Reading-in-progress 3
Mircea Cartarescu, Orbitor. Aripa dreapta, Humanitas, 2007
Inainte sa cititi impresionismele mele 
, un link la un articol foarte clar si explicit al lui Marius Chivu: 10 motive pentru care e pacat sa ratam Aripa dreapta. „cel mai reusit roman din literatura romana postbelica si in Top 3 ever” – exact asa zic si io.
Acea carte ilizibila
nu este aceasta. Chestie de bun-simt elementar: autorul spune des „aceasta carte ilizibila, aceasta carte”. Repetitia e necesara, iti atrage atentia ca n-ar trebui sa iei de buna formula si sa crezi literal in ea. Cartea ilizibila se afla inauntrul Orbitorului, nu este chiar Orbitor. E manuscrisul-turn pe care-l construieste un personaj, NU e volumul proaspat aparut la Humanitas, cu semnatura lui Mircea Cartarescu. Orbitor. Aripa dreapta e perfect lizibil: are 572 de pagini si e mult mai bine legat decit Aripa stinga si Corpul, pe care eu a trebuit sa le rup in mai multe locuri ca sa le citesc confortabil.
In afara de asta, e o carte lizibila (nu va ginditi la Barthes acum, nu e cazul) la propriu: te tine de la inceput la sfirsit, nu se pune problema sa plictiseasca, nu se pune problema sa aiba fragmente care sa nu se lege intre ele, nu se pune problema sa se piarda pe drum. Era totusi o intrebare in capu’ meu prost: cum se va inchega totul, cum se va aduna mia aia de povesti din volumele anterioare, va exista un liant care sa transforme Orbitor intr-o carte cu cap si coada? O, da! Si inca cum! Stiti senzatia aia cind, spre finalul unei carti care e foarte groasa si ametitor de bogata in detalii si povesti, toate firele par sa se amestece si sa convearga? Poate fi inselatoare, dar important e sa o capeti, sa te simti condus spre final, ca oameni sintem si avem nevoie de finaluri.
Doom
Eu am tot jucat de-a lungul anilor (:D ) Doom, un joc de-ala in care trebuie sa impusti mii de monstri, sa tot schimbi armele, sa cauti cheile fiecarui nivel, sa te orientezi printre sali imbirligate in care te ratacesti mereu. Dupa multa munca ajungi sa dai lupta finala cu monstrul cel mai cel si lumea de cosmar si adrenalina pe care ai strabatut-o se dizolva in urma ta. Ma gindesc ca e un fel de Doom si cartea asta. In care fiecare monstru e real, fiecare nivel e alcatuit dintr-un labirint al psihicului/realitatii, fiecare arma cu care se trage e adevarata. Daca n-ati jucat niciodata, pot sa va spun ca oricita experienta ai avea, de multe ori intri atit de bine in atmosfera incit sari in sus de pe scaun cind te impusca vreun alien, ba chiar iti mai scapa cite un racnet de surpriza cind te prabusesti intr-un tunel pe care nu-l vazusei la timp.
Asa mi s-a intimplat mie cu Orbitor: mi-a venit uneori sa-mi pun mina peste ochi, ajunsa la pagini insuportabil de tensionate, iar alteori sa recitesc un pasaj de zece ori, cum te-ai plimba intr-o sala amazing de frumoasa intr-un joc video in loc sa te repezi afara pe usa a carei cheie tocmai ai gasit-o. Cum a obtinut Cartarescu asemenea efecte, ca e doar o carte, nu un joc pe calculator? Scriind absolut demential. Cu o gramada de „efecte”, unul mai impresionant ca altul, fara sa se jeneze nici o clipa de vreo „figura de stil”, dimpotriva, folosindu-le la maxim. Sintem in epoca minimalismului? E cool sa faci economie de mijloace, sa pari autentic lipsindu-te de artificii retorice? OK, sa fie cool cine vrea sa fie cool, Orbitor nu e cool: e… breathtaking.
De la incredibila varietate a limbajului pe care toata lumea o stie deja drept marca a acestui autor (e adevarat, unde ati mai vazut o asemenea intindere, cine mai poate sa scrie cu „talpite” si „perisor”, cu „hialin” si „ultramarin”, cu „veregheta” si „crapare-ar fierea-n tine”?), la imaginatia dezlantuita pentru decoruri de supermegaproductie paranoica, la skaz-uri delicioase care refac trancaneala nesfirsita a epocii de aur, la bancuri de pe vremea aia, la hiperbole si enumerari si la… dracu’ mai stie ce, ca autorul are o colectie completa de procedee si scule de scris. Remember Levantul? Ma enerveaza de mor desteptii care strimba din nas la inserturile metafictionale si la textualisme, ca cica nu mai sint la moda: oameni buni, dar romantismul mai e la moda? Barocul mai e la moda? Poezia? Biblia? Basmul? Epopeea? Fraza perfecta mai e la moda? Literatura, cumva? Tot ce e la moda acum o sa fie demodat, mai repede decit ne inchipuim. Printr-un miracol, totusi, ceva ramine vesnic la moda: capacitatea unui text de a-ti ridica parul pe ceafa, de a te face sa reiei de zece ori o pagina, de a te zapaci de nervii capului 
Gombrowicz: „Totul devine dificil, indoielnic, intunecat, confuz sub apasarea complicatei sofistici a vremurilor noastre; totul isi redobindeste claritatea de cristal cind intelegem ca nu scriem intr-un mod deosebit, ci asa cum s-a petrecut acest lucru de la inceputul lumii. [...] Nu avem de ales: se poate scrie doar asa cum au facut-o Rabelais, Poe, Heine, Racine, Gogol – sau deloc.”
Sa nu care cumva sa ne strofocam sa decriptam
Cam asa ne-a avertizat Cartarescu (cind cu lansarea, daca nu ma insel). Nici o sansa! Parca vad generatii de copii chinuiti de profi sa faca referate despre transcendent, despre simetrie, despre lupta cu diavolul, despre contopirea cu divinitatea in Orbitor 
Profitati acum, cit inca n-a intrat in functiune aparatul de represiune al literaturii! Cititi-o cit inca nu s-au repezit vulturii didactici s-o transforme intr-un cadavru metafizic. O soarta grea o asteapta pe cartea asta, sint sigura. Si ma bucur, ma bucur enorm ca am apucat s-o citesc inainte sa ajunga pe mesele de disectie din amfiteatre.
Cum sa fac io acuma ca sa nu bag cutitu-n ea? 
Fluturi, fetusi, transmutatii alchimice, grotescul istoriei, clivajul eului, reunirea contrariilor, nekyia, calatoria sufletului prin noaptea inconstientului, constructia dificila si dureroasa a identitatii, misterul creierului uman, lumea ca vis…
A fost odata un copil. Scriitorul nu-si poate reveni de pe urma acestei minuni care i s-a intimplat. Asa cum nici unul dintre noi nu-si poate reveni din uimirea ca existam, daca ne oprim sa ne gindim la asta. Odata totul era perfect. Pe urma a inceput povestea. Unde a inceput? Ce s-a intimplat demult, undeva, de s-a dus dracului tot? Ce aveam altadata si cum putem trai dupa ce am pierdut acel lucru esential? Hai ca ati simtit asta, ati visat-o si-o s-o mai simtiti si-o s-o mai visati. Pina o sa murim o sa ne tot framintam. Ei bine, Cartarescu are curajul sa caute raspunsul, sa se invirta in jurul lui in mai bine de-o mie de pagini, trece prin acelasi punct de o mie de ori, de fiecare data un pic mai de sus sau mai de jos, pina cind, pentru ca stie ce face, pentru ca spirala aia e calculata la singe, pentru ca nu renunta si nu oboseste, ajunge acolo unde ajung atit de putini scriitori: sa publice o carte ca Orbitor. Ca nu despre altceva e vorba, ci despre o carte. Care face, la final: clic! Functioneaza.
Stiu ca o sa sune extrem de antipatic ce zic eu, dar e asa cum spune el: viermii de matase au o existenta adevarata, simt dureri, exista pe lumea asta. Firul de matase pentru care ii sacrifica altcineva e tot ce ramine. Sau literatura. Cu un voal de matase o sa se impodobeasca o tipa pentru o receptie. Cu o carte ca Orbitor o sa ne delectam noi citeva zile. Si sa mai spui ca „Era sansa lui Mircea Cartarescu de a sari peste umbra lui Mircea Cartarescu”?! Si ca n-a facut-o? Ba bine ca nu! Si-a ingropat-o intr-un obiect de hirtie pe care ni l-a dat sa facem ce ne duce capu’ cu el. (Chiar ar trebui sa-mi cer scuze acum ca nu stiu sa scriu mai bine si ca sigur mi-au scapat lucruri importante si, ma rog, atita sint in stare sa postez pe blog.)
P.S. Hai sa spun si de ce e copilaros articolul lui Mihai Iovanel, ca l-am lasat destul in suspans, saracu’ Pentru ca e contaminat de sus pina jos de limbajul lui Cartarescu, cel in care incape foarte bine cuvintul „geniu”, in care MC e egal cu Totul, in care sfirsitul lumii nu exista. Si il crede pe cuvint pe autor, nu sta o clipa sa se intrebe daca nu cumva „O carte ilizibila, care spune Totul, un mega-uter, o gaura neagra cu coperte, in care pluriversul se cloceste strans si sistematic lipit de cortexul acelui orice si al acelui zero care este Mircea.” – e doar o pastisa entuziasta dupa o fraza din carte. Iovanel, ca si altii, nu face minimul efort de a constata ca are in mina un volum de 572 de pagini, in care nici vorba de Totul, ci doar de un roman despre un om pierdut in Bucurestiul Revolutiei, in lupta cu propria-i existenta, zbatindu-se sa nu se lase inghitit de istorie, cu farsele ei cu tot. Dar e oarecum explicabil: e un roman diabolic, care te orbeste si ajungi sa nu mai vezi altceva in jur, nu te mai poti extrage din el (chiar daca vrei tu sa-l faci praf ). Un timp, ca altfel, noi, cititorii, vom merge mai departe si vom citi si alte romane, desi, zau, acum nu prea imi pot imagina cum o sa fie sa citesc altceva. Pentru mine urmeaza Orbitor. Aripa stinga. Si pe urma Orbitor. Corpul. Si gata, ca mai mult nu pot. Deocamdata.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
17 iulie 2007 la 2:28 pm
E faina intrarea in carte pe carea ai facut-o in paginile multe ale Orbitorului, Lucia.
De asemenea, subcriu complet la ce zice Marius. Independent de el si solidar cu el.
Dar, intre noi fie vorba, a propos de pastise si de iovanel: chiar nu banuiati ca asa va suna cronica lui ? Ca va suna a executie guevarista ? Chiar si sintagmele sunt anticipabile in cazul lui. Pacat….
17 iulie 2007 la 2:44 pm
foarte frumos ai scris, pe bune. si despre lucrurile care conteaza cu adevarat din aceasta carte care e breathtaking, intr-adevar…
eu ma aflu abia pe la pagina 200 si, deci, in plina fascinatie
17 iulie 2007 la 2:56 pm
@cosmin – imi pare rau, eu nu stiu multe lucruri pe care le stiti voi, despre cum va scrie cineva dinainte etc. mai aud, mai banuiesc etc. dar de la mine din camera mea izolata nu fac anticipari (ma rog, mai fac, dar nu mereu). iar iovanel imi place foarte mult de obicei, pur si simplu din cum scrie. de data asta nu, dar se intimpla, imi spun eu.
eu as vrea sa vorbim aici despre carte
si oricum, e mult mai important Orbitor in sine – ma bucur ca ti-a placut
@ ondinna – ah, acu ma dau si eu mare, c-am terminat, zic si eu “ei, stai sa vezi mai departe, ca mai e”
da’ si mie mi-a placut mult de la bun inceput
17 iulie 2007 la 4:26 pm
@ luciat: eu inteleg ca vrei sa vorbim despre carte, dar nu prea stiu in momentul asta ce-as putea spune. ca nu mi se pare una despre care se poate vorbi.
17 iulie 2007 la 4:59 pm
17 iulie 2007 la 5:50 pm
vic: nu se poate vorbi pentru ca ti se pare ca nu poti s-o contrazici pe lucia? sau esti la fel de orbit (fara zahar) ca ea?
eu nu-l compar cu carta cu moliile literare din jur, eu il compar pe carta cu carta si mi s-a parut mai adevarat in orbitor 1 sau in nostalgia. dar ma rog, recunosc ca intre timp s-a dilatat ca o supernova.
17 iulie 2007 la 5:58 pm
p.s. chiar nu v-ati prins cit de teleghidat e iovanel? eu de cind am vazut ce carti de kko lauda, nu mai dau doi bani pe parerile lui destepte si cool. si totusi, uite, parca prefer sa discut despre iovanel, ma rog, sa DISCUT DESPRE CEVA decit sa contribui la corul de osanale, oricit de meritate.
17 iulie 2007 la 6:06 pm
@ vasile:
1. nu prea pot vorbi despre carte pentru ca tot ce se poate spune despre ea se spune in interiorul ei.
2. daca tu compari orbitor 3 cu orbitor 1, compari si primul volum din razboi si pace cu ultimul? nu-ti scapa din vedere ca e vorba de aceeasi carte?
3. despre ce molii literare vorbesti? numeste-le, ca sa stim despre cine e vorba.
4. gluma cu orbit (fara zahar) e ieftina rau. daca asta e nivelul tau, degeaba il citesti pe cartarescu.
5. habar n-am ce inseamna pentru tine “mai adevarat” si “mai putin adevarat”. si nici ce relevanta are adevarul.
6. pentru parameci, un ciine e o supernova.
17 iulie 2007 la 6:10 pm
“prefer sa discut despre iovanel, ma rog, sa DISCUT DESPRE CEVA decit sa contribui la corul de osanale, oricit de meritate”
pai, sigur, daca exista un lucru care merita laudat, de ce sa-l laudam? mai da-i dracului pe-astia care scriu 15 ani la o carte. de ce sa vorbim despre ei, cind putem sa vorbim despre articole de ziar?
17 iulie 2007 la 6:10 pm
Dar chiar putem vorbi despre o scadere de la “stanga” la “dreapta” ? Cartea isi are consecventele (pe care unii le taxeaza drept “manierisme”) si exploziile (sa nu-mi ziceti ca nu v-au cucerit unele pasaje ale monologului lui Victor sau revolutia de ipsos a statuilor), ca nu va cred…
@ vic – intr-adevar, e teribil de greu sa spui ceva dupa cartea asta. Nu e atat “ilizibila”, cat “inomabila” sau “inanailzabila” sau “arecenzabila” – na, c-am zis-o…
17 iulie 2007 la 6:37 pm
vasile> 1 singura curiositate: ce carti “d kko” am laudat?
17 iulie 2007 la 6:38 pm
luciat> iti comentez textul mai pe seara, cand ajung at home.
17 iulie 2007 la 6:39 pm
abia astept
17 iulie 2007 la 6:44 pm
vic:
1. ok, atunci hai sa vorbim despre aberatiile mele, ca osanalele astea imi amintesc de cele la adresa lui eminescu. si tare ma tem ca peste 100 de ani dilema o sa publice un numar cu “cazul cartarescu”.
2. imi pare rau, cu toata stima, dar cartarescu nu e mai bun decit tolstoi, nici decit proust, nici decit thomas pynchon, oricit de mare poet ar fi in proza, asa cum nici eminescu nu e goethe sau holderlin. si, sorry, exista destule trilogii sau decalogii care se termina mai putin convingator decit incep.
3. unele dintre ele ii plac si lui iovanel, desi are si momente mai bune
4. parca esti profa mea de romana din generala cind ma prindea pufnind la ora in fundul clasei. e mai bine infantil decit didactic.
5. nu e formularea mea,am preluat-o de la cartarescu
6. ca bine zici
7. vezi ca esti sofist? eu nu ziceam sa ne ocupam de iovanel, ziceam doar sa discutam fara exces encomiastic. oricum e atit de sus incit nu mai are nevoie de Omagii.
17 iulie 2007 la 7:10 pm
vic: te contrazici
hataraste-te: fie nu se poate vorbi despre carte, fie se poate, pentru ca autorul a muncit 15 ani la ea?
17 iulie 2007 la 7:20 pm
@ vasile:
1+7. unde ai vazut tu exces encomiastic sau omagii? nu ti se pare normal sa lauzi un lucru daca iti place? si asta cu atit mai mult cu cit nu e ceva ce gasesti pe toate drumurile sau in fiecare zi? astept parerile si analizele tale reci, desi, recunosc, nu dau doi bani pe ele (in general, nu pe ale tale in mod deosebit). ca, si daca vad o tipa misto pe strada, prefer sa fluier admirativ (in gind, fireste), decit sa ii iau masurile ori sa-i fac analizele ca sa vad cit de sanatoasa e.
2. “cartarescu nu e mai bun decit tolstoi, nici decit proust, nici decit thomas pynchon” – parerea ta, fara nici un argument. asa, oricine poate zice ca, de exemplu, proust nu-i mai bun decit vlahuta. si, in afara de asta, nu e in chestiune cine e mai mare decit cine. ca, atita vreme cit institutul de metrologie nu ne da masura, nu putem compara. (ai auzit pe cineva zicind ca e mai bun decit domnii de mai sus?)
3. nu pot aprecia daca e mai bine infantil decit didactic sau viceversa. pot doar sa spun ca infantil e naspa.
4. cind preiei ceva de undeva, ar fi indicat sa preiei si contextul. ca, altfel, risti sa pui peste in savarine.
17 iulie 2007 la 7:30 pm
@ ramirez:
nu ma contrazic, sint doar confuz.
ziceam ca nu prea poti sa analizezi orbitorul cu sculele cu care analizezi alte carti pentru ca nu-ti sint suficiente. e ca si cum ai incerca sa faci o operatie pe creier cu ce gasesti in trusa de cusut a lu’ mamaie. si te rog sa citesti asta constatativ, nu valorizant.
dincolo de asta, daca tot e sa se discute, fie si cu sculele lu’ mamaie, mi se parea normal sa se discute despre carte, care, oricit nu i-ar placea cuiva cartarescu, e un eveniment. nu despre articolul lui iovanel, care e (articolul, nu autorul) o bizdiganie strict mediatica.
17 iulie 2007 la 7:45 pm
vic:
observ ca esti un parazit nereflexiv al inefabilului – si spun asta descriptiv, nu valorizant
altfel, sincer sa fiu, nu cred ca orbitor pune probleme atat de mari de instrumentalizare critica/ analitica. daca unul sau altul foloseste sculele lu mamaie, cat timp o face pe un blog si nu pe un suport profi, nici o problema. gandeste-te ca populatia unui blog nu e formata din profesionisti. ia sa intram noi pe 2 pe un blog de inginer, ce draq de intrumente am folosi? tare mi-e teama ca am agita ceva care seamana a silex vag prelucrat
cat despre iovanel, pe care eviti sa-l tratezi drept bazdaganie, nu as fi foarte sigur ca nu poseda elitre si chelicere
17 iulie 2007 la 8:30 pm
@ ramirez: jos palaria! la faza cu parazitul nereflexiv al inefabilului m-ai avut. da’ rau de tot, nu asa.
altfel, evident ca oricine poate sa spuna ce vrea si cum vrea despre ce vrea. numai sa nu aiba, fie si in subtext, exigenta adevarului – vezi afirmatii de tipul “cartarescu nu e mai bun decit tolstoi”.
in plus, vad ca am ramas in continuare confuz si tare frica mi-e ca, atit cit mi-a mai ramas, o sa traiesc doar ca sa ma explic. ca, atunci cind vorbeam de sculele lu’ mamaie, n-aveam in vedere un suport anume. vorbeam si eu, asa, ca prostu’, in absolut.
cit despre insul pe care il banuiesti de port discret de elitre si chelicere, cred ca i s-a dat deja prea multa importanta. specimenul a utilizat o tehnica mediatica destul de batatorita de deturnare a atentiei de la subiectul in cauza. asa ca, eu as zice sa nu-l mai bagam in seama.
17 iulie 2007 la 9:14 pm
@ vasile – ce osanale domle? ce voiai tu, sa ignor jenata o carte super finca n-am ce zice de rau de ea? finca mi-a placut desi le place si altora? l-am facut io luceafar nepereche pe carta? l-am comparat io cu tolstoi??? am facut io paralele cu pynchon sau cu proust? daca am facut cumva si nu mai tin minte, imi cer scuze din adincurile umilintei mele, ca nu m-as putea avinta niciodata la asemenea lucrari – proust am citit decit in liceu, din nefericire pt mine, iar pynchon abia daca am reusit V, cu chiu cu vai.
si nu stiu cum de va este voua atit de limpede ca orbitor 3 e mai slab sau mai nu stiu cum decit orbitor 1! ce naiba, eu sint singura fraiera care n-are fresh in memorie 1 si 2?
si te rog, te rog din suflet sa-mi spui in ce consta “excesul encomiastic”, care sint, mai exact, cuvintele mele care ti se par asa
@cosmin – partea aia de la sfirsit a lui victor e bestiala! bestiala! pe mine m-a socat, ca mi s-a parut ca e ca in filmele alea cind la un moment dat cineva incepe sa vorbeasca pe cu totul alta voce ca pina atunci, malefic si scary si… nu mai stiu, sa intre groaza in tine. revolutia statuilor mi-a placut si ea la nebunie – are niste scene… aia cind ii gaseste statuia pe ionel si nevasta-sa bagati sub masa, si aia cind o fute comitetu in grup pe revolutia romana… si, orisicit, e o incintare sa vezi cum l-a recuperat pe ionel, ce apoteoza i-a rezervat
@ramirez – io m-am straduit cit am putut sa nu bag silexu meu primitiv in carte
17 iulie 2007 la 9:19 pm
luciat: dc “orbitor” nu e ce pare,dc exista unul virtual,ilizibil si altul real,lizibil,cui ii dai atunci scor maxim?valorizarea ta absolutizanta are in vedere cartea=corpul de hartie,materie gata de disekat,or este influentata de stari de spirit entuziaste fata de calitatea inalta a ideii proiectului “orbitor”?personal,zic k “orbitor” luat la detalii nu e chiar un cap-de-opera,numai k per ansamblu face ce face si iese pe plus la bilantz.
17 iulie 2007 la 9:33 pm
@ d. alexander – fii calm si citeste cu atentie: exista unul virtual, ilizibil, pentru ca un personaj din roman are un manuscris pe care noi nu-l citim, intelegi? ce citim noi e un volum publicat la humanitas, scris de un autor despre care am maaari indoieli cum ca are printre stramosi vreun print polonez. cel real si lizibil e real si lizibil finca costa 3,99 lei si l-am citit io cu mina mea (ma rog, cu ochii mei)
valorizarea mea absolutizanta (adica cum absolutizanta?) nu este influentata deloc, dar de-loc, de calitatea inalta a ideii proiectului, intrucit si deoarece io in general sufar de o usoara mefienta fata de proiectele inalte si metafizice. uneori e chiar vorba de antipatie. da’ asta mi-a placut exact asa cum am zis, adica foarte mult, si pe bucatele si per ansamblu – deocamdata, din ce mi-a ramas din 1 si 2.
17 iulie 2007 la 9:34 pm
pardon, costa 39,00 lei
17 iulie 2007 la 10:05 pm
@ luciat: si tu de ce nu spui, ma, ca pe blogu’ tau poa’ sa vorbeasca omu’ si cu “fute”? ca am avut un moment impresia c-am nimerit la curtezana, doamne fereste!
17 iulie 2007 la 10:33 pm
In Aripa dreapta Cartarescu foloseste o alternanta intre pasajele realiste si cele fantastice, realizant un Tot explosiv, orbitor ca un joc de artificii.In acelasi timp, expunerile se sprijina unele pe altele , desi uneori nu par a avea legatura : astfel, in momentul in care, pe scara blocului, Herman ii vorbeste de calea lui Enoh, de “realitatile” faptelor din Biblie, micutul Mircica venise de la Dan Nebunul = Mendebilul , care tocmai il sodomizase.Tremura ca varga neputandu-si reveni din cele intamplate si asculta vocea prietenului lui ca pe un cantec al destinului, intelegand fara a-i descifra vorbele.Reflexele acestui viol se reverbereaza peste timp , cand si Femeia- Revolutie este violata si toate astea vorbesc despre Raul orb, care a taiat cu o maiestrie de chirurg aripile unei revolutii a inocentilor, rau care zace ca o crisalida de insecta undeva, in corpul acesta uman urias de pe aceste meleaguri.Apropo de descifrari : desi unele personaje sunt usor de recunoscut, Omul cu doua mame = Iliescu, Omul fara gat = Roman, etc. , cartea se poate intelege usor si intr-o traducere in alta limba , pentru alta tara, evenimentele specifice Romaniei rezultand clar, precum cele din Toamna patriarhului a lui Marquez.Dar a ne margini la decriptari inseamna a ne indeparta de sensurile simbolice ale episoadelor fantastice si de cele profunde ale vocii lui Herman, de la frumusetea inventiilor autorului.
17 iulie 2007 la 10:38 pm
@ isuciu: nu l-a sodomizat dom’le nimeni. pe bune ca nu l-a sodomizat. daca nu ma crezi, reciteste cartea.
17 iulie 2007 la 11:02 pm
Am inceput The return of the…erm, sorry, different trilogy
)
So far, I am not impressed…
17 iulie 2007 la 11:15 pm
@ vic – pai pe blogu meu io pot sa vorbesc oricum
))))))))))
@ isuciu – da, nu l-a sodomizat, a fost doar o tentativa
@iamaesthetic – ok
18 iulie 2007 la 12:37 am
tot progresu, de….
ok, I am a little impressed, here and there…but I’m also – here and there – “veery disappointeeed” (ce mare actor a spus asta, si unde?
)
uite unde-s impressed, in puncte ca asta: “Mireasa era singura, intr-o rochie de matase alba, cu ape galbui in penumbra uleioasa (ma rog, merge, dar ce urmeaza, hehe…)Cind ajungea-n fata ei, se ridica incetisor si-l privea ca o chelnerita, cu miinile puternice proptite de marginea mesei” (here that? that’s my goosebumps…).
In rest cu peregrinarile, blabla, cupole si caverne blabla, Aleasa, fluturi si mielina tîdîm tîdîm, yeah, we know that, carry on please…
18 iulie 2007 la 9:35 am
Am recitit pasajul, e ok ! a scapat.Oricum, Mircica n-a scapat de turpitudinea acestui personaj,(Mendebilul ) care-si infingea bara de carne in sexul firav al fetitei Silvia, prin subsolurile blocului.
>si de prezenta unor forte sociale telurice si malefice actionand bezmetic sub impulsul starilor instinctuale din care se trezesc pentru scurt timp nu ca niste oameni ,ci imitatii de oameni (vezi perechea de securisti Stanila ), etc.
>cand splendida femeie simbolizand Revolutia este violata, un personaj face ordine in aceasta actiune : « Vom intra in ordinea listei » spune Omul cu doua mame, fiindca se bulucisera cu totii.
>Cartarescu descifreaza aceste personaje dezvaluind .– fara ostentatie , ca un entomolog -
de unde vine raul.
> Episodul cu stramosul polonez al tatalui , desi foarte bine realizat, cu fulminanta scena de dragoste de care vorbeste si Marius Chivu, mi se pare introdus cam fortat in contex.
18 iulie 2007 la 10:11 am
mde, au si aparut mesele de disectie.
18 iulie 2007 la 1:29 pm
don’t spoil the damn book. vreau sa o citesc fara sa stiu dinainte scene si ce crede unu’ sau altu’ despre ele, ce dumnezeu.
18 iulie 2007 la 1:32 pm
lasa, eugen, ca oricum nu te prinzi cine-i criminalu’ din ce vorbeste lumea pe-aici.
18 iulie 2007 la 2:10 pm
@ iamaesthetic – pai daca era un thriller, da, si io as fi zis sa carry on, pliz – decit ca nu e un thriller, rusine sa-i fie lu cartarescu ca nu efectueaza thrillere!
@ isuciu – err… hmm… hai sa vorbim ca pe bloguri, ok? adica asa, cum am vorbi si la o bere, fara “analize” pe text
@ eugens – stai linistit
18 iulie 2007 la 2:43 pm
@luciat ! – Ok !
18 iulie 2007 la 4:42 pm
ai scris misto despre Orbitor 3… si daca nu as fi avut de gind sa-l citesc si tot m-as fi apucat
, sa stii.
sint abia la pagina 85, e dens si aiuritor
18 iulie 2007 la 7:46 pm
preferi ‘valorizare mistica’,in loc de ‘absolutizanta’?adoratio,apreciere neconditionata?e limpede precum cristalul cel mai pur k esti superfan m.c.
plecand de la ipoteza carte virtuala,cu existentza mentala,sesizabila,dar impalpabila/carte reala,cu prezentza in librarii sau la taraba,aia de 39 RONi:oare nu il limitezi pe m.c. la statutul unui manager de iluzii?unul care reuseste in potential,fara k realul sa fie neaparat pe masura,care vrea sa arate cat de departe poate ajunge,fara sa ne lase cu litere decat indicii… ilizibile.inainte de faza cu “aceasta carte ilizibila”,se zice si “literele astea care nu pot spune nimic”,iar si mai inainte apare neurochirurgu’ al carui nume se vede scris pe halat,dar nu se poate citi.
btw,ai citit art. lui tismaneanu despre “orbitor” din evz de azi?omu’ coteaza cartea drept “capodopera”,luand in calcul exclusiv latura realista;o fi sarit peste pasajele pt.esteti si oniristi>ce-l unge la suflet e k m.c. ii face harcea-parcea pe stalinistii pt eternitate. bingo!
18 iulie 2007 la 8:15 pm
@ d. alexander – hai sictir cu valorizarea ta mistica cu tot!
daca tu nu poti sa pricepi ca una e sa se vorbeasca in carte despre un manuscris si alta e sa vorbim noi despre o carte publicata, n-am ce sa-ti fac – ur hopeless
18 iulie 2007 la 8:43 pm
oky, i’m hopeless,but ur shameless.
e de vina canikula sau intolerantza e arma ta secreta,luciat?ti-a spus exact m.c. interpretarea corecta la “orbitor”,de vreme ce dai cu turul de pamant orice presupozitie?regards
18 iulie 2007 la 9:48 pm
@ d. alexander: orice presupozitie ar trebui sa se intemeieze pe buna credinta a celui care o face. n-am sesizat asa ceva la tine.
cit despre articolul lui tismaneanu, e o timpenie. dar asta nu inseamna ca orbitor nu e o capodopera. si, ca sa te scutesc de alte presupozitii, da, sint fan m.c. conditionat. de cartile pe care le-a scris.
@ luciat: habar n-ai cit ma bucur ca incepi sa iesi din personajul care ti-a iesit la testul ala.
19 iulie 2007 la 12:06 am
astea sunt zile de sarbatorit, nu de bombanit!
19 iulie 2007 la 12:07 pm
@vic:una este sa nu sesizezi,alta sa nu existe bunacredinta>chestie de subiectivism,ca orice perceptie.intentia nu a fost sa denigrez,doar am marcat o nedumerire (nefilologica),de tipul ‘cum e asta cu 2 carti,cand io pe masa am doar una’. de acord asupra art. lui tismaneanu,supergogo!cat despre m.c.,il apreciez pt. imaginatie,pt. aptitudinea de a prinde in cuvinte imagini,pt. lecturile din umbra textelor.ma dezgusta fazele cu trendy si promo-ul agresiv,uniformitatea aplauzelor (pana si mircea/mircisor se inalta ce se inalta la ceruri din troleibuz,dar mai si intra cateodata in camera cu 3 vase de portelan din care cel putin unu’ e pt scurgeri organice).
@uv:”toata tara-n sarbatoare/de la munte pan’ la mare”
19 iulie 2007 la 12:25 pm
@ d.alexander: dupa parerea ta, daca apare un lucru bun, e musai sa-l si injure unii doar de dragul varietatii de opinie? personal, nu dau doi bani pe felul in care arata in general opiniile despre ceva. si, daca mie imi place, spun asta fara sa-mi fie teama ca in felul asta as intra in rindul aplaudacilor. sa ma pun de-a curmezisul numai de grija de a nu fi trendy mi se pare o timpenie la fel de mare ca grija de a fi trendy. si de unde pina unde e trendy orbitorul? cite fufe tv ai vazut citindu-l?
pe bune ca nu pricep: pe de o parte toata lumea urla ca nu stim sa ne promovam valorile, pe de alta, cum apare o umbra de promovare, cit de cit (ca nu-i nici pe departe fata de ce ar merita cartea), ies unii care strimba din nas.
si nu inteleg nici ce nu intelegi la faza cu cele 2 carti. despre ce carti vorbesti?
19 iulie 2007 la 1:59 pm
Am sa ma fac sarac
Ca sa le fiu pe plac
La toti dusmani mei
Ca sunt rai..
31 iulie 2007 la 2:03 am
mai nene, cartile bune – ba chiar si alea mai slabute de-atit! – ar trebui, crede capul meu prost, sa fie promovate cu fanfara prin oras, cu porumbei calatori, cu sirenele de razboi si cu alarmele de ceata!
intii pentru ca merita si-al doilea pentru ca… oricum nu s-ar auzi suficient de tare ca sa acopere promovarile de mui shui cu cristale zvarovzchi incrustate-n calcii.
5 august 2007 la 6:14 am
Orbitor aripa ratata. Cea mai proasta carte a unui autor bun. Vezi Delirul de Preda si Incognito de Barbu etc. Vulgaritate gratuita, bancuri vechi, toate revenirile in lumea comunista deja vu, de la atiti autori mai tineri ca el (Stanomir, MItchievici etc.). Mici prostioare ca securistul care are timp pe 21 dec. sa faca invatamint politic arestatilor. Fara brandurile Cartarescu si Humanitas cartea nici macar nu era injurata, trecea neobservata. Iovanel are dreptate si nu e singurul critic care rade cartea. Un volum scris pe bani multi, pentru bani multi. Totusi “De ce iubim…” era aproape agreabil fata de acest delir. Fatza de “Visul” ani lumina distanta. S-au mai scris astfel de carti, chiar ceva mai bune (Aldulescu pe latura realista, Persa pe fantastic, chiar Cimpoesu, Dan Lungu) citite probabil in 500-1000 fata de cele 10 000 ale maestrului. Diferenta e facuta de brandul Cartatescu. Probabil cei care admira Orbitor 3 nu au citit prea multa lit. rom. de dupa 2000 in care cu cartea asta M.C nu prinde top 30. Pacat de el ca scriitor dar asa se fac banii (Coelho, Brown etc.). In fond are doi copii de crescut, intelegem asta. Dar ce sa mai laudam ce nu e de laudat?
6 august 2007 la 6:38 pm
Am citit, cred, mare parte din literatura romana de dupa 200 (si dinainte), si “Orbitor” (nu numai 3, tot) ramane totusi pentru mine, vorba lui Marius Chivu, “o capodopera”. Ce scrie deasupra do on nu e nici macar sofism, e o insiruire de “non sequitur” complet aiurea. Ce legatura poate fi, intr-o demonstratie cat de cat logica, intre Iovanel, Barbu, Stanomir, Coelho, Persa? Mie finalul mi se pare ratat, cu prea mare investitie (narativa, semantica, poetica, mistica, simbolica etc.) intr-un gest atat de kitsch, in fond, demn cel mult de Twin Peaks, precum unirea celor doua jumatati ale unei fotografii. Sutele de pagini extraordinare insa (trecerea Donavului de catre Badislavi, unio mystica dintre Witold si Miriam in primul rand) nu justifica neaparat, dar in orice caz functioneaza ca niste indulgente in alb pentru rarele ratari de genul asta. (Cat priveste securistii care “aveau timp” – ce de treaba aveau, saracii, pe cap, nu? – de lectii de stiinte politice in 21 decembrie ’89, cred ca multi dintre cei ce au avut placerea sa discute cu ei in zilele alea ar putea sa le confirme patosul patriotic.)
In rest… Cartarescu e un brand, fireste, dar nu vad ce-i rau in asta. Silogistica debila de genul “Cartarescu e brand, Coelho e brand, deci Cartarescu = Coelho” pacatuieste fata de logica prin aceeasi eroare a silogismului care spune “Zapada e alba, hartia e alba, deci zapada e hartie”.
Asa, concluziv: romanul e prea destept ca sa poata admira. Mereu stie el mai bine de ce x nu merita admiratia (vezi fabula despre cui a lui Arghezi). Dar, neputand sa admiri, nu devii nicicand admirabil.
6 august 2007 la 6:38 pm
*literatura romana de dupa 2000
6 august 2007 la 8:16 pm
** Ce scrie deasupra “do”
7 august 2007 la 4:04 pm
@do – parerea mea e complet diferita de a ta, n-am timp acu de mai mult raspuns
@ radu – o sa revin
27 septembrie 2007 la 2:52 pm
Buna, teroristo!
ma gandesc ca ti-ar placea sa-l surprinzi azi – 27 sept – in direct pe Cartarescu, care va fi subiectul clubului de carte Elle. Intalnirea are loc la CremCaffe Royal, in Piata Romana, la ora 18. Mi-e teama ca te anunt cam tarziu, dar tocmai am terminat de lecturat istoria citirii Orbitoarelor. Chiar ma bate gandul sa-i impartasesc cateva din impresile tale si sa-l pun la comentat. Cu alte cuvinte m-a impresionat ce-ai scris si mi-ar placea sa afle si el. sper sa ajungi si inca o data, felicitari