Terorism de cititoare

Compunerea lui Luca (2)

 T. O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanta de vara, Polirom, 2004

Ce se intimpla de fapt in vacanta de vara? (Nu cititi mai departe daca vreti sa va bateti singuri capu’ ). Luca merge cu familia la mare, asta e clar. Altele sint mai putin clare, pentru ca nu e o compunere “realista”. Dimpotriva, e una in care se fabuleaza la greu. In diferite grade si cu mai multe viteze. Fictiunile par sa se amestece intr-una singura care sa le cuprinda pe toate si in care totul se leaga. Pe scurt, moare o gramada de lume, de la persoane din familie pina la pirati, teroristi si extraterestri. Ceea ce parea la inceput accident se transforma in crima pusa la cale si executata de diverse personaje, cu diverse motive – ultimul motiv avansat de Luca e… un complot galactic ca sa-i fie furata Compunerea si sa i se puna lui bete in roate sa nu mai ajunga presedintele intregii lumi.

Se modifica si modelul de compunere. Incepe ca o banala tema scolara, devine apoi un fel de autofictiune a la Nahabetian (“a inceput sam-i explice ca daca e cineva care s-a lovit la picior zice ca este schiop de tot si i l-a taiat ca sa fie mai interesant”), trece in ceva care pare pura fictiune paranoica sau document psihiatric. Poate fi citit si ca roman politist si probabil ca multi au incercat asa, inclusiv eu. Cititorul-detectiv trebuie sa se prinda nu doar cine e criminalul, ci, in primul rind, cine e victima, daca moare cu adevarat cineva in vacanta asta de vara. Cu alte cuvinte, care e adevarul camuflat de multele fabulatii ale copilului.

Teroristi, pirati, extraterestri, dealeri de droguri… o mierlesc care mai de care mai crud, absurd si haios Umorul negru e la inaltime, Luca e genial. Unuia hacuit de Teroristi (cred, nu mai tin bine minte) ii tisneste ficatul pe capacul unui tomberon de gunoi dupa care era ascuns Luca, iar ficatul il improasca pe haine cu niste… inghetata aruncata pe-acolo – copilul isi face probleme sa nu-l certe acasa ca s-a murdarit. Politistul Ionel il chestioneaza cu seriozitate in privinta unei crime pe care ar fi descoperit-o gasind pe jos vreun rinichi cazut din cadavrul transat (!). Un Pirat e tras in teapa. Un pilot e nimerit cu o piatra in cap si intra intr-un pom. Cei mai multi mai fac “asa putin dintr-un picior” inainte sa moara.

Scripetele

Mai problematice sint mortile din familie. Prima e mamaia, o “scorpie” care nu-l lasa la film si il obliga sa manince. Tocmai cind ameninta sa-i distruga vacanta, are loc un accident. Un accident cu scripete. Scripetele asta e foarte important, mult mai important decit pistolul pe care-l cumpara mai tirziu tatal. Batrinei ii cade in cap o lada cu scule ramasa suspendata de o funie. Odata ingropata, locul ei e luat de verisoara Kiti. Si ea sta in calea vacantei fericite a lui Luca. Are grija de el peste zi, dar de fapt il persecuta fara mila. Scripetele strikes again. Fata, care isi exersa talentele de alpinista pe peretele casei, cade intr-un butoi cu smoala pus pe foc. Dispare si ea, lasind in urma mizerie in curte: “nu s-au apucat sa spele pe jos caci trebuia sa razuiasca bine de tot smoala de pe ciment si nici nu era dero destul la cit singe a curs de la Kiti” (170)

Spre final e si mai mult singe, nu doar in casa, ci pe toata strada. A mai disparut un personaj care strica vacanta, dar despre aceasta disparitie nu aflam nimic direct, e deja prea mult pentru copil, umorul negru nu mai functioneaza. O explicatie psihiatrica devine obligatorie, o impune evolutia (sau involutia) stilului compunerii – chestie pentru care era nevoie, fara discutie, de atitea pagini. Majusculele se indesesc, paragrafele dispar, paranoia (sau, in fine, psihoza, tacaneala, ca n-o sa ma apuc sa-l diagnostichez eu pe Luca!) tisneste din pagina pe masura ce ne apropiem de sfirsit.

Tabla inmultirii

Luca nu ezita sa spuna cum isi scrie el compunerea si ce intirzieri are fata de realitate pe firul povestii. Inclusiv, spre final, avertizeaza ca are de gind sa o ia inainte, sa-si imagineze viitorul. La un moment dat ne explica exact cum face: ii pindeste pe Teroristii “care se uita la Ecrane ca sa vada la ce ma Gindesc eu sa fac” (309) si, ca sa nu-i afle gindurile adevarate, “am inceput sa ma Gindesc cum sa mai fac la Compunere” – dupa care isi imagineaza cu lux de amanunte o scena de furt intr-un magazin. Amanuntele si absurdul din scena “fictiva” sint o dovada ca Luca e capabil sa inventeze orice. Daca pina la scena asta parea improbabil ca el sa fi fost in stare sa inventeze, de exemplu, ritualul de inmormintare al bunicii, acum nimic din ce a scris el nu mai pare 100% in afara indoielii.

Deci, au murit cu adevarat mamaia si verisoara Kiti sau nu? Inainte de primul accident cu scripetele: “M-am asezat pe bordura in curtea scolii si am inceput sa repet in minte tabla inmultirii. Nu ca nu o stiu ca de stiut o stiu. Dar asa fac cind ma enerveaza cineva de cind eram in clasa a II-a.” Cind Kiti devine o problema: “am inceput sa spun tabla inmultirii si sa ma gindesc si eu asa in liniste la necazurile mele caci mama nu vrea deloc sa ma lase cu alcineva, decit cu Kiti si nici la ea la servici nu vrea sa mai ma ia cum o rugam”. Dupa ce moare: “stateam si ma uitam la Kiti zicind incetisor tabla inmultirii”. O singura data mai repeta in minte tabla inmultirii, la pagina 353, dupa ce a iesit total din compunere celalalt personaj important care-l “persecuta”, cel despre a carui disparitie Luca nu mai poate sa “compuna”.

Eu am tras concluzia ca acestea sint mortile care au avut loc “de-adevaratelea”, ca nu e vorba numai de fabulatii. Tabla inmultirii mi se pare mie indiciul cel mai important, amprenta lasata la locul faptei. Luca se linisteste asa atunci cind realitatea propriilor sale fapte e prea teribila pentru el. Sau pur si simplu cind isi sterge din memorie ce a facut, cind mintea isi construieste un alibi, o alternativa. Sigur ca asta poate fi doar compunerea mea paranoica In care cititorul e detectivul si criminalul e… T.O. Bobe

Moment in care trebuie sa va anunt ca o sa mai urmeze o insemnare despre cartea asta, ca tot n-am apucat sa zic ce voiam sa zic (am apucat, in schimb, sa antamez procedura, aproape la fel de complicata si de horror ca romanul, de schimbare a caloriferelor în toata casa.)