Confuzii
Romain Gary, Ai toata viata inainte, trad. Laszlo Alexandru, Univers (colectia „Cotidianul”), 2006
M-am simtit cam toanta ca citisem inainte Domnul Ibrahim si florile din Coran, de Eric-Emmanuel Schmitt, fara sa fi stiut de asta. Romanul lui Gary e o incintare, iar al lui Schmitt aproape o varianta indulcita (pina la greata, pentru mine). Avem in ambele un Momo in jur de 13-14 ani, numai ca la Gary e musulman (Mohamed), iar la Schmitt evreu (Moise) – in amindoua cartile apare la un moment dat parintele pierdut caruia i se joaca o comedie amara: Mohamed se ascunde in spatele unui Moise ca sa nu-l poata inhata tatal lui, iar Moise se da drept Mohamed ca sa scape de maica-sa. Cartile sint scrise din perspectivele celor doi copii. Actiunea se petrece in cartiere de imigranti din Paris in ambele cazuri.
Mie mi s-a parut stupefiant. E ceva ce n-am inteles, nu? Ce face Schmitt? Ce-i cu cartea lui? E OK asa? Poate sa-mi explice si mie cineva? N-am gasit pe net si mi-e lene sa mai caut. Ai toata viata inainte a aparut in 1975, iar Domnul Ibrahim… in 2001. Prima a luat premiul Goncourt si s-a facut destul tambalau ca Gary a pacalit pe toata lumea publicind-o cu pseudonimul Ajar.
Bine, diferentele sint de fapt enorme, romanele sint un fel de fata si revers: Gary chiar e romancier, in timp ce Schmitt e… un fel de trancanitor. Gary spune o poveste atroce invelita in umor, iar celalalt efectueaza pilde despre cit de important e sa ai o atitudine pozitiva in viata si ce bine e sa zimbesti tot timpu’. In fine, Schmitt sucks, mai da-l dracului.
Lui Gary ii iese destul de bine limbajul copilului, desi, dupa parerea mea, ceva mai multa… finete (na!) n-ar fi stricat. Adica e prea mare doza de inocenta, uneori, pentru un pusti crescut printre curve, proxineti, travestite si batrini abulici. Nici urma de misoginism sau rasism la el, ceea ce e destul de ciudat, in fond. Oi fi avind eu prejudecati in privinta unui asemenea mediu social, tot ce se poate. Mai e si faptul ca prea e minunat Momo in tot ce face, sensibil si intelegator si iubitor etc. Il simpatizezi de la inceput pina la sfirsit, ti-e mila de el, nu te scoate deloc din papuci. Or, aj vrea sa vad un adolescent sau pre-adolescent simpatic suta la suta!
Poate gresesc, uite, parca se declara la un moment dat impotriva carierei de curva, ca asta e o meserie pentru femei, barbatilor nu li se potriveste sa-si „vinda gaoaza” – dar spune lucrurile astea fara antipatie sau dispret pentru femei. Nu stiu, probabil ca e vorba de alegerea momentului in care atitudinea fata de celalalt sex se radicalizeaza – Gary pare sa considere ca asta nu se intimpla inainte de 14 ani. Sau poate e vorba de confuzia in care e scufundat personajul in privinta virstei lui adevarate… daca stau sa ma gindesc un pic, e chiar bine asa cum face el, ca mai are pasaje unde „feminitatea” batrinei de care e nevoit sa se ingrijeasca apare ca o chestie misterioasa, ridicola si care trebuie acceptata ca atare. Sau lipsa de misoginism ferm sa vina din confuzia creata prin modelul travestitei Lola? Sau mai bine mai citesc eu o data cu mai multa atentie 
Momo sufera de confuzii pe toate planurile: nu stie exact ce virsta are; nu intelege prea bine religiile din jur dar practica ritualurile tuturor: musulmane, evreiesti, ale negrilor „tribuni” (adorabile unele gaselnite dintr-astea de vocabular); e nehotarit daca poate, ca baiat, sa-si vinda gaoaza; nu-si cunoaste tatal din cauza „legii celor multi”. Batrina Roza sucomba si ea unor confuzii asemanatoare, numai ca la ea, evident, nu e haosul primordial ci haosul final: senilitatea, survenita la capatul unei vieti emblematice pentru secolul 20 (ghetto-ul polonez, trotuarele din Paris, lagarul nazist, spaima de Asistenta sociala pe urma, Israelul prezent in departare). Foarte, foarte misto cum se ciocnesc aceste doua lumi, cum isi trec stafeta nevrozele secolului. Roza scoate portretul lui Hitler de sub pat ca sa-si puna singele in miscare, iar Momo viseaza ca va ajunge terorist si va deturna avioane…
De fapt, nu cred ca romanul se citeste ca pe apa din cauza prostiilor pe care le-am zis eu mai sus, ci pentru ca e incintator scris. De pe la inceput: „Pe-atunci trebuia sa am vreo sapte ani, sau poate opt, nu pot sa va spun drept fin’ ca n-am fost datat, dupa cum o sa vedeti cind ne vom cunoaste mai bine, daca credeti ca merita osteneala.” (ma rog, era preferabila o traducere cu „cred ca aveam vreo sapte ani”). Obiectii: chestii de genul „timpul e mai batrin decit oricine” sau „eu n-o sa pup in fund viata ca sa fiu fericit” care, nu stiu, mie imi suna o idee prea mult pentru Momo. Scena in care presupusul tata isi cere inapoi, pe baza de chitanta, fiul „intr-o buna stare araba, nu intr-o proasta stare evreiasca” (p. 124), e dementiala, rizi de te prapadesti dar… e prea sarjata, prea „lucrata”, un graunte de sare in plus.
In orice caz, merita osteneala, va asigur eu
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
22 iunie 2007 la 2:25 pm
luciat, grija mare ca risti sa te transformi in critic.
ma refer la combinatia asta de entuziasm si mici rezerve. ca sa nu mai vorbesc de “pararela” cu ibrahim. 
hai, gata, mi-am spus rautatile pe ziua de azi si, daca o sa mai am timp sa intru pina la apus, poate o sa ma revansez in vreun fel.
22 iunie 2007 la 2:28 pm
pai ce sa fac daca treaba cu ibrahim sare in ochi? si daca l-am citit relativ de curind?
de rezerve nu stiu ce sa zic
22 iunie 2007 la 3:02 pm
cartea asta e atit de misto, incit nu mai are nici o importanta daca e “veridica” psihologic/ sociologic etc. chiar nu conteaza.
si altceva http://www.ablog.ro/x/2007-06-22/ok-luciat.html
22 iunie 2007 la 3:15 pm
hm… la prima
si misto la a doua
22 iunie 2007 la 4:18 pm
traducerea e plină de calcuri scîrţîitoare. o să-ţi dau nişte exemple cînd ajung acasă şi găsesc cartea.
22 iunie 2007 la 11:20 pm
N-am citit nici una, nici alta. Dar tocmai am citit, in schimb, “oscar si tanti roz” al lui Schmitt asta de care spui, in care e povestitorul e tot un pusti cam de 10 anisori. Ar fi putut fi emotionanta (pen’ca pustiu e bolnav de leucemie) si avea un inceput promitator-suprarealist (“ma cheama oscar, am zece ani, tocmai am dat foc la casa, au ars si pestisorii rosii” etc) dar nu stiu cum are ceva dulceag si pilduitor care a stricat totu. deci cum zici si tu
23 iunie 2007 la 12:10 pm
e o carte extraordinara, care te bucura, te amuza si te lumineaza; nu e o capodopera – desi a luat Goncourt-ul, simti melodrama -, dar are genul ala de personaje atasante – nu numai Momo, ci si Rosa – pe care nu le uiti; dupa ce-am citit “Ai toata viata inainte”, am hotarit sa caut cit mai multe carti de Gary; nu numai pentru ca tipul e super-interesant – sinuciderea, publicarea sub anonimat etc. – , ci pentru ca e foarte posibil ca, pe fondul invaziei noului roman, lumea lui sa fi parut ciudata, iesita din moda, fara cirlige pentru snobii si consumatorii momentului
ma bucur, Luciat, ca ai scris despre ea
24 iunie 2007 la 8:38 am
Multumiri pentru comentariile legate de traducerea mea. Cine mai doreste si alte detalii legate de ea, poate arunca o privire la http://193.226.7.140/~leonardo/n10/Laszlo6.htm
textul “Povestea unei carti”.
E (cam) despre altceva, dar tot legat de Romain Gary. Salutari!
24 iunie 2007 la 5:51 pm
iar ecranizarea este o combinatie a celor doua scrieri; asa mi s’a parut mie, cel putin!
24 iunie 2007 la 7:39 pm
So, rămăsesm dator cu nişte exemple.
Am scos cîteva, în grabă, doar din primele 2 capitole.
Sînt f multe în carte şi m-au enervat teribil cînd am citit-o.
Trebuie să spun mai întîi că nu am citit originalul – aşa că nu ştiu în
ce măsură amestecul nereuşit de la nivelul registrelor limbii îi aparţine
traducatorului. Se prea poate să fie “opera” autorului. Totuşi, cum în
franceză registrele funcţionează cu totul altfel decît la noi (părinţii
le vorbesc copiilor, în limbajul curent, la persoana a doua plural, la
fel, cuvinte abstracte pe care româna nu le foloseşte în registrul
popular în franceză sînt mult mai apropiate acestuia etc etc), mă gîndesc
că traducătorul a accentuat mult senzaţia de nefiresc pe care o dă acest
melanj.
Adică: “Ştiam, deci, că reprezint pentru madam R. o bază sigură şi c-o să se
scarpine de trei ori în cap pînă să ia taurul de coarne.”
Acum, calcuri:
(să spun şi că traducătorul se poate să le fi lăsat intenţionat în
pagină, în ideea de a întări impresia că limbajul “personajului-auctor”
este unul “căutat” cu bază argotică – nu foarte reuşit, zic eu)
“stăteam la şase fără lift, şi pentru madam R. (…) era un adevărat
izvor de viaţă zilnică (…)”
“Am început să şterpelesc prin magazine un pepene sau o roşie din
vitrină.” (“de prin”, evident – a vrut să evite o închipuită repetiţie)
“(…) l-ar fi dat, poate, la Asistenţă, dar nu şi zîmbetul lui şi, cum
nu puteai avea unul fără celălalt, era obligată să-i păstreze pe
amîndoi.” (greu cu neutrele astea şi felul în care face forme de plural cu verbe, adverbe, adejective un subiect multiplu… un dulap şi un televizor nu “sînt frumoşi”, domnule traducător)
“(…) şi A., care era un adevărat francez şi singurul de origine (…)”
“(…) am urcat la bord şi am traversat oceanele cu o mînă sigură.”
“(…) lipsesc produsele de primă necesitate, cum ar fi igiena sau
– “care vin”, evident. Aşa a sucit gîtul semanticii frazei fără să fie cazul.)
încălzirea, venind din Oraşul Paris, care n-ajunge pînă la noi.” (iar vrea să evite o repetiţie
“Erau sufocaţi de influenţele nocive care ieşeau din sobă.”
Asta e interesantă, de asta o să şi explic:
.
probabil că influences e scris greşit în original, aşa că, ar trebui
să-şi piardă cumva sensul din franceză (altul decît cel al românescului
influenţe, mai apropiat de radiaţii:)
http://www.cnrtl.fr/lexicographie/influences
Dacă e aşa (aka scris greşit în original), l-ar fi putut traduce prin, să
zicem, “radioaţii”
Dacă în original e “influences”, şi aşa cred că e, atunci e clar:
“radiaţii”.
“Şi mie-mi vine uneori să mor de ciudă, aşa de mult aş vrea să fiu un tip
tare.”
“Visam să fiu poliţist fiindcă ei au puterea siguranţei.”
“Îi era tot timpul frică, dar nu oricum, ci şi mai rău.” (Şi asta e f
distractivă – vezi mai jos cîteva exemple despre calcuri făcute cu
necunoaşterea sistemului negaţiei în franceză. Franceza are şi un regim
special, diferit de cel al românei, al cuvintelor care exprimă negaţii.)
“Nene H. cum de lumea ştie că sînt (…) cînd nu am nimic care să mă dovedească?”
“Există secretul profesional, căci multe doamne ţin la discreţie.”
“(…) asta e un lucru frumos şi măreţ.”
“N-am mai văzut pe nimeni care să vorbească aşa despre el însuşi ca şi cum ar fi fost cu putinţă.”
“chiar dacă nu figurăm nicăieri din punct de vedere documentar”
Care nasc exprimări confuze nu ştiu cît de voite şi cît de folositoare în economia romanului:
“Mama tot n-a venit, iar madam R. m-a făcut pentru prima dată arab
împuţit, că ea nu era franţuzoaică.”
“Madam R.(…)era protejată şi de un comisar de poliţie pe care-l crescuse ea, în timp ce maică-sa zicea că-i coafeză în provincie.”
“Nu ştiu ce mă apucase dar de ani de zile nu aveam nici mamă, nici tată, chiar fără bicicletă, iar ăsta venea să mă calce pe nervi.”
“Ei şi cînd n-am avut vlagă în mine şi au plecat cu toţii, madam R m-a tîrît de îndată la doctorul K”
Calcuri cu necunoaşterea caracteristicilor negaţiilor duble în franceză:
“Se cunoscuseră în căminul evreiesc din Germania, unde n-au fost
exterminaţi din greşeală.” (o topică strîmbă pentru “unde, dintr-o eroare / din greşeală, n-au fost exterminaţi”
“(…) mai sunt şi din alea care te lasă baltă şi nu mai auzi nimic de ele, dar nu-nseamnă că n-au murit şi deci au o scuză.”
În fine…
24 iunie 2007 la 7:45 pm
P.S.:
altă variantă pentru “influences” – mai bună poate:
1. dacă în original e scris corect: “emisii”
2. -I-I-I- incorect: “emisiuni”
24 iunie 2007 la 8:13 pm
P.S.2:
): Emanaţii / Emisiuni.
Revin iar (sînt un perfecţionist
În: “(…) l-ar fi dat, poate, la Asistenţă, dar nu şi zîmbetul lui şi, cum
nu puteai avea unul fără celălalt, era obligată să-i păstreze pe
amîndoi.” sînt mai multe probleme decît cea pe care am semnalat-o eu.
Oricum, să fim de acord că: “(…) l-ar fi dat, poate, la Asistenţă, dar nu şi zîmbetul lui şi, cum nu puteai avea una fără alta, era obligată să le păstreze pe
amîndouă.” sună mai bine.
(Mă aştept aici şi la o critică – nu ştiu ce a hotărît Dexul
, dar s-ar putea ca regula subiectelor multiple în care ultimul termen e neutru să nu mai fie respectată de limba română azi… Chiar şi aşa, ar fi putut spune, să zicem: “cum nu îl puteai avea pe unul fără celălalt…” – aşa s-ar fi atenuat caracterul termenului neutru iar fraza ar fi sunat dacă nu bine, măcar româneşte…)
25 iunie 2007 la 10:34 pm
Multumiri din nou pentru faptul ca traducerile mele sint citite cu creionul (si maus-ul) in mina. Daca am reusit sa bine-dispun zece oameni si sa enervez pe unul singur, deja tot s-ar zice ca n-am lucrat degeaba.
Nu stiu daca analiza “devastatoare” de pe acest blog, semnata yanush, ii apartine sau nu scriitorului Marius Ianus. Daca da, atunci nu pot nici macar sa ma supar pe el. Am citit cu amuzament in presa, acum citeva saptamini, ca Ianus a primit premiul trei la Colocviul National al Tinerilor Scriitori de la Cluj, insa proaspatul premiant a anuntat Uniunea Scriitorilor ca o va da in judecata, deoarece ar fi meritat chiar premiul intii! Asta e stilul, asta e omul. In filmele rusesti care se respecta, betivanii dau pe git dusca, iar apoi izbesc paharul de pamint. Ianus sparge mai intii toate paharele, iar apoi se mira ca nimeni nu se lasa imbatat…
Dar daca yanush de pe blog nu e totusi Marius Ianus din realitate, atunci ma vad nevoit sa-i raspund cu seriozitate. A rasfoi o editie populara nu e mare scofala. Dar pentru a-ti da cu parerea, poate ca e indicata si alta documentare decit cea prin copierea unor pasaje dintr-o carte. De pilda mai exista editia intii a traducerii mele (Buc., Ed. Univers, Col. Corso, 1993), dotata cu prefata traducatorului (reluata integral si pe site-ul meu http://www.laszloal.tk). Acolo erau explicate, inca de-acum 14 ani, “ciudateniile” din carte in felul urmator:
“Aceluiaşi scop de provocare a uimirii i se subsumează şi stilul autorului, purtînd pecetea unei infantilizări premeditate a discursului narativ, prin prezenţa frecventelor anacoluturi stilistice şi ideatice (dacă ne putem exprima astfel). Tot aici se încadrează şi inversarea ironică a legăturilor strînse dintre cauză şi efect, în cadrul argumentaţiei copilului povestitor («Îmi amintesc că i-am zis asta foarte sincer, trebuie să slăbeşti ca să mănînci mai puţin»). La fel de interesant de urmărit rămîne, la nivelul stilului, jocul permanent de la gravitatea textului la ironia subtextului, prin care autorul pare că pune la îndoială propriile sale cuvinte. Aceasta este maniera predilectă prin care Ajar-Gary evită cu dezinvoltură orice posibilă alunecare în melodramă. În momentele cele mai sobre, un clin d’oeil persiflator relativizează mesajul; metoda e des folosită în numeroasele portrete ale lui madam Roza («îşi smulgea din cap părul pe care oricum nu-l mai avea şi-i curgeau lacrimile din cauza nerecunoştinţei noastre. (…) A-nceput să cadă chiar şi tencuiala de pe pereţi, nu pentru că plîngea madam Roza, erau doar pagube materiale. Madam Roza avea părul sur şi cădea şi el, fin’că nu prea se mai ţinea»), precum şi în unele momente-cheie (vezi, de exemplu, apariţia doctorului Katz, la patul muribundei, în spinarea unuia dintre vecini). // Prezenţa limbajului dublu, în care mesajul «serios» de la suprafaţa textului este însoţit de proiecţia sa într-o oglindă deformantă, dă naştere unui joc permanent care reflectă virtuozitatea stilului lui Gary-Ajar” etc. etc.
25 iunie 2007 la 10:34 pm
In prima din cele trei variante ale traducerii, exact asta am facut, ce ma sfatuieste acum yanush cu inocenta: am “curatat” in limba romana cartea de impuritati, am eliminat licentele, am logicizat “aberatiile”, am edulcorat asperitatile. Cind am terminat insa si m-am uitat in urma, m-am luat cu miinile de cap: nu mai semana citusi de putin cu ceea ce aveam de tradus. Era doar o poveste haioasa, despre viata la periferie. Dar fara verva, explozie, imprevizibil, ludic. Si atunci m-am apucat s-o RECONSTRUIESC pe romaneste. S-o refac “ilogica” stilistic (dar amplu aluziva), “eronata” lexical (dar intertextuala). Discutia e mai lunga de atit, poate voi scrie cindva inca un eseu pe tema asta. Ma multumesc sa arat aici ca echivalentele le-am mentinut nu totdeauna la nivelul cuvintului, ci uneori al frazei sau al alineatului. Asadar daca aveam un joc de cuvinte in franceza, el nu totdeauna imi reusea la fel, in aceeasi fraza sau in acelasi context. Il omiteam, traduceam neted, iar apoi cream eu insumi un joc de cuvinte, citeva cuvinte sau fraze mai devreme sau mai tirziu. Astfel incit, pe ansamblu, sa se mentina aceeasi cantitate de explozibil stilistic.
Acestea fiind zise, mai am o singura rugaminte de bun-simt deontologic, catre acerbul meu comentator yanush: sa nu critice o traducere fara a o fi confruntat in prealabil cu originalul. Oricine se pricepe la fotbal, dar nu oricine injura un meci pe care nu l-a vazut.
P.S. Iata totusi o singura explicatie mai detaliata, pe text. In cartea lui Gary scrie urmatoarea fraza: “Cred că madam Roza l-ar fi dat, poate, pe Banania la Asistenţă, dar nu şi zîmbetul lui şi, cum nu puteai avea unul fără celălalt, era obligată să-i păstreze pe amîndoi”. Banania e un baietel (deci genul masculin). Zimbetul e zimbet (deci genul neutru). Madam Roza era obligata sa-i pastreze pe amindoi (adica baietelul si zimbetul). Un masculin si un neutru se acorda pe masculin. Daca s-a schimbat mai recent gramatica limbii romane, sa mi se spuna si mie: cind, cum, unde, ca ce chestie.
Laszlo Alexandru
25 iunie 2007 la 10:57 pm
@laszlo alexandru: parca n-ar fi cazul sa scrieti eseul ala. nu l-a scris deja iser?
26 iunie 2007 la 11:08 am
Penibila exemplomania d-lui yanush. Cartea lui Gary e excelent tradusa, nu se simte cazneala talmacitorului (vezi, de pilda, modul in care traduce din engleza Gigi Mihaita). Ar fi grozav daca pseudonimatul yanush ne-ar pune la dispozitie un text de dificultate similara, tradus de domnia sa in limba romana. Asa, e foarte simplu sa critici…
26 iunie 2007 la 2:40 pm
mie mi-a placut traducerea si n-o sa stau acu’ sa rascolesc textu
aia cu “trebuia sa am 7 ani” e un mizilic pe linga restu
26 iunie 2007 la 2:52 pm
luciat, vorba ta, “merita osteneala” apropos de carte; dar ce nu merita nici un fel de osteneala este sa citim comentarii gen”exemplomania”…
27 iunie 2007 la 4:34 pm
“Cred că madam Roza l-ar fi dat, poate, pe Banania la Asistenţă, dar nu şi zîmbetul lui şi, cum nu puteai avea unul fără celălalt, era obligată să-i păstreze pe amîndoi”.
Trebuie sa-i dăm dreptate lui yanush. Fraze ca astea îţi taie cheful de lectură. O spun cu toată stima pe care o am pentru criticul şi eseistul Laszo Alexandru. E o fraza care nu sună româneşte. Şi, dacă nu gramatica poartă vina, atunci e “simţul limbii”. “… şi cum nu-l putea avea pe unul fără celălalt”… “era obligată să păstreze…” (pentru că ea păstrează pe Banania datorită zâmbetului de care nu se poate lipsi). În fine, cred că e efectul lucrului îndelungat la echivalenţe: se produce, la un moment dat, un soi de orbire stilistică şi esteică. Era bine să citească forma finală a traducerii cineva priceput şi s-o ia la periat.
27 iunie 2007 la 6:21 pm
“Je pense que Madame Rosa aurait peut-etre donne Banania a l’Assistance mais pas son sourire et comme on ne pouvait pas l’un sans l’autre, elle etait obligee de les garder tous les deux” (“La vie devant soi”, Mercure de France, 1975, p. 21).
Nu trageti in pianist. Daca aveti treaba cu autorul, “vorbiti” cu el – dar va avertizez ca a fost deja vindut in peste un milion de exemplare si a primit Premiul Goncourt…
26 octombrie 2007 la 6:19 pm
ce misto e cartea asta, tocmai o citesc!
nu Momo s-a ascuns în spatele lui Moise ci tanti Roza l-a minţit pe săracul nebun, mi-a fost şi milă de el.
nu cred ca ‘autorele’ a vrut să critice cumva mediul prostituatelor şi poate de aia nu l-a făcut pe ăsta micu şmecheraş, pungaş etc. au unii francezi stilul ăsta dulce amărui de a prezenta situaţii dramatice cu un cinism aparent. mă gândesc la ‘Domnii copii’ a lui Pennac
ma’c să mai citesc.
9 decembrie 2007 la 11:05 pm
[...] delicioasă cum numai un francez poate să scrie. cititi-o cu toată încrederea. au scris lucia si zuma desprea [...]
12 iulie 2008 la 4:54 am
Luciat,
E misto romanul asta, insa mi-a placut mai mult “Clar de femeie” (de citit neaparat in traducerea veche, cea din colectia Globus, parca).