Cartile copilariei 1
Mayuma a avut o serie de posturi despre cartile pe care le-a citit in copilarie. Ne-a si propus un soi de leapsa, la care ma bucur mult sa raspund. El a facut o lista cu muuulte carti care ar fi potrivite (si) pentru un copil din ziua de azi (dar Exuvii, de exemplu, pentru copii? mie nu mi se pare – ma insel? ce ziceti?). Un top chiar. A scris si despre Fram, ursul polar – mor de ciuda ca nu am recitit-o, ca ziceam pe aici la un moment dat, dar n-am apucat, cum nu apuc sa fac o gramada de chestii. Ii place si lui, yes-yes-yes! 
Si mai zice ca a ramas boujbe cind a auzit de copii care recitesc Harry Potter pentru ca n-au ce citi altceva – la asta am ramas si io boujbe, ca nu ma gindisem. Chiar, cum sa n-aiba saracii copii ce citi?! Ca, slava Domnului, sint carti pentru ei!
Prima mea carte
Imi aduc aminte perfect care a fost prima mea „carte”. O brosurica de-aia cu o poveste de Ispirescu, de citeva pagini, cu caractere uriase, basca ilustratii. Era o corvoada ingrozitoare, ma apucau toate spumele cind ma obliga mama sa silabisesc cu voce tare, ma durea capu’, nu intelegeam nimic. Drept pentru care maica-mea era si mai ingrozita decit mine, presupun.
Intr-o dupa-amiaza s-a bagat saraca in pat sa se odihneasca, m-a instalat pe mine pe un scaun si m-a anuntat ca o sa citesc toata cartea, de la cap la coada, fara nici o pauza, si de-ar fi sa mor. Bine, in prealabil imi daduse sa aleg: ori cartea ori aspiratorul! Ori dadeam gata ditamai povestea, ori dadeam cu aspiratorul in toata casa. Ei bine, eu preferasem sa dau cu aspiratorul, chestie care a enervat-o asa de tare ca am loat doo dupa cap si a anulat intelegerea. Am fost nevoita sa citesc! Uf! Si era luuunga povestea, avea vreo opt pagini!
Nici mindria ca am reusit sa duc chinul pina la capat nu m-a stimulat deloc. Riscam sa ramin doar cu una bucata Ispirescu la capitolul lecturi suplimentare, daca s-ar fi dat mama batuta. Dar mamele nu se dau batute cu una cu doua, asa ca m-am pomenit cu Singur pe lume bagat cu forta in mina. Si… surpriza, surpriza: dupa primele pagini chinuite, am constatat brusc ca silabele au disparut, ca pina si paginile se topesc undeva, in spatiu, si in fata ochilor mei defileaza, intr-o seara friguroasa de iarna, in locul literelor negre si meschine, batrinul circar, cu ciinii dupa el, cu un Remy orfan amarit si cu Sufletel, maimuta buna la suflet. Din aventuri in aventuri, din plinsete disperate la moartea lui Sufletel, din crize de nervi cind apare proasta si plicticoasa aia de mama a lui Arthur, am ajuns la… capat. Sfirsit. In loc de usurare ca am scapat, tot ce simteam era… o tristete sfisietoare, ca atunci cind te desparti de cine ti-e tie mai drag pe lume.
Peste citiva ani, mama ajunsese sa se trezeasca noaptea, saraca de ea, ca sa efectueze inspectii fulger la mine in camera, sa-mi smulga romanul din brate si sa stinga lumina. Au mai trecut niste ani (cu multe intimplari, evident :D ) si intr-o buna zi mi-a spus ca stie ea de ce tot il frec eu pe Balzac: ca sa aflu chestii scabroase despre curtezane, evident :) Ca sa las dracului iluziile lui pierdute si sa pun mina pe matematica. N-am pus :)
continuarea in numarul viitor
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
17 august 2007 la 4:25 pm
acum se explica multe. normal c-ai ajuns terorista, daca ai antecedentele astea in famelie.
17 august 2007 la 4:41 pm
aaa, uite ca nu ma gindisem, da’ sa stii ca s-ar putea sa ai dreptate
17 august 2007 la 5:47 pm
Nu pot sa cred!! Tin sa-ti precizez ca pe mine maica-mea tot cu ispirescu m-a invatat fortat sa citesc, numai ca pe mine ma punea sa ii citesc cu voce tare prin bucatarie in timp ce ea facea de mancare. Ma enerva foarte tare la baiatul asta, zis si ispirescu, pentru ca la fiecare prima fraza din povesti zicea “A fost o data un imparat ETC.” Si nimeni nu stia sa-mi dea o explicatie satisfacatoare despre ce inseamna ETC-ul asta! (Si-acum mi se pare ciudat ca un povestitor sa foloseasca ETC-ul, ca doar de aia e povestitor, ca sa povesteasca tot ce ar putea fi sintetizat prin ETC).
A, si primul meu roman tot “Singur pe lume” a fost. Sa mor eu de nu! Dupa asta am prins microbul acestor prototelenovele cu orfani si am citit in draci Cuore inima de copil si David Cooperfield, fapt ce m-a adus intr-un asemenea hal de paranoia ca ma credeam si eu orfan, asa ca am inceput sa-mi caut certificatul de nastere prin casa, sa verific daca n-oi fi si eu vreun pui de nobil la ananghie…
Ce sa zic, ma bucur ca nu am fost eu singurul copil molestat cu aceste carti care ne doare!
17 august 2007 la 6:09 pm
@fictionaddict – da’ de ce esti rau? cum adica “molestat cu aceste carti care ne doare”?! ca doar nu era sa ne puna mama sa citim Kant la 7 ani!
nu tin minte faza cu etc…
Singur pe lume e o carte minunata pt un copil, hai, recunoaste
17 august 2007 la 6:21 pm
Exuvii e pentru fete ca noi, ma rog, generatia Simonei.
17 august 2007 la 6:28 pm
da’ de ce trebuia sa va persecute ca sa invatati sa cititi? ca eu abia asteptam sa pot sa aflu ce ii spune mannix lu’ secretara lui.
17 august 2007 la 7:15 pm
@ puck – ba nu, nu e pentru fete, e pt toata lumea
@ vic – de vrut creca voiam si eu sa aflu diverse. da’ eram mai loaza si nu-mi placea ca nu se poate instantaneu, ca trebuia sa ma chinuiesc atita cu litere si silabe
17 august 2007 la 7:28 pm
a, si mai muream sa aflu si ce e in bulele alea din benzile desenate de pe ultima pagina din luminita.
17 august 2007 la 8:33 pm
puck, ai uitat cum i-am dat eu exuvii unui soldat roman din legiunea straina si ce mult i-a placut? a devenit mare fan!
eu nu cred ca e carte pt copii, poate pt adolescenti , si inca rasariti.
mi-a placut povestirea! dar voi n-ati inceput cu povesti nemuritoare? eu pe alea le-am citit la inceput, citit si rascitit. primul roman cred ca a fost “calatoriile lui gulliver”. si apoi am continuat cu radu tudoran ani de zile , “toate panzele sus ” a fost cartea copilariei mele. am citit-o de atatea ori,cam 17, numarasem eu, incat ajunsese ferfenita si o stiam aproape pe de rost!
acu ma intreb, oare dadeam semne de manie? ca acu par linistita.
17 august 2007 la 8:36 pm
ar trebui sa iti dezvolti i povestirea de azi intr-un bildungsroman:)
17 august 2007 la 8:39 pm
ptu, dupa ce am scris commentul mi-am adus aminte de virgo!
oricum o sa incerc si eu cartea pe baieti
17 august 2007 la 10:04 pm
@ lucia: Da, am recunoscut ca Singur pe … m-a prins rau, maimutica aia lui Remi era dementiala… Lui Ispirescu cum ziceam, nu-i pot ierta etcetera-ul care ne doare! E bine asa? Da’ Povestiri Istorice citea careva? Ca eu unul eram innebunit dupa versiunea aia mare cu poze cu Stejarul din Borzesti si nusce logofat care a ajuns pana in China si alte eroisme de-astea de adormit copiii patrioti. A, si pionierii aici mici de ciresari!
17 august 2007 la 10:48 pm
aaa, da’ de aventurile lui habarnam nici o vorbulitza nu se zice?
17 august 2007 la 11:13 pm
@ vic – deci, e clar ca setea ta de cunoastere era mult mai apriga decit a mea, inca de pe atunci
@ uv – usoaaare probleme cred ca aveai, de-ai citit tu de 17 ori cartea aia
hai ca data viitoare o sa zic si io de alte carti
ah, si bildungsromanu s-a si termenat, ce sa mai scriu? am invatat sa citesc si gata
da’ zi-ne si noua povestea cu soldatu din legiune fan de Exuvii, ca vrem sa stim!
@ fictionaddiction – daaa, super alea istorice, o sa zic io si de ele
@ norida – n-am citit, n-am citit, da’ am auzit pe net multa lume innebunita dupa habarnam
17 august 2007 la 11:59 pm
@ uv: stai linistita, ca n-aveai nici o problema. eu am avut o colega de liceu care citise de vreo 20 de ori pe aripile vintului. acum cred c-a depasit suta.
@ fictionaddict: habar n-ai cit am lacramat eu la stejarul din borzesti.
si sigur ca inghiteam si de-alea istorice. cum sa fi scapat de ele? si-mi placeau la nebunie.
@ luciat: normal ca aveam sete de cunoastere. ca mai erau si filmele alea cu john wayne.
din povestea cu soldatul din legiune care citea exuvii cred ca ar iesi un sequel a-ntiia la orbitor, aripa dreapta. ca mi se pare normal ca mircea sa-i dea lui victor sa citeasca si literatura romana, sa nu ramina doar cu cees noteboom.
18 august 2007 la 3:21 pm
Pe aripile vantului nu a fost un film?
18 august 2007 la 7:49 pm
Salut, din nou. Exuvii era pe lista de carti pentru adolescenti, sorry ca s-au amestecat listele. In ceea ce priveste Singur pe lume am citit-o de douazeci de ori cel putin. Eram sigur ca avem gusturi comune…
18 august 2007 la 8:15 pm
soldatu e virgotopia de pe weblog ro, de acolo il stiu, si scrie f frumos. i-am dus la marsilia , in loc de prajituri de acasa, “exuvii “si inca ceva, am uitat ce. eram sigura ca o sa ii placa si asa a fost. si am fost impreuna in port, in port! si ajungem inapoi la “toate panzele sus”,acolo a fost incarcata corabia l’esperance pentru ca sa treaca oceanu spre tara de foc. n-am vazut prea mult, mai mult alb-negru si cu imagini cam miscate, ca era noapte si batea vantul rau. mai bine asa, ca sa raman cu portu pe care mi-l imaginam eu.
18 august 2007 la 9:46 pm
dadatroll, daca te superi pe mine, iti dau voie sa dai tare, dar nu pot sa pierd o astfel de replica:
da, Pe aripile vantului a fost film si inainte desene :p (comics adica)
18 august 2007 la 10:34 pm
‘Singur pe lume’ intra in mod sigur categoria ‘drama colectiva’ pentru toti picii care au citit-o si-o citesc. Subscriu. Si totusi dragostea mea cea mare a fost Legendele Olimpiului: Eroii. versiunea povestita pentru copii si deci mai putin hardcore.
19 august 2007 la 1:51 am
era “Calatoriile lui Guliver” in format mare, cartonat, si in franceza pe deasupra. Era si “Habar n-am”, bineinteles. Era mult Andersen, cu desene facute de mana. Si fratii Grimm care mereu mi s-au parut scary
Exuvii am primit-o cadou cand am implinit 14-15 ani, mother’s choice, si mi s-a parut incredibila, ca si acum…
19 august 2007 la 1:38 pm
Hm… la mine nu m-a învăţat cineva să citesc, ci mai degrabă am învăţat eu. O tot întrebam pe mama: “dar litera asta ce e?”, “dar asta?”, etc
Luciat, trebuie să citeşti Aventurile lui Habarnam! Cu cartea aia m-au brainwashuit pe mine sovieticii când aveam vreo şase ani. Eu zic că a meritat.
Primul volum este şi online:
http://habarnam.org/?to=habarnam
19 august 2007 la 4:01 pm
@ mayuma – pai avem o gramada de gusturi comune, sa stii
@ uv – sa tin minte sa ma duc si eu la blogul ala – f misto povestea
@ catmime, tuvia – hai ca miine scriu despre alte carti
@ bogdan – mersi pt link! ma duc acusica sa vad
19 august 2007 la 7:14 pm
exuvii e pentru adolescenti???? si eu de ce nu m-am prins?
19 august 2007 la 8:26 pm
Nimeni nu a adus aminte de Jules Verne? Hmm… cine stie cum ajungeam daca citeam chestii despre curtezane ca Lucia in loc de romanele lui Verne.
19 august 2007 la 9:38 pm
@ vic – aici, la capitolul adolescenti, de ce sa nu mearga? cred ca adolescentii sint cei mai ferventi cititori – pina la 19 ani o gramada de oameni citesc carti super
nu cred ca mayuma a vrut sa spuna “exclusiv pt adolescenti”
19 august 2007 la 9:39 pm
@ bogdan – sa fii tu sanatos, ce crezi ca io n-am infulecat jules verne?
unu’ chiar acu vreo trei ani 
19 august 2007 la 11:37 pm
pai, ce, daca eu papat ceva dostoievski si noica
in adolescenta, inseamna ca-i bagam la carti pentru adolecenti? eu stiam ca asta e un gen aparte, mai spre radu tudoran 
19 august 2007 la 11:38 pm
uite dilema: ce-i aia carti pentru adolescenti? ca de fapt eu habar n-am
19 august 2007 la 11:43 pm
20 august 2007 la 8:46 pm
Si lista aia cu muulte carti ptr copii unde e? am tot cautat prin blog. .nici urma de ea.:D
20 august 2007 la 10:19 pm
@ fly – uite aici http://mayumablog.weblog.ro/2007-08-15/178430/Un-fragment-din-romanul-meu-autobiografic%2C-pentru-conformitate.html
20 august 2007 la 10:37 pm
Pai nu stiu. In limba engleza sunt doua categorii de carti, for children si for teens. cred ca e asa un soi de boala de piele care dureaza pina ai implinit twenty, adica ai schimbat prefixul. Eu am fost un adolescent mai intirziat.
20 august 2007 la 10:52 pm
@ mayuma – oricum adolescentii sint un amestec de copii si adulti si citesc tot felu de carti, de-a valma, asa ca nu prea stiu ce e specific pt ei. ca nici ei nu sint “specifici”
err… cred ca nu se intelege nimic din ce-am vrut sa spun
20 august 2007 la 11:20 pm
pai e simplu la teen lit: ori e despre probleme adolescentine, vezi cosuri , baieti, scoala bnoua, colegi noi, ori e cu baieti/fete care fac pe detectivii si … tot asa:)
24 august 2007 la 3:16 pm
[...] copilariei 3 OK, let’s get it over with, ca m-am lungit prea mult (aici insemnarile 1 si 2 despre asta). [...]
29 iunie 2008 la 8:54 am
N-ai idee cat m-a amuzat postul asta!
La afirmatia “Si era luuunga povestea, avea vreo opt pagini!” deja ma prapadeam de ras. 
Si uite de ce cititul nu mai e la fel de placut pentru copii 
Mi-am amintit, cu parere de rau, ca si io l-am terorizat pe saracul Remy, sau mai bine zis, el pe mine, ca dupa vreo luna de incercari de a termina cartea, m-am lasat pagubasa si citisem deja vreo 3/4 din ea. Oh, ce dor imi e! Cred ca am s-o recitesc. Asta dupa ce o sa ma ‘bucur’ de ‘placerea’ masochismului indus de cadrele noastre didactice, pentru ca vreau nu vreau, TREBUIE sa citesc Ion, ca deh, despre telenovela asta jalnica trebuie eu sa comentez vreo 4 pagini daca am ‘norocul’ de a o nimeri la BAC
Cat despre primele carti ale copilariei mele… imi amintesc ca am citit Pacala fara intrerupere, intr-o singura zi, cam 2 ore si eram tare mandra de mine.
30 iunie 2008 la 11:32 am
@ sheeva – ma bucur ca te-ai amuzat
sa stii ca Ion e chiar misto, din amintirile mele – gindeste-te ca-l citesti asa, pt tine, nu pt scoala. apropo, vii sa spui dupa aia cum l-ai suportat? 
da’ nu ca la scoala, ci pe bune, sa spui exact cum a fost cind l-ai citit – sint f curioasa
4 ianuarie 2009 la 6:59 pm
Ciau ce carti ai scris?
5 ianuarie 2009 la 2:18 pm
@ petre – salut. who, me? nici una
6 ianuarie 2009 la 12:56 am