Fericirea de a musca
Julio Cortazar, Sfirsitul jocului, trad. Irina Ionescu si Dumitru Tepeneag, Editura pentru Literatura Universala, 1969
E al cincilea volum de povestiri pe care l-am citit. Mai e unul la Humanitas, recent aparut, pe care n-am pus mina. Ar fi frumos, nu-i asa?, sa fi infulecat eu cinci (5) cortazaruri… din pacate, nu e adevarat. Unele povestiri se repeta. De data asta n-am mai recitit “Funigei”, de exemplu.
De fapt, voiam volumul mai ales pentru “Povesti cu glori si cronopi” de la sfirsit, de care auzisem dar nu le vazusem niciodata la fata. Povestile astea ocupa doar vreo 30 de pagini, sint foarte scurte si nu stiu ce as putea sa spun despre ele, ca inca n-am un manual de introducere in cortazarologie.
In afara de glori si cronopi mai sint si sperante. Nu mai am cartea, asa ca am cautat pe net si, cum mi s-a pus o pata pe spaniola, voila (dintr-un interviu): “los cronopios son unos objetos verdes y humedos, son unos seres desordenados y timidos”, in timp ce “las esperanzas” sint sedentare, niste microbi “relucientes”.
Cortazar spune ca nu stie de unde au aparut (evident). Dar povesteste cum i-au aparut, intr-o seara in care a ramas citeva momente aproape singur intr-o sala de spectacole si a avut o viziune: niste fiinte umflate ca niste globulete verzi, care pluteau in aer. Si cica a stiut pe loc ca erau “cronopi”. Pe urma a intrat lumea in sala si asta a fost tot. Glorii si sperantele, in schimb, le-a inventat dupa aia, ca sa functioneze drept contrapondere a cronopilor. Cronopiul e intotdeauna substantiv, nu devine niciodata adjectiv, spune autorul in interviu – in acest sens il numeste pe Louis Armstrong “cronopiu”. Explicatia pe care o ofera cu generozitate 
e ca l-a vazut pe Armstrong intr-un concert in aceeasi sala de spectacole in care i-a vazut si pe cronopi, deci, logic, Armstrong e tot cronopiu, da?
Intervievatorul (sper ca exista cuvintul!) e insistent si il intreaba daca e adevarat ce zic unii critici, ca de fapt cronopii sint artistii, glorii sint burghezii, iar sperantele sint intermediarii, respectiv “los esnobs” (cum sa nu-ti placa spaniola?), cei care nu stiu de ce parte sint dar prefera sa se situeze de partea cu prestigiu. Cortazar e foarte amabil si zice ca da, desigur, se poate si asa 
Nu protesteaza nici cind e informat ca ar fi scris niste fabule fara morala, pentru ca din ele se poate extrage o serie de concluzii sociologice si politice. In fond, de ce sa nu se poata?
Si acum, un citat pe care mi l-am notat: “Orice critic, vai, e tristul sfirsit al unui lucru care a inceput ca o placere, ca o fericire de a musca si mesteca” (dintr-o povestire ampla, “Obsesia”, fara nici o legatura cu cronopii). Drept pentru care ma duc sa-mi iau niste ciocolata si sa musc din ea cu ciuda.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
29 septembrie 2007 la 3:40 pm
ai putea sa fii si tu fata salon si sa spui care-s volumele alea pe care le-ai citit, ca sa stiu ce mi-a scapat. vreau sa spun, in afara de “sfirsitul jocului”, ca in ’69 dadeam banii pe alte prostii.
29 septembrie 2007 la 3:50 pm
pai ala de la Allfa – “Cit de mult o iubim pe Glenda”
si alea de la polirom
- Manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri
- Idolul Cicladelor
- Toate focurile, focul
si cu asta din 69 cinci
29 septembrie 2007 la 3:52 pm
uf, m-am linistit. ca ma enerva sa ai inca unul pe care nu-l am eu.
29 septembrie 2007 la 3:54 pm
pai si eu m-as fi mirat sa am unu’ pe care nu-l ai tu, desigur
29 septembrie 2007 la 3:56 pm
da’ ce-s eu, bcu, bar?
de ce sa te miri?
29 septembrie 2007 la 3:58 pm
ca tu pe toate le ai, de-aia
oi fi fiind bcu si nu stii tu
29 septembrie 2007 la 4:00 pm
n-am, dom’le, n-am toate. ca acu m-am uitat pe listele tale de cumparaturi si n-am o groaza de-acolo.
29 septembrie 2007 la 4:05 pm
30 septembrie 2007 la 12:00 pm
“CAUTARE RAGAZ RAGAZ ASTEPTARE” – cam astea ar fi ingredientele preliminare pentru o recenzie adecvata la “Povesti cu glori si cronopi”
(Sperantele nu sint interesante, fiindca sint violente, plus ca ele mor intotdeauna ultimele.)
Am recitit de curind povestioarele astea si am ris in hohote, si asta doar pentru ca JC are mult umor, nu pentru ca am avea acolo proze umoristice. Parerea mea este ca, in “Povesti cu glori si cronopi”, Cortazar face cam ceea ce face Henri Michaux in “Tara Magiei” sau in “Calatorie in Marea Garabanie”. Ce mi-e cronopi, ce mi-e emangoni; ce mi-e glori, ce mi-e gauri; ce mi-e sperante, ce mi-e nonei sau oliaberi. Retorica si absurdul sint cam aceleasi, umorul este garantat in ambele parti, ca sa nu mai zicem ca Michaux si Cortazar au fost contemporani si chiar au murit in acelasi an (1984). In plus, tot in “Sfirsitul jocului” exista ciclul acela de povestiri “Manual de instructiuni”, care nu sint foarte indepartate de povestirile lui Michaux din “Domeniile mele” (1929, 1935).
Si, apropo de lista, pe linga clasicul “Sotron” (eu am editia Univers, 1998; primul capitol din “Sotron” are un motto din Jacques Vache, ceea ce confirma inca o data aderenta lui Cortazar la spiritul suprarealist, intocmai ca Michaux), ar mai fi de pomenit si volumul “Fetele medaliei / Cistigatorii” (Cartea Romaneasca, 1991). “Cistigatorii” e roman (cu un motto f misto din “Idiotul”), iar “Fetele medaliei” e un ciclu de povestiri, cele mai multe nu apar in editiile Polirom.
Eu le am pe toate, ca fan Cortazar ce sint. La trompeta nu cint, din pacate.
“Buna salena cronopiu cronopiu!”
30 septembrie 2007 la 2:29 pm
@ iulian t – pai eu nu fac recenzii
despre Michaux zice si Cortazar – ca fara Plume n-ar fi scris niciodata povestirile astea. Fetele medaliei/Cistigatorii nu-l am, din pacate, da’ o sa dau eu de el pe undeva la un moment dat.
30 septembrie 2007 la 3:07 pm
30 septembrie 2007 la 5:14 pm
@ luciat: exact, si Plume, un certain Plume, y compris, CPC (ce pana cronopiului)!
9 octombrie 2007 la 12:14 pm
Don’t you just love Cortazar? Sper ca ati citit Sotronul…..la mine in clasament e pe locul 1, cu coronita. Povestirile sunt si ele delicioase, unele au gust de mar, altele de cirese, si unele de pepene galben. Este o editie frumusica si de la Editura Cartier. Spor la lectura!
15 octombrie 2007 la 6:56 pm
Un mic secret: la Institutul Francez se afla un volum gros cu TOATE povestirile lui Cortazar. Imprumutabil. Desigur, iti trebuie abonament, dar e doar 40 lei pe an.
15 octombrie 2007 la 9:05 pm
@ vlad – da? stii ca mie nu mi-a trecut niciodata prin cap sa caut vreo traducere de la institutu francez? sau oi fi luat si nu mai tin minte