Terorism de cititoare

Iar la pescuit in America?!

John Cheever, Totul pare un paradis, trad. Irina Horea, Polirom, 2007

(fragmente)

Nu m-a durut capu’ si nu m-a dezamagit, asa ca Cheever poa’ sa stea linistit acolo unde e, nu-l urasc. Imi plac astia care pornesc lent si calm si-ti arata pe parcurs ca paradisul intrezarit la inceput e un fel de purgatoriu – aici e purgatoriu cam la propriu, ca sa compun o fraza de-aia de care facea misto (pe buna dreptate) Radu Pavel Gheo. Avem un iaz incintator care devine numai bun pentru patinat iarna. Dar cind gheata se topeste, idilicul iaz devine groapa de gunoi, mafia incaseaza taxe uriase de la cei care deverseaza acolo chestii alcaline si… nu mai tin minte ce chimicale, pentru ca m-a apucat si pe mine curatenia de iarna si nu am nici cea mai mica idee unde am putut sa pun cartea

E si un piriu cu pastravi – ce-or fi avind americanii cu piriurile astea afurisite? La paginile despre susurul apei si etc. mi-am adus aminte de Brautigan si era cit pe ce sa simt niste intepaturi si niste junghiuri printre neuronul sting si cel drept, dar a fost doar o parere, mi-a trecut repede. Fireste, si piriul se contamineaza de la mizeriile deversate in iaz. Mai mult, la un moment dat personajul isi ia proaspatul iubit (super fazele homo, merita toata cartea macar pentru asta!) intr-o excursie la pescuit. Si, din cele vreo 200 de lacuri din zona in care-si petrec weekendul romantic, in nici unul nu se mai poate pescui nimic, toata apa e otrava.

Sa fie oare o obsesie americana, asta cu pescuitul? Ma rog, sa trecem, am timp sa ma mai gindesc. (Hm, deja ma apuca tot felul de idei, apropo si de Marai cu vinatoarea din Luminarile ard pina la capat – ar fi haios sa te gindesti la fixatia europeana pt vinatoare si la aia americana pt pescuit – probabil ca nu tine, din pacate.)

Misto imagine: o tara cu ape pingarite… Ma face sa ma gindesc si la povestile alea cu romanii care pirjoleau satele si otraveau fintinile cind navaleau turcii. Cine navaleste peste americani? Tot ei. Asta e frumusetea, in ochii mei cel putin, dupa ce mi s-a suprapus o scena romaneasca sau, ma rog, balcanica, peste scena americana. Nici nu e chiar asa de adus din condei, pentru ca Cheever se refera mereu la Balcani. Personajul lui isi aminteste o dimineata rece in Carpati, cind, intr-un hotel la munte, n-avea nici caldura nici apa, nu gasea cafea pe nicaieri, nimeni nu zimbea, agresivitatea se ivea pe fetele tuturor si cladirile miroseau a dezinfectant. Servit pe tava: ce mi-e comunismul intr-o tara in care se aude mereu la radio Cotele Apelor Dunarii (incintatoare referintele astea, o placere sa dai peste un simbol atit de evident expus si ascuns in acelasi timp intr-o proza care pare seaca si… americana), ce mi-e consumismul in cea mai tehnologizata tara libera a lumii libere?

Ah, sa revin: in Balcani navaleau turcii, in America navalesc americanii. Nu stau locului, mobilitatea e modul lor de viata, totul e facut sa fie azi aici, miine in alta parte. Cine sa se preocupe, in conditiile astea, de soarta izvoarelor si a iazurilor peste zece ani? Ecologic, daca vreti, dar nu numai. In plus, mi-a placut cu adevarat inceputul abia la final (nu degeaba se termina tot cum incepe): de citit intr-o casa veche. O casa in care nu locuiesti doar doi ani, cu alte cuvinte. O casa care sa nu semene cu suburbia aia cuprinsa intre autostrada si supermarket (frumoasa si povestea cu femeia care otraveste sticlele cu sos in magazin, ca doar acolo se afla adevarata “sursa”, izvorul vietii in America, nu?). De mai multe ori se repeta o indicatie pretioasa: “la vremea despre care scriu” (citat din memorie, v-am zis ca nu mai gasesc cartea) – Distanteaza-te, cititorule, nu te gindi ca e o poveste din realitatea banala, de zi cu zi. E o poveste dintr-o tara ciudata si dementa, care-si otraveste izvoarele fara sa-i pese.

PS 1  Din pacate, n-am citit inainte articolul asta al lui Bogdan Alexandru Stanescu si n-am fost deloc atenta sa-mi dau seama cu ce se ocupa personajul principal, asa ca am scapat ocazia sa cistig o lada de bere Cica e o meserie ciudata (am trecut f. rapid peste asta, mi s-a parut ca e un fel de investitor sau consultant financiar sau… nu stiu ). In orice caz, in articol veti gasi mai multe chestii despre carte, pe care eu nu le-am mai zis.

PS 2  Cei de la bookblog au inceput un studiu despre “cultura online si offline” - pare interesant. Sinteti rugati, cei pina in 30 de ani, sa completati un chestionar (dureaza doua-trei minute). Sint curioasa ce rezultate o sa iasa.

PS 3  Da’ unde naiba am putut sa bag cartea? Si cite altele oi fi reusit sa ratacesc? Si cine dracu’ m-a pus sa ma apuc de curatenia asta?