Terorism de cititoare

She wants out

Doris Lessing, The Making of the Representative for Planet 8, Granada, 1983

Cind a aparut cartea, Doris Lessing era de ani de zile o celebritate. Scrisese The Golden Notebook, militase pentru o gramada de chestii, trecuse de comunism, feminism si alte isme. (Primul ei roman continea o poveste de dragoste intre o cucoana alba si un muncitor negru.) De fapt, The Making e penultimul volum dintr-o serie de cinci, Canopus in Argos: Archives, inceputa in 1979. Serie SF! E un personaj femeia asta care s-a aruncat in militantisme, a adoptat ideologii si le-a respins, a inhatat premii si recunoasterea forurilor inalte ale literaturii, dupa care s-a apucat de SF cu nonsalanta. Imi place si reactia ei cind au anuntat-o ca a luat Nobelul, “I won all the bloody European prizes” (cam asa). Imi place ca inca scrie, la 88 de ani. Ca e alerta si bine mersi la virsta asta. Mai ramine sa-mi placa si ce scrie

Ma rog, nu pentru The Making… e ea celebra, dar ce sa fac, asta aveam in casa, asta am citit. M-am linistit in sensul ca da, mi se pare o scriitoare adevarata, chit ca nu m-a dat pe spate aici, dar e usor sa-ti imaginezi ca a comis si carti mai bune. Sare in ochi sufismul, imi pare rau ca stiam dinainte ca e o sursa de inspiratie, cred ca m-as fi prins si fara sa stiu. Nu m-a deranjat “misticismul” in sine, m-a deranjat doar ca e cam simplist si prea putin prelucrat (sau interiorizat, sa zicem, e prea a la lettre). O planeta minunata, cu clima ideala, locuita de fiinte blinde si simpatice, pateste o catastrofa: iarna extrema. Ei, asta mi-a placut cu adevarat, si inca foarte tare. Peisajele, atmosfera, descrierile, viscolul, gheata, frigul, calatoriile de la un pol la altul in cautarea unor plante miraculoase care infloresc doar o data si pentru scurt timp. De neuitat oamenii ingropati in igloo-uri, care se lasa prada inertiei si somnului, asteptindu-si moartea. Frumos, impresionant, genul de pagini care te ataca si activeaza un strat adinc in tine (ok, in mine, nu in tine ), ala care declanseaza spaime, obsesii, viziuni, o mica nebunie. Ca un poem de pe vremuri, scris cu arta si cu… arhetipuri. M-a atins, recunosc.

De multe ori m-am gindit la “90 North“, un poem de Randall Jarrell care m-a zapacit atit de tare la un moment dat ca am incercat sa-l traduc (si a iesit ca dracu ). E tot despre gheata si intunericul de la Pol – fireste, simbolic. As cita tot poemul, dar ma multumesc cu ultimele versuri, foarte cunoscute de altfel: “Pain comes from the darkness/ And we call it wisdom. It is pain.” Din pacate, ce e atit de impresionant la Jarrell, lovitura asta care reduce intelepciunea la “pain”, (traduceti, daca aveti chef, cu “transcendent” si “imanent”) lipseste cu desavirsire la Lessing. Ea marseaza tocmai pe intelepciune, pe topirea individului in “noi” si pe “mintuirea” acelui dezamagitor eu-noi prin… evident… o uniune mistica. Fara pic de nuante, fara pic de viziune personala, asa, ca la Carte. As incerca sa explic, dar ar dura vreo suta de insemnari si mi-ar trebui alt vocabular (pe care nu-l am) – in pasajele ei “intelepte” literatura se evapora si ramine doar… un zat de sufism, un zat al unor concepte rigide.

A, sigur ca se poate extrage cu totul altceva din cartea asta, chestii sociologice, ideologice etc. Nu ma intereseaza, la nivelul asta nu e mare lucru de spus. Am gasit pe net o cronica (John Leonard in “New York Times”) care o face praf pe Lessing, o cronica fara pic de empatie si plina de glumite dispretuitoare, dar cu o fraza (cel putin) memorabila: ” She wants out. She is tired of our modernist mewling. One of the many sins for which the 20th century will be held accountable is that it has discouraged Mrs. Lessing.” Ei, eu ma topesc dupa oamenii descurajati, dupa cei care “want out”. Dar nu asa, nu ca in The Making… Harold Bloom a decretat ca tot ce-a scris Lessing in ultimii 15 ani e “quite unreadable … fourth-rate science fiction.” (am vazut aici). Risc sa-l cred, daca de la The Making… a luat-o cumva in jos.

Lucrul cel mai trist, la modul grotesc, care i s-a intimplat autoarei, e ca un alt volum din seria Canopus…, Shikasta, a inspirat un cult religios in America (vazut aici). Adeptii cultului i-au scris s-o intrebe “Cind o sa fim vizitati de zei?”

(Pe mine m-a inspirat doar sa visez un cimp cu pamint negru, afinat, din care ieseau miini de morti. De-aia nici n-am scris nimic ieri, ca m-a cam agitat )