Terorism de cititoare

Pomelnicul, cuvintul-nume, marca inregistrata

Cartea cu bunici, coordonator Marius Chivu, Humanitas, 2007

Cum ii chema? Sultana, Sever, Elvira, Olivia, Venera, Sofia, Savel, Ecaterina, Valer, Frusica, Mimi, Pif, Eleonora, Patru, Onisie, Chiril, Sevastita, Paulina, Ariadna, Stanca, Negrea, Elisabeta, Eufrosina, Vichentie, Jorj, Cristea, Petrache, Tirikomides, Vintila… Ion si Maria, Lina si Culae, Iosif si Ester, Ana si Gheorghe, Veta si Nita, Ecaterina si Simion…

“Pomelnicele erau liste interminabile cu mortii familiei – ma si minunam citi morti are familia noastra si ce nume ciudate puteau sa aiba -, pe care bunica se chinuia sa si-i aminteasca o dupa-amiaza intreaga. Se scufunda in adincurile memoriei si-i scotea la suprafata, iar eu le asezam frumos numele pe hirtie, ca sa-i citeasca popa in biserica.” – Florin Lazarescu.

(Mi-a placut foarte mult textul lui Lazarescu. De altfel, e atit de amuzant si de “scris” incit e literatura de-a dreptul, indiferent cit de “adevarat” ar fi. Poate ca viata bate filmul, ca de obicei. Nimic senzational, dar sint pomelnice scrise in colaborare, scrisori catre o verisoara (nepotul, probabil virusat de carti , continua corespondenta si dupa moartea expeditoarei), etichetele lipite pe lucrurile pe care bunica le lasa mostenire (tinute in lada de zestre, cu un papagal colorat desenat pe ea) si, in fine, jurnalul ascuns dupa icoane, intitulat “Caet de veaţa me care am eşt şi în alta am intrat Amar veaţ! săl citiţi!” Bunica si nepotul fac un dream-team. E o proza scurta incintatoare si tre sa ai un bat zdravan in fund sa n-o citesti cu delicii.)

Pomelnicul e o figura frumoasa pentru cartea asta. Nu toti spun nume, unii vorbesc doar despre mamaita, tata-mare, bunici – bunica lui Alex Leo Serban a ajuns Ba3 (din Bababa). Porecle, alinturi, inventii de copii mici, pe linga solemnele Sultana si Vichentie de altadata.

Simona Popescu gaseste o corespondenta a “simonitatii” in “severitate” – singura mostenire ramasa de la Sever, un bunic impuscat in anii ’50. “Nu stiu daca e posibil sa fii format si de o absenta, puternica printr-un singur cuvint-nume.” Un nume, un cuvint, o poveste. Care ti s-a spus sau pe care ti-o spui singur. De unde poti sa capeti asa ceva daca nu de la un bunic? Absent – intotdeauna, in fond, ca asa merg lucrurile cu bunicii, n-ai cum sa-i iei cu tine in viata de adult, sint figuri pe care nu le poti construi altfel decit cu o minte de copil.

T.O. Bobe povesteste cum a incercat, “cu egoismul si cruzimea unui copil razgiiat”, sa transforme viitoarea absenta intr-o prezenta, sa faca o copie, sa pastreze un surogat, sa inregistreze pe un casetofon vocea bunicului. “Din pacate, inregistrarea aceea n-a avut nici un strop din farmecul asteptat. Povestise fara chef, cu vocea stinsa, fara nici o sclipire in verdele ochilor tristi. Stiam de ce, asa cum stiam si de ce refuzase initial. Stiam la ce se gindea in timp ce vorbeste, pentru ca si eu ma gindisem initial la acelasi lucru.” Mai tirziu a sters inregistrarea, pentru ca “asa se cuvine”. Si de atunci incearca sa inregistreze altceva peste. Cu acelasi nume. “Marca inregistrata”. Se mai poate spune ceva?

Doar ca sint si povesti neconventionale. A lui Brumaru despre un pirt . A lui Florin Dumitrescu despre “cum ne-am chinuit bunicii” – cu rautati si farse. A Antoanetei Ralian despre o bunica pe care a detestat-o pentru ca ii jignea simtul estetic. A lui Bogdan Iancu despre o bunica indragostita de manele. A Adelei Greceanu despre lipsa de dragoste: “Nu am avut bunici. Nu mi-au povestit nimic niciodata.” A Danielei Chirion despre dragoste si ura: “Pentru ca tataia Ionica venea tirziu de la munca si il trezea pe tata din somn ca sa-l bata pentru ce facuse sau nu facuse peste zi. Pentru ca tata, naucit pesemne de atunci si pina acum si pentru cit o trai, i-a urmat cu sirguinta exemplul in ceea ce ma priveste. Pentru ca bunica Mimi nu a trait decit pentru ea, pentru ca era tifnoasa si egoista.” A lui Marius Chivu despre intelepciune si naivitate: “pentru ca, intorcindu-ne acasa intr-o noapte pe sub un cer puzderie de stele bunica Margareta mi-a spus: “<Stii tu cite stele erau odata pe cer!? Pai cind eram eu mica, tot cerul era numai stele! Acum abia au mai ramas citeva. Le-au distrus astia cu rachetele lor cu tot>”.

Gata, ma opresc, doar n-o sa ma apuc acum sa copiez toata cartea aici . E atit de misto incit nu am cum sa zic cit de misto e.