Orbitor, la sfirsitul cartii
Mircea Cartarescu, Orbitor (Aripa stinga, Corpul, Aripa dreapta), Humanitas
Citit de trei ori primul volum, de doua ori al doilea si o singura data al treilea. Probabil nu sint singura care a citit asa, dar sigur sint printre ultimii. De acum inainte Orbitor o sa fie citit integral, cap-coada, fara discriminari intre volume 
Presupun ca deja prima promotie de cititori ai variantei complete se apropie de final cu prima lectura. Si cred ca ei vad cartea un pic altfel decit noi, cei care am urmarit volum cu volum si ne-am tot intrebat daca o sa iasa ceva sau nu.
Marthe Robert
Mie mi se pare ca a iesit o carte al carei schelet este „romanul familial”, asa cum e el descris in psihanaliza. Nu stiu cit mai e bagata in seama cartea Marthei Robert, Roman des origines et origines des romans (eu am citit-o in romaneste, trad. Paula Voicu-Dohotaru, Univers, 1983 – cu „inceputuri” in loc de „origines”), dar pentru mine conteaza foarte mult si mi-a ramas din ea o idee fixa
„Romanul familial” (cel inventat de copil ca sa poata trece peste deceptia suferita cind intelege ca parintii sai nu sint zei atotputernici, ci oameni plini de slabiciuni) are doua variante, succesive: prima este cea a Copilului gasit, a doua a Bastardului. Marthe Robert considera ca aici e originea romanului european si imparte romancierii in doua categorii: fantastii & subiectivii care construiesc dupa tiparul Copilului gasit, realistii care „fac concurenta starii civile” dupa modelul Bastardului.
Romanul, mai spune Marthe Robert, „se straduieste mereu sa duca la bun sfirsit cele doua aspecte ale imposibilei sale sarcini [...] Realist sau utopic, intr-adevar Don Quijote cel ingenios care va insuma intr-o zi sensul si destinul romanului este, cu anticipatie, adevaratul sau mentor spiritual; intotdeauna are de-a face doar cu morile de vint din vis, dar nu abandoneaza niciodata lumea, visul sau neavind niciodata alt obiect decit lumea si puterile lumii pe care spera sa le stapineasca.” (p. 90)
Regresii
In fine, n-are rost sa rezum aici Roman des origines… Cred doar ca ar merita aplicat la Orbitor. A carui Aripa stinga construieste varianta Copilului gasit la propriu: Vasile Badislav, stramosul pe linie materna al lui Mircea, descoperit de sateni intr-o dimineata in padure, intr-un cocon. Nasterea lui e tot ce poate fi mai misterios si misterioasa ramine pina la sfirsit. Este etapa presexuala a intelegerii copilului. Aripa dreapta contine povestea stramosului pe linie paterna, printul polonez Witold Czartarowski. E povestea unui Bastard, conceput cu o evreica in acea scena de sex extravaganta care i-a placut atit de mult lui Marius Chivu Varianta apartine altei virste, cea a copilului care a capatat deja o intelegere sexuala a vietii. Mai clar de atit nu se poate.
Personajul Mircea face, in Orbitor, o regresie in doua etape. Una catre virsta la care isi explica originea sa printr-o nastere misterioasa, alta catre virsta la care originea e o nastere rusinoasa si glorioasa. De altfel, de asta voiam eu sa fi terminat cartea lui Didier Anzieu (pe care nici macar n-o mai gasesc prin casa 
), pentru ca acolo e explicat destul de pe intelesul meu mecanismul regresiei care sta in centrul travaliului creator – o regresie controlata, in care scriitorul se scindeaza intr-o fiinta nevrotica pe de o parte, lasindu-se invadat de amintiri de la virste arhaice (scuzati vocabularul) si pe de alta parte intr-un profesionist care-si organizeaza foarte bine bogatul material psihic extras.
Cum pot fi reunite ambele variante in aceeasi povestire? Pai simplu: e vorba de fapt despre doua romane familiale, unul al mamei, altul al tatalui. Simplu pe dracu! Nimic nu e simplu de fapt in Orbitor. Lucrurile nu sint simple deloc nici daca trecem la priza asupra realului. Realist sau utopic? Copilul gasit isi permite sa fantazeze neinfrinat, iar Bastardul sa recreeze realitatea cu voluptate, din mii de amanunte. Chiar nu stiu daca i se potriveste lui Cartarescu eticheta de realism magic, mie mi se pare ceva mai complicat de atit. Poate ma insel.
Mai e si fratele Victor, despre care e foarte tentant sa presupui, printre multe altele, ca e un personaj construit in urma regresiei la stadiul oglinzii. Cartarescu o spune aproape textual, de fiecare data cind ajunge la poza rupta in doua: o jumatate pastreaza imaginea lui Mircea, jumatatea cealalta este imaginea lui Mircea in oglinda, vazuta prima data. Reconstituirea din final a pozei rupte, daca e luata ca atare (ca sa raspund unui comentariu de pe blog), normal ca pare kitsch, chiar si daca o vezi ca pe un simbol. Dar daca tii cont de faptul ca toata cartea are drept schelet un basm (un mit, un roman familial etc.), nu mai avem ce face cu notiunea de „kitsch”. Nici fratele negativ nu e kitsch, ci un arhetip autentic.
Poporul cartii
„Bastardul” are priza asupra realitatii. Aripa dreapta, romanul tatalui, se concentreaza foarte tare pe realitatea istorica, pe evenimentele de la Revolutie, pe Ceausescu. Parerea mea e ca nu conteaza daca vocea mamei se aude mai tare, daca ei i se da cuvintul cel mai des – nu mai e vorba acum, ca in primul volum, de fabulatii. Mama vorbeste despre mincare, despre cozi la magazine, despre frica si foame si frig. Cartarescu amesteca lucrurile intr-un mod absolut fascinant. Simetria nu e o vorba goala: si mama si tata, si aripa stinga si aripa dreapta, si realitatea si fantasticul, si istoria si visul, si Copilul gasit si Bastardul participa, in proportii variate, la fiecare dintre volume, fara sa se suprapuna identic fiecare jumatate a unei perechi peste jumatatea alteia. Si totusi, la final, este evident ca aripa stinga are mai multa fabulatie, mai mult dinspre mama, mai mult dinspre Copilul gasit, iar aripa dreapta mai mult realism, mai mult dinspre tata, mai mult dinspre Bastard.
Iar Corpul contine, mai mult decit Aripile, celalalt schelet al cartii, sau, ma rog, sistemul ei nervos suprapus scheletului (hai ca e inevitabil sa-l parafrazezi pe Cartarescu, ca tot am ajuns la partea autoreferentiala din Orbitor). Tot Marthe Robert ma ajuta si aici: ea spune ca marele paradox al romanului – vrea sa fie citit ca fiind „adevarat” in timp ce spune clar ca e „fictiune” – nu poate fi rezolvat altfel decit printr-o „meditatie activa si romantata a genului asupra lui insusi”. OK, cartea Marthei Robert e din 1972, pe vremea cind asta era principala preocupare a teoreticienilor. Valul asta a trecut, problema a ramas in paranteza, dar, dupa parerea mea, nu e un motiv sa consideri ca problema nu exista.
Orbitor e cartea pe care o scrie naratorul Mircea, iar Mircea e tinut in viata de poporul cartii. Stiutorii sint personajele care stiu ca sint personaje. Misiunea lor e sa-l ajute pe Mircea sa inteleaga, la rindul lui, ca misiunea lui e sa scrie o carte in care sa traiasca personajele. Nu e complicat deloc. Ce-a fost intii, oul sau gaina? E ridicol sa raspunzi facind o alegere intre ou sau gaina. Conteaza intrebarea. Si asta e story-ul. Perfect integrat peste romanul familial – o nastere miraculoasa nu poate fi inteleasa in afara unui sens miraculos, a unei misiuni esentiale, a unui statut de erou. Nu are nici un rost sa se nasca un erou care nu salveaza lumea. Eroul fiind un produs al fictiunii, e logic ca lumea pe care o salveaza (o mintuieste) sa fie o lume fictiva: poporul cartii. Mintuirea e, la acest nivel, terminarea manuscrisului, zamislirea cartii, care traieste numai daca autorul ei reuseste s-o scrie. Si tot asa, perfect circular, vertij la infinit.
Cam atit aveam eu de spus despre Orbitor si despre ce-am inteles eu ca e cartea asta de fapt. Pe urma, evident, as putea sa ma aventurez sa spun un milion de lucruri despre alte si alte straturi de semnificatii, sistemul muscular al cartii, epiderma ei, eventual, daca m-ar tine curelele, creierul ei, sufletul ei samd. Complet inutil, ca nu sint Cartarescu 
Spune el destule, trebuie citita cartea.
Altele
Am impresia ca Orbitor imparte cititorii in doua tabere care nu se impaca de nici o culoare. Unora le-a placut atit de mult incit nu ezita s-o considere o capodopera (aici sint si eu), altii pufnesc exasperati pe nas. Exasperarea asta provine, cred, mai ales din antipatia stirnita de unele reactii pozitive. Si din lipsa de rabdare cu care e citita (sau nu). Mie mi se pare caraghios sa spui ca are prea mult narcisism, prea putin realism, prea mult limbaj sofisticat sau prea mult limbaj al strazii, prea multi fetusi si fluturi, prea putin nu stiu ce. Logic ar fi sa te intrebi de ce are aceste proportii, ce intentioneaza sa fie si abia dupa aia, daca crezi ca ai gasit raspunsul corect, sa accepti sau sa respingi proportiile respective. Ca asa, sa consideri din start ca e un… roman, tout court, nu se poate. Exista atitea feluri de roman, incit…
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
10 august 2007 la 6:26 pm
felicitari, conitza! pentru cronica (scuze
) cea mai sintetica si mai “altfel” (ca nu pot sa-i zic “deosebita 
) la orbitor. e drept ca n-am citit-o pe marthe robert si nici nu mai stiu daca e cazu’, dupa ce-ai povestit-o asa de frumos, da’ ce spui tu sta binisor in picioare. oricum, e de departe mult mai bun decit ce-am vazut, de exemplu, in dosarul din dilemateca. ca cu alex stefanescu, ala care esti tu in viata reala 
, nu pot sa te compar, ca nu ma mai primesti pe-aici. 
10 august 2007 la 7:00 pm
vai, ce ma bucur ca ti se pare ok (asa traduc eu ce-ai zis tu
)
cartea marthei robert e foarte frumoasa si uneori zici ca e scrisa special pentru Orbitor
iar eu in viata reala sper sa fiu din ce in ce mai putin alex stefanescu, ca doar tin cura de slabire!
10 august 2007 la 7:10 pm
10 august 2007 la 7:10 pm
si mie mi-a placut foarte mult, e o cronica in care gasesc sens, am citit-o cu chef, si, desi e doar o cronica, ai spus in ea cateva lucruri intr-adevar importante. abia astept s ao gasesc pe aceasta Marthe Robert.
10 august 2007 la 10:18 pm
@ vic –
hai ma ca n-am chiar asa de mult de slabit
@uv – ei, mersi
11 august 2007 la 1:18 am
Imi pare rau sa ma introduc in discutie neintrebat, dar imi inchipui ca acesta este specificul oricarui blog. Daca nu, imi cer scuze. Voi fi scurt. Am incercat, imediat dupa aparitie, sa citesc primul volum din “capodopera” cartarescianica. Dupa circa 40 de pagini l-am scapat din mana si nu l-am mai luat decat ca sa-l arunc la cosul de gunoi. Am citit fragmente din cel de-al doilea si cel de-al treilea volum. Ma rezum la nivel de scriitura. Poate suntem racordati la alte definitii date literaturii. Cea mai draga mie este arta cuvantului scris (daca vom mai avea timp vreodata, vom identifica deosebirile de poezie). Literatura inseamna folosirea unor filtre. Daca sunt folosite corect, dar nu abuziv, dam da cazul unui scriitor precum Orhan Pamuk. Avalanse de cuvinte filtrate din anumite domenii istorice ori contemporane creaza suvoaie pana la urma poetice (vor sari partizanii cartarescieni sa ma acuze de inconsistenta – sa se abtina). In fragmentele Orbitorului (ce nume idiot) citite de subsemnat peste ce s-a dat? Peste un inadecvat amalgam. Ajungem astfel la definitia kitsch-ului. In cel mai bun caz. Cand este monumental, kitsch-ul devine impresionant pe alocuri. S-ar putea sa fie si motivul intuit de autor pentru care ne-a sufocat cu circa 1400 pagini de maculatura cu pretentii (unul din putinele merite scoase la suprafata de Alex Stefanescu in cronica sa dion Romania literara). Am putea discuta pe text cu creionul in mana, dar ma tem ca pentru multi ar fi in zadar. Valoarea cartii trebuie cautata, daca e, in alta parte: in structura, in imaginatie, in filosofie, dar nicidecum in suprafata lexicala. Sa nu uitam ca autorul a mai esuat o data lamentabil printr-un volum de versuri seci din care n-a mai putut iesi decat cu picioarele inainte. Poezia fiind moarta pentru el, a sarit in gatul prozei. Asistam la un desantat proces de marketing, dublat de lipsa rafinamentului artistic al unei cititorimi needucate si de confuzia creata de generatia unor critici total neinspirati. Cu timpul, lucrurile se vor aseza in fagasul normal. Pana atunci, va urez distractie placuta.
11 august 2007 la 11:10 am
ei, teroristo, ce ti-am zis eu aseara pe mail? ca azi or sa sara de popou in sus cetatenii refuznici?
de-alde cei care cica am putea discuta pe text, cu creionul in mina. cum sa discuti cu cineva care zice ca n-a citit decit citeva fragmente din carte, dar ca meritul ei sta in structura?
bre, stimatilor, daca tot vreti sa dati in cartarescu, scrieti si voi pe bloguri texte mai scurte, ca vedeti ce se-ntimpla: uitati de la mina pin’ la gura si ajungeti sa va faceti de bafta.
11 august 2007 la 11:14 am
ioi, chiar ca zici ca Marthe Robert a scris despre “orbitor”… ce frumos. E un roman dupa toate regulile artei asadar… nici nu ma asteptam la altceva de la Cartarescu. N-am citit, inca imi fac curaj. In facultate ne punea sa traducem zeci de pagini din aripa stanga si a fost o experienta traumatica
11 august 2007 la 11:24 am
eu zic sa facem analiza pe textul refuznikăi intai. ca e de manual
)))
11 august 2007 la 11:40 am
@ puck: curat de manul. zici ca-i mina care-a comis-o acolo despre puiul si despre nicoara potcoava. asta la nivelul de scriitura
11 august 2007 la 11:52 am
am recitit puiul. crunt! crunt! adica eu chiar am vizualizat puiul ala cu gherutele intepenite. asta e un comentariu pretext, ca tot uit sa ma semnez. ceea ce ma ‘amuza’ pe mine e ca Orbitor pare sa atraga fani si manifestari ca la fotbal.
11 august 2007 la 12:44 pm
da’ ce ma mira pe mine e ca nimeni dintre refuznici nu se straduieste sa gaseasca argumente mai de doamne-ajuta ca sa faca praf orbitoru. si ca toti par sa fi absolvit ceeasi scoala (ajutatoare). uita-te si la comentariul de mai sus, unde e vorba de limbaj, da’ se pun in ecuatie un original si o traducere (asta daca nu cumva domnul respectiv l-a citit pe pamuk in turca). pai, e frumos asa?
11 august 2007 la 1:16 pm
mie mi-a placut si de domnisoara care zice ca orbitor e un roman dupa toate regulile artei dar nu l-a citit inca.
si eu m-am gandit ce o avea pamuk cu prefectura noastra, inca ma gandesc.
cat despre scoala, nu ai vazut? te traumatizeaza, lasa sechele
))) gata, sa ma opreasca cineva.
11 august 2007 la 2:24 pm
de ce sa te opreasca? mai bine zi aici. ce, vrei sa te-apuci sa urli prin cancelarie?
)))))
11 august 2007 la 3:41 pm
m-am lasat de sportul ala, am imbatranit, acu’ vreau liniste si o obtin foarte usor: scot o carte din gentuta si se face gol in jurul meu.
dar sa ne intoarcem la oile noastre
11 august 2007 la 6:59 pm
@refuznik – eu am citit comentariul tau, dar tu nu ai citit insemnarea mea. nu era politicos sa citesti intii? zic si eu…
@ vic – ce crezi, ca io nu stiam ca urmeaza si comentarii de-astea?
“cum sa discuti cu cineva care zice ca n-a citit decit citeva fragmente din carte, dar ca meritul ei sta in structura?” bine c-ai zis tu, sa nu ma mai obosesc eu
@ smilla – adevarul e ca nu e chiar usor de citit, lasa pe cind ai timp si chef, ca trebe luat incet
@ puck – smilla a zis ca asta a inteles ea din insemnarea mea despre carte, nu ca asa considera ea o carte pe care n-a citit-o
si da, e o problema cu fanii si manifestarile ca la fotbal – e doar o carte, trebe citita si facut schimb de pareri, dar despre carte, nu despre echipa, cota de transfer si tricouri vindute – astea sint irelevante, din pedeveul meu. importanta e cartea.
11 august 2007 la 8:07 pm
Dragii mei,
Daca tot ce-mi puteti reprosa este faptul (pe care-l puteam tainui) ca nu am citit integral opera in discutie, consider ca nu aveti prea multe argumente. Unul ma injura ca n-am studii, altul se ia de mine ca nu am pantofi de lac, gazda imi pune cuvinte in gura pe care nu le-am scris (valoarea structurii). Poate ca am gresit, caci nu sunt Iovanel ori dna Musat, sa fiu fara de prihana, dar voi cum ma convingeti ca Orbitor este o carte buna? Prin hahait, urlete si dispret? Eu pot sustine cu argumente de ce fragmentul citit de mine din partea a treia este neglijent scris (daca nu chiar prost de-a binelea) pentru pretentiile asumate. De altfel, in infatuarea sa dezarmanta, autorul a recunoscut ca el trimite manuscrisul la editura interzicand orice interventie pe text. Asta nu spune nimic despre exagerata siguranta de sine? Ceausescu plecand in Iran in timp ce la Timisoara se intamplau lucruri necurate. Iar tu, Vic, fii oleaca mai modest, ca nu-ti strica.
11 august 2007 la 8:45 pm
@ refuznik: adica eu m-am laudat, nu? daca asa am facut, sa-mi fie rusine. dar, pentru ca nu mai tin minte unde si cind, te invit sa postezi citatul.
(aici e hahaitul)
de asemenea, te invit sa postezi citatul cu “pretentiile autorului”.
si citatul in care esti injurat.
ma rog, poate postezi si citatul cu urletele
cit despre dispret, ai ce meriti pentru nivelul la care discuti despre carte.
11 august 2007 la 9:14 pm
Vic,
Care e nivelul la care discut despre carte? Eu merit dispretul, iar cartea nu merita nivelul. Asta vrei sa spui? Faptul ca faci afirmatii pe langa subiect (chiar si acum – si pariez ca din paradigma asta nu vei iesi niciodata, caci te-ai sufoca de lipsa propriului eu), referitoare la nivelul meu academic (pe ce baza?) nu constituie un punct pozitiv de plecare. In fond, ce urmaresti? Ca toata lumea sa cada pe spate in fata a ceea ce tu consideri a fi o capodopera? Nu este acesta germenele dictaturii culturale? “Pretentiile autorului” se refereau la MC, nu la tine. Iar modestia nu este neaparat antonimul laudei. “Urletele” erau metafora materializata a isteriei cu care am fost intampinat. Profit de ocazie ca sa-ti multumesc; era pentru prima oara cand ma intromiteam pe acest lacas internetic. Daca poti discuta constructiv, adica sa asiguri o concluzie lamuritoare pe calea unui rationament logic, indiferent de subiect, dar mai cu seama in cazul unuia atat de simandicos precum analizarea unei opere literare controversate, da-i drumul. Daca nu, ramai in complexul de inferioritate din care vrei sa iesi pe usa din dos, dar fara chei potrivite. Stii, sunt situatii in care ti se intampla sa tipi cu fata la oglinda. O, cititorul meu, frate!
11 august 2007 la 9:33 pm
@ refuznik: ti-am solicitat, in spiritul logicii pe care o invoci, citeva citate. nu le-ai produs. de ce? pentru ca esti refuznik din principiu? cum sa se poata discuta civilizat in asemenea conditii?
uite, iti mai solicit unul: cind si unde am facut afirmatii referitoare “la nivelul (tau) academic”?
stiam foarte bine ca “pretentiile autorului” se refera la MC. da, te rog, citatul cu pretentiile lui MC.
se pare ca specialitatea ta e vorbitul dupa ureche. si, crede-ma, sint satul pina peste cap de asa ceva. daca nu te-a tinut cartea, nu era mai cinstit sa spui ceva de genul “am incercat s-o citesc, dar n-am reusit. mie nu mi-a placut. o fi o capodopera, daca zic unii, dar eu n-am reusit s-o termin”. asta in loc sa te lansezi in alegatii stupide despre ce e literatura si in loc sa compari stilul unei carti scrise in romana cu o traducere?
nu te obliga nimeni, la urma urmei, sa-ti placa si s-o consideri si tu o capodopera. nu-ti baga nimeni pe git 1400 de pagini. stii cite alte carti sint in librarii? alege ce-ti place si bucura-te de ce-ai ales.
11 august 2007 la 9:45 pm
Vic,
Deci asta este nivelul pe care-l tinteai… Vrei citate. Nu crezi ca am coborat deja prea mult in haznaua cretinismului tau militant? Uite, mostra de dialog civilizat: “or sa sara de popou in sus cetatenii refuznici”. Si alta, despre nivelul academic: “toti par sa fi absolvit aceeasi scoala (ajutatoare)”. Asta da argument despre valoarea opului cartarescian. Ai avut o sansa. N-ai sa te mai intalnesti cu ea. Adevarul e ca guguii ca tine nici nu merita ceva mai sus de Paler, Cartarescu ori Nichita Stanescu. Gura mare, creier mic. Si la autor, si la cititor.
11 august 2007 la 9:58 pm
@ refuznik: si acu’ spui ca am avut o sansa? de ce n-ai zis inainte? ce-o sa ma fac eu in viata fara aprecierea unui refuznik?
11 august 2007 la 10:07 pm
Vic,
Raspunsul e simplu, dar nu te va durea: vei ramane un cretin, alinat cu gandul ca sunteti multi, ca aveti autori de premiul Nobel (pe care nu l-au luat Cehov, Kafka, Borges, Celine, Lowry, McCarthy ori Cioran – poti s-o consulti pe Luciat cine sunt astia), ca l-ati dat lumii pe Dracula si ca, in curand, veti avea o sosea asfaltata la nivel european.
11 august 2007 la 10:25 pm
@ refuznik: remarcasem deja supozitia ca as fi un cretin. de la cineva care apreciaza “arta cuvintului scris” ma asteptam la putina variatie. hai, sint sigur ca poti mai mult!
11 august 2007 la 10:35 pm
Vic,
Curs rapid de redresare intelectuala a ingamfatilor incipienti. Acceptarea bolii este primul pas spre insanatosire. Ce mai trebuie sa faci acum, dupa consultarea unui psihiatru si a unui preot de tara (mai putin corupt), este sa te lepezi de trufia satanica. Deosebirea geometrica dintre tine si Inger este ca tu nu ai cum sa mai cazi. Catinel, ai s-o inveti si pe asta. Totusi, ai avut ceva de castigat de pe urma scurtei noastre relatii. Efectul terapeutic al criticii de mahala.
11 august 2007 la 11:08 pm
@ refuznic: ei, vezi ca se poate? recunosc ca mi-ai intrecut asteptarile. nu m-as fi asteptat sa citesc ceva despre deosebirea geometrica dintre mine si inger.
un psihiatru am consultat deja. mi-a spus ca, in general, paranoicii utilizeza majuscula in interiorul propozitiilor, pentru cuvintele pe care vor sa le evidentieze. sa vedem ce spune preotul de tara. numai ca nu stiu nici unul. sa vin la tine?
11 august 2007 la 11:13 pm
@ refuznik – apropo de sfatul pe care i l-ai adresat lui vic, sa stii ca de regula eu il consult pe el cind nu stiu cu ce se maninca vreun autor sau vreo carte. e cam invers
Nu ti-a reprosat nimeni faptul ca nu ai citit cartea integral, e dreptul tau. Dar, in ce ma priveste, nu prea am cum sa discut rational si pe argumente cu cineva care nu a citit-o. Ce sa discut? Ca nu ti-au placut tie 40 de pagini din primul volum? Sau sa discut definitia pe care o dai tu literaturii?
Mi se pare absolut normal ca unora sa le placa o carte si altora nu. Ca sa discuti DESPRE carte, conditia esentiala, dupa umila mea parere, e sa o fi citit.
Nu vrea nimeni sa te convinga pe tine ca Orbitor e o capodopera. Nu cred ca e nimeni aici vreun Convingator de meserie. Tu puteai sa fi citit insemnarea mea si sa fi spus cu ce nu esti de acord din ce am scris eu.
Din toate comentariile tale am inteles un singur lucru: nu iti place tie stilul lui Cartarescu. Mai mult, il consideri kitsch. Din niste motive cam obscure, respectiv ceva cu filtre. La nivel lexical. De ce e “inadecvat amalgamul”? Asta nu ne-ai spus.
Te mai deranjeaza numarul de pagini. Zici ca autorul “ne-a sufocat” cu 1400 de pagini. Err… Ce as putea sa comentez la asta?
Faptul ca tu numesti Orbitorul “maculatura” nici macar nu merita luat in considerare, pentru ca tu habar n-ai cum e facuta cartea, despre ce e vorba in ea, cum e scrisa (sint atitea registre stilistice peste care n-ai dat in alea 40 de pagini…) etc. Nu stii nimic despre carte, pe scurt, pentru ca nu ai citit-o.
Ca sa nu mai spun ca ne ameninti de citeva ori ca poti sustine cu argumente ca nu stiu ce fragment e “prost scris” – dar, DAR, nu ai facut-o. Nu dau doi bani pe amenintari de genul “pot oricind sa”. Si chiar daca ai face-o, daca ai demonstra ca un fragment e prost scris (ma indoiesc foarte tare, dar sa zicem, de dragul ideii), n-ar fi, la urma urmei, decit un fragment din 1400 de pagini.
De ce tot intrebi de “argumente”, “rationamente” cind tu nu produci nici macar unul singur? A, pardon, stai ca stiu: de unde sa iei tu argumente rationale? Din articolele despre succesul de vinzari al romanului? Ca numai pe alea pari sa le fi citit.
Cit despre parerile mele, refuz sa raspund aici la intrebari. Daca nu te-ai deranjat sa-mi citesti insemnarea, normal ca n-o sa ma chinuiesc s-o rescriu pt tine special. Nici asa n-ai citi-o, oricum, ai insista mai departe sa le spui celor care au citit cartea si le-a placut ca sint “cretini”.
Eu n-o sa-ti spun tie in nici un fel. Ai facut-o tu singur, de la inceput: esti un refuznik.
Intrebare pt refuznici: care dintre sud-americani a beneficiat, la lansarea unor memorii parca, de camioane blindate care sa pazeasca volumele? Asta numesc eu mega-succes isteric. Cartarescu e departe de asa ceva. So… calmati-va
11 august 2007 la 11:49 pm
mai copii, face si omul o pauza de palahniuk si va gaseste pe voi sambata seara certandu-va pe cartarescu. haideti mai ce naiba nu aveti nimic mai bun de facut? cat despre mine, citit opinia lucieit, neterminat orbitor din cauza de neplacut, trecut peste:) o sa revin la palahniuk al meu, noua mea iubire sperand ca veti trece si voi la chestii mai serioase, o gramada de copii mor prin africa, in momentul asta sunt o gramada de oameni care nu au nici un pat unde sa doarma si asa mai departe. va doresc cat mai multa liniste si cat mai multe carti bune!
11 august 2007 la 11:55 pm
@ andreea – “neterminat orbitor din cauza de neplacut, trecut peste:) ” – bravo, foarte bine. asa e si normal. nu ti-a placut, treci peste si gata, perfect de acord
12 august 2007 la 12:19 am
@ andreea_none: palahniuk cih! trecut peste.
12 august 2007 la 2:31 am
Vic,
Ai putea fi amendat numai si pentru nivelul coborat al umorului.
Luciat,
Actionati ca uni grup organizat. Dumb together. N-am facut decat sa-mi manifest retinerea vizavi de clamata genialitate cartarescianica. Iar individul ce-si spune Vic, care stie despre dreptul la opinie al celuilalt cat si Ion Iliescu in Iunie 1990, a sarit ca muscat. Ce nu-mi place la aceste bloguri puerile este exact acest spirit de haita total visceral si deloc obiectiv. Dai in unul, sare altul; tipa toti. Puterea nu sta in colectiv, ci in individ. La 18 ani de la caderea comunismului trebuia sa stiti macar atat. Nu, Luciat, Vic nu este un Convingator, pentru ca nici n-ar fi in stare. De altfel, el a incercat sa ma convinga cat sunt de gresit demascandu-ma ca fiind lipsit de educatie. Ceri argumente. N-a fost vorba. Dar ce argumente aveti voi? Pustia din jur? Intr-o tara in care Paler si Teoctist trec drept varfuri morale, in care Florian Pitttis este considerat lider de generatie (care generatie?), in care Traian Basescu este privit ca dusmanul coruptiei si media este condusa de securisti precum Dan Voiculescu, de ce n-ar fi considerat si Cartarescu nobelizabil? Nu vi se pare ciudat ca Romania literara, cu exceptia hahalerei de Alex Stefanescu (care n-a laudat nici pe departe cum ati facut voi ultima productiune), n-a scris nimic despre orbitoarea cacodopera? Vrei un exemplu, macar, poftim: “pufosenia puilor de bufnita.” Pomposenia puilor de scriitori scremuti. “Cadavrul inert”, “pardoseala cea dulce” (limba de lemn), “podeaua o reflecta atit de precis, incit nu mai stiai de ce parte-a oglinzii te afli” (gongoric, din gat), “feromonilor ametitori ai Dumnezeirii” (pretios, fals, injurios), “molia stralucea ca un fulger de zapada, asa ca roatele ei” (molie cu roate, scriitor cu clopotei), ” constructia monumentala de diamant topit” (tare curios sunt sa vad cum arata diamantul topit care inca mai sustine si o constructie monumentala!). Cuvinte goale, care dau din coada sa sune, fortate, inzorzonate, de bijutier beat angajat cu ora. Dar ce urmeaza e demn de cartea recordurilor pentru scriitorii-frizeri: “Fluturele lopata acum in jurul Slavei lui Dumnezeu, de care se prinse bine, cu gherutele, intr-un tirziu. Pruncul pasi pe aripa moliei si se aseza pe tronul cel larg de deasupra lucrarii de safir, la dreapta Tatalui. Cu o minuta ridicata deasupra marii de oameni, binecuvinta.” Ca intr-o poezie de Marin Sorescu (alt poet nascut prin cezariana de activul de partid). Daca molia era mica pe langa Tatal, copilul era minuscul, calare fiind pe dihanie, iar daca a putut sa fie vazut binecuvantand si sa stea si pe tron, deci de dimensiuni macar normale, molia trebuie sa fi fost gigantica. V-o inchipuiti atarnand cu gherutele de Tatal? Ca in filmele de groaza japoneze, romanele lui Jules Verne ori aventurile submarinului Dox. toate acestea au fost pescuite dintr-o singura pagina a capodoperei. Si n-am contabilizat tautologia generala, repetitiile suparatoare. Asta numiti voi scriitura? Sa citesc 1400 de pagini ca sa ce? Nu trebuie sa mananci un butoi intreg ca sa vezi ca branza e stricata. E un pasaj de varf, ales de autor sa-si lanseze cartea in paginile Cotidianului. Ati tinut vreodata in mana o carte de Flaubert, Celine, Hesse, Sabato, Llosa ori macar Marquez? Cand un autor este proiectat spre Premiul Nobel, nu poate scapa comparatiei cu cei mai mari. In modestia lui falsa, intrebat acum o luna de un ziarist ce parere are ca onor cititorimea Cotidianului l-a plasat pe primul loc in cursa pentru Nobel, autorul a spus: mai sunt vreo sapte autori romani care ar merita. Asta e lipsa modestiei difuze si complice. Cartarescu stie ca este un impostor. Mai urmeaza s-o aflati si voi. Cititi Levantul si incercati sa intelegeti de ce a fost ultimul sau volum de versuri. Daca respect ceva la el este tenacitatea. De mic copil si-a propus sa fie scriitor si a facut totul (vorba regretatului) pentru asta. Dar nu cunosc decat un singur caz de individ care, fara a avea talent literar, a scris o carte geniala. Nu va pun sa ghiciti, ca nu vreau sa innebuni cautand. Sansa lui Cartarescu, daca nu va pedala din nou pe formula din De ce iubim femeile, este ca de-abia de-acum incolo sa devina un scriitor adevarat, daca lasa margelutele de atras gaini deoparte. Voi va aflati in ceata, dar eu chiar cred in steaua lui. Candva se va maturiza. Daca nu va fi tras inapoi de maculatura produsa pana acum. Dar asta e numai si numai treaba lui.
Astea fiind zise, nu cred ca vom mai avea prilejul sa stam de vorba. Asadar, ramaneti cu bine.
12 august 2007 la 9:19 am
medicamente! medicamente!
12 august 2007 la 9:47 am
Cred ca domnul nu e chiar asa de tinerel cum il considerasem initial. Am o vaga banuiala ca e foooarte suparat pe Cartarescu din cu totul alte motive. Si, scriitor fiind, a ramas pierdut prin cei 80 de poeti ai generatiei. Ceea ce, evident, nu da bine. Intrebarea e daca tipul fare de talent care a scris o carte geniala a si tiparit-o. Altfel, am sa-i vand un pont. Mi-l dai sau nu pe micul Nobel? Platesc bine si am si traducatori.
12 august 2007 la 11:57 am
bijutier beat-asta mi-a placut, e unul dintre complimentele pe care i le-as face lui cartarescu. o doza de kitch asumat nu strica intr-o carte moderna. uite ia cauta pe net Chris Ofili, care picteaza cu baliga de elefant si cu margelute. bineinteles ca i se reproseaza combinatia asta, dar cainii latra, caravana merge mai departe, tipul ramane un geniu. cel putin pt mine, dupa ce i-am vazut lucrarile.
un artist care intra in teritoriul kitch ajunge intr-o periculoasa burta de balaur, important e satina minte de ce a intrat si se lase scuipat inapoi afara, intreg, mai frumos, mai sanatos:)
margelutele alea sustin un ansamblu care ZICE CEVA; si nu atrag gaini . pe ele le plictiseste ploaia de margelute din orbitor, iti zic eu, ca am vorbit cu cateva despre cartarescu – ele nu trec de pagina 40.
12 august 2007 la 12:21 pm
ce, si tu ai sarit? bai, paramilitaro organizata, din junta iudeo-masonilor!
12 august 2007 la 1:59 pm
@vic:
)))))))) eu inca nu. le mai fac un pic de vanzare polirom-ului zilele astea:))
@refuznik: bai mama, si atunci de ce iti mai bati capul cu noi astia prostii? lasa-ne pe noi in prostia noastra si u fugi la treburile tale, doar nu vrem s ate tinem din treaba
@me: palahniuk imi face cu ochiul rau de tot! am fugit!
@all: o zi cat mai frumoasa!
12 august 2007 la 3:06 pm
@ refuznik – vazut lucrarea ta de control.
efortul disperat de a reuni gustul (unui ecler, de exemplu) cu vazul. asta las-o deoparte.
mai incearca, dar in forul tau interior, sa vezi cum arata diamantul topit. indicatie ajutatoare: vizualizeaza niste argint viu
pt vizualizarea scenei cu molia, tronul si copilul, foarte utile ti se vor parea, sint sigura, niste tablouri de prin muzee celebre.
la “pufosenia puilor de bufnita” va trebui sa faci apel la simtul tactil, nu la vaz.
la “pardoseala cea dulce” s-ar putea sa te incurce
sau, in caz ca totusi vrei sa te referi la “arta cuvintului”, vei gasi in diverse bibliografii nenumarate lucrari de referinta despre figurile de stil. exista dictionare cu exemple.
succes si in continuare.
a, sa nu uit: nu poti gasi deocamdata un raspuns la intrebarea de ce Levantul e ultimul volum de versuri al autorului. pentru asta ar trebui sa fi invatat deja lectia cu ultimul volum de versuri al lui rimbaud – poate ca si el o fi inteles ca scrie prost si de-aia s-a lasat, sau poate ca nu, ia vezi (nu inainte de a vizualiza totusi diamantul topit).
hai, te las, ca o sa-ti ia ceva timp temele astea. spor la treaba.
12 august 2007 la 4:43 pm
@ andreea_none: m-ai dezamagit. credeam ca le-ai cumparat deja pe toate si acum doar le citesti.
12 august 2007 la 7:05 pm
@vic: nu mai, mai intai testez cu o carte pe care a recomandat-o luciat, am vazut ca imi place, chiar mult de tot, apoi urmeaza comanda pe polirom! sa speram ca le trimite repede!:)
13 august 2007 la 9:31 am
ah, nu am fost pe faza, dar oricum nu citesc ce zic refuznicii logoreici.
13 august 2007 la 3:56 pm
@ puck – n-ai pierdut nimic
4 septembrie 2007 la 5:53 pm
nu mai pot de bucurie ca am “orbitoru”! l-am primit cadou de la puck, traiasca bloggerii!
e foarte, foarte faina cartea, incerc sa citesc incet, sa nu se termine asa, cu una cu doua!
19 februarie 2008 la 5:31 pm
Bai telectualilor,
bai snobililor sofisticati,
traim intr-o tara cu 150 de km de autostrada gen drum judetean UE inchis ptr reparatii, unde la sate lumea se caca in fundul curtii, iar la oras e alergata de ciini bagabonti. Totul pe fond de claxoane si manele.
Iar voi va masturbati intelectual, dindu-va altceva decit sunteti: niste ratati din singura tara UE de lumea a treia.
In aceste conditii, cartarescu al vostru nu poate fi decit un geniu al pulii, pe masura cititorilor si criticilor sai extaziati.
Sper ca nu v-am socat cu limbajul meu, care este strict inspirat din cacatul orbitor care v-a dat pe spate.
Hai sictir!
19 februarie 2008 la 6:22 pm
@ pititu – bai ratatule care te stii ratat, apreciez ca tu nu te dai altceva decit esti: un manelist specialist in claxoane
adica un dobitoc – sper ca nu esti socat ca-ti spun direct sa stai la buda ta turceasca si sa ti-o savurezi fericit, boule!
fugi repede la “Libertatea” care te da pe spate
si inutil sa mai comentezi aici – vei fi sters. am zis doar sa las o mostra de manelist, sa se vada cine strimba din nas cu hotarire
11 mai 2008 la 12:48 pm
nu stiu daca o sa mai citesti vreodata si commentul meu, dar daca am vazut ca le-ai zis celorlalti ca ar fi frumos sa citesti commenturile postate inainte sa scrii ceva, le-am citit si nu mi se pare o atitudine demna de un critic literar, cum vor unii sa se numeasca. pentru ca au ajuns de la lectura la viata privata (cu acuzarea de cretinism a lui vic). asa ceva, intr-un mediu cultural curat nu se face. se discuta DOAR ideea si atat. nu ce intelect are cel cu care faci conversatie. poate sa fie si un retardat, cum au mai fost cazuri, care spune un lucru inteligent (poate chiar singurul lucru din viata lui) pentru care apoi o mana de oameni inteligenti incearca sa ii dea de capat ideii lui. asta intr-un mediu cultural curat. nu la noi. la noi conteaza mai mult ce e in curtea vecinului.
in fine, nu de asta voiam sa iti scriu. ci pentru ca am vazut, dintre criticile pe care le-am citit, ca este singura critica meritorie. si cand zic meritorie ma refer si la cel care citeste articolul (adica nu va pleca cu creierul (scz de cacofonie, dar voiam prin intermediu l ei sa ajung aici, si anume la remarca refuznicii cu privire la anumite constructii. in vol1 si 2 apar chir 2 fraze care nu au sens, si MC chiar recunoaste asta in jurnal, dar spune ca nu mai are ce face. este vorba de “urca cu scripetele spre varful blocului”, cand toata lumea stie ca “el urca intr-o galeata trasa cu ajutorul unui scripete” ar fi fost corect. dar eu zic ca nu aici sta frumusetea cartii.) gol dupa ce va fi citit-o) si meritorie pentru cartea in sine.
in fine, ideea principala pentru care scriu asta, e pentru ca, sincer, eu recitesc orbitorul cam o data la 6 luni, si niciodata pana acum nu m-a dezamagit. am inceput lectura la liceu cand nu stiam de critica literara si de nimic. si acum, dupa ce am citit un catralion de carti (printre care si martha robert, pt care iti multumesc) mi se pare ca toate se regasesc intr-un fel sau altul aici. pynchon, faulkner, banulescu, salinger etc, toti isi dau intalnire aici. si mai apoi e latura filozofica aproapre cioraniana prin lirismul ei.
in fine, intr-una din zilele astea am terminat iar primul volum si un coleg de facultate m-a intrebat ce e aia si eu i-am zis “orbitor, de MC”. m-a intrebat dc pot sa i-o imprumut, i-am zis ca da, iar dupa ce a terminat-o a venit cu o teorie care m-a frapat. el a zis ca mircisor e epileptic. (colegul d care ziceam are epilepsie si mi-a identificat paragrafele in care personajul are crize). am recitit paragrafe, am cautat pe net si rezultatul s-ar parea ca este verosimil. (quilibrex – de exemplu – este denumirea populara a oxazepamului (un tranchilizant care prin anii 60-70 se dadea celor bolnavi de epilepsie)). de ce zic doar s-ar parea? pentru ca nu am mai citit nicaieri despre chestia asta si asta m-a intrigat. TOATA LUMEA VORBESTE DESPRE ORBITOR FARA CA MACAR SA O FI CITIT-O. si asta am vazut ca este un trend la noi in romania (si nu numai cu referire strict la orbitor). (btw, ai citit comentariul lui mircea despre nobelul in romania?) si de-asta mi-a placut enorm articolul tau.
teza de licenta o sa mi-o fac despre “memoria textuala” cum am numit-o eu si pt care profii ma apreciaza (despre imbecilitatea in mediul profesoral din romania cu alta ocazie), si orbitorul e plina de o astfel de memorie. e o carte care se citeste numai cu memoria cititorului si pe baza experientei lui anterioare de viata. de asta ziceam ca la orice nivel de lectura, orbitorul se infatiseaza el insusi ca un fractal, privita de sus si in ansamblu ca viata si visele si obsesiile lui mircea si cu cat cobori mai adanc in ea, sa descoperi forme noi, propozitii noi, structuri noi, la fel cum ai zis si tu.
in fine, sa stii ca e fain fainutz blogul tau. numai bine
11 mai 2008 la 4:08 pm
@ florin – multumesc pentru comentariu, sint unele lucruri f interesante. si succes la licenta!