5 pt Bradbury, 3 pt MCC
Ray Bradbury, Omul ilustrat, trad. Nina Trifan, Univers, 2006 (colectia Cotidianul)
8 din cele 18 povestiri care intrau in editia originala. 150 de pagini, le-am citit una-doua. Nu pot sa zic ca nu mi-a placut deloc, dar am pufnit pe nas destul de des. “scoase de la spate un pachetel care, prin presiunea exercitata asupra unei substante chimice ascunse, se transforma intr-o barca incapatoare” – din cale-afara de SF pentru mine 
Vreo doua povestiri sint pe baza de Isus si sensul vietii – misto la inceput, se fisiie rau spre final, prea multe explicatii, prea evident e totul, prea didactic. De altfel in toate mi s-a parut ca exagereaza cu explicatiile. Si nici nu e scris cine stie ce – s-ar putea sa fie si din vina traducerii, habar n-am. De exemplu povestirea cu planeta Venus pe care ploua tot timpul, fara intrerupere, era o ocazie pentru niste demonstratii de maiestrie artistica, ca nu mi se pare de colo sa descrii ploaia vesnica – nu i-a iesit deloc, din punctul meu de vedere. O alta povestire rastoarna perspectivele in relatia dintre albi si negri (pe planeta Marte), dar e cumplit de previzibil totul, naiv, scolaresc, patetic la modul naspa. Ori poate sint eu intr-o pasa proasta, de strimb din nas la orice dar ma indoiesc. In orice caz, merge cind n-ai ceva mai bun de facut.
Si nu stiu ce sa mai spun, ideile sint misto, in general, dar parca asta conteaza? Mi-a venit totusi in sfirsit sondajul urmator. La precedentul, “Ce nota merita MCC pentru organizarea tirgului de carte de la Frankfurt?” (aici insemnarea aferenta), au raspuns 78 de oameni, iar media finala e 3,05. Mi se pare corect, cred ca exagerasem eu cind i-am dat nota 1 
(12 din 78 au considerat ca merita 10).
Acum o sa fie: “Ce parere aveti de literatura SF?”, ca tot am mai discutat pe-aici despre asta.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
9 noiembrie 2007 la 2:02 pm
obisnuiam sa citesc sf in liceu, dar intre timp am trecut exclusiv pe mainstream. recent, am citit antologia aparuta la nemira, iar naivitatea textelor prezente acolo m-a izbit.
de exemplu: intr-o nuvela se vorbeste despre o omenire a viitorului indepartat care a colonizat spatiul, dispune de teleportare, etc. totusi, in universul asta exista o planeta pe care oamenii au ales sa traiasca o viata simpla, o planeta pe care se calatoreste cu automobile si cu trenulete. dar, wtf?! peste zece mii de ani, oamenii vor percepe viata simpla si tehnologia rudimentara la fel cum o facem noi, in sec 21? autorul nuvelei nu a auzit de relativism cultural? m-as fi asteptat ca pentru vremurile alea tehnologie rudimentara sa insemne un dizpozitiv mai primiv de teleportare.
stiu, asta e un detaliu nesmenificativ, dar m-a scos din sarite.
in plus, mi se pare ca traducerile sunt destul de slabe. singurul traducator ok cred ca e Mihai Dan Pavelescu.
9 noiembrie 2007 la 2:14 pm
e la fel ca peste tot, omul sfinteste locul (aici creatia), nu genul, nu subgenul.
9 noiembrie 2007 la 2:18 pm
eu nu prea citesc sf-uri, dar ultimul sf pe care l-am citit -Particulele elementare de M. Houellebecq- mi-a placut la nebunie. imi plac in general sf-urile in care nu conteaza atat imaginatia de a inventa nu stiu ce aparate sau personaje curioase, cat de a schimba conditia umana. sa fie ca in Gogol, cand te trezesti dimineata fara nas, sau ca in Kafka, sa te trezesti ganganie. genul asta de sf, care nici nu e de fapt sf.
9 noiembrie 2007 la 2:21 pm
nu sînt cititor de SF, nu ştiu de ce… chiar regret… bănuiesc că sînt autori foarte buni, ca în orice gen literar… mă plicti toate complicaţiile alea tehnice, cînd exista în realitate cu duiumul… Kafka, de exemplu, mi se pare destul de SF!!!
Chiar Dosto! 
9 noiembrie 2007 la 2:28 pm
Prima tentatie a fost sa votez “SF e o palarie prea mare etc”. Adica, imi face placere sa cred ca nu fac discriminari de gen.
M-am gandit totusi mai bine si m-am prins ca, de fapt, optiunea aia nu spune nimic, sau spune exact ce-am zis mai sus “io nu discriminez”.
O intrebare mai corecta, cu raspunsuri mai sincere, mi se pare: “Citesti SF?” Ei, cand am ajuns la intrebarea asta, m-am prins ca singurul raspuns pe care pot sa-l dau e NU. Adica, citesc ocazional SF, dar ocupa cam 1% din lecturile mele. Cel mai adesea recitesc, prin trenuri, la masa, sau captiv la parinti si fara biblioteca mea, prostioare pe care le citeam prin generala & liceu. Cunosc de exemplu pe cineva care – desi altminteri persoana educata, cu gusturi – a citit de zeci de ori o carte cu Melania Lupu de Rodica Ojog-Brasoveanu. Cartea e simpatica, nimic de zis, dar nu justifica recitirea prin valoare literara. Cam asa e si relatia mea cu SF-urile.
Evident ca exista si SF-uri misto, dar n-am dispozitia sa le caut. Deci, asta e, discriminez.
9 noiembrie 2007 la 2:32 pm
Prima povestire de Ray Bradbury am citit-o in Stiinta si tehnica prin clasa a Xa si m-a impresionat profund. Era vorba de un soldat trimis sa lupte pe o planeta pustie, la un moment dat omoara un dusman si nu-si poate opri un sentiment de scirba: erau prea albi, cu doar patru membre si fara solzi…
Nu stiu cum as reactiona acum, noi decreteii nu prea aveam mijloace alternative de distractie, inghiteam prea usor povestiri poate naive. Mai tine cineva minte Planeta mediocrilor?
Scuze, am scris prea mult.
9 noiembrie 2007 la 2:44 pm
ironistul, ala e sf-ul care imi place si mie. mi-ar parea bine sa imi dea cineva mura in gura o lista de astfel de carti, am si eu lista mea, de ex margaret atwood, huxley. dar, de multi de cand nu mai citesc sf, cred ca sunt in urma tare. si , cum sunt mai multi care se plang ca nu stiu unde sa caute, cred ca de la cartuse.weblog.ro am putea primi o mana de ajutor.
9 noiembrie 2007 la 2:49 pm
chiar asa, noi, decreteii, citeam sf de rupeam!
da’ ce, filmele sf de azi nu sunt naive? cu efectele lor cu tot. phii, tin minte povestirea aia! nu si planeta mediocrilor:(
9 noiembrie 2007 la 3:01 pm
1984 mie mi se pare o carte absoluta. am fost foarte impresionat de Solaris (nu si de filmul lui clooney). vai ce gusturi atemporale am!
9 noiembrie 2007 la 3:02 pm
nu pricep deloc nevoia asta de verosimil, frica de monstruos…literatura e cu atit mai misto cu cit e dusa cu capul, de fapt cu cit mai mult cu atit mai bine…exagerata (dar foarte exagerata), stingace (dar cu imaginatie), deplasata, obscena, cit mai stranie, cit mai originala…chestia aia cu pachetelul care se transforma intr-o barca, oau, cit de cretina e si ce bine…luciat, cam ca asteroidul ala cu meri din vonnegut (bufoniada) si chinezii aia invizibili
ce altceva poate sa fie literatura?
9 noiembrie 2007 la 3:03 pm
daaa, in kafka, in dosto si in gogol e o groaza de s.
si in apuleius, si in plaut, si in ovidiu la fel.
9 noiembrie 2007 la 3:04 pm
sociu, literatura e plina de rahat ca si politica.
9 noiembrie 2007 la 3:11 pm
pt. uv
In Stiinta si tehnica, pe ultima pagina sus. Inainte de Planeta mediocrilor a fost Epopeea spatiala 20… si nu mai stiu cit, cu roboti umanizati. Ars Amatoria.
9 noiembrie 2007 la 3:13 pm
prima lectie de literatura pentru sociu:
monstruosul, daca nu e verosimil, nu mai e monstruos. face fleosc.
la fel ca bufoniada, pe care, sa vezi coincidenta, am terminat-o in dimineata asta.
9 noiembrie 2007 la 3:56 pm
oc68, tu erai din elita cu electronica si cu “stiinta si tehnica”! nu, eu m-am oprit la “maini de aur”:) aveam hobby-uri mestesugaresti
9 noiembrie 2007 la 4:16 pm
tre sa ma duc sa platesc cablu acuma, asa ca ma grabesc un pic
cred ca are dreptate toata lumea, in general
mai putin vic, la faza ca bufoniada face fleosc
n-o fi minunata, da’ e misto si e marca vonnegut, care sa nu va luati de el ca fac urit
pt curiosi, uite aici impresiile mele la bufoniada:
http://www.terorista.ro/www/2007/02/07/please-mai-putina-iubire-mai-mult-bun-simt/
@ dan sociu – eu nu vorbeam despre literatura, ci despre Omul ilustrat.
9 noiembrie 2007 la 4:57 pm
ma rog, oi fi eu mai prost, da’ n-am priceput de ce cartea asta are doo inceputuri. care primul n-are nici un rost, decit ca in el e citatul ala cu iubirea si bunul simt care te-a dat pe tine pe spate.
nu pot pentru ca sa intru in fibrilatie. ba parca il prefer mai degraba pe balzac. macar el iti zice clar: uite, acu’ bag o descriere. si tu, daca te grabesti sa platesti cablul 
poti sa o sari. 
poorma, odata ce a facut in citeva pagini cadrul ala s.f., mare lucru nu mai e de carte. o trama subtirica, cu aia doi gemeni, mai mult ca pretext ca sa descrie in continuare lumea aia. si, la descrieri, indiferent ca e vorba de vonnegut sau balzac
9 noiembrie 2007 la 7:04 pm
@ vic – balzac?
si, ca sa vezi ce fata salon sint, nu-ti spun a ce critici imi seamana mie “o trama subtirica, cu aia doi gemeni, mai mult ca pretext ca sa descrie in continuare lumea aia.”
9 noiembrie 2007 la 7:33 pm
Ce parere am despre SF ?
A raspuns Florin Manolescu (magistral,as zice) in studiul sau “Literatura SF” (Editura Univers,1980) :
“Intr-o proportie de aproximativ 90%,literatura SF este literatura populara,literatura de consum,paraliteratura sau Trivialliteratur,cu o valoare estetica si de cunoastere foarte redusa.”
Dar…aproape 90% din orice…este gunoi !
In procentul ramas,de 10%, intra si Margaret Atwood (“Povestea cameristei”, “Oryx and Crake”) si Ursula K.Le Guin (“Dezmostenitii”, “Mina stinga a intunericului”) si Philip K.Dick (“Ubik”, “Omul din castelul inalt”,”Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch”) si Arkadi & Boris Strugatki si Stanislaw Lem….
Volumul lui Radu Pavel Gheo – “Despre Science Fiction” (recent re-editat la editura Tritonic),a fost inca de la lansare (2001,editura Omnibooks,Satu-Mare) si a ramas dupa trecerea anilor,un studiu de referinta in materie de SF.
9 noiembrie 2007 la 7:52 pm
(ia, a inceput distractia si eu nu am fost pe faza)
pai sigur ca povestirile lui Bradbury par acum desuete si naive dar ‘la vremea lor’ oho. Sa nu imi spuneti ca ati uitat Twilight zone. e un fel de tata sefeului.
acu nu stiu ce sa zic, eu am citit mult SF clasic, tot ce am prins in nemira si in anticipatia, chestii cu roboti, nave extrateresti etc, dar ce se scrie acum, nu stiu daca mai poate fi inclus sub denumirea asta.
9 noiembrie 2007 la 8:11 pm
@ cristian tamas – dap, f posibil sa ai dreptate cu aia 90% si 10%. multumesc ca mi-ai adus aminte sa citesc cartea lui Radu Pavel Gheo
mie mi-a placut Solaris f mult
9 noiembrie 2007 la 8:47 pm
@ luciat: ia nu mai fi tu fata salon si spune a ce critici iti seamana.
10 noiembrie 2007 la 12:05 am
Imi cer scuze, Luciat, ca ma bag si eu ca musca-n lapte. De regula evit controversele de genul asta, insa imi pare asa, ca nu pot sa raspund la sondajul tau fiindca nici unul dintre raspunsuri nu ar inchide in el parerea mea pe aceasta tema. Nu ca ar fi asta neaparat o problema. Dar…
Dar e ciudat sa vad ca hobbitul declara acum ca nu citeste SF desi in urma cu vreo luna lecturam pe blogul Brumarului ca devora P. K. Dick. Ubik daca nu ma insel. Doar ca… doar ca Hobbitul are dreptate. Cind citea Dick, cind citea SF, Brumaru citea literatura. Prin urmare, discutia pleaca de la o premisa falsa, naclaita de prejudecati, aceea ca literatura SF e altceva decit literatura.
Nu sint fan Sf (ce e ala fan, pina la urma?) Dar citesc cu mare placere si Strugatki, si Nabokov, si King, si Salinger, si Kafka, si Gaiman, si Bruckner, si Hesse, si Fowles, si Marquez, si… Si nu-mi pasa daca pe coperta scrie SF sau nu. Important este sa-mi placa, sa ma mingiie, sa ma poarte, sa ma plimbe, sa ma duca si sa ma aduca, sa faca ceea ce face literatura. Clasificarile si etichetarile ingineresti cind e vorba de literatura imi par un pic absurde si paguboase din multe puncte de vedere, insa nu o sa insist acum. Dar e pacat, cred, sa pierzi portii delicioase de literatura buna doar pentru ca cineva a scris pe o carte doua litere, S si F, iar tie iti este frica de ele.
10 noiembrie 2007 la 12:23 am
@ marian – pai nu esti deloc ca musca-n lapte, esti ontopic
10 noiembrie 2007 la 12:31 am
Pai sint si un pic off, fiindca nu am pomenit nimic de “Omul ilustrat”. Ideea e ca editia asta e atit de prost redactata, are atit de multe greseli de corectura, incit nu am putut sa-mi stapinesc nervii si nu am trecut de al doilea text. Dar fiindca e vorba de Bradbury, pot sa strig in gura mare “Fahrenheit 451″. Si sa ma asez apoi linistit pe scaunelul meu, cu o carte in mina, bucuros ca in lume inca se citeste.
10 noiembrie 2007 la 7:54 am
Marian Coman@ : cred că o să mă reapuc de P. K. Dick! Sînt vreo şapte cărţi traduse… Am abandonat din lene…
10 noiembrie 2007 la 10:25 am
Topicul asta imi aduce aminte de anii de scoala. De noptile cind citeam Stephen King si dormeam cu lumina aprinsa.
Chiar daca v-a enervat traducerea asta incercati Bradbury in engleza.
Adevarul e ca parca e mai multa maculatura SF decit in alte genuri.
Cea mai buna carte citita anul asta …”Picnicul” fratilor Strugatki. Si n-am spus carte SF.
Spor la citit.
10 noiembrie 2007 la 3:20 pm
vic, stai jos, n-ai inteles nimic, mintea ta e blocata pe undeva pe la estetica aristotelica de scoala generala
10 noiembrie 2007 la 6:45 pm
@ hobbitul – Pai eu zic ca merita. Macar o parte dintre ele. Lectura placuta, asadar
11 noiembrie 2007 la 2:19 pm
stiam eu de ce nu pun pe cartile pe care le scot vreo eticheta… tocmai fiindca n-as vrea sa indepartez cititori care au prejudecati fata de genuri, dar stiu sigur ca ar aprecia niste carti bine scrise. by the way, luciat, am sa te mai bat inca o data la cap cu Nicola Griffith – Riul linistit…
11 noiembrie 2007 la 7:37 pm
[...] Cartea lui Queneau se inscrie in definirea literaturii facute de Dan Sociu, pe site-ul Luciei T “literatura e cu atit mai misto cu cit e dusa cu capul, de fapt cu cit mai mult cu [...]
11 noiembrie 2007 la 10:49 pm
deci…sf-ul (nu tot, dar aproape tot) nu e pentru adolescentii intarziati? ca eu asa am impresia.
11 noiembrie 2007 la 11:26 pm
@ raul – Ba da. Cine nu-i adolescent intirziat, sa-si dea un sut in fund. Desi… eu tare am impresia ca toata literatura e pentru adolescenti intirziati, in afara de cazul in care nebunii isi fac un job din a comenta literatura, iar negustorii din a o vinde. Dar astea sint alte povesti. So… lectura placuta orice carte tii in fata ochilor.
11 noiembrie 2007 la 11:35 pm
eu chiar intervin ca musca-n lapte, şi ca o desăvârşită niznaie în ale sefeului, dar nu mă pot abţine – Marian, mi-a plăcut la nebunie răspunsul tău. Felicitări.
12 noiembrie 2007 la 2:18 am
@ hnu –
@ marian coman – mi-am dat un sut in fund, daca asa mi-ai recomandat
nu ca n-as fi eu adolescenta intirziata (habar n-am cum sint) ci pt ca nu cred ca toata literatura e pt adolescenti intirziati. e si pentru oameni maturi, si pentru batrini, si pentru copii.
@ dan sociu – nu ma bag in dispute de astea, ma depasesc. dupa cum vad eu lucrurile, tu esti mai… exaltat, iar vic mai sobru – deduc din cele citeva cuvinte pe care le-ati postat fiecare. nici unul dintre voi n-a fost suficient de clar ca sa pot eu sa inteleg.
impresia mea e ca totul sta in mina fiecarui scriitor in parte, nu neaparat in reteta pe care o foloseste.
).
am incredere in cum citeste vic, din punctul asta de vedere, pentru ca am vazut de-a lungul timpului (cel putin asa cred) ca nu e “blocat” in vreo estetica sau alta, ceea ce mi-as dori si mie (inca, cel putin atita timp cit nu simt ca m-ar fi pocnit vreo revelatie
pe de alta parte, inteleg optiunea ta pt monstruos, original, deplasat etc. drept o usoara deformare a defamiliarizarii, stii tu, aia a formalistilor rusi. procedee, chestii… ce altceva e literatura? – ca sa ma iau dupa tine
poate ca n-ar trebui sa uitam ca orice unealta e buna doar atit timp cit serveste unui scop, cit e realmente utila. daca nu, daca e pusa in vitrina si admirata pentru ea insasi, e doar un gadget. zic si eu, nu stiu daca am dreptate, asta-mi trece prin cap acum.
12 noiembrie 2007 la 9:23 am
@luciat: nu cred că Marian Coman delimita strict o categorie de vârstă. Cred că prin “adolescenţă întârziată” ne vorbea de omul căruia îi place să se piardă între filele unei cărţi, care râde în hohote când e de râs şi plânge de sare cămeşa pe el, când e de plâns, care găseşte în carte un material de suflet şi nu un obiect steril de analiză. Or, asta e valabil la orice vârstă.
12 noiembrie 2007 la 10:01 am
@ Lorena –
Da. Cam aia am vrut sa zic. Multzam. Si ma mai gindeam la un anume act de rebeliune in fata socialului prin retragere in lectura. Apoi, cred ca mai sint citeva asemanari intre cititorul pasionat si adolescentul clasic – adica ala descris in cursurile de psihologia virstelor. 
@ Luciat – Nu stiu ce sa zic. Ai si tu dreptate.
So… imi dau si eu un sut in semn de solidaritate.
12 noiembrie 2007 la 1:59 pm
Ma sperie cartile proaste, mai ales cand stiu ca exista atatea carti “fundamentale” (cum le numea Petrini) si ca viata este atat de scurta… Nu mi-ar ajunge intreaga mea existenta pentru a citi un sfert din cartile extrem de bune care au fost scrise.
12 noiembrie 2007 la 4:13 pm
eu nu mai suport glorificarea adolescentului, intirziat sau nu. si m-am saturat pina peste cap sa aud despre “cititul cu sufletul” – sufletul unora vibreaza de nu se poate la carti incredibil de proaste. literatura adevarata nu e numai ca sa ne cocoloseasca sufletzelele noastre pretioase, oricum – na, ca sint tifnoasa pe ziua de azi, da’ asta e.
12 noiembrie 2007 la 4:31 pm
pe mine literatura contemporana m-a stricat de tot. literatura de astazi este foarte complexa, prea complexa. esti om casatorit, cu job stabil si asa mai departe, si citesti numai porcarii stilizate, numai nebunii sexuale si penale. daca ai nenorocul sa citesti la rand cativa autori contemporani, oricare, in scurt timp ajungi sa nu mai crezi in nimic, te pervertesti, te dezintegrezi. mai grav este ca au dreptate acesti autori. intr-adevar, drumul nostru este o descompunere regizata artistic.
12 noiembrie 2007 la 5:08 pm
Îmi pare rău că sunteţi prost-dispuşi şi trişti… ca vremea de afară, de altfel. Eu sunt fericită azi
şi aş dori ca toată lumea să fie fericită, cum sunt eu.
@puişorul: şi cum poţi pune etichete? Din păcate, şi scriitura, şi receptarea ei, sunt două procese subiective. Şi nu ţi-e teamă că atât eticheta de “proastă” cât şi cea de “fundamentală” pot fi pripite?
@luciat: da, sufletul fără autocenzură e un tobogan în jos, e adevărat. Dar nici cu cenzura fără suflet nu pot fi de acord. O artă înseamnă într-adevăr stil, rigoare, principii artistice etc., dar cred că diferenţa e dată chiar de stropul ăla de magie care deosebeşte un Mozart de un Salieri.
12 noiembrie 2007 la 9:40 pm
Bineinteles ca etichetele pe care le punem risca sa fie pripite, dar unde nu exista riscuri? Oricum, putem elimina in mare masura intoxicatia unei carti proaste sau sufocante in sensul rau al cuvantului, prin selectarea lecturii in functie de opiniile unor oameni in ale caror gusturi literare ai incredere, sau prin cautarea cartilor scrise de autori cu adevarat consacrati in lumea literara. Suna a snobism, dar e valabil pentru autorii pe care nu i-ai mai citit pana atunci. Dupa ce-ti formezi tu o impresie, abia atunci poti spune cu adevarat daca, in opinia ta, o carte e buna sau nu. Despre Pamuk am aflat ca a luat Nobel, Saramago mi-a fost recomandat de un prieten cu gusturi literare pe care le respect. In nici unul din cazuri nu am ales prost…
13 noiembrie 2007 la 11:54 am
Protestez. Iau apărarea sf-urilor adică. Pe când a apărut „Dune” eram într-a şasea sau a şaptea şi toată clasa era bolunzită după respectiva carte. Cum părinţii erau cam reticenţi în a strica banii pe serii de sf-uri, puteau să treacă şi două luni între apariţie şi cumpărare. Şi atunci nu ne mai rămânea decât să ne rugăm de singurul din clasă cu buget mai generos „cum termini primul volum dă-mi-l mie că io citesc repede şi ţi-l aduc a doua zi, nu i-l da lui că-l ţine toată săptămâna”. Care carte serioasă a mai fost aşteptată cu atata disperare?
Totuşi, ca să fiu sincer „Dune” nu trece proba timpului. Mult mai bine reuşesc în sensul ăsta Stanislaw Lem şi cei doi Strugaţki. Şi nu numai cu sf-urile de vârf cărora li se consimte de bine, de rău accesul în pantheonul literaturii adevărate: „Solaris” şi „Picnic”. Ci şi cu sf-urile vechi de tot, solid construite, inginereşti – „Astronauţii”, „Ţara norilor purpurii”.
Revin: nu-mi imaginez cum ar fi arătat perioada sfârşit de generală – liceu fără Frank Herbert, Asimov, Poul Anderson, „Rendez-vous cu Rama”. Nici nu pot spune că-mi displace virajul actual de la sf-ul clasic spre fantasy, uneori la acelaşi autor, vezi George R.R. Martin care de la „Regii nisipurilor” a ajuns la „Cântec de gheaţă şi foc”
Or fi ele literatură de consum, dar sunt faine (nu folosesc termenul „bune”, ăsta fiind teoretic rezervat literaturii serioase). Şi nu mi se pare deloc uşor să scrii cărţi de consum faine. Bine, aici trebuie să mărturisesc şi o frustrare a mea: de ce nu prea avem cărţi de consum autohtone?
13 noiembrie 2007 la 2:31 pm
@ valer – de acord cu tine, in general.
si imi pare f rau, dar ce sa mai fac acuma?
eu nu prea am citit SF nici cind eram mica, totusi imi aduc aminte de Regii nisipurilor – adica de o povestire intr-o antologie, cred. stiu ca mi-a placut rau atunci. Era ceva cu gindaci? – ca poate incurc. Picnicul nu l-am terminat. Ma pregatisem de ceva misto, dar rezonabil de usor de citit si mi s-a parut, dimpotriva, greu de citit, adica imi trebuia o concentrare pe care n-am avut-o
Dune am incercat la un moment dat, dar mi s-a parut naspa de tot – sa nu ma impuscati, ca nu mai tin minte, poate m-am inselat. nici cu asimov n-am reusit, si nici cu el nu-mi amintesc ce nu mi-a placut. i-am citit autobiografia, totusi – dupa asta chiar ca m-am hotarit ca n-o sa-i citesc cartile.
si printre autorii apropiati de SF, evident ca mor dupa vonnegut.
13 noiembrie 2007 la 4:46 pm
luciat – pai dupa marquez, cine s-ar mai putea incumeta sa scrie despre o ploaie care nu se mai opreste?
P.S. da’ “veniss underground” se pune ca SF?
13 noiembrie 2007 la 5:27 pm
@ ondinna – “veniss underground” e new weird, draga, ce stii tu…
13 noiembrie 2007 la 6:26 pm
ahaaa… doamne, da’ bine ca m-am lamurit!
14 noiembrie 2007 la 10:01 am
Nici eu nu prea citesc SF dar am bifat Omul ilustrat din colectia Cotidianul. Cel mai mult mi-a placut povestirea aceea cu astronautul care pleaca mereu in expeditii spatiale timp in care sotia lui se poarta de parca deja ar fi mort pentru a atenua socul resimitit in cazul in care chiar s-ar intampla asta.
14 noiembrie 2007 la 1:02 pm
Da, “Regii nisipurilor” era cu gândaci, de altfel înainte să vireze spre fantasy George R.R. Martin a insistat pe SF-ul “biologic”, vezi “Peregrinările lui Tuf”. Din câte îmi aduc aminte a apărut într-un almanah SF ori ceva de genul ăsta, în care cam două treimi din povestiri erau de umplutură, dar restul erau faine.
Iar “Picnicul” nu mi-a prea plăcut nici mie, pomul lăudat. Sau poate era prea serios ca să mai fie fain. Stau şi mă gândesc dacă nu cumva filmul lui Tarkovski l-a facut mai cunoscut decat ar fi meritat.
16 noiembrie 2007 la 4:30 pm
@ luciat: uite ce-am gasit pentru tine.
http://www.humanitas.ro/carti/carte.php?id=2437
16 noiembrie 2007 la 6:05 pm
@ vic – mersi, da’ l-am citit
16 noiembrie 2007 la 6:59 pm
care voiam si eu sa-ti fac o surpriza, ca sa ma ierti c-am strimbat din nas la bufoniada
16 noiembrie 2007 la 7:21 pm
23 noiembrie 2007 la 11:37 am
pai, daca ai citit “sirenele de pe titan”, nu ne dai o cronica ?
23 noiembrie 2007 la 1:37 pm
@ valer – nu, ca am citit mai de mult, sorry – mi-a placut, in orice caz
16 octombrie 2008 la 2:05 am
De curand am inceput sa descopar literatura SF, pentru ca pana acum aveam un soi de reticenta fata de gen, parte din prejudecata, parte din ignoranta.
Primele doua carti citite au fost “Fahrenheit 451″- Bradbury (azi am terminat-o) si “Picnic la marginea drumului”. Ambele mi-au placut, dar in sensuri putin diferite, si ambele mi-au fost “recomandate” de ecranizarile pe care le-au avut, recunosc.
Aprinse discutiile, dar legat de ce merita sa citesti si ce nu, am de spus un o concluzie, la care am ajuns dupa ce mi-au trecut prin mana si Nabokov, si Gogol, si Dostoievski, si Marquez si Coe, sau da, exact, Coelho: avand un anumit bagaj literar in spate, este de prisos sa iti pui intrebarea “dar oare cartea asta e buna?” Buna, in ce sens? Buna- apreciata, buna- inteligenta, buna- profunda, buna- inovatoare, buna- recomandata, buna- pentru tine? Singurul raspuns potrivit, din punctul meu de vedere, este “Buna pentru tine”- in acel moment al vietii, in acel moment al anului, al saptamanii, acea carte ti-a atras atentia, poate pentru ca subiectul ei si-a gasit un ecou intr-o nevoie a ta de moment, poate pentru ca simteai nevoia sa faci o rasturnare a criteriilor dupa care alegeai lecturile, poate pentru ca pur si simplu ai vrut sa vezi de ce doamne iarta-ma o tot elogiaza unii altii.
Unii cauta satisfactia emotionala, altii satisfactie intelectuala, altii… spirituala. Vor revelatii, insighturi, momente de beatitudine. Altii le vor pe toate. Ideea e sa stii in ce momenet “al zilei” te aflii, si sa stii care parte din tine simte nevoia sa fie hranita, iar in functie de asta, cartile vin manusa.
Da, exista niste criterii dupa care evaluam si sunt evaluate cartile ca fiind bune sau slabe, da, nu exista destul de mult timp sa acoperi literatura consacrata, daramite sa iti mai pierzi vremea cu flecustete, insa, intr-un final, criteriile astea sunt prea putin importante, pentru ca pana la urma, poti descoperi si lua cu tine ceva frumos, care te-a impresionat, ti-a placut, chiar si dintr-o carte slaba.
Dintre toate cele pe care le-am citit, o singura carte imi demonteaza teoria, una scrisa de Marc Levy, ca am zis sa citesc si eu, sa nu mor proasta, si a fost singura data in care am simtit ca acel timp de 5 ore a fost pierdut.
In rest… am incercat ca din toate sa raman cu cate ceva: o idee, o senzatie, o imagine, un pasaj, un cuvant plasat cu dibacie printre altele.
Si cam atat….