Reading-in-progress 2
Tocmai am terminat partea a II-a din Aripa dreapta, sint la pagina 393. Sper ca ma stiti deja cit de cit si ati vazut ca nu sint eu aia care sa elucubreze despre „genii” si alte accesorii din recuzita romantismului. Da’ pe cuvintul meu de onoare ca m-a cam facut sa ma sperii! E una dintre cele mai puternice carti pe care le-am citit in viata mea. Mi se pare ca nici nu mai conteaza vreo eticheta de genul postmodernism sau mai stiu eu de care. Cel putin pentru mine, acuma, chiar nu conteaza. Putea sa fi fost scrisa si cu procedee care tin de samanatorism sau de vorticism, atita timp cit te transporta de la tine din fotoliu intr-o mie de locuri si directii.
Cind abia o incepusem, ma gindeam numai si numai la fereastra aia super-celebra a apartamentului de pe Stefan cel Mare, stiti voi, aia de la care baiatul in pijama vede tot Bucurestiul. Nu mai stiu cind, la ce carte, mi se paruse exasperanta imaginea aia, atit de des reluata – ei, acuma abia asteptam sa revina! Autorul zice, fireste, si despre cele doua porti de intrare in lumea visului, cea de fildes si cea de corn. Cred ca m-am obisnuit s-o astept pe aia de corn, cea a viselor „adevarate”, din cartea lui Cartarescu. Adica, ce sa mai, fereastra aia de bloc: „ajungem in camera mea, in fata triplei ferestre ce da in Stefan cel Mare. Inotam lent in lumina verzuie-a amurgului, printre foile manuscrisului meu, plutind acum, rasucite, cu scrisul sters de ape, prin toata camera, si iesim, prin geamul deschis din partea dreapta, deasupra orasului scufundat.” – asta e de la pag. 148, dar de fapt voiam sa spun ca poarta asta apare de la inceput, de la pag. 33, numai bine dupa ce ma gindisem eu la ea.
In insemnarea dinainte v-am zis cum ma apucase pofta sa recitesc alte carti, cum aveam senzatia ca se poate aduna tot la un loc. Asta se intimpla pe la pagina 145. Ei bine, cam sint toate la un loc, de la pagina 157 la pagina 169, baietelul de 4 ani face o calatorie prin toate avatarurile sale viitoare, personajele lui Cartarescu. Si am mai avut asa, din cind in cind, mici „premonitii” sau request-uri indeplinite in paginile urmatoare. Pentru mine, bonus-uri, un fel de mici cadouri.
Pe de alta parte, sint multe lucruri despre care stau si ma intreb daca le-am mai citit, daca apar in volumele anterioare si am uitat eu de ele. Precum si chestii de care-mi amintesc ca prin ceata. Oricum, astea nu sint importante, sint doar probleme de-ale mele, ca altfel da, cred ca se poate citi si fara sa le fi citit pe primele doua. Mi se mai pare ceva: ca Aripa dreapta e mult mai… clara decit Aripa stinga si Corpul, adica e mai usoara orientarea in structura cartii, se vede destul de bine alternanta intre pasajele (capitolele) scrise prin poarta de corn (prefer partea asta, a viziunilor tipic cartaresciene, foarte personale) si cele scrise prin poarta de fildes (despre Revolutie, Ceausescu, cozile la magazine etc.) – OK, multa lume o sa spuna ca e exact invers, ca incurc eu portile 
, posibil. In fine, impresia asta de claritate poate fi teribil de falsa, trebuie sa termin si sa recitesc si primele doua ca sa-mi dau seama daca chiar sint ele mai… neclare
Imi place foarte mult si capitolul despre Ceausescu, cele unspe sosii ale lui, plus a treispea incarnare, cel care i se naste din plaminul… drept (drept sa fie? na ca am uitat). Imi place contrastul dintre grotescul acestei nasteri miraculoase si sublimul celuilalt homuncul, cel creat in teasta lui Herman (uf, cum se scrie, cu un singur n la sfirsit sau cu doi?). Ma rog, inca nu s-a nascut cel de-al doilea, astept cu emotie Imi plac o gramada de chestii dintr-astea, foarte „literare”, inclusiv cum e vazut corpul femeii ca o papusa goala pe dinauntru in care poate intra o mina care s-o manevreze si pe urma cum e vazut omul ca pe o marioneta de carne umpluta pe dinauntru de „spirit”. Imi place trecerea de la vocea mamei, care vorbeste in delir despre oale si plase si ciorbe, la vocea tatalui, mereu despre visul de aur al omenirii, comunismul. Si intre ei Revolutia romana, o statuie uriasa, insufletita, care-si protejeaza alesii din balcon.
Ma bucur ca proasta-n tirg cind dau de o calatorie a spermatozoizilor spre soarele orbitor al ovulului si-mi aduc aminte de povestirea lui Barth din Ratacit in casa oglinzilor; cind ma gindesc la Sorokin apropo de „confreria baietilor cu ochii albastri ii purtase pe romani in inima muntilor, in caverne subterane nemasurate, unde cresteau cristale cu puteri magice”, desi, evident, era mult mai simplu sa ma gindesc la Corut Nu conteaza ca o iau pe carari gresite, de fapt, ma imbarbatez io, tot ce conteaza e ca mi se deschide, pe linga circuitul principal al cartii lui Cartarescu, si un circuit secundar cu cartile altora.
Iar daca ma gindesc la Biblie (ca tocmai am trecut de capitolul in care alterneaza Herman cu Pentateuhul si copilul cu intimplarea teribila din camera Mendebilului), ma apuca ameteala. O urma de bun simt elementar ma face sa-mi amintesc Dimineata magicienilor sau asa ceva, dar nu pot sa nu ma las impresionata de alaturarea acestor doua… discursuri diferite. Mi se scoala parul in cap citind pe aceeasi pagina despre carul de foc si despre socul unui baietel caruia i se rapeste inocenta. Nu prea inteleg de ce, dar asta e.
Hai ca, incetul cu incetul, m-am mai calmat. Şi-aşa n-am zis nimic despre cum arată de fapt cartea – o să mă străduiesc cînd o s-o termin. Nu cred ca mai citesc nimic azi, in fond mi-au ramas mai putin de 200 de pagini. Daca o sa fiu in stare sa recitesc si celelalte doua volume, tare mi-e teama ca e putin probabil sa ma mai incumet vreodata la tot Orbitorul, asa ca s-ar putea sa fie singura data cind apuc asa ceva.
A, sa va mai spun ca pe mine ma face praf cartea asta si din niste motive cam neortodoxe, respectiv ca mai de mult, daca ma intrebai de pictorul meu preferat, ziceam hotarita ca e Claude Lorrain, ca are si maica-mea o geanta visinie in care pastreaza tot felu’ de nimicuri, ca o data i-am desenat unei prietene „viziunea” mea despre sansele omului pe pamint ( 
) si semana leit cu niste pasaje despre o pestera cu tunele infundate din Orbitor etc. etc.
Si inca un „A!”, ca sa nu mai strimbati atita din nas c-am luat-o razna (ca va vad io! ) – dedicatie speciala pentru Ionuca:
„omniprezenta Eugenia, biscuitii cu crema care reprezentau epoca mai mult decit stema tarii sau drapelul tricolor. Romanii cumparau eugenii cu sacul, le carau acasa cu carucioarele pentru butelii si-si zideau din ele (cum erau tari ca piatra) cazemate in care rezistau inca rigorilor socialismului” (p. 281)
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
15 iulie 2007 la 7:32 pm
nici nu stii ce te invidiez c-ai timp s-o citesti. daca stau sa ma gandesc, ba chiar te urasc
(
15 iulie 2007 la 7:57 pm
15 iulie 2007 la 7:58 pm
draga luciat,
ti-am asteptat cu nerabdare textul despre orbitor 3 – nu pt k ai avut amabilitatea de s pune ceva dragut despre cronik scrisa de moa pe subiect, ci pt k asteptam sa vad care sunt argumentele tale in favoarea cartii (sper k nu ti se va parea deplasata aceasta ultima supozitie privind tipul de valorizare pe care il asumi)
pana una alta, incerc sa iti sistematizez argumentele.
orbitor 3 ti-a placut (te-a “facut praf”) pentru k>
(i)te-a facut sa te sperii, dat fiindk e una dintre cele mai puternice carti pe care ai avut ocazia sa le citesti
(ii)te provoaca sa recitesti alte carti (biblia, barth, sorokin, pauwels&bergier, corut – acesta in urma citat explicit kiar de cartarescu)
(iii)ti se pare mai clar decat Orbitor 1 & 2
(iv)pentru pasajele & gaselnitele cu fetusi& homunculi (altfel, aceste faze sunt ultracartaresciene, le gasesti cam peste tot in literatura lui; si, n.b, fetusul care creste din plamanul lui ceausescu mi se pare ultrakitschy)
(v)pt k manevreaza (simili)referinte la claude lorrain, pictorul tau preferat.
cam astea ar fi argumentele – sper sa nu fi sarit vreunul. din pacate pt moa, niciunul nu imi este util . in sensul k toate sunt consideratii circumstantiale, niciunul nefiind un argument propriu-zis in favoarea cartii. poate mai tarziu
in alta ordine de idei, observ ca te-ai recuzat de la contextualizarea volumului 3 in spatiul trilogiei (pe primele 2 nu le mai tii minte etc). poate, de asemenea, mai tarziu…
in alta alta ordine de idei, in legatura cu faptul k negativezi diverse elucubratii
din zona “romantismului”, te-as intreba d c nu iti cezurezi simptomele din zona impresionismului isteric (“ma apuca ameteala”, “m-am calmat”, “ma face praf” etc) .
15 iulie 2007 la 8:07 pm
nu imi vine sa cred ca cineva chiar mai scrie cu k ca aia mici! mai traieste ircu? e la moda din nou scrierea asta si nu stim noi?
deci nu mai am nici o sansa, e cazul sa reiau Corpul si sa comand si Aripa dreapta.
15 iulie 2007 la 8:17 pm
eu ma bucur ca ti-a placut orbitor 3! cred ca n-as fi in stare sa argumentez o carte ca asta, pentru mine arta lui e aproape de muzica, na, apuca-te si explica-i lui iovanel de ce iti place muzica.
15 iulie 2007 la 8:55 pm
@ luciat: si inca nu stii nimic. stai sa vezi finalu’.
15 iulie 2007 la 9:01 pm
draga mihai,
in primu rind sa stii ca io sint fan de-a’ tau, adica citesc tot ce prind din articolele tale.
da’ sa stii ca mi l-am cenzurat, pe bune, adica se putea si mai rau
in al doilea rind ca nici asa nu sint de acord chiar cu tot ce scrii
in al treilea rind ca nu m-am legat (inca) de articolul tau (ok, mica intepatura aia cu recuzita romantica)
in al patrulea rind ca de-aia am intitulat pompos aceste insemnari cu Reading-in-progress, ca sa nu creada cineva ca ar contine chestii critice, argumente etc
in al cincilea rind, ai mare dreptate cu impresionismu isteric
in al saselea rind, ai si tu putina rabdare sa termin cartea inainte sa ma faci praf
in al… icsulea rind, vrei sa zici ca nu te-ai copilarit putin cind ai apelat la formule romantice si cind ziceai de sensibilitatea umeda de cliseu sau asa ceva?
si sa-ti mai zic ceva: io am voie sa fiu cit vrea muschii mei de impresionista sau fraiera, ca doar d’aia tin decit un blog – tu, dinspre partea mea, n-ai voie
15 iulie 2007 la 9:06 pm
Luciat ! Cum !???? A intervenit insusi MARELE iovanel, in carne , oase si pixeli !? Am citit si eu 300 de pagini din Aripa Dreapta.Un roman puternic,uneori infiorator caruia i se pot gasi si unele repetari de teme din volumele anterioare .( Viata de bloc in Stefan cel Mare, mama care lucra covoare persane acasa, obsesiva pozitie la fereastra tripla a apartamentului,Herman, prietenul lui mai in varsta , istoria familiei, etc.).Peste toate acestea care-i revin personajului principal in minte ca o retraire continua precum TIMPUL lui Proust, intervin acum ,in vol III, intamplari si reflectii noi, legate de revolutie si metamorfozele noastre.Am fost un popor adormit si la un moment dat , ne-am desteptat .Am fost omizi si vom deveni fluturi.Toata zbaterea noastra are pana la urma, un sens.Cartea are multe pasaje in care visul ocupa locul principal, ( chiar Stalin coboara la un moment dat de pe soclul sau din fata Casei Scanteii si se duce sa se culce intr-o sala de marmura, visand la viitorul de aur) iar Cartarescu spune ca nu stie de care parte a foii de hartie se afla : inauntru, in vartejul evenimentelor si gandurilor fabuloase, sau in afara, tinand pixul in mana).Cartea iti provoaca o traire puternica, uiti cine esti.Este o placere profunda, aproape dureroasa.Ei, acum , apuca-te si spune de ce ti-a placut , vorba lui UV !
15 iulie 2007 la 9:40 pm
nu pot sa nu ma intreb de ce Iovanel mai umbla dupa impresiile cititorilor despre Aripa dreapta; cind lui ii era asa de limpede totul – desi, la noi, ajungea un text agramat, dezlinat, fara argumente, umoral etc. – si se aventura in judecati abracadabrante; te pomenesti ca vrea sa citeasca si el, intr-un tirziu, Orbitor 3?
15 iulie 2007 la 10:30 pm
Acum, sa fim drepti: chiar agramata nu era cronica, dezlanata si umorala da. Nu stiu cum naiba reuseste uneori Mihai Iovanel sa fie exact opusul atitudinii pe care o reprezinta de obicei. Poate se supara, poate ma banuieste de parti-prisuri, dar un exemplu de cronica la fel de aiurita ca cea despre Cartarescu a fost cea despre Komartin, in “Cultura”. Inteligenta lui reactiva si opozitionala il deserveste uneori.
15 iulie 2007 la 10:34 pm
Iar “impresionismul” (nu inteleg de ce “isteric”) e chiar cel care da farmecul textelor semnate de luciat. Prefer oricand un asemenea “impresionism” atitudinii de jurnalism cultural cool profesate de Rogozanu, de exemplu, sau uneori chiar de Iovanel.
15 iulie 2007 la 11:09 pm
@radu vancu M-am plictisit la singe de chestia asta cu “umoral”. Daca nu am avea umori, din punct de vedere strict medical, am muri, naibii. Umoral, hormonal, genital si anormal, ce sa zic… Noi, spirite pure care plutim in lumina apelor in care Shakespeare a inecat-o pe Ofelia si l-a facut pe Macbeth sa isi bage gheara-n git. Astea nu sint argumente, sint – in spiritul umorilor – intilnirea dintre umori. Iar Iovanel – eu mi-as fi schimbat numele, nu face sa te cheme diminutiv – are dreptate de foarte multe ori, ca sa zic asa.
Apropos, cancan- Ana Blandiana s-a suparat grozav pe Grosan, pe tema conferintei: “O limba, mai multe culturi, o cultura, mai multe limbi”; unicul comentariu facut de Grosan a fost: “Nu stiu nimic despre dezabatere, dar mi-a placut titlul”. Zau asa.
15 iulie 2007 la 11:19 pm
luciat> abia astept textul final. o sa ma straduiesc sa ii fac o conversatie cat mai agreabila & mai la obiect (cu scurte pauze in care ma voi retrage pentru a trage din tigar… pardon, din suzeta
)
isuciu> sunt impresionat, chiar “infiorat” – daca imi permiteti sa va citez – de forta dvs de penetratiune analitica si, nu mai putin, sintetica. ati incercat sa va trimiteti manuscrisele la romania literara, la rubrica dnei constanta buzea?
sab> nu umblam dupa impresiile cititorilor. umblam dupa impresiile lui luciat. cat despre faptul ca imi era limpede sau nu cum ca orbitor 3 ar fi asa si pe dincolo, si asta inainte de a ma obosi sa citesc romanul, as vrea sa fac o precizare: imi era limpede de mult mai mult timp decat cineva bine intentionat (ca dvs) ar putea crede.
de fapt, primele cuvinte pe care le-am articulat, acum vreo 20 si ceva de ani, nu au fost “mama” sau “tata”. primele mele cuvinte, scoase pe vremea cand mai molfaiam suzeta sus-amintita, au fost: “orbitor 3 – cah!”. nu e inutil sa mentionez ca pe vremea aceea eram analfabet.
radu vancu> nici mihai iovanel nu are habar cum de reuseste uneori sa fie exact opusul atitudinii pe care radu vancu presupune ca mihai iovanel o reprezinta de obicei.
15 iulie 2007 la 11:39 pm
@ isuciu – multumesc pt comentariu si ma bucur ca ti-a placut cartea, ca si mie pina acu
@ radu vancu – pe aia despre komartin, na ca n-am citit-o. mie nu-mi place komartin, in orice caz. da’ sa nu ma pui sa explic, ca mi-ar fi greu la ora asta. ma bucur ca-ti plac insemnarile mele, dar sint niste chestii de amator, in nici un caz nu intentionez sa ma compar cu criticii de care spui tu – ei isi fac meseria, eu nu stiu ce fac.
@ bianca – n-am inteles mai nimic din ce-ai zis. sint convinsa ca iovanel n-o sa-si schimbe numele nici chiar daca o sa fie incintat ca are onoarea sa-l aprobi tu.
@ mihai iovanel – si eu sint curioasa de textu meu final, dar te previn ca s-ar putea sa fie si mai impresionist
daca n-o da cartarescu in bara tocmai in ultimele 200 de pagini 
)))))))))))) mai vb, oricum
15 iulie 2007 la 11:41 pm
@ isuciu: vezi, daca nu stii sa pupi poala popii, e nevoie sa treci pe la constanta buzea. ia si tu exemplu de la aia care au supt intelepciunea de la danut si de la daniel.
16 iulie 2007 la 12:38 am
@Mihai Iovanel : putina infiorare nu strica pe caldurile astea , fiori de aer rece, nu de receptare artistica pentru care-ti este necesara simtire (buna) si calda viziune umana;in articolul tau din Gandul spui ca este genial Cartarescu dar ca e retardat fiindca nu stie sa-si foloseasca geniul ; ca si cum ai spune despre un jucator de fotbal ca este virtuoz dar e asa tampit incat nu stie ca trebuie sa dea gol .In arta insa , conteaza spectacolul si nu vreo finalitate materiala.Spectacolul este esenta.Cum crezi tu , concret , ca trebuia sa-si foloseasca geniul Cartarescu ? Afirmi ca opera lui vrea sa cuprinda Totul dar rezultatul nu este decat o imagine a lui insusi.Pai de cand lumea creatia asta inseamna, artistii reflecta propria lor lume – desi pretextul este lumea inconjuratoare.
16 iulie 2007 la 9:31 am
nu va mai luati de iovanel ca e singurul care e misto. au vreti sa nu mai avem critici literari on paper?
in alta ordine de idei, si on-topic, eu n-am citit nici orbitor 1 si nici 2 tocmai in ideea sa le citesc pe toate trei o data. exista vreo editie de genul asta? sau trebuie sa vanez prin librarii…
16 iulie 2007 la 9:57 am
Hrrman se scrie cu un n. Dar in Jurnal e un pasaj in care exista o trimitere la un lung sir de Hermanni, de la hermann Kafka, Goering si multi alti. Ma bucur sa ca ti-a placut cartea.
16 iulie 2007 la 12:29 pm
Lucia, tocmai mi-am comandat cartea online datorita “elucubratiilor” tale de mai sus!
16 iulie 2007 la 12:41 pm
@isuciu – exact asa cred si eu, conteaza spectacolul, si inca cum
@eugens – cred ca editia integrala o sa apara la toamna
@ mayuma – si eu ma bucur ca ti-a placut tie
@ camir – aaa… nu stiu ce sa spun, zau, imi vine sa ma umflu rau in pene ca tocmai datorita mie ti-ai comandat orbitorul… ma simt pur si simplu… “utila” in inutilitatea mea, asa, ca un cuisor mic-mic batut intr-o debara dintr-o casa mare-mare
16 iulie 2007 la 1:12 pm
Nu stiu daca d-l Iovanel a scris articolul pentru ca intuieste mai bine decat noi toti cat de putin poate Mircea Cartarescu sa isi depaseasca umbra, caci am inteles ca, oarecum, el ii da niste imbolduri criticandu-l foarte dur sa treaca peste etapa asta in care scriitorul se incapataneaza sa se reflecte doar pe sine cu toata capacitatea asta de perceptie fantastica a sa.
Dar daca acel text este scris doar pentru propria exhibitie de jurnalist cultural care incearca o echilibristica fantasmagorica numai pentru a se opune parerii comune ca aceasta carte e fascinanta (aici sunt de acord cu parerea lui Radu Vancu despre jurnalismul cultural cool, caruia ii adaug si critica literara, de formule alchimice in care incearca sa inghesuie putin din substanta unei carti, de ajungi sa-ti blestemi zilele citind-o, aruncand cat colo si cartea si criticul), atunci articolul nu merita bagat in seama si e pacat ca se scriu asemenea texte in ziare bune.
@lucia – asta e probabil diferenta dintre tine si mult blamatul jurnalism cool sau critica literara alchimica
16 iulie 2007 la 1:15 pm
@lucia – tu gasesti maduva (succer la moelle) care ii determina si pe altii sa gaseasca frumusetea unei carti.
16 iulie 2007 la 3:50 pm
@toti – nu stiu de ce s-au inflamat toti pe textul lui mihai iovanel – era o opinie
16 iulie 2007 la 3:51 pm
@toti – Mie mi-a placut faza cu “sistematizarea argumentelor”…
16 iulie 2007 la 4:04 pm
@toti – As vrea sa citesc mai multe impresii despre Orbitor, decat despre Iovanel… Please!…
16 iulie 2007 la 4:09 pm
@ dragos c: pareri despre orbitor, dupa ce citeste si luciat. in textul lui iovanel nu era o opinie, era o tendentiozitate.
16 iulie 2007 la 4:33 pm
@vic: nu vreau sa intru in polemica, sau sa se creada ca as fi de parerea lui iovanel, insa e clar, din ultimul paragraf al articolului, ca orbitorul i-a inselat o asteptare – pe care o argumenteaza, evident, cu mult elan si subiectivism…
16 iulie 2007 la 4:39 pm
asteptarile lui il privesc pe el, n-au legatura cu cartea. ca asa si eu pot sa imi declar inselate asteptarile, daca voiam sa citesc ceva care sa semene cu 20000 de leghe sub mari.
16 iulie 2007 la 4:42 pm
@vic: OK
16 iulie 2007 la 5:23 pm
@vic: Sa stii ca m-ai facut sa ma gandesc la 20000 de leghe sub mari. Cred c-o s-o recitesc cat mai curand… Thanks!
16 iulie 2007 la 5:32 pm
@dragos c: da’ de in cautarea timpului pierdut, toate seria, ce zici?
16 iulie 2007 la 5:50 pm
@mircea: Crezi ca glumesc, dar chiar asta citesc acum – vrreau sa le recitesc pe toate 7, dar sunt de-abia la iubirea lui Swann. In plus, le recitesc tot din “cauza” Orbitorului. Cam snoaba chestia, dar asta e…
16 iulie 2007 la 6:15 pm
ce-am nimerit-o! ca sa vezi
17 iulie 2007 la 1:49 pm
si eu vreau sa citesc timpu pierdut, toata seria
da’ stiu eu daca apuc? plus ca as vrea-o in franceza de data asta si n-o am, ar trebui sa fac rost de ea
17 iulie 2007 la 6:15 pm
ii cumpar lui iovanel toate suzetele din magazinul unirea daca spune ca alde komartin e mai bun decit cartarescu. mie mi-e spimpatic pt. ca e gica contra si il citesc pentru fitze, nu pentru evaluari. alea e uneori kam kih, vorba lui. marea problema e ca are o asa de mare boala pe cartareescu incit i se pare ca oricine scrie mai de doamne-ajuta e mai bun decit auctorele orbitor. cred ca s-a contaminat intru umori de la ctp.
17 iulie 2007 la 9:19 pm
@vasile – ramine iovanel fara suzete, ca nu zice deloc c-ar fi komartin bun