atat mai mult cu cat e si usor de citit si nu da dureri de cap. E vara, nu? [eu am citit-o iarna, dar nu conteaza
]
18 iunie 2007 la 11:50 pm
iamaesthetic: pagina 5.
19 iunie 2007 la 9:41 am
right you are
19 iunie 2007 la 10:17 am
@jen: gaiman in povestiri. Am citit Closing Time (trad rom, Locus Award) – n-am priceput nimic. Ce vrea sa zica?
Acu vreo 2 zile aud ca o alta povestire “How to Talk to Girl at Parties+un volum de povestiri “Fragile Things” au primit alte Locusuri. Incerc sa le citesc. Povestirea e free online. Ofi buna, n-o fi buna?
http://www.neilgaiman.com/exclusive/shortstories/partiesstorytext
Trebuie sa ma apuc candva si de Zeii Americani.
19 iunie 2007 la 10:34 am
closing time n-am citit… am inceput in schimb fragile things si e foarte misto. how to talk… e si ea draguta, si ca idee si ca stil.
19 iunie 2007 la 2:09 pm
“How to talk to girl at parties” este scrisa in stilul gaiman caracteristic, si cuprinde chiar bine toate aspectele in cateva pagini
19 iunie 2007 la 8:57 pm
OK. Mersi. O sa le citesc si eu
10 decembrie 2008 la 1:17 am
Mai luciat, iti citesc blogul de ceva vreme – nu multa, dar destula. Si asa imi place cum scrii despre carti care mi-au placut si mie (vezi mai ales chinezariile ungurului – OMG, ce carte – si ce review din partea ta).
Dar Zei americani?!! Tu, care ziceai de Auster ca e facil si holiwoodian? Nu ca nu as intelege ce zici cu Auster, inteleg – dar daca Auster e holiwoodian, atunci Gaiman nu exista. Punct. Nu exista.
Hai sa facem diferenta intre carti care nu sunt chiar ce ar trebui sa fie, dar isi joaca bine… cartea, na! gen Auster, si carti pe care le citim pt ca uneori face bine sa citesti si altceva, gen Gaiman.
Cumva, Gaiman chiar castiga la comparatia asta – el chiar e proaspat, fara complexe inutile, scrie omu’ cu schema in fata, se bucura cand ii iese finalul ( deci nu a fost majordomul, surpriza! cremenalul era blonda, etc…)
10 decembrie 2008 la 1:34 am
@ duh – dar sint 100% de acord cu tine! am recitit ce-am scris in insemnare si cred ca puteam sa fiu mai clara. da, e o carte de citit cind ai chef si de “altceva”, cum zici tu
a, si sint f incintata ca ti-a placut cartea aia a ungurului, ca si mie mi-a placut
(si mersi, sa mai treci!)