Terorism de cititoare

Apoi, acasa si la culcare (1)

Samuel Pepys, Jurnal, trad. Costache Popa si Ileana Vulpescu, Editura pentru Literatura Universala, 1965 

V-am zis ca mi-am cumparat Jurnalul lui Samuel Pepys de la anticariat. Nu ma gindeam in nici un caz ca o sa ma apuc sa-l citesc din scoarta-n scoarta, nu m-am crezut niciodata chiar asa de dusa cu sorcova. Mi s-a parut ca merita 15 lei ca sa-l am la dispozitie sa-l rasfoiesc. Ei, am citit o pagina, pe urma inca una si inca una, dispusa sa ma opresc oricind – am ajuns la pagina 300 din 600 si ma tem ca o sa-l termin  

Mai citisem doar fragmente, cred ca dintr-o antologie, asa, ca sa nu mor proasta. E cel mai vechi jurnal de care stiu eu, cuprinde anii 1660-1669. Pepys era un inalt functionar in marina pe vremea lui Carol al II-lea (ala de dupa Cromwell). Scria aproape zilnic, notind o gramada de chestii care i se intimplau sau de care auzea, de la „M-am sculat” pina la „apoi, acasa si la culcare”. Vorba lui bellettrixxx, foarte misto si foarte plictisitor. Nu stiu cum am intrat in viata lui si m-am incurcat acolo de nu pot sa ies.  

Intr-o noapte nu poate sa doarma fiindca ii racnesc strajerii sub geamuri ca e ora 2 si totul e in regula. La un prinz are musafiri si le ofera o masa buna, respectiv „doi crapi rasol, sase pui fripti, un cap si spinari de somn fierbinte, ca felul intii; doua limbi de vaca, o omleta cu mirodenii si brinza, ca felul doi.” Isi bate servitorul cu nuiaua pina-l doare mina tot pe el, chestie care grozav il supara. Nevasta-sa se plictiseste ingrozitor de una singura in timp ce el umbla prin toata Londra, asa ca-i aduce o dama de companie. Din pacate, dama il distreaza mai mult pe el decit pe nevasta-sa, de unde ies niste usoare probleme conjugale. Nevasta ia lectii de dans cu un profesor care, in sfirsit!, o face sa uite de plictiseala. Se cearta ca chiorii si pina la urma gasesc solutia: concediaza si dama de companie si profesorul de dans si linistea se asterne iar in casa lor cu tapete din piele aurita.  

Pepys ar trebui sa-mi fie ingrozitor de antipatic, de fapt. Reuseste sa concentreze in umila lui persoana cam toate defectele care ma scot pe mine din sarite: e zgircit; isi angajeaza sora drept slujnica si n-o lasa sa stea cu el la masa ca sa nu i se urce la cap (!); tremura de frica, odata ajuns „om cu vaza”, sa nu-si aduca lumea aminte de vremea cind era revolutionar de partea lui Cromwell; primeste spaga cu multa placere; cind ii moare unchiul saliveaza de pofta la gindul mostenirii; decreteaza ca o piesa de Shakespeare e foarte proasta si merita vazuta doar pentru ca nu stiu ce actrita are picioare frumoase; ii linguseste pe  lorzi si se rusineaza cu rudele sarace; ii trage unuia un pumn pe strada abia dupa ce se convinge ca omul e prea beat ca sa riposteze si tot asa.  

Cu toate astea, mi-e simpatic pina la plus infinit Pentru ca nu se satura niciodata de nimic, e curios ca o baba, pofticios ca o pisica si inocent ca un bebelus. A facut ceva scoala, pare mindru de cunostintele lui din Aristotel, dar abia pe la 30 de ani se apuca sa invete tabla inmultirii – la asta nu m-as fi gindit niciodata! habar n-aveam ca pe la 1660 un gentilom era in stare sa recite monologul ala al lui Hamlet dar nu stia cit fac 7 ori 7! Ce vremuri! Abia se introduceau in Anglia ceaiul si ciocolata, iar aventurierii se intorceau de pe mari povestind ca in Guineea oamenii traiesc 150 de ani, ca la Moscova pina si regele e un sarantoc si ca negrii care se ineaca se albesc Pepys e operat de piatra la rinichi si-si recapata sanatatea, dar cind regina se imbolnaveste de pojar sau ceva asemanator, e tratata cam asa: i se rade parul de pe cap si i se pun porumbei la picioare.  

Slujnicele de prin hanuri se lasa sarutate fara probleme, de Sf. Valentin cucoanele isi aleg cite un cavaler de prin vecini si doar in cazuri exceptionale il considera pe sotul legal demn de acest rol, madam Pepys descopera (la propriu!) apa calda intr-o buna zi si, dupa ce ia extravaganta hotarire sa se spele seara, nu-l mai primeste pe barbatu-su (care, normal, nu se dedase la aiureala cu baia ) in pat cu ea. Fiecare pagina te face sa exclami, sa dai ochii peste cap, sa ramii cu gura cascata. Adevarul e ca Pepys, fiul de croitor, e pur si simplu genial. N-am cum sa ma opresc acum, mai ales ca nici n-am ajuns la pasajele celebre cu epidemia de ciuma. Si mor de curiozitate sa vad cum o sa se petreaca amorul lui cu Deb, amor despre care am aflat din prefata ca dureaza cel mai mult si-l costa scump  

Finalul (evident ca l-am citit deja!) survine din cauza ca bietul Pepys e pe cale sa orbeasca si nu mai poate sa scrie. Dar, zice sarmanul de el: „mare lucru nu poate fi acum, cind dragostea mea cu Deb a trecut”. Of-of-of Va mai dau de stire ce se va fi intimplat cu el cind oi termina restul de 300 de pagini.