Un vapor cu destinatia America
Vladimir Nabokov, Vorbeste, memorie, trad. Sanda Aronescu, Editura Universal Dalsi, 1994
Am scapat de grija ca n-am citit-o, primul gind. Cred ca e cea mai des pomenita carte a lui Nabokov in afara de Lolita (cred, nu jur!). Stiam dinainte destule lucruri despre ea si asta ajuta. E partea buna a cartilor super-celebre, cind le citesti prima data e ca si cum le-ai reciti dupa ani de zile (amintirile mele dintr-o carte, dupa 10 ani sau chiar mai putin, sint destul de palide, in general – uneori se sterg atit de tare incit abia daca mai stiu numele unui personaj si doua-trei platitudini despre cum e scrisa).
Autobiografie care porneste din negura timpurilor 
(un capitol fabulos traseaza o genealogie care include aristocrati, artisti, aventurieri raspinditi prin Europa) si se termina cu imaginea unui vapor urias care urmeaza sa transporte familia Nabokov (cu focus pe copilul de citiva ani) in America. Ca intr-un roman, if you see what I mean. Nu e neaparat autobiografia cuiva care se stie geniu sau macar VIP literar, cit romanul unei familii de rusi exilati sau al unei familii de europeni. Ai senzatia ca vaporul acela urmeaza sa transporte, ca un fel de arca a lui Noe, o esenta de Europa, o ultima saminta care, o data plantata dincolo de ocean, va suferi mutatii certe. Bine, pe parcurs aflam ca in America exista deja semne lasate de alti Nabokovi (numele unui stramos figureaza pe o lista intr-un muzeu, de exemplu) – ca si cum niste calatori si-au trimis bagajele inainte la locul de destinatie.
Fluturi, sah, genealogie, literatura. Guvernante, preceptori, servitori. 25 de verisori. O mostenire uriasa la 18 ani. Iubiri copilaresti la Biarritz. Un conac izolat pe un deal, coloane albe. La 11 ani citise deja Razboi si pace. La 9 ani credea ca a descoperit o noua specie de fluturi. Mama izbucneste in ris cind fiul, transfigurat de emotie, ii recita prima lui poezie. Sanii. Mosii cu terenuri de tenis si parcuri seculare. O tarancuta cu picioare pline de noroi, de care adolescentul nu se poate apropia. Revolutie, razboi. Cambridge, Berlin, Praga, Paris. Un frate care moare de inanitie intr-un lagar. Tatal asasinat de un fascist. Scriitori rusi care se citesc intre ei. Slujbe ca antrenor de tenis.
Altfel, Dickens rulz, Balzac e o mediocritate detestabila. “rusul cu cit este mai radical in politica cu atit este mai conservator in arta”.
Inainte de a povesti primele intimplari erotice: “Acum voi face un lucru foarte dificil, un fel de dublu salt mortal cu balans vels (batrinii acrobati stiu la ce ma refer) si, va rog, sa pastrati liniste perfecta.” Auditiile colorate, oroarea de alunecarea in somn, nostalgia.
“Revad camera mea de scolar de la Vira, trandafirii albastri de pe tapet, fereastra deschisa care se reflecta in oglinda ovala de deasupra canapelei de piele, pe care sade unchiul, savurind o carte jerpelita. Un sentiment de siguranta, de confort, de caldura varatica imi cuprinde memoria. Solida realitate face din prezent o naluca. Oglinda debordeaza de stralucire; un bondar a intrat in odaie si se loveste de tavan. Totul este asa cum trebuie sa fie, nimic nu se va schimba vreodata, nimeni nu va muri vreodata.” (p. 77)
“ma surprind intrebindu-ma daca nu cumva in anii in care am cunoscut-o nu mi-a scapat ceva din ea care o definea mult mai bine [...] pe scurt, ceva ce am fost in stare sa apreciez abia dupa ce obiectele si fiintele pe care le-am iubit cel mai mult la adapostul copilariei mele se prefacusera in scrum sau fusesera impuscate in inima.” (p. 112)
Evident, am dat mereu pagini inapoi, sa recitesc. Fiecare capitol (sint 15 cu totul) are spilul lui, o tripla organizare – tematica (unul despre fluturi, unul despre sah etc.), cronologica (povestea inainteaza constant) si tehnica-naratoriala (un capitol porneste de la blazonul familiei, altul de la dosarul de acte, altul de la o serie de placi fotografice). A fost publicat intii pe bucatele, in presa, pe urma refacut. Elaborat dar nu te doare capu’, dimpotriva, e incitant. Si, mi se pare mie, foarte potrivit pentru o carte care incearca sa refaca un puzzle, in fond. Din acest punct de vedere e mai degraba o autobiografie decit un roman, orice s-ar zice. Se vede presiunea pe care a resimtit-o autorul de a ordona, de a clarifica, de a gasi un cadru propriu, fix pe masura unei vieti anume. Hm… ar fi de discutat, dar nu ma bag.
Mai trebuie sa spun ca mi-a placut? De fapt, abia de-aici o sa inceapa aventura mea cu Nabokov. Ma simt cam ca la 25 de ani, sa zicem, ca asta ar fi virsta la care e normal sa te afli in punctul in care ma aflu eu acum. E si asta un avantaj cind dai tirziu de un autor, pe linga evidentul dezavantaj, la care n-am nici un chef sa ma gindesc acum. Oare cum o sa fie cind o sa ma apuc de Horatiu, de-un par egzamplu, pe la 60 de ani?
P.S. Vazusem ca e pe lista de carti in pregatire la Polirom (poate ca de aia mi-a sarit in ochi intr-un anticariat), dar acum a disparut de acolo, nu stiu daca mai au de gind sa scoata o editie noua. Presupun totusi ca da.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
24 septembrie 2007 la 4:06 pm
Felicitari pentru recenzie. Si mie mi-a placut foarte mult cartea, desi mi-amintesc ca am citit-o cam greu – eram in armata. Nu mi-aduc aminte de prea multe amanunte – le-am improspatat abia acum – dar mi-amintesc plăcerea care mi-au produs-o atunci frumusetile copilariei – amintite de altfel si-n Lolita, Lujin, Ada, poate si-n celelalte volume pe care nu le-am citit. E o copilarie paradisiaca, pierduta intr-o alta lume, desprinsa parca din basme.
24 septembrie 2007 la 4:39 pm
M-ai convins
Ma duc sa-mi caut Nabokov.
In alta ordine de idei, Lucia, tu Charles Bukovski ai citit? Si daca da, ti-a placut? Nu vreau sa zic nimic de el… eram doar curios.
24 septembrie 2007 la 8:17 pm
Si mie mi-a placut cartea. Cu toate ca am citit-o cu ceva vreme in urma. Sincer nici nu imi mai aminteam de ea. Dar rusii sunt cei mai buni in materie de literatura, parerea mea. Pacat ca nu se pricep si la filme.
24 septembrie 2007 la 9:55 pm
rusii au niste filme extraordinare! Pacat ca romania nu isi permite sa cumpere filmele care si pentru germania sau belgia sunt foarte scumpe. Am vazut cel putin 5000 de filme rusesti, dintre care peste 1000 aparute in ultimii 5 ani. Nici un Hollywood nu se va compara cu originalitatea scenelor si a subiectelor, cu actori foarte buni. Regizori care scot film dupa film si au succese nemaipomenite. Sunt foarte scumpe filmele rusesti. Iti dau o comparatie… Pentru trilogia BRAT (fratele) o televiziune va plati de doua ori mai mult decat pentru stapanul inelelor(conform unui articol din new york times despre filmele rusesti care impresioneaza america)
24 septembrie 2007 la 10:00 pm
Va recomand R. Cesereanu, “Nasterea dorintelor lichide!”(sper sa nu se fi vorbit despre ea, pt k n-am citit toate articolele despre blog) O carte mai greu de citit, dar interesanta si utila pentru multi barbati si chiar femei. Ea vorbeste despre mai multi barbati din viata ei cu care a avut sau nu o apropiere fizica si parerea sa despre acestia este redata intr-un mod foarte original si chiar filosofic, as putea spune.
25 septembrie 2007 la 1:45 am
“Vorbeste, memorie” e un bun inceput pentru aventura Nabokov…, un rus mai special, un rasfatat, in cele din urma. Ii datoreaza muuuult, mai ales in plan literar, sotiei sale Vera Slonim – o evreica genialoida, generoasa, rabdatoare, iertatoare, care l-a creat ca scriitor. Poate lectura molipsitoare a Luciei sa mai dea vreun nabokovschian pentru spatiul romanesc…
25 septembrie 2007 la 3:03 pm
Da, subscriu la pasiunea nabokoviana. E un roman proustian, Nabokov are doua cursuri superbe, unul despre Metamorfoza lui Kafka si unul despre Proust, in care-si bate joc de traducerea lui Scott Montcrief in limba engleza, una din cele mai slabe din lume. Mi-au placut fragmentele acelea despre sapunul cu un parfum special din copilarie. Si fluturele acela, nabokovensis, e tare de tot. De altfel colectia sa de fluturi paote fi vazuta la muzeul deschis dupa 1990 in Sankt Petersburg. Un prieten, profesor de rusa mi-a povestit cite ceva.
25 septembrie 2007 la 3:06 pm
Traducerea doamnei Irina Mavrodin a romanului In cautarea timpului pierdut este recunoscuta ca fiind printre cele mai bune din lume. Macar la asta i-am batut pe englezi.
25 septembrie 2007 la 5:40 pm
@ laur – din bukowski, spre stupefactia mea, sa stii ca am citit “Femei”. credeam ca n-am citit nimic, deoarece am uitat tot, dar tot, tot-tot-tot din cartea aia, numai ca am gasit-o in infamul meu carnetel, in aprilie 2004. deci sa nu ma intrebi despre ce e vorba in ea, presupun ca despre femei
mi-am luat poeziile recent traduse si urmeaza sa le citesc. nu-mi mai zice si tu ca e rusinos sa nu fi citit bukowski pina acuma, ca stiu si eu
@ vasgar – “lectura molipsitoare”? vaaai, ma bucur! eu n-am mai apucat decit Lolita (evident), Pnin, Ada si aia cu invitatia la esafod – si putin, ff putin, din lectiile lui. inteleg ca are vreo 19 romane in total, asa ca…
@ mayuma – am citit cursul ala despre metamorfoza, chiar de vreo trei ori. ai sa rizi, dar de la nabokov tin eu minte “was gregor an animal that he was so moved by music?”, nu direct din kafka! pe ala despre proust nu. adevarul adevarat e ca n-am terminat niciodata in cautarea timpului pierdut
si ca intr-o buna zi intentionez sa-l iau pe indelete, de la cap la coada, dar vreau in franceza, indiferent de cit de buna e trad Irinei Mavrodin (cred ca pe aia am citit-o si eu)
27 septembrie 2007 la 4:47 pm
Pai daca vrei iti imprumut eu volumele in franceza. Evident, daca ai grija de ele si le pui niste coperti. Pentru ca stiu ca din cartile tale cam zboara foile. Si mi/e frica sa ti le imprumut.
27 septembrie 2007 la 6:58 pm
scuzati ca ma bag si eu ca musca in lapte in aceasta discutie a voastra despre nabokov dar cum ati ajuns sa vorbiti de proust si pe mine proust ma duce intotdeauna cu gindul la sebastian, vroiam sa va intreb, ati ascultat careva emisiunea despre mihail sebastian la bbc care cica a fost difuzata pe la inceputul acestui septembrie, invitati fiind Norman Manea, doamna Nadia Lacoste (misterioasa doamna Nadia??) si Edward Kanterian, traducatorul Jurnalului in germana? Mi-e tare ciuda ca n-am stiut de aceasta emisiune! Ati ascultat-o careva?
28 septembrie 2007 la 4:01 pm
@ mayuma – pai ai dreptate sa-ti fie frica
si la cit ar dura sa citesc tot proust iti dai seama ce pete de cafea, ce gauri de tigara, cite pagini zburatoare ar iesi…
multumesc pentru intentie, oricum, esti dragut . lasa ca o sa-mi cumpar eu
@ anca – n-am ascultat, sorry
28 septembrie 2007 la 5:45 pm
dar de ce nu cititi Proust de pe internet…eu l-am gasit pe tot, in franceza…ce e drept ca e mai comod sa citesti in fotoliu sau trintit pe canapea, dintr-o carte…
…ieri am reusit si eu sa citesc destul de mult dintr-un Proust pe care l-am inceput acum citva timpusor: La Prisonniere (nici eu nu am accentele)…ma gindeam la o chestie, Proust nu e greu de citit doar ca trebuie sa nu te stresezi cu stilul lui (cum bine zicea Mayuma, mai bine nu incepi a citi Proust de prima data “cu lupa”, ca un cititor miop…)…Mihail Sebastian zice ca pentru el lectura lui Proust era pentru vacanta.
29 septembrie 2007 la 2:40 pm
prima oara pe aici: placut, interesat, mirat indignat, infierbantat, am sa caut “vorbeste, memorie,” seamana cu filmele rusesti care-mi placeau enorm, mi-a placut ‘ in cautarea timpului perdut’poate “portocala mecanica” si “crima si pedeapsa” nu mi-ar fi placut. (doar comentariile de aici) a citit cineva “Spuma zilelor” a lui Boris Vian si “Pusca de vanatoare” a lui Yasushi Inoue as vrea sa aflu pareri…..
29 septembrie 2007 la 3:17 pm
@ anca – nu pot sa citesc de pe ecran chestii mai lungi de o pagina-doua nici moarta, pur si simplu nu pot
@ adelina – de ce indignat?
Spuma zilelor e foarte misto 
29 septembrie 2007 la 8:56 pm
Luciat: da, inteleg perfect…si eu sint la fel, mi se intepeneste gitul, ma dor ochii…ma simt ca naiba daca stau prea mult la calculator si sa te tot opresti din citit in mijlocul unei chestii interesante ca sa te misti si sa te mai refaci fizic nu e chiar placut…de fapt ma dadeam doar mare…adica m-am bucurat ca am gasit a la recherche integrala pe net dar degeaba ca tot din carte citesc si eu