Anunt poetic
You Are Easter |
You are an optimistic, hopeful, and genuinely sweet person. Sensitive and affectionate, you are easily touched. You love nature, animals, and anything cute or cuddly. For you, every day is a new chance – no matter what happened yesterday. What makes you celebrate: Almost anything. You love most holidays and celebrations. At holiday get togethers, you do best as: The peacemaker. You can prevent any squabbles that might break out. On a holiday, you’re the one most likely to: Remember to include everyone |
Daa, sint o bomboana 
Ca sa stiti!
Fara legatura cu sensibilitatea, dragalasenia si optimismul de mai sus, anunt ca urmeaza vremuri grele pentru blogul asta, atit pentru vizitatori cit si pentru mine (ramine de vazut care o sa sufere mai mult: voi sau eu). Am in stoc mai mult de zece plachete de poezii de autori romani contemporani (tineri) pe care le-am tot cumparat si rasfoit si pe care sint hotarita sa le citesc cap-coada si sa postez despre ele, ca nu se mai poate.
Adevarul e ca ma streseaza ingrozitor sa scriu despre poezie, v-am mai spus. Cu parafraze metaforice nu-mi place, cu analize pe text nici atit, cu incadrari si fraze teoretizante nu sint in stare… si, in general, pot sa spun doar daca o poezie imi place sau nu. In aceste conditii, greu de efectuat insemnari pe blog. Cred ca si de-aia am evitat cit am putut sa citesc poezie de cind m-am facut bloggerita – si banuiala asta ma enerveaza cel mai tare. Asa ca o sa rezolv problema brutal: urmeaza zece insemnari despre poezie. Am de gind sa citesc zece plachete, sa lichidez stocul (care stoc nu este o selectie, in nici un caz, e doar rezultatul intimplarii si haosului din obiceiurile mele de shopping). Si n-o sa scriu despre nici o carte de proza intre timp, ca mi-ar distrage atentia. In fond, daca autorii au maratoane poetice, de ce n-ar avea si cititorii?
Promit c-o sa fie scurte insemnarile astea 
Credeti ca rezistati? Zece zile (plus vreo doua, probabil, de pauza). Eu cred ca o sa rezist, de bine de rau, parca simt ca sint intr-o pasa lirica Incep de luni. Ce parere aveti, poezia trebuie citita constant sau numai cind te apuca? Ce fel de comentarii va plac sau nu va plac despre poezie? Cititi poezii, de altfel? Mai noi, mai vechi? Mai imbirligate, mai simple? Cu rima, fara rima? Scurte, lungi? Vesele, triste? Romani, straini? Autori morti, vii? Tineri, batrini? Despre stele, despre droguri? Alea doar pe hirtie sau (si) texte de cintece? Intreb eu prostii?
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
23 noiembrie 2007 la 1:43 pm
“Cu parafraze metaforice nu-mi place, cu analize pe text nici atit, cu incadrari si fraze teoretizante nu sint in stare… ”
eu zic sa le povestesti, pur si simplu. ca pe bookblog.
23 noiembrie 2007 la 1:49 pm
@ vic –
nu mai bine parafraze analitice metaforice?
23 noiembrie 2007 la 1:50 pm
vai, ce te urasc
,ci pt ca ai pus mana pe volumele alea de poezie. de la vinea? mie la astea-mi sta gandul. dar pun pariu 
, n-o sa le aduca nimeni in Timisoara.
nu pt. ca esti o bomboana
ca libraru-i om destept, nu se-ncurca-n poezele. ma rog, aveam si noi unu’ inteligent, dar a plecat in codru. si cum a plecat el, a disparut si raftu’ de poezie.
in rest, sa stii ca io-s Craciun, ceea ce mi se pare normal.
citesc poezie cand m-apuca. mai noi si mai vechi. vii toti, chiar daca unii-s oale si ulcele.
despre comentarii: scrie tu, si zic dupa aia daca-mi place!
23 noiembrie 2007 la 1:52 pm
@ white noise – pai nu ma uri inca, stai sa vezi
volumele nu sint f noi, nici unul
23 noiembrie 2007 la 1:59 pm
pai daca nu-s astea noi de la vinea, nu te mai urasc asa tare
23 noiembrie 2007 la 2:16 pm
nu, ca trebuie sa le fac loc, sa le citesc intii pe alea pe care le am
23 noiembrie 2007 la 3:46 pm
vaai, ce dragut! abia astept sa vad ce si cum scrii despre poezie
. eu am tot evitat 
acu’, intrebarile tale. pai eu de exemplu citesc cand ma apuca si oarecum constant
. dar nu citesc un volum cap-coada decat rareori. de regula iau cartea si citesc unde se deschide si daca merge usor mai departe citesc pana nu mai pot, daca nu – citesc la urmatoarea pasa. si citesc cam orice fel de poezie. asta e rau de multe ori, da’ cred ca in ansamblu e bine 
. si nu mai stiu, daca imi mai trece prin cap mai zic. mor de curiozitate sa vad despre ce o sa scrii!
23 noiembrie 2007 la 4:07 pm
de acord cu tine, e greu sa comentezi o poezie. dar daca esti istet si stii sa faci un slalom lexical, evitand ca orice bun schior atat limbajul de lemn specific profesorilor de generala cat si exprimarile infantile ale victimelor acestora atunci e ok. so, multa bafta!
23 noiembrie 2007 la 4:18 pm
abia astept!!!
23 noiembrie 2007 la 4:26 pm
moama misto! eu fara poezie nu pot, asa ca sa se stie. cand nu am eu chef de nici unele, cand ma loveste zitul sau melancolia sau sictiru si nu mai stiu ce sa fac, iaca atunci citesc poezie.
a si cand am chef sa ma amuz, am eu niste site-uri pe care umblu
si mie mi-e greu sa scriu despre poezie, dar vorba lu vic…
23 noiembrie 2007 la 5:18 pm
Deja presimt ca noi vom fi cei suferinzi
23 noiembrie 2007 la 7:16 pm
hai sa dam exemple, vreti? sa puneti cite-un fragment, asa, din ce va place voua
(nu faceti misto, va rog, fara paunescu)
23 noiembrie 2007 la 8:40 pm
mie-mi placea paunescu
si nu fac misto. scria frumos de dragoste
23 noiembrie 2007 la 10:17 pm
bravo tie ca incerci macar sa scrii despre poezie.eu doar o simt.citesc poezie cand sunt intr-o anumita stare.si poti gasi randuri deosebite in scrierile unora mai putin cunoscuti.De exemplu:”Nu a fost pentru ca am vrut/sau pentru ca am cerut/nici pentru c-am spus-o/s-am fugit./Pur si simplu s-a intamplat.”(Jose eduardo Medes Camargo)
23 noiembrie 2007 la 10:47 pm
am făcut şi eu testul. zice că eu sunt christmas. m-a impresionat faza cu “More than most people, you are able to find magic in life’s small moments.”
24 noiembrie 2007 la 7:57 am
@vic : mi-ai amintit de-o perioada cînd, trebuind să ţin mort-copt o rubrică săptămînală (la fostul Monitorul), în criză de subiecte, am început să-mi povestesc versurile deja scrise… a fost interesant fiindcă uneori îmi aminteam cînd şi unde am scris poezia şi aveam ce confabula…
24 noiembrie 2007 la 10:16 am
@ luciat : posturile despre poezie coincid si cu postul acesta de Craciun… eu nu tin post si prefer proza
@whitenoise : volumele acelea de la Vinea nu au disparut din vina vreunui librar, ci a cititorilor care nici macar nu au miscat praful de pe ele.
24 noiembrie 2007 la 5:01 pm
Amorul unei marmure
Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemândul uragan.
De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,
Gândirile de foc.
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador.
Murindului speranţa, turbării răzbunarea,
Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,
Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,
Nimic decât o rază din faţa ta senină,
Din ochiul tău senin.
Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie
Iubeşte-n ochi de flacări al zilelor noroc,
Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie
Un ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,
De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire
Un diadem de foc.
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir,
Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir.
Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie
Icoana ce-a iubit.
Sper ca nu am exagerat
24 noiembrie 2007 la 6:42 pm
idee de exercitiu pentru hobbit:
1. se ia o poezie si se povesteste.
2. se ia povestirea poeziei si se poezeste.
3. se compara poezia cu poezirea povestirii poeziei.
4. se uluieste.
24 noiembrie 2007 la 7:52 pm
@vic: de acord! voi încerca:mrgreen: apoi te pun pe tine sa povesteşti ce am facut io!
24 noiembrie 2007 la 7:53 pm
@ hobbitul: eu povestesc, numa’ sa nu se sparie gindul.
24 noiembrie 2007 la 7:56 pm
@Oana: superb! iată că Eminescu mai e citit!!!
24 noiembrie 2007 la 8:22 pm
in caz ca se accepta si citate din memorie (proasta), iata un motto la o carte a lui pessoa:
“poetul e un mincinos
asa desavirsit el minte
incit prezinta drept durere
durerea ce in adevar o simte”
24 noiembrie 2007 la 9:55 pm
“O poeta é um fingidor
Finge tão completamente
Que chega a fingir que é dor
A dor que deveras sente”
24 noiembrie 2007 la 10:53 pm
@ zum: hai, ca m-ai snobat.
25 noiembrie 2007 la 4:00 am
@ raul – poate ca nici nu stiau bietii cititori despre ele, ca exista macar… zic si eu
@ hobbitul – cred ca ar fi un joc dragut, in orice caz f interesant
@ vic – daaa, fragmentul tau rulz. dar uite si unul din bacovia (tot din memorie):
“Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atit de bine
Aceeasi nepasare
De oameni, si de tine.”
pt putin contrast, ca in poze
@zum – wow!
repovestiri haioase sint la nimigean, am cautat si trec aici una:
“Intrata prin oglinda intr-un azur mintuit sau taind pe inecarea cirezilor agreste un joc secund in grupurile apei, mai pur, aceasta calma creasta isi are adincul dedus din ceas. Este vorba de un nadir latent. Se poate spune ca poetul ridica insumarea de harfe rasfirate, pe care in zbor invers le-ai pierde, si istoveste un cintec, ascuns precum al marii cind, sub clopotele ei verzi, isi plimba meduzele.”
25 noiembrie 2007 la 9:27 am
aaa, nu stiam de repovestirea lui nimigean. da’, daca tot a repovestit, putea s-o faca si el cu cuvintele lui, nu tot cu ale lu’ barbu. parerea mea.
25 noiembrie 2007 la 12:35 pm
“Arunca piatra de astazi
uita si dormi. Daca este lumina,
ai s-o gasesti miine,
inaintea zorilor, preschimbata in soare.”
J.R.Jimenez
25 noiembrie 2007 la 1:55 pm
@ vic – pai nu mai avea nici un haz. parerea mea
@ corina – frumos!
mie mi-a placut ceva care mi se pare ca seamana, numai ca nu mai stiu de unde e
Duermo, luego vuelvo a remar.
si habar n-am cum mi-a ramas in cap in spaniola, dar suna minunat si ma opsedeaza 
(Dorm, pe urma vislesc din nou – asa ceva) posibil sa fie o trad.
25 noiembrie 2007 la 11:10 pm
@ luciat: raftul de poezie era imedit langa cel de noutati
25 noiembrie 2007 la 11:35 pm
@raul – imi dai voie sa nu te cred?
in ultimul timp erau ceva mai in spate, strivite intre 2 bare de metal si ascunse bine de stive de carti asezate in fata lor. dar n-are sens sa polemizam aici.
26 noiembrie 2007 la 11:27 am
Ma bucur tare ca scrii tu, asa poate ma invrednicesc si eu sa ma reapuc de citit poezie, fiindca n-am mai facut-o de ani buni
In ceea ce priveste modul de a scrie: sunt convinsa ca te descurci…
Nu pot sa ma abtin, desi este arhicunoscuta, desi sunt de fapt lyrics, desi nu ma omor dupa cohen (am eliminat repetitia refrenului, sa nu va omor de tot!):
“Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic ’til I’m gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
Dance me to the end of love
Oh let me see your beauty when the witnesses are gone
Let me feel you moving like they do in Babylon
Show me slowly what I only know the limits of
Dance me to the end of love
Dance me to the wedding now, dance me on and on
Dance me very tenderly and dance me very long
We’re both of us beneath our love, we’re both of us above
Dance me to the end of love
Dance me to the children who are asking to be born
Dance me through the curtains that our kisses have outworn
Raise a tent of shelter now, though every thread is torn
Dance me to the end of love
Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic till I’m gathered safely in
Touch me with your naked hand or touch me with your glove
Dance me to the end of love”
26 noiembrie 2007 la 2:15 pm
@ white noise: in ultimul timp…dar inainte?
26 noiembrie 2007 la 2:45 pm
Pablo Neruda
Cine moare
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei,urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul
unui vartej de emotii,acele emotii care fac ochii sa
straluceasca,oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile “responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din ei el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin ,amintindu-ne intodeauna ca
“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.
Totul depinde de cum o traim…
Daca va fi sa te infierbanti,infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi,plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti,minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit,doreste-ti in
fiecare zi…
27 noiembrie 2007 la 12:00 am
Ca nişte ochi care ard
scufundaţi în propria fântână
ca nişte mâini
care nu se întind
de teamă să nu se frângă
ca două păsări care şi-au pierdut graiul
şi îşi vorbesc prin semne
ca o boală tainică şi
ruşinoasă
ca o vrajă care te cuprinde
fără să vrei
ca o poezie nescrisă
ca merii ca perii
în mijlocul verii
ca o voluptoasă infracţiune
ca un blestem
ca o iarbă de leac
iute ca săgeata
şi înceată ca broasca ţestoasă
umilită şi victorioasă totodată
(astfel a fost dragostea noastră)
Nicolae Turtureanu, Ca nişte ochi…
27 noiembrie 2007 la 7:41 pm
Vio, Turtureanu e grozav
27 noiembrie 2007 la 11:25 pm
@ vic: pai te-am snobat (scuze ca raspund asa tarziu, cred ca ai si uitat despre ce-i vorba
– vezi ceva mai sus) fiindca mi-a placut atat de mult fragmentul ala al tau incat am dat un google si am gasit poezia in limba in care s-a nascut. ce, nu suna bine asa? eu de cand am venit din portugalia tot imi propun sa citesc mai multi “de-ai lor”, ca am inceput sa prind gust 
. n-am ajuns sa citesc prea mult pessoa. ma laud doar ca i-am vazut mormantul. si ca sa mai tai din ingamfare, recunosc ca l-am vazut intamplator, nu m-am dus acolo stiind ca o sa dau peste el.
27 noiembrie 2007 la 11:43 pm
@ zum: si cum arata? are luminari, flori, tot ce-i trebuie?
si e si mormintul lui ricardo reis prin preajma sau pe asta nu l-ai vazut? 
28 noiembrie 2007 la 3:56 pm
@ vic: ia uite mai, chiar ma intrebam de ce or fi fost atatea nume p’acolo, ce i-o fi apucat sa ingroape asa multi oameni la gramada cu poetul ala
. de altfel, cam neingrijit. nu tu o panseluta, nu tu o lumanare la borcan, nimic. piatra. 
28 noiembrie 2007 la 5:15 pm
@ zum: saracii!