Comentarii la: Scrisoarea pe care o asteptam cu totii

De către: miclowan

miclowan — Thu, 25 Oct 2007 17:42:46 +0000

Saramago cu fraza lui unică, cu frazele lui de început și de final rămâne un autor unic. Iar eu pe măsură ce mă afund în opera lui, deși mai interpretez , continui să rămân în ceață.
moartea devine a unuia singur pentru că moartea e fidelă, și îndrăgostită se dedică ”trup și suflet” persoanei iubite. (o atitudine foarte feminină…e interesant că violoncelistul devine interesant prin prisma rezistenței pe care o pune)
dar cum foarte bine ai zis, e mai bine să lăsăm și ceață

De către: luciat

luciat — Thu, 25 Oct 2007 09:45:41 +0000

@ miclowan – imi place comentariul tau. Sfirsitul, “in ziua urmatoare nu a mai murit nimeni”, mie mi se pare… opac sau deschis, daca vrei. moartea aceea, care e doar a oamenilor, parca a devenit exclusiv moartea unuia singur, a violoncelistului, partenera lui si atit. dar se poate “interpreta” in multe feluri. in fine, nici nu prea vreau sa interpretez, imi place mai mult asa, sa ramina in ceata

De către: mugur

mugur — Wed, 24 Oct 2007 23:23:50 +0000

ups! doream sa comentez alt articol, revin…

De către: miclowan

miclowan — Wed, 24 Oct 2007 20:21:16 +0000

asta e un lucru pe care îl iubesc la literatură…fiecare vede altceva în cartea pe care o citeşte. Chiar dacă sunt de acord cu tine în ceea ce priveşte fraza lui Saramago şi ironiile lui şi recunosc că partea în care moartea (cu m nu M) se îndrăgosteşte de violoncist e previzibilă, cred că finalul e surprinzător.
În opinia mea finalul cărţii constă de fapt în fraza de mare efect”În ziua următoare nu a murit nimeni” (pe care pot să o aşez lîngă alte fraze geniale din Saramago ca “În noaptea aceea orbul visă că era orb”). Fraza asta te face să revezi tot romanul. Poţi să presupui că romanul e circular, doar că nu ai cum să împaci ideea asta cu faptul că intermitenţele morţii au cauze diferite. De fapt există şi diferenţe faţă de început…acum moartea umblă trăieşte printre oameni.

De către: luciat

luciat — Wed, 24 Oct 2007 10:35:59 +0000

@ raul – ei, am pus si eu un titlu care sa sune intr-un fel, asa, patetico-comercial

@ depe – pai hai ca nici la saramago nu e chiar asa de obositor. si ma intrebam “obiectiv”, ca sa zic asa – intrebare timpita, dar eu imi pun multe intrebari timpite, cred ca e specialitatea mea

@ ondinna – ei, daca e sa ne alegem preferatele atunci preferata mea e analiza gramaticianului la scrisoarea mortii – cind vorbeste el de “ineptiile sintactice” (p. 141) – zici ca face misto de mine si de ce m-am stresat io prima data in legatura cu fraza lui S

@ puisorul – sa stii ca eu abia anul asta m-am apucat de saramago. inainte nu citisem decit Evanghelia… care m-a lasat rece (nu-mi aduc aminte mare lucru). sper sa-ti placa Intermitentele mortii!

De către: puisorul cufurit

puisorul cufurit — Wed, 24 Oct 2007 09:46:43 +0000

Intr-adevar, Saramago este un scriitor genial, un scriitor care a reusit sa ma socheze, si e greu ca vreo carte sa ma faca sa casc ochii mari atunci cand o citesc. Spre rusinea mea, n-am citit decat doua carti de-ale lui, “Eseu despre orbire” si “Evanghelia dupa Isus Cristos”, dar m-au impresionat. Cartea despre care vorbesti tu i-a placut enorm de mult unui prieten pentru care Saramago e ca un “cap el maestro” si abia astept s-o purec si eu…

De către: ondinna

ondinna — Wed, 24 Oct 2007 09:18:02 +0000

am bifat si analiza grafologica. dar preferata mea (ca intre timp am mai avansat cu cititul) ramane monologul mortii, mai alea partea in care ea – cucoana de moda veche, old school style – se gindeste sa se puna la curent cu noile tehnologii si sa treaca la posta electronica.

De către: depe

depe — Tue, 23 Oct 2007 22:04:03 +0000

la Vonnegut manierismul stilistic nu mi se pare deranjant din cauza ca nu e obositor.