Da’ ce v-a apucat?
De discutati atita despre cum sint blogurile si cum ar trebui sa fie?
Mircea Pricajan isi pune probleme existentiale: „Habar n-am ce rost ar putea avea blogul asta, tot un fel de jurnal, doar ca mai constient de ochii altora”.
Miruna Vlada se intreaba daca „blogul dauneaza grav scriitorilor”.
Ruxandra Cesereanu ne imparte in exhibitionisti si voyeuri: „carnavalescul, confesionalul si canapeaua psihanalitica din imperiul deja molipsitor si drogadict al blogurilor (BlogNeverLand) depinde de doua tipuri de fapturi: de exhibitionisti si de voyeuri. Si, indiferent ca ne convine sau nu, intr-un fel sau altul fiecare din noi trebuie sa optam pentru unul din aceste roluri. Hélas!”
Cristina Bazavan pune un link la „The cult of the Amateur, how today’s internet is killing our culture, aici”.
Si mie de ce nu-mi vine sa ma gindesc la chestii de-astea? O fi ceva wrong cu mine? Ar trebui oare sa ma gindesc si io la rostu’ blogului meu si la ce fel de blog e? Sper sa nu si sper sa se vada pur si simplu ce fel de blog e… adica un… blog 
Un Cristian zice despre blogul lui proaspat: „Acesta este un blog care tine loc de editura si de studio de inregistrari (prefer inregistrarile si fotografiile facute de mine), in care, daca vreau (si numai cum vreau, vin editiile pirat!) imi pun biblioteca, imi spun povestea si ma scot. Atat.” Foarte clar si explicit. El mai vrea si o comunitate de bloguri (daca am inteles bine) din care deocamdata vad ca mai face parte si Oana Catalina Ninu (acum la mine in dreapta, la Scriitori romani pe net).
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
13 iulie 2007 la 12:43 pm
Exact, ce i-o fi apucat? Probabil ca unii sunt disperati ca nu le citeste nimeni blog-ul (a citi nu inseamna a posta si comentariu), darmite operele tiparite – in cazul scriitorilor. Iar daca cineva arunca cu piatra – in multe cazuri, asta inseamna a-ti exprima o opinie la romani – cu ce drept o face? ce calitate are? cum isi permite? Cred c-ar rebui sa mai lasam din orgolii si sa acceptam orice dialog, indiferent din partea cui vine. Oricat am fi de destepti, inca e nevoie sa-nvatam… Dixit!
13 iulie 2007 la 12:55 pm
Ce razboinic percepi tu lucrurile, dragos. Parca eu eram “sora de razboi”, dar, uite, in cazul blogurilor vad lucrurile mult mai linistite decit ce spui tu.
). Unii dintre cei care vor sa tina un blog s-ar putea sa fie putin cam nesiguri: ce si cit pot sa spun pe blog, oare scriu prea mult, oare scriu prea putin, oare imi pierd doar timpul? Pot sa inteleg toate “temerile” astea blogistice.
luciat stie sa formuleze in asa fel incit sa stirnesca aici mini sau maxidispute de blog, iar asta e, pe linga materialele ei despre carti, cel mai fascinant lucru. Pe mine una ma face sa revin mereu. Felicitari, lucia.
Pe de alta parte, s-ar putea ca nu toti sa aiba un cap asa limpede ca al luciei. Unora le place ideea de blog, se pot exprima si ei liber (altii folosesc pentru asta forumurile ziarelor, pentru comentarii, ca acolo e exact genul de spatiu bun pentru “descarcare”, sa simta omul ca a vorbit). Se joaca pur si simplu. Insa nu toata lumea e asa relaxata ca lucia sau altii (ca acum nu-mi vin alte exemple in minte, cred ca-s sub “vraja” locului
dragos, eu nu prea am comentarii pe blog, pentru ca eu povestesc si nu propun neaparat teme de discutii. Dar asta nu ma doare. Sint multumita de cum il scriu si gata.
Cu orgoliul, piatra si invatatul, n-am inteles care-i legatura.
13 iulie 2007 la 1:05 pm
[...] puţin perfid. >:) V-am dat speranţe c-am mierlit-o. Abject lucru din partea mea. Scuze luciat, scuze oameni buni. Da’ mă cam plictiseam şi-am zis să pun de-o farsă. În [...]
13 iulie 2007 la 1:09 pm
@ dragos c. – aaa, nu chiar asa. adica mirarea mea era mai degraba de ce se straduiesc oamenii sa-si “defineasca” blogul, de ce sint nemultumiti de cum arata blogul lor, de ce se framinta. ca mie mi se pare pur si simplu ca nu conteaza – imi place sa cred ca blogurile sint niste chestii gratuite si ca pot lua orice forma
@ catalina – mai, multumesc dar exagerezi, pe bune. capu meu nu e deloc limpede. ai dreptate cu temerile blogistice, dar stau si ma intreb daca io sint inconstienta sau nesimtitoare de-a binelea de nu ma tem de nimic:)))))))
13 iulie 2007 la 1:24 pm
@catalina george: eu nu m-am referit la acest blog (terorism…), ci la articolele citate: Miruna Vlada despre relatia scriitorilor cu blogurile; Mircea Pricajan si Daniel Cristea Enache – despre aceeasi relatie; Un cristian despre Pana mea; despre C. Bazavan despre maimutele exuberante si mediocre ale lui Keen. Am pus in discutie un anumit orgoliu de blogger, mai ales cand acesta este scriitor/jurnalist. Rostul unui blog este, dupa cum am zis, dialogul, indiferent cat de “mediocru” este cititorul.
13 iulie 2007 la 1:25 pm
@luciat – stai linistita, esti superOK
13 iulie 2007 la 1:40 pm
era o gluma, fratilor
nu ma apuca pe mine asa usor ganduri d-astea!!!
13 iulie 2007 la 1:57 pm
@ dragos – pai parca numai dialogul? poate si altele, poate nici unu’
@ mircea –
13 iulie 2007 la 2:08 pm
pai eu stiu? intai isi face omu blog, fie ca e la plezneala, ca vrea sa fie trendy, ca l-au batut altii la cap si alte varii motive, si pe acelasi om il loveste intr-o zi gandul genial ca daca are blog atunci e important ( VIP adica) si se umfla orgoliu in el si apoi incep sa vina gandurile egzistentiale: DE CE? PT CE? SI CU CINE?
si tot asa
da’ cred ca si scriitorii e oameni
13 iulie 2007 la 2:33 pm
la mine e usor… Fiecare proiect are o miza. Fac blogul pentru ca-s “liber”(no job), am timp si am cate ceva de pus pe el(restante). Propun un bloggame (4-5 autori), ca sa vad daca pot fi un agent literar ok (am ratat niste ocazii) si, evident, pentru o banala demonstratie… e simplu, dom’le. Cum tre sa stiu ce vreau de la proiectul asta, nu-l amestec cu altul si-l delimitez. In loc de radio literar pirat, se face blog. In loc de editura (scumpa treaba, oricum numai pentru “meseriasi”), bag un blog. Nu vad povestea ca pe o moda, ci, efectiv, ca pe o sansa. Era nevoie.
13 iulie 2007 la 3:16 pm
Nu pricep de ce “trebuie” sa fie un blog intr-un anume fel. Blog e o ditai umbrela – incap o gramada de chestii dedesubt. Nu tre’ sa fie musai numai critica, sau numai jurnalism, sau numai opera literara. Doi dintre scriitorii mei favoriti, Neil Gaiman si George R.R. Martin, si-au facut bloguri numai ca sa discute prin ele cu cititorii lor – fara nici un soi de pretentie literara.
Pe vremuri aveam agora, unde filozofii veneau si isi declamau parerile, iar multimea vota cu picioarele, care ori suportau cu stoicism gurile cascate inspre intelepciunea vorbitorilor, ori o luau urgent la sanatoasa. Apoi a venit vremea tipariturii, iar multimea a inceput a vota cu mainile si portofelul. Azi avem o pseudo-aogra in care votam cu soarecele. Fiecare abordare are avantaje si dezavantaje, si existenta uneia nu exclude automat pe celelalte. Ultima oara cand am verificat, lectura publica inca se mai poarta, chiar daca nu e asa de populara pe la noi.
13 iulie 2007 la 3:51 pm
@ luciat, nu exagerez, pe bune.
Ti-am spus doar cum te vad eu prin blogul tau si cum vad temerile altora. Cred ca oricine, atunci cind scrie un lucru care poate deveni public si-si asuma indentitatea reala pe blog (deci nu semneaza “anonim” 
) isi impune o anumita cenzura. Pentru ca acel blog poate fi citit si de altcineva. Poate de colegii de la serviciu, poate de alti scriitori tineri, poate de cei care stau pe Internet pentru ca nu-si gasesc alt loc unde sa se poata exprima.
Daca blogul inseamna si expunere, cred ca-i explicabil sa stam pe ginduri cit si cum expunem din noi.
Sincer, pentru mine e si un mod de-a-mi exersa scrisul (imi pare rau ca n-am intrat la Miruna sa raspund, dar am sa fug, in seara asta – acolo sunt niste postari foarte lungi pe care vreau sa le citesc pe indelete).
@ dragos: pai de ce blogerii citati de lucia ar fi altfel de blogeri? Cum zicea cineva mai sus, si scriitorii “e” oameni.
@ laur: mi-a placut mult comparatia cu agora “in care votam cu soarecele”.